Poziția constituțională a unui președinte în România este atât de puternică, încât bătălia pentru ocuparea acestei poziții devine acerbă. Controlul exercitat în ceea ce-i privește pe candidați este multiplu, atât în plan național, cât și în plan internațional. Iar serviciile secrete joacă, din nou, la acest capitol, un rol-cheie: cele interne și cele străine, începând cu partenerii euro-atlantici ai României, dar continuând și cu statele considerate neprietene.
În decembrie 1989 și în primele luni care au urmat
după lovitura de stat, serviciile secrete implicate – afirm din nou, cele
interne și cele externe – au trecut printr-o traumă de mari proporții, riscând
să piardă controlul. Să ne amintim cât de puternică a fost influența exercitată
pe teritoriul României de serviciile secrete ale Uniunii Sovietice, dar și
modul în care s-au implicat serviciile secrete europene, în special cele ale
Franței și Marii Britanii, ca să nu mai vorbim despre rolul jucat de serviciul
secret maghiar. În plan intern, bătălia a fost și mai cruntă.
Întrucât lovitura de stat s-a dat prin intermediul
Armatei, marele dirijor fiind, pentru câteva zile, generalul Victor Atanasie
Stănculescu, după care la pârghiile de comandă venind generalul Nicolae
Militaru, documentat ca agent activ GRU, vârfurile Securității – și nu numai
vârfurile – s-au trezit, pe neașteptate, din poziția de stăpâni ai inelelor în
personaje puse la zid, dintre care unele au fost executate la propriu, iar
altele la figurat. Pentru aceste personaje, coșmarul a durat câteva luni bune,
până când, la mica înțelegere cu Ion Iliescu, Virgil Măgureanu a refăcut
rândurile Securității, transformând-o în Serviciul Român de Informații. După
care, treptat, pe parcursul a circa doi ani, serviciile secrete străine nu
și-au mai făcut simțită prezența în mod ostentativ, Securitatea devenită SRI
și-a refăcut rândurile, iar Serviciul Secret al Armatei a început să acționeze
mult mai discret, treaba murdară fiind preluată de un nou serviciu secret
fabricat de Gelu Voican Voiculescu în interiorul Ministerului de Interne,
denumit de popor „Doi și-un sfert”.
La început, panica instaurată atunci când plăcile
tectonice se mișcau aparent necontrolat a vizat pur și simplu supraviețuirea
fizică a unora dintre componenții statului subteran. Ulterior, lupta pentru
supraviețuire s-a concentrat în direcția preluării unor atribuții de natură să
le permită acestora să stăpânească jocul politic și, pe de altă parte, în
asumarea, rând pe rând, a unor facilități importante în domeniul afacerilor,
începând cu resursele – în primul rând cele energetice –, apoi cu sistemul
bancar, iar în final cu mecanismele politice ale statului: cele guvernamentale,
cele parlamentare și, firește, cele prezidențiale. În acest fel, pentru mai
multe decenii, situația a fost tranșată în România în sensul raportului de
forță. În esență, poporul alege, dar alege, cu rare excepții, exclusiv din
rândul celor desemnați pentru a fi aleși prin mecanismele subtile sau brutale
ale statului subteran.
Nici în acest an situația nu este diferită. Lăsând
la o parte, pentru moment, ceea ce se întâmplă din această perspectivă în
Parlament, în Guvern și în plan local – unde, în esență, principalele pârghii
sunt preluate prin procură de reprezentanții statului subteran –, pretendenții
la poziția prezidențială sunt, practic, fără excepție, rezultatul unor
negocieri purtate în forță de către serviciile secrete interne, precum și de
către serviciile secrete externe, care își exercită influența asupra României.
O spun pe șleau, fără a încerca, printr-un
artificiu, să-i surprind pe cei care citesc această analiză. Oricât de
complicată sau încinsă pare competiția pentru poziția de la Cotroceni,
„alergătorii” relevanți sunt, fără excepție, oameni ai ceea ce generic putem
numi „sistemul”. Vă veți întreba, desigur, care este, din această perspectivă,
punctul meu de vedere legat de Călin Georgescu, candidatul cel mai bine plasat,
dar și în cea mai mare măsură respins de „sistem”. Vine Călin Georgescu din
afara „sistemului”? Sau provine dintr-o ramură a acestuia mai puțin relevantă
și mai greu de controlat de către celelalte linii de forță ale statului
subteran?
Călin Georgescu nu putea, în comunism, să-și facă
studiile în Occident fiind trimis acolo de către statul român, fără a fi fost
în prealabil recrutat de direcția externă a Securității. El nu putea să ocupe,
rând pe rând, funcțiile importante pe care le-a ocupat în ierarhia
guvernamentală națională sau în ierarhia internațională, dacă nu ar fi fost
arondat, cu arme și bagaje, „sistemului”. Prin această afirmație nu doresc să
susțin teza conform căreia Călin Georgescu s-ar fi făcut vinovat de o
activitate caracterizată prin lege drept poliție politică, după modelul deja
dovedit în justiție al lui Traian Băsescu. Nu dețin asemenea elemente. Prin
urmare, prezum faptul că el a acționat ca un bun patriot în interesul statului
român, fiind însă atent controlat pe parcursul întregii cariere de către
Securitate. Date fiind pozițiile pe care le-a ocupat, ipotetic îl localizez în
zona a ceea ce astăzi se numește Serviciul de Informații Externe.
Dar cum de nu au apărut decât rareori asemenea
informații vizându-i pe competitorii la cea mai înaltă funcție în stat? Opinia
mea, bazată pe o întreagă carieră de ziarist specializat în investigații, este
că cheia seifului cu marile secrete de acest fel o deține Armata. Adică
serviciul secret al Armatei. Să ne reamintim că, în prima lună de la lovitura
de stat din decembrie 1989, până la formarea SRI, tot ceea ce a însemnat
servicii secrete în România a fost preluat de către Armată, cu arhive cu tot.
Întrucât la vârful Armatei se instalaseră reprezentanți ai serviciilor secrete
sovietice, aceștia și-au stabilit ca prioritate „curățarea” cu rapiditate a
arhivelor, astfel încât să nu mai existe dovezi ale legăturilor lor cu KGB și
cu GRU. După care, Serviciul Secret al Armatei a selectat și preluat alte
dosare relevante în acel moment sau care puteau deveni relevante în viitor.
Fără a mai intra, pentru moment, în alte detalii, am
convingerea că domnul Călin Georgescu a reușit să zboare atât de mult timp pe
sub radar, întrucât dosarul său a fost pus la păstrare, el fiind protejat,
dintr-un motiv sau altul, de puternicul Serviciu Secret al Armatei. Asupra
acestui subiect voi reveni.
Autor:
Sorin Roşca Stănescu
Sursa:
https://corect-news.ro/prezidentialele-sub-multiplu-control/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu