Avem strajă la hotare?

                                 de Gheorghe Pârja

Titlul acestui editorial poate părea multora învechit. Dar în ultimele zile amenințarea din toate părțile ne prinde în ciudate și neașteptate chingi. Se discută cu violență, în termeni războinici, cu portretul păcii în față! Adesea în contradictoriu și despre situația actuală a României, în contextul războiului din vecini, dar mai ales cu noile viziuni venite din Biroul Oval. Episodul trist cu președintele ucrainean ne îngrijorează. Am înțeles că America vrea pace cu Rusia, peste capul Ucrainei și Uniunii Europene. Este un subiect vital, asta o înțelege orice român care trăiește sentimentul istoric al destinului țării sale. Că în vremuri tulburi istoria este un sfetnic bun. Credem că suntem sub umbrela NATO, ceea ce ne-ar da un fel de siguranță în fața prea deselor aluzii, pe față, venite dinspre Răsărit. Dar în ultima vreme nu mai sunt tatonări, ci învârtoșate acțiuni, aduse în față.

Declararea a doi ofițeri de la Ambasada Rusiei ca persona non grata este un semnal că suntem vulnerabili, iar cei care trebuie să ne apere sunt prea tăcuți. În urmă cu câteva luni veștile venite de pe front, din Ucraina, au dus la o schimbare de atitudine a Occidentului față de război. Și America, atunci, în vârtejul campaniei electorale, era extrem de oscilantă față de situația din Ucraina. Optimismul de la început a fost apoi pus în încurcătură. Acum, administrația Trump este pusă pe schimbarea lumii. Cu tulburări venite până pe plaiurile noastre. Dar eu mă gândesc la noi, la soarta țării noastre. America a declarat că își retrage protecția militară din Europa. Când avem un conflict în apropiere, și aluzii dominatoare rusești, nu mi se pare alarmist să te preocupe apărarea țării.

Cu puțină vreme în urmă, generalul Vlad Gheorghiță, a avertizat că suntem precar pregătiți pentru, Doamne, ferește!, un atac. Generalul a fost contrazis de vârfuri ale politicii actuale, un șef de partid și un președinte de țară. Ei ne spuneau că putem dormi liniștiți, deoarece suntem apărați de NATO. Acum vedem că s-a schimbat modificarea. NATO poate deveni o himeră. Eu nu cred asta. Nu tot ce vorbește Trump la Casa Albă se poate împlini. Dar amenințarea din Răsărit este prea insistentă. Ca un cetățean cu armata făcută, îmi îngădui să am emoții cu noua proiecție tremurătoare. Războiul este un moment de răscruce în destinul unei națiuni. Starea de ignorare a realității poate ascunde mari surprize.

Mi-am adus aminte de anul 1916. Atunci, România nu era pregătită pentru marea confruntare. Am intrat în război cu o armată foarte slab echipată. Și s-a văzut cât de mult a fost neglijată Armata. Fondurile au fost delapidate, investițiile s-au dovedit tardive. Erau mulți generali făcuți la apelul de seară, puși în funcții pe alte criterii. Am suficiente pilde din literatură, dar și din istoria scrisă, cu răspunderea unor conducători față de țară. Ei comandau o armată cu puțini ofițeri de carieră, cu puține mitraliere și tunuri, nivelul de instrucție al ostașilor fiind îndoielnic. Armata de țărani și învățători a fost pusă să înfrunte un dușman cu efective superioare, dotat cu armament performant la vremea aceea, mai ales cu artilerie.

De unde a venit salvarea? Cei care cunosc istorie au citit despre evitarea catastrofei. Au apărut din rândul oștirii generali care au fost pricepuți, hotărâți, cu spirit de sacrificiu. Ne mai aducem aminte de generalul Dragalina? De generalul Eremia Grigorescu? Un erou din Războiul de Independență s-a oferit voluntar, la 68 de ani, să participe la Războiul Reîntregirii, căzând eroic pe câmpul de luptă. Forța morală dată de patriotism a salvat atunci țara, patriotism cultivat sistematic prin școala lui Spiru Haret. Mari intelectuali ai vremii s-au aflat în primele rânduri. Femeile, în frunte cu Regina Maria, au dat o pildă exemplară de patriotism. Ne mai aducem aminte de eroina de la Jiu? Adică de Ecaterina Teodoroiu. În vremuri tulburi istoria este o bună învățătoare.

Da, știu, o să-mi spuneți că vremurile s-au schimbat. Că altfel se duce războiul în vremurile noastre. Apărarea țării se bazează pe procurarea de arme scumpe, moderne, dar ignorarea forței morale, pregătirea populației și a militarilor pentru război, reprezintă o greșeală, forța morală este o prețioasă armă. În trecut, datoria de oștean era o onoare, astăzi, în epoca tabletei, ea a ajuns să fie un abuz al statului. Am văzut și eu un sondaj privind serviciul militar obligatoriu. Replici dure din partea tinerilor. Cu asemenea mentalitate este greu să aperi țara. Cum să nu dispară patriotismul, când istoria, o disciplină a identității naționale, de o vreme încoace, este un amestec de viață cotidiană, relații internaționale și organizare juridică.

Îmi spunea un distins profesor că la școală se învață istoria românilor fără români. Mulți miniștri ai educației au eradicat educația patriotică și istoria națională din școală. Șeful Armatei, când spune adevărul, vin politicienii și-l amenință cu schimbarea. Ce-i de făcut? Sperăm ca temerile noastre să fie zadarnice. Dar dacă nu vor fi? Citim Constituția României și ne apărăm cu textul: “Cetățenii au dreptul și obligația să apere România”. Domnul ministru ar putea lăsa moștenire urmașilor un gest necesar. Revizuirea programelor și manualelor de istorie. Ar fi un pas important pentru refacerea forței morale. Apărarea țării se face și cu sufletul. Cu credința în cauza țării.

Sună straniu într-o lume fără granițe, cu crize și războaie, cu alte orizonturi pentru tineri. Și, atunci, cine ne apără? Dar dacă avem noi oaste de rezervă și eu nu știu? Că avem nevoie de strajă la hotare. Socotiți textul meu o luare în seamă a vremurilor care ne încearcă. Moșul Lupu, atunci, la șaptezeci de ani, îmi spunea că la nevoie ar pune mâna pe armă. El făcuse cele două războaie mondiale. Totuși, cine ne apără?

P.S. Când să închei textul citesc un comunicat de la DIICOT, care m-a cutremurat. În esență, acolo se spune că în 5 martie au fost arestate 6 persoane care au constituit un grup infracțional organizat. Inculpații au întreprins demersuri pentru “realizarea unor negocieri cu rușii privind retragerea României din NATO, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern, format din membri ai organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din funcțiile statului, adoptarea unei noi Constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și a imnului.” Organizația „Comandamentul Vlad Țepeș” are ramificații și în Maramureș, precizează DIICOT.

Povestea mi se pare aberantă. Greu de închipuit. Datoria mea este să vă spun ce am aflat. Că prea este tulbure lumea în care trăim. Și rămân la întrebarea: Pe noi cine ne mai apără?!