vineri, 7 martie 2025

Volodimir Zelenski, tot mai neajutorat!

 


Speriat de intensitatea atacurilor din noaptea trecută, Zelenski a cerut Rusiei un armistițiu parțial...

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat după un atac cu aproape 200 de drone și zeci de rachete al Moscovei. Acesta a cerut un armistițiu parțial, ca prim pas al unui acord cuprinzător de pace, care să includă garanții de securitate pentru Kiev.
Zelenski a făcut apel la un armistițiu aerian și maritim, precum și la presiuni suplimentare asupra Rusiei, după un atac masiv care a lovit în cursul nopții infrastructura energetică ucraineană.
„Primii pași pentru stabilirea unei păci reale ar trebui să fie forțarea singurei surse a acestui război, Rusia, să înceteze astfel de atacuri”, a declarat Zelenski, într-un mesaj postat pe aplicația Telegram.
Forțele aeriene ucrainene au anunțat vineri, 7 martie, că atacul rusesc de azi-noapte a fost unul combinat, cu aproape 200 de drone și zeci de rachete lansate de pe uscat și de pe mare împotriva unor infrastructuri esențiale ale Ucrainei, principalul obiectiv fiind instalațiile de producție de gaze.
Potrivit sursei citate, au fost lansate 194 de drone de atac și imitatoare și 67 de rachete X-101, Kalibr, Iskander, X-59/69 și S-300.

C.L.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu