Ștefan Cămărașu, un poet autentic

Poetul Ștefan Cămărașu ne surprinde plăcut cu un nou volum de versuri și face precizarea (pe facebook) că titlul volumului de versuri recent apărut la editura craioveană,, AIUS", -Tratamentul cu iluzii și alte terapii - își are originea în titlul poemului ,,Tratamentul cu iluzii într-o zi de martie" al aceluiași autor, poem publicat în revista,, NORD LITERAR, anul II, nr.5(12), mai 2oo4.

 "Urmărindu-şi himera care să-l devoreze, Ștefan Cămăraşu a aşteptat vreme îndelungată să-şi încline editorial „turnul zilei”, a ezitat şi şi-a amânat debutul", scria în 2001 în revista „Archeus” criticul literar Augustin Cozmuţa, încât a fost nevoit, la ceas întârziat să facă o Reconstituire a destinului său de „poet damnat”  (pedepsit cu izolarea şi ameninţat cu anonimatul), astfel încât „A venit vremea – cum însuşi spune – „să adun cioburile şi să reconstitui vasul/să văd dacă mai ţine apă”. Volumul „Turnul înclinat al zilei” a apărut în anul 2000 la Editura Universităţii de Nord Baia Mare. Acest al doilea volum, „Tratament cu iluzii şi alte terapii” a fost publicat la Editura „Aius” din Craiova, anul acesta.

Volumul este aşezat sub motto-ul „Cândva am crezut că poeţii sunt zei/am plâns când am aflat că sunt oameni şi ei”.

Obsesia „turnului” este prezentă chiar în primul poem, „Cuvânt înainte”: „La imaginară umbră/a turnurilor de fildeş/ne petrecem vremea acum/aşteptând să se arate/venind dintr-o altă lume/fantomele stăpânilor lor” (pag. 7) sau „Suferim de boala turnurilor de fildeş/aceste inefabile construcţii ademenindu-ne/la umbra lor cu o forţă irezistibilă,/cu o vrajă, din care numai cei cu mintea/foarte limpede reuşesc să se retragă la timp (pag. 8).

Poemul trebuie clădit „şi mai ales trebuie să faci/toate măsurătorile/astfel încât nici un cuvânt/dintre zidurile lui/să nu însemne tăcere şi resemnare” (Poemul trebuie clădit, pag. 11).

Un poem foarte frumos despre lupta poetului cu morile de vânt, o artă poetică elocventă este poemul: „Habar nu am unde a fost/câmpul de luptă/şi cu cine m-am războit,/mi-am dat seama că am fost învins/după ce m-am întors din prizonierat/iar acum îmi scriu memoriile/după spusele altora./Am fost, zice-se, un luptător neînfricat/şi, deşi, repet, am fost învins,/nu mi s-a dat voie să trec de unu singur/pe sub arcul de triumf.”( „Habar nu am unde a fost câmpul de luptă”, pag. 12)

Tentaţia de a cita din poeme este irezistibilă şi aceasta vorbeşte de la sine despre frumuseţea şi profunzimea textelor. Referindu-se la primul volum al autorului, regretatul actor  Paul Antoniu spunea: „Pentru mine a fost o bucurie să-l citesc cu sufletul şi creionul în mână.”

Unele poeme sunt de strictă actualitate, cu rezonanţă politico-economică-socială:  „Suntem deochiați din faşă,/descântecul este lung,/să ne vindecăm în totul/cuvintele nu ajung,/trebuie-ntr-o limbă nouă/să-nfiinţăm alt fel de glas/să nu mai plângă în zid/Ana care ne-a rămas.” (Nu ştiu încotro ne ducem, pag. 14) sau „Fluturi o flamură/dar oştile tale/nu vor să mai lupte, au obosit,/degeaba au veştminte/din trei rânduri de zale,/oştenii sunt morţi fără să fi murit.” (Toiag de pelerin întru care credinţă”, pag. 19).

Despre poeţi şi poezie scrie metaforic: „Toată ziua-bună ziua/se perindă pe aici/nişte indivizi ce-şi zic poeţi,/cu nişte cărţi în mână,/rugându-ne să fie lăsaţi/să se aşeze pe iarbă/dacă mai mult nu se poate.” („E un rai de poezie”, pag. 18).

Îmbinări ingenioase care certifică talentul şi meşteşugul poetului: „Se-nchină cu ochii să schimbe-adevărul,/maşina cu visuri a intrat iar în şanţ,/opreşte, cuvioase, opreşte motorul,/începe ultimul danţ.” („Se-nchină cu ochii să schimbe-adevărul”, pag. 20).

Prezenţă discretă în peisajul liric al Maramureşului, Ştefan Cămăraşu a marcat locul şi oamenii, poetul Nicolae Scheianu povesteşte că acum câţiva ani a fost în Ţara Lăpuşului să-l întâlnească pe poet, dar și la Săpânța unde poetul craiovean și-a petrecut tinerețea și maturitatea, în calitate de dascăl. S-a „maramureșenizat”, am putea spune în glumă...

Revenind la proaspătul volum de poeme, putem afirma că unele poezii sunt epice: „Primul vis e cu bandiţi fugărindu-se/într-un lan cu ovăz,/poate pentru că în copilărie/şi eu am vrut să fiu bandit/dar nu m-au lăsat tata şi mama/spunându-mi că mai trebuie să cresc un pic.” (Cam asta ar fi”, pag. 21); altele istoric-patriotice: „...într-o vineri/pe Câmpia Turzii/Mihai Viteazul muri./Acolo, capul i-a fost despărţit de trup,/dar nu i-a fost despărţit/de ţară,/răcindu-se buzele-i murmurară:/...şi Ţara Ardealului, pohta ce am /pohtit.” (Boierilor craioveşti mai bătrâni şi mai tineri”, pag. 25).

Un poem de strictă actualitate, mi-a atras atenția: „Şerpii atomici şi-au depus ouăle/în urechile continentelor,/burţile avioanelor aterizează/lângă leagăne,/întristând mamele,/oameni cu pungi de cenuşă/în loc de inimi/hrănesc cu sânge cald/puii reptilelor metalice.” (Şerpii atomici”, pag. 29)

Poemul „Ieşind din sicriu”, aşezat poate nu întâmplător la pagina 33 a volumului, este atipic pentru poet, dar percutant: „Ieşind din sicriu să fumez/ultima ţigară, găsită/în costumul meu fără nasturi,/iubito, am făcut această reflecţie:/tu nu m-ai iubit niciodată!/Ăia puşi să mă păzească/să nu-mi răsară capul din pământ/s-au apucat să scrie în rapoarte/că a înviat cineva din mormânt./Dragii mei, nu v-am păcălit,/nu am vrut să creez o diversiune,/chestia e că la morţi fumatul nu este oprit/şi că, post-mortem, nu-mi mai este ruşine.”

Trecerea timpului, îmbătrânirea ca temă poetică îi prilejuise poetului reflecţii dintre cele mai ingenioase: „...înainte vreme alte feluri/de zile treceau,/erau în ele, frate,/viaţă pe săturate./Acum cu greu mai găseşti/câte una mai de doamne-ajută/de parcă ne-ar fi dat să trăim şi/zile postume, închiriate.” („Zilele cad în genunchi”, pag. 34).

Frumosul poem despre îngerul păzitor atrage și el atenția cititorului: „...şoaptele îmgerului meu păzitor,/mereu umilit la avansările în grad/ale îngerilor păzitori de poeţi./Azi ai mult talent, zice el,/pune mâna pe pix şi scrie zece poezii/fiindcă vei avea şi tu nevoie/de glorie, neînţeleptule.” („Mijlocul lui februarie”, pag. 39).

O artă poetică cu Ulise, de o ironie amară, ne propune Ștefan Cămărașu, în stil propriu: „...am înotat în ape tulburate/de apariţia frumuseţii/şi nu mi-a fost uşor/să scap de sirene/în repetatele odisei/din care am ieşit/victorios ca Ulise/dar cu o pensie de doi lei./Nu m-a aşteptat nicio penelopă/la gară sau aeroport,/toate s-au măritat una câte una,/pretextând că sunt,/din cauza poeziei, mort.”(„Puitor de mine”, pag. 59)

„Poezie a notaţiei sensibile, notează poeta și profesoara de limba română Adela Naghiu, de un lirism exhibat cu delicateţe, dar căreia nu-i lipseşte latura reflexivă sau vestimentaţia expresivă, poezia lui Ștefan Cămăraşu induce o certitudine şi operează o individualitate.”

A fost o plăcere lectura acestui volum, unde nimic nu este redundant, nelalocul lui, nepotrivit. Poetul Ștefan Cămărașu se dovedește o voce distinctă, puternică, merită a fi ascultată. Discursul liric surprinde prin forța versurilor și imaginile ce se transmit cititorului, ancorându-se în sufletul acestuia. Felicitări!

                                               Gelu Dragoș, UZPR

La mulți ani binecuvântați, Manuela Hărăbor!

 

Manuela Hărăbor, apreciată actriță de teatru și film, devenită cunoscută după ce a jucat în filmul "Pădureanca" (1987), își serbează astăzi, 2 aprilie, ziua de naștere.

Manuela Hărăbor s-a născut la 2 aprilie 1968, în București, și a avut o copilărie minunată, fără programul și disciplina grădiniței, ci având o libertate totală a jocurilor potrivite vârstei. Cum tatăl său lucra în cinematografie ca sculptor și machetist, o lua cu el la Studiourile Buftea. Îi făcuse chiar un colțișor special, al ei, în atelierul său și-i dăduse un scaun mic, o daltă mică, un ciocan mic și-o învățase să cioplească în resturile de lemn de la sculpturile și machetele lui. Ore întregi Manuela „meșterea” în colțișorul său din altelier, născocind o mulțime de lucruri. Deja se simțea și ea importantă în lumea artiștilor.

Pesemne așa hotărâseră ursitoarele: ca la trei ani și jumătate s-o găsească aici „zâna bună”, sub chipul regizoarei Elisabeta Bostan. Aceasta o zărește într-o bună zi în atelier și-o invită, împreună cu alță copii, la niște probe. Așa a obținut primul ei rol și a intrat, încet-încet, în lumea cinematografiei, cu atât mai mult cu cât Elisabeta Bostan și-a luat întotdeauna copiii selectați, să joace în filmele sale următoare.

Așa a ajuns în filmul „Veronica” (1972), mai apoi în „Veronica se întoarce” (1973) și în „Ma-ma” (1976). În momentul în care a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București, deja avea la activ peste 14 filme în care jucase.

Însă pelicula care a consacrat-o cu adevărat a fost „Pădureanca” (1987), unde a interpretat rolul Siminei, un personaj cu o expresivitate adâncă, transmisă mai ales prin privire.

„Într-adevăr, Pădureanca mi-a marcat cariera, un rol ce face parte dintr-o categorie cu care nu te întâlnești prea des. Puțini sunt actorii români care au avut șansa să își intersecteze destinul artistic cu un rol care să le devină un al treilea nume. George Calboreanu, de pildă, a fost identificat cu Ștefan cel Mare, Victor Rebengiuc cu Moromete. Eu am avut șansa să devin Pădureanca și sunt fericită că după atâta timp lumea se uită în continuare cu plăcere la acest film”, spunea Manuela Hărăbor.

După 1990, aparițiile în lungmetraje sunt mai rare, poate și datorită problemelor pe care le are cu fiul său, Andrei, probleme legate de autism. La asta se adaugă și faptul că, fiind căsătorită cu Soli Shaltiel, a locuit șase ani în Statele Unite (între 1995 și 2001), unde nici măcar n-a încercat să-și continuie cariera.

Revine, totuși, pe platourile de filmare apărând în „Magnatul” (2004), jucând apoi în alte câteva filme, ultimul fiind „Hotel of the Damned” (2016).

Astăzi, îndrăgita actriță își serbează ziua de naștere. Să-i urăm sănătate, multă putere și tărie pentru a trece peste toate problemele, zile senine, calde, ca primăvara în care s-a născut.

La mulți ani, Manuela Hărăbor!

Zoe Dantes: Pe 4 aprilie 2025 fugim în munți!

Pe 4 aprilie 2025 fugim în munți!

Este singura variantă rămasă într-o țară în care diktatura s-a instaurat sub ochii noștri. În aplauzele focilor woke, băgate în toate combinațiile. Pe banii publici și mai ales pe banii fără număr ai serviciilor, probabil cele mai mari contributoare ale “donațiilor anonime” către bipedul cu șaormă și cucoana cu eirfraier. Oamenii Franței și neomarxismului. O parte din țeava cu bani merge către înaltul suveranist a cărei precampanie am urmărit-o extrem de atent, zis și Trump de Temu, zis și VVP. O copie absolut nereușită a lui #CG1.

Aseară, în emisiunea dlui Tucă, înaltul în cauză ne-a spus că cea mai mare calitate a domniei sale este calmitatea. What?! Calmitatea impusă probabil și nu cea firească, naturală, simplă. Pe aia o ai de Sus, sau nu. La fel ca și harisma! Aceasta e un dar de la Dumnezeu! Nu aparține nicicum omului muritor. În urmă cu un an sau mai mult am spus celor apropiați că omul se pregătește pentru prezidențiale. Se vedea cu ochiul liber că era scos la antrenament. Ciolacu knows! Sunt o grămadă de martori pe aici care pot confirma asta. Da. Sunt de acord că nu este simplu să pui capul pe pernă când ți se aduc acuzații de crimă, vezi Colectiv. Nu am fost niciodată de acord cu asta. Știm toți cine a fost autorul moral al acestui asasinat. Unul de vroia guvernul lui! Și ăia de-și spun servicii. Nimeni nu a stat să le pună cap la cap și să dea publicității adevărul. Nu VVP a fost vinovat! Cheia în acest coșmar eate un bărbat despre care se spune că s-a sinucis. Căutați și veți gasi. Detaliile fac diferența. Oricât ar încerca unii să-l facă pe VVP vinovat. Nu putem să nu fim corecți. Mai ales într-o asemenea tragedie care ne-a sfâșiat sufletele tuturor. Dar de aici până la Cotroceni, e cale lungă! Și nu are șansa reală. Cât timp votul din exterior joacă cartea câștigătoare, oricât s-ar chinui băieții de la sie.

Dincolo de copia lui #CG1, avem doi bipezi. Unul mai vraiște decât celălalt: Nicușoros și Lenuța micron. Ăștia sunt pe altă planetă. Trompete de serviciu ale serviciilor puturoase. Dacă VVP este o falangă a serviciilor soft, ăștia doi sunt ale ălora de nu și-au bătut capul să găsească naibii măcar unul de Doamne ajută. Tot săgeată, dar să știe măcar cu ce se mănâncă cititul. Nu e suficient napoleonul de mahala care o să fie hărtănit politic în week end la Paris.

O să-mi sară în cap ăia cu olimpicul la matematică. Așa și? Omul e soros de artimetică. Nici măcar de aritmetică. Lăsați-l la pătrujel, șaorme și “onest înainte”. Despre ea ce mai e de zis? Lăsați-o să se bată cu Vlady! Că ăla are doar câine și îi trebuia o pisică care să zgârie piciorul mesei unde Vlady semnează pacea cu actualii “dușmani ai democrației dâmbovițene”, americanii. Luați-i mă, careva un erfraier, că vine ea cu panseluțele și cu placa usereistă de campanie din clipul unde mânca ea supa. Fix cu poza usereiștilor în spate. Așa cum bine a sesizat maestrul Dan Tomozei într-o postare. Zbang! S-a nimerit! Murim!

După ăștia de mai sus vine și cel de a fost zece ani șomer. Omul sunat de “niște unii” în seara de 24 noiembrie 2024. Adică, după ce s-a pus la cale lovitura de stat prin anularea alegerilor. Omul a fost trezit din somn, i s-a luat de pe masă Johnny Plimbărețul și a fost obligat să intre în cursa electorală, cea mai mare farsă ce era regizată de #băbăieții cu 3 bordeluri politice în spate, alături de “instituțiile demoncratice”. Ce s-a întâmplat la Cluj în fieful lui Boc este definitoriu: se scanda “Turul 2 Înapoi!”, în timp ce el se scremea să vorbească. Magistral! Un pierzător de meserie. Nu există! Ai auzit, Ciolacule?! “CUM ADICAAA?!” Simplu! Sunteți concediați. Mâna moartă la poker e jucată de bărbați adevărați nu de rapandule ca voi. Nu aveți ouă! E penurie! Mergeți la epilat!

De restul listei nu avem timp! Nu merită decât conserva Terheș amintită. Atât! Un trădător folosit de #băbăieți ca să-și rezolve loviturile de stat în formă continuată! Marș!

Despre Simion, ce e de spus? Omul spune că el nu a vrut să candideze, dar a fost obligat de împrejurări. Asta e realitatea. A fost loial, până azi, dlui #CG1 și sper să rămână la fel. Nu are anvergura lui, educația și expertiza, dar a devenit singurul frecventabil de către mișcarea suveranistă autentică a României. Nu așteptați să iasă dl #CG1 să spună cu subiect și predicat. Nu are de ce, în condițiile actuale. Cine pricepe știe ce are de făcut. Ștampila este pentru #CG1. Așa ne-a promis Simion. Că o să restaureze starea de constituționalitate în România. Vai de el daca nu o va face în cazul în care suveraniștii celor două Românii, de aici și de peste hotare, nu vor vedea asta. Va fi jale! De el. Și de tot ce înseamnă partidul AUR.

Puternic din spate și nu în ultimul rând, vine Ministerul Adevărului zis și CNA! Ăștia-s mai tari ca toți. Ne vor hărțui, ne vor amenda, ne vor sfârteca pe bucăți. Alături de haitele plătite să ne vâneze pe toți cei “tari în gură” care încă mai au curajul să strige, să vorbească sau să scrie despre realitatea pe care o trăim. Virtual ne vor închide gura. Că sunt unite cu instituțiile de forță care au în dotare pulane, bocanci, țestoase și parchetari. Haituiala va ajunge la cote apocaliptice. O să vedeți! Acești sovietici in frunte cu teologul Bănescu, pe care zic eu să-l pună ăștia direct președinte, care slujește și el la un stăpân. La ăla făra nume. Băiatul ăla care are ca primă calitate viclenia. Știți și voi cum i se spune.

Nouă nu ne rămâne decât varianta de fugit în munți și trecut la scrisul de mână, via manifest. De scris pe garduri cu sânge și de făcut din nou presă scrisă pe coli, așa cum a spus dl Adrian Pătrușcă și maestrul Ion Cristoiu, ieri în emisiunea dlui Cristache. Să ne întoarcem din nou de unde am plecat! În urmă cu 35 de ani și să împărțim manifeste la trenul de seară din gările distruse ale statului. Doar așa vor mai citi românii adevărul.

Va rămâne singura noastră variantă de supraviețuire civică.

Istoria se repetă! Suntem în anii ’50 și ne facem Rezistență!

Și din pădurile neamului, în fiecare zi se vor aprinde focuri și se va auzi vuietul strigătului pentru libertate:

“TURUL 2 ÎNAPOI!”

Domnul să vă miluiască!

 

Autor: Zoe Dantes

 

Semnal editorial - CHEMAREA ZBORULUI, Anul VI, Nr. 14-15, martie - aprilie 2025

 

Semnalez apariția unui nou număr al Revistei de istorie, cultură și spiritualitate „Chemarea zborului”, publicație care apare sub egida Ligii Aeriene Române și a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, la Editura Napoca Star, Cluj-Napoca. Mulțumim echipei editoriale. Acest număr este dedicat sărbătoririi a 113 ani de la înființarea primei Școli de Pilotaj din România. În această ediție semnează: gl. mr. dr. Victor STRÎMBEANU, gl. (r) Ștefan DĂNILĂ, prof. univ. dr. pr. Ioan CHIRILĂ, prof. univ. dr. Adrian CHIRCU, prof. univ. dr. Nicolae TURCAN, conf. univ. dr. Radu PREDA, istoricul Florian BICHIR, teologul Marius BALO, scriitoarea Zoe DANTES, scriitorul Lucian CIUCHIȚĂ, colonel (r) Ion SOFRONIE, prof. dr. Claudia CHIRCU, prof. dr. Mihaela-Emilia POPA, preot militar dr. Emanuel CĂȘVEAN, colonel (r) Emil POP, col. (r) Gheorghe CIREAP, col. Gavril MOISA, pl. adj. pr. Lucian IRIMIA, poeta Elisabeta IANCU, Milano, Italia, poeta Reveica AGAVRILOAIEI, poetul Dorel MARGAN, poeta Augustina-Beatrice GÎLCĂ, poeta Dorina MOISA, instructor parașutist și maestru al sportului Costel Simion ȚIGĂNUȘ și redactor-șef comandor (r) Ștefan POPA. Felicitări și mulțumiri tuturor colaboratorilor Revistei „Chemarea zborului”, tuturor iubitorilor de aviație și de zbor.

Ștefan POPA

Cum era de așteptat, Dumitru Coarnă și-a dat demisia din S.O.S!

 

Principalele motive ale acestui demers sunt legate de deciziile președintelui S.O.S. România care:
1) a adresat injurii, în mod constant, electoratului suveranist;
2) a adresat injurii candidatului Călin Georgescu și
3) a ales să nu susțină moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Predoiu, recomandând parlamentarilor să voteze împotrivă.

Altfel spus, parlamentarilor S.O.S. România li s-a recomandat să susțină transformarea Ministerului de Interne într-un adevărat instrument de poliție politică al ministrului Predoiu!

Pentru aceste motive și consecvent respectării promisiunilor făcute tuturor celor care mi-au acordat încrederea de a-i reprezenta în Parlamentul României am decis că demisionez din S.O.S. România!

Deputat Dumitru Coarnă

Vremea se răcește accentuat în weekend

 

Vremea se răcește accentuat în weekend. Temperaturile scad până la -9 grade.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o răcire "semnificativă" la finalul acestei săptămâni. În jumătatea de nord a țării vor fi precipitații mixte, iar la munte va ninge viscolit. Vremea va deveni rece, iar temperaturile vor scădea până la -9 grade pe parcursul nopților.

Joi și vineri, 3-4 aprilie, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei în majoritatea zonelor.

Cerul va avea înnorări temporare și vor fi averse în zona montană, local în Banat, Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea și doar izolat în rest.

ANMR

Sursa foto: Pixabay

Val Kilmer a murit la vârsta de 65 de ani!

Actorul Val Kilmer a fost cunoscut pentru rolul din „Batman” și cel al lui Iceman din „Top Gun”, un mega succes de box-office din 1986.

A murit marți, 1 aprilie 2025, de pneumonie la Los Angeles, a declarat fiica sa, actrița Mercedes Kilmer, pentru The New York Times. Actorul a fost diagnosticat cu cancer la gât în 2015, iar „Val”, un documentar emoționant despre viața sa care a avut premiera la Cannes în iulie 2021, îl arăta având nevoie de un tub de respirație.

 Crescut în San Fernando Valley, în umbra Hollywood-ului, Kilmer a fost cunoscut și pentru interpretările sale precum rolul aghiotantului răutăcios al lui Robert De Niro în „Heat” (1995) al lui Michael Mann; cel al asistentului nebun al lui Marlon Brando în „The Island of Dr. Moreau” (1996) al lui John Frankenheimer; rolul Simon Templar în „The Saint” (1997) al lui Phillip Noyce, dar și rolul detectivului homosexual Gay Perry în omagiul adus filmului noir de Shane Black, „Kiss Kiss Bang Bang” (2005), scrie The Hollywood Reporter. De asemenea, Kilmer l-a interpretat impresionant pe Elvis Presley în „True Romance” (1993) de Tony Scott, scris de Quentin Tarantino, și pe starul porno dependent de cocaină John Holmes în „Wonderland” (2003).

 Val Kilmer a fost căsătorit cu actrița britanică Joanne Whalley din 1988 până la divorțul lor în 1996. S-au cunoscut în timp ce lucrau împreună la „Willow și s-au căsătorit câteva luni mai târziu. În filmul The Doors (1991) al lui Oliver Stone, Kilmer, cu părul lung și castaniu și îmbrăcat în piele neagră mulată, a fost sinistru de realist în rolul lui Morrison, solistul emblematic al trupei din L.A., care a cedat în fața drogurilor în 1971, la vârsta de 27 de ani. Actorul a avut nevoie de luni de zile pentru a se pregăti pentru acest rol și și-a înregistrat vocea de bariton pe baza înregistrărilor originale ale formației Doors. Coloana sonoră „combină vocea originală a lui Morrison și vocea nouă a lui Val Kilmer atât de perfect încât nu există niciodată, nici măcar pentru o clipă, senzația că Kilmer nu cântă tot ceea ce auzim”, scria Roger Ebert în recenzia sa a filmului.

Actorul Val Kilmer a avut întotdeauna un talent remarcabil, care până acum a fost în mare parte trecut cu vederea.” Kilmer a fost, de asemenea, destul de convingător în rolul condamnatului Holliday, un alcoolic bolnav iute la mânie, în westernul „Tombstone” (1993). „Muncește mai mult decât majoritatea actorilor pentru a face să pară credibil (Rolul, n.r.)”, a declarat regizorul „Tombstone”, George Cosmatos, pentru Los Angeles Times în 1993.

Actorul a avut doi copii, Mercedes şi Jack, cu Joanne Whalley. Val Kilmer a locuit mulţi ani la o fermă de lângă Santa Fe şi s-a gândit o dată să candideze pentru funcţia de guvernator al statului american New Mexico. Într-un interviu acordat publicaţiei The Hollywood Reporter în 2012, Kilmer a vorbit despre absenţa sa de la Hollywood timp de un deceniu sau mai mult şi a recunoscut că parcursul carierei sale a fost neobişnuit. A avut alte interese, a spus el:a vrut să stea cu copiii săi. „Nu am niciun regret”, a spus atunci, adăugând: „Este un adagiu, dar este destul de adevărat: Odată ce eşti un star, eşti mereu un star. Este doar, la ce nivel?”

Dumnezeu să-l ierte și odihnească în pace.

C.L.

Emil Boc, dispus să lase primăria pentru un post de judecător la Curtea Constituțională

În continuare, politicienii „pro-europeni” consideră CCR o redută care nu poate fi lăsată la latitudinea profesioniștilor și a oamenilor cu coloană vertebrală din justiție. Poate că nu știți, dar în mai se vacantează 3 posturi de judecător la CCR.

Unul dintre noii „judecători” la CCR va fi Emil Boc, propus fiind de „pro-europenii” de la pnl, iar un al doilea va fi un anume Busuioc, care acum e președinte al Curții de Conturi, propus fiind de “pro-europenii” de la psd (fosta ciumă roșie – apelativul cu conotații oribile nu îmi aparține, el a fost utilizat la greu de Iohannis și iohaniști, prin 2018-2020, până la plandemie).

De prisos să arăt că niciunul dintre cei doi nu are nici măcar o zi de experiență ca judecător sau ca avocat, deși legea pretinde 18 ani minim de experiență juridică și probitate morală și profesională.

Apropo de Curtea de Conturi …

Există și o Curte de Conturi Europeană, o sinecură unde se câștigă bănuți bunicei – cam 35 de mii de euro net/lună. Tocmai ce, cu majoritate „pro-europeană”, a fost acceptat de către Parlamentul European (eu am votat contra), ca membru român al acestei instituții europene, Lucian Romașcanu, de la PSD, o persoană cu o mare experiență profesională de auditor sau expert în finanțe publice, reprezentată de cca 10 ani de muncă_cu cartea, ca jurnalist pe la presa locală din Buzău. Se pare că sunt foarte căutați covrigii.

Gheorghe Piperea, europarlamentar, avocat

Poesis - Ștefan Cămărașu

 

Mă străbăteam pe mine însumi

în drumul meu până departe

și -un cântec răsuna din plânsu-mi,

din plânsetul planetei Marte.

Cum universul era plin

de stele bete de lumină,

am început să mă -nlumin

strîngându-i razele în mână.

Apoi s-a fost că m-am trezit

în pământeana-mi bucurie,

în care repede-am venit

și am mai scris o poezie.

Efectele pensionării speciale de tineri. Sute de rezerviști din MApN, mercenari în Congo!

Tot să fi pensionar special de tânăr. Ai job în Congo. Peste 460 de militari rezerviști, care provin din Ministerul Apărării Naționale, au semnat, după trecerea în rezervă, contracte cu companii de securitate care au activat în Republica Democratică Congo, a informat, miercuri, MApN.

De asemenea, sursa citată spune că șapte militari în activitate care se aflau în concediu de creștere a copilului au desfășurat, în mod nejustificat, activități în Congo.

Potrivit unui comunicat al MapN, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a dispus, la sfârșitul lunii februarie 2025, verificări la nivelul întregii structuri de forțe a Armatei României cu privire la posibilitatea ca personal activ din Ministerul Apărării Naționale, aflat în perioadă de suspendare temporară a raporturilor de serviciu cu instituția, să fi desfășurat activități în companii private de securitate românești, care au activat recent în Republica Democratică Congo. Verificările au acoperit toate formele de concedii și perioade libere la care are dreptul personalul MApN.

”Din verificările efectuate, a rezultat că, în total, 466 de militari rezerviști care provin din Ministerul Apărării Naționale au semnat, după trecerea în rezervă, contracte pe diferite perioade cu companii de securitate care au activat în R.D. Congo. Acești militari au trecut în rezervă la limita de vârstă, prin demisie sau din motive medicale”, se precizează în comunicat.

Din datele obținute până la acest moment, nu au fost identificate cazuri în care cadre militare active aflate în concediu fără plată, așa cum este prevăzut la art. 14 din Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare, să se fi deplasat, în perioadele respective, în R. D. Congo, pentru a desfășura activități în cadrul unor companii de securitate private, menționează ministerul.

”Prin extinderea verificărilor și la alte forme de concediu care presupun suspendarea temporară a raporturilor de muncă pentru personalul militar în activitate, au fost identificați șapte militari în activitate – doi subofițeri și cinci soldați profesioniști – care, pe timpul concediului de creștere a copilului în vârsta de până la doi ani, obținut în mod legal, în baza OUG 111 din 2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare, au desfășurat, în mod nejustificat, activități în R.D. Congo, în perioade diferite, în intervalul 2023 – începutul anului 2025, din calitatea de angajat temporar în companii de securitate”, arată MApN.

Cercetările efectuate până la acest moment reliefează că acești militari au încălcat mai multe prevederi legale și normative, printre care: părăsirea teritoriului național fără aprobare, interzicerea îndeplinirii altor funcții în afara celor pe care sunt încadrați sau cele referitoare la plata indemnizației lunare pentru creșterea copilului, care se acordă în situația în care solicitantul locuiește în România împreună cu copilul / copiii pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestora. Trei dintre acești militari se află încă în concediu de creștere a copilului, iar patru dintre ei s-au întors la unități, transmite Ministerul Apărării, care adaugă că pentru unul dintre acești șapte militari s-au finalizat deja cercetările, fiind sesizat Parchetul Militar, urmând ca și în celelalte șase cazuri să fie aplicate măsuri similare, iar, în paralel, au fost inițiate demersuri de natură disciplinară și administrativă, acestea urmând a fi finalizate după pronunțarea Parchetului Militar asupra încadrării penale a faptelor.

Conform comunicatului, cazurile în discuție vor fi prelucrate la nivelul personalului MApN, cu prezentarea prevederilor legale în materie care interzic astfel de conduite și a consecințelor legale care decurg din astfel de situații.

”Din verificările extinse realizate în această perioadă, a rezultat și că un număr de 24 de militari, care au trecut în rezervă prin demisie, în anii anteriori, și, ulterior, au activat în cadrul unor companii private de securitate din Congo, au fost acceptați să se întoarcă în activitate, în perioada 2023-2024, fiind, la acest moment, încadrați în diferite unități militare din MApN. Solicitările de rechemare în activitate au fost aprobate la nivelul unităților militare și au avut ca bază legală prevederile art. 2^1 ale Legii 384 din 2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, care specifică faptul că, ‘în funcție de nevoile instituției militare, soldații și gradații profesioniști cu o vechime în serviciu de cel puțin 4 ani, trecuți în rezervă în temeiul art. 45 alin. (1) lit. b), e)-g) și i), care au vârsta de până la 45 de ani, pot fi rechemați în activitate dacă s-au aflat în rezervă mai puțin de 4 ani neîntrerupt”.

Deși rechemarea în activitate a acestor militari nu prezintă vulnerabilități semnificative din punct de vedere al securității naționale, toți fiind încadrați pe funcții aflate la baza ierarhiei militare, iar nivelul de acces la informații clasificate este la treapta minimă, au fost dispuse măsuri suplimentare de verificare și monitorizare pentru fiecare caz în parte, urmând ca, în funcție de rezultate, să fie luate măsuri în consecință, mai precizează ministerul.

De asemenea, MApN spune că au fost identificate 14 situații în care militari în rezervă au activat, pentru diferite perioade, în R.D. Congo din această poziție și, ulterior, au dobândit, în perioada 2020-2024, calitatea de rezervist voluntar.

Ministrul Apărării Naționale a ordonat clarificarea circumstanțelor și responsabilităților care au permis aceste situații, precum și luarea cu maximă urgență a măsurilor de prevenire pe viitor.

 

 Sursa: AGERPRES

 Imagine foto cu caracter ilustrativ

Sorin Faur: “Bravo, Pătrățel!”

Deși plecarea în străinătate a bărbaților ucraineni mobilizabili pentru front este strict interzisă prin lege, iar țara se află sub restricțiile legii marțiale, cu cel puțin 10.000 de dolari rezolvi. Au rezolvat pînă acum cam 1,5 milioane. Ceea ce înseamnă un profit curat de cel puțin 15 miliarde USD numai de pe urma acestei afaceri foarte lucrative.

Și pentru front există un mercurial. De pildă, 20.000 de dolari costă trimiterea/menținerea/retragerea militarului pe aliniamentele mai sigure din spatele liniei întîi, linie pe care șansele de supraviețuire se învîrt în jurul a doar 15 procente în funcție de noroc și de durata instrucției.

Fiecare familie ucraineană care pierde pe cineva pe front trebuie despăgubită, potrivit legii, cu echivalentul în hrivne a puțin peste 335.000 de euro. În ipoteza în care Ucraina ar avea numai 100.000 de militari morți în luptă, suma totală a despăgubirilor e astronomică. Și din această cauză Kievul raportează oficial pierderi mici în rîndul propriilor trupe, recunoscînd, în același timp, ca duce o lipsă acută de combatanți.

Impetuoșii militariști românești de tastatură trebuie să cunoască aceasta aritmetică, din considerente utilitare. E bine să știi din vreme cam cîți bani trebuie să pui deoparte pentru tine sau pentru copilul tău cînd va trebui fie să fugi de războiul pe care ți-l dorești, ca un cretin intratabil, fie, eventual, să încerci să supraviețuiești cînd vei fi trimis în fața rusului, care nu vrei să se oprească acolo unde a ajuns deja, deci ții cu tot dinadinsul ca rusul să continue să se apropie, ca un cretin intratabil. Ții, deoarece pacea e trumpistă. Nu e justă. N-are Claritate Morală. Vestea bună e că dorințele tale de cretin intratabil au mari șanse să se împlinească, mai ales că ai aflat recent că rusul e capabil să se tot apropie. Și se.

Bravo, Pătrățel!

P.S.

Face mare succes acest articol din NYT. Cine a urmărit frontul cu interesul real de a ști cum evoluează tragedia de la Răsărit nu află mari noutăți sau secrete din NYT. Între destule altele, realmente jalnic e cocoșismul penibil și cinic al militarilor americani care dau vina pe ucraineni pentru întregul eșec din teren, susținînd, în esență, că, dacă ucrainenii le îndeplineau întocmai ordinele și planificarea extraordinare, rușii erau astăzi înfrînți. Adică războiul ăsta fu întocmai comunismului: o idee bună, dar prost aplicată. Iar faptul că NYT spune acum că miza n-a fost apărarea Ucrainei sau integrarea ei în NATO, ci înfrîngerea strategică a Rusiei într-un război prin proxy era de mult de domeniul evidenței. Era, de asemenea, poziția oficială a Administrației Trump, care spusese deja explicit exact asta, prin vocea secretrarului de stat Rubio. Desigur, există și posibilitatea ca hecării lui Putin să fi piratat hibrid creierelele autorilor și avizatorilor de la NYT, care din acest moment sînt putiniști sadea după standardele militariștilor de tastatură de la noi din județ.

Autor: Sorin Faur

Oare nu se întinde prea mult coarda?

Sunt puțini ani din cei 35 trecuți de la schimbările din 1989 în care UDMR să fi lipsit din echipele care au guvernat România. Existau destule motive logice pentru care reprezentanții etniei maghiare să participe, la diferite nivele, la conducere. Nu le înșir, spun doar că și prin alte părți minoritatea principală beneficiază de aceste favoruri.

Chiar dacă UDMR n-a fost la guvernare, reprezentanții ei au fost promovați în posturi importante unde s-au priponit bine, au rezistat în timp, indiferent de culoarea politică a premierului sau a majorității. Nu știu dacă a fost o înțelegere pe termen lung în acest scop, important rămâne faptul că, tacit, situația a fost acceptată.

După alegerile de anul trecut, dezastroase pentru PSD și PNL, pentru a forma o majoritate, cele două partide au apelat la UDMR, cu toate că exista și varianta USR. A fost preferat Hunor și echipa lui, dar evoluția ulterioară a demonstrat, deși nu se recunoaște oficial, că a fost cea mai nepotrivită alegere.

Hunor, profitând de situație, și-a jucat cartea cu multă pricepere. Știind că fără ei PSD și PNL pot pierde puterea, variantă de imaginat pentru veteranii guvernării, Hunor a început să călărească mârțoagele și să le impună condiții umilitoare pe care niciun politician adevărat nu le-ar fi putut accepta vreodată.

În scurt timp Hunor, cel cu 5,6% în alegeri, a devenit liderul de fapt al coaliției. Din această postură i-a plantat în guvern pe Tanczos Barna la finanțe, vicepremier și automat în CSAT (!!!), pe Cseke Attila la dezvoltare, lucrări publice și administrație, adică la ministerele cela mai bănoase.

Zilele trecute, Hunor și-a completat echipa cu noi luptători. Astfel, premierul Ciolacu a semnat deciziile de numire a zece noi secretari de stat, din care trei provin de pe lista lui Hunor: Derzi Akos, inginer miner, la Ministerul Muncii, Kelemen Attila, fost deputat, la Ministerul Investițiilor, Demeter Andras-Istvan, în Ministerul Culturii. Nu mai vorbim aici despre „restructurarea” aparatului bugetar, o minciună ordinară, care, după cum se vede, se aplică prin angajarea a zece noi secretari de stat.

Să mai pomenim doar câte posturi „grele” ocupate de numiții UDMR: Csaba Astalos, șef la Combaterea Discriminării, Gyula Lörincz, şeful delegaţiei României la OSCE, Zsombor Vajda şef la Autoritatea Electorală Permanentă, Karoly Borbely președinte - CEO Hidroelectrica.

Nu vreau să fiu înțeles greșit. Dacă toate posturile astea ar fi ocupate în urma unor concursuri adevărate, de oameni competenți, profesioniști, nu ar fi nicio problemă dacă reprezentanții minorităților ar fi majoritari în structurile de conducere. Ar trebui chiar felicitați.

Dar, când scaunele sunt repartizate pe baza înțelegerilor dintre găștile politice, pentru ca să se poată menține la putere, fără să le pese de voința și nevoile cetățenilor, când unul cere și celălalt oferă demnități de răspundere unor indivizii care habar n-au de domeniul respectiv, asta nu poate fi trecută cu vederea.

În fine, să mai spun doar că există șansa reală ca Hunor să aibă și viitorul președinte al României, el fiind cel care l-a propus pe Crin Antonescu candidat al coaliției, iar mormolocii roșii și galbeni au acceptat fără crâcnire. Hunor i-a pus pe panouri sloganul prietenului său Viktor Orban, „Crin înainte, niciodată înapoi”, îl poartă de lesă prin secuime și comunitățile maghiare, se implică cu o energie deosebită în campanie.

Deocamdată, numai el știe de ce. Mai târziu o să aflăm și noi. Numai că iar va fi prea târziu... 

Gr. C.

Urmașii voievozilor maramureșeni Dragoș și Sas: goralii valahi și volohii de azi

Istoriografia românească, dar și, în parte cea poloneză, a ignorat o realitate istorică din evul mediu timpuriu și dezvoltat, adică rolul boierimii românești în întemeierea marilor familii nobiliare poloneze din sudul Poloniei, în special din Galiția și arealul montan Carpații Păduroși. Istoricii români au prezentat succint emigrația politică și economică a cnezilor români din Maramureș și nordul Moldovei în Galiția sau Pocuția la mijlocul secolului XIV. De ce au ales boierii și voievozii români din Ardealul nordic ca să emigreze în sudul Poloniei? Pe lângă protecția regelui polonez a fost și existența unei puternice comunități românești sau valahe de păstori și țărani care trăiau în Munții Tatra de secole, unii istorici achiesează ideea originarității și autohtonismului lor pe aceste meleaguri din vremea dacilor liberi și a triburilor costobocilor sau carpilor, cu incluziuni etnice daco-romane. Sudul Poloniei a fost un spațiu de interferențe etno-culturale româno-slave, dar și germanice, de secole, iar refugierea cnezilor români pe aceste meleaguri a fost un proces dual: unii refugiați români din motive politico-economice datorită presiunii exercitate de regatul ungar și biserica catolică; altul legal datorită hrisoavelor și documentelor de colonizare pe niște pământuri care au intrat sub influența coroanei ungare mai ales în secolul XV, unde un rol major l-a avut regele Ungariei Matei Corvin. ”Urmașii lui Dragoș Voievod” de Ion Drăgușanul este o carte apărută la Cluj-Napoca în anul 2024, care realizează o explorare istorică curajoasă, axată pe descendența și moștenirea voievodului maramureșean Dragoș, o figură semnificativă în istoria Maramureșului și a întemeierii Moldovei la mijlocul secolului XIV. Cartea aprofundează interacțiunea complexă și complementaritatea factorilor politici, sociali și culturali, care au modelat regiunea în perioada medievală. Temele cheie, argumentele istorice și sursele utilizate de Drăgușanul trebuie totuși supuse unei evaluări critice privind contribuția acestei lucrări la înțelegerea istoriei românești. Autorul vine cu o idee originală punând pe seama originii comune celtice a popoarelor român, slav și germanice din nordul Carpaților Păduroși izvorâte din mai extinsul trunchi etnic indo-european al pelasgilor. Nu intru în comentarea simbolisticii crucii celtice specifice întregului continent european și în Dacia post-romană, dar ideea trebuie amintită pentru a înțelege legăturile subsidiare etnico-culturale în acest spațiu comprehensiv și multicultural al Carpaților Păduroși. Maramureșul, regiune montană la nord de Carpați, a fost un spațiu de interferență a influențelor românești, maghiare, germane și poloneze. În secolele XIV-XV, expansiunea Regatului Ungariei și consolidarea statului polonez au creat un context istoric excepțional în care familii boierești românești au fost atrase de oportunitățile oferite de aceste puteri în ascensiune. Formarea statului Moldova, în secolul al XIV-lea, a fost un alt factor important, generând conflicte interne și migrații către teritoriile vecine a românilor. Migrația populațiilor a fost o constantă a istoriei europene, iar teritoriile carpato-danubiano-pontice desigur nu au făcut excepție, dar componenta etnică majoritar românească a rămas. În contextul complex al Evului Mediu, cu granițe fluide și influențe politice fluctuante, migrația boierilor români către Polonia a reprezentat un fenomen complex, care a pus bazele unei nobilimi ”montane” româno-poloneze. Autorul nu ne oferă întotdeauna metodologic sursele directe, care au stat la baza ideilor susținute în carte, surse care sunt adesea lacunare. Cu toate acestea se poate reconstitui o imagine parțială a acestui proces, bazându-ne pe informațiile disponibile și, mai ales, pe contextul istoric, pe care istoricul îl gestionează cu acribie și curaj istoriografic.

Studiul „Urmașii lui Dragoș Voievod” de Ion Drăgușanul ne introduce într-o călătorie istorică minuțios detaliată despre peisajul istoric al Maramureșului și Moldovei, concentrându-se pe figura voievodului Dragoș și a descendenților săi. Autorul și-a propus să dezlege rețeaua complicată de relații, conflicte și migrații care au definit regiunea în epoca medievală, în era presiunilor regale maghiare și a introducerii administrației centrale prin înființarea comitatului în Maramureșul istoric. Drăgușanul navighează printr-o varietate de surse istorice, inclusiv cronici, documente și legende, pentru a construi o narațiune care aruncă o lumină difuză asupra dinamicii politice, a structurilor sociale și a influențelor culturale care au modelat identitatea regiunii. Dragoș, ca și Bogdan, au fost nevoiți să-și găsească debușee politico-economice și demografice într-un spațiu complementar legat de comunitatea românească, în speță: Moldova și sudul Poloniei. Semnificația acestui studiu constă în explorarea unei perioade cruciale din istoria românească, marcată de tranziția de la organizarea cnezială, aproape tribală, la formarea statelor. Voievodul maramureșean Dragoș a fost figură cheie în acest proces, și a întruchipat complexitatea și contradicțiile unei societăți în schimbare supuse presiunii regalității maghiare. Prin examinarea descendenței și moștenirii sale, Drăgușanul urmărește să ofere o înțelegere nuanțată a forțelor care au modelat destinul regiunii. Mai multe teme cheie reiese din lucrarea lui Drăgușanul, oferind un cadru exhaustiv pentru înțelegerea contextului istoric al perioadei. O temă proeminentă este interacțiunea dintre influențele românești, maghiare și poloneze în regiune. Drăgușanul evidențiază manevrele politice și conflictele care au apărut din interesele concurente ale acestor puteri, modelând destinul Maramureșului și al Moldovei. O altă temă semnificativă este explorarea structurilor sociale și a identităților culturale. Drăgușanul aprofundează organizarea cnezială a regiunii, examinând rolurile și relațiile diferitelor grupuri sociale, inclusiv nobili, țărani și preoțimea. De asemenea, explorează influențele culturale care încărcat etnic identitatea regiunii, inclusiv credințele păgâne, tradițiile creștine și folclorul. Specificitatea etno-folclorică din Maramureș se identifica cu cea a românilor din nordul Moldovei și sudul Poloniei, fiind un motiv în plus pentru ca boierii maramureșeni să se simtă ca acasă în Galiția, Pocuția sau în viitorul teritoriu al Bucovinei moderne, un spațiu al complementarității și arhetipului românesc. Simbolic tot spațiul geografic menționat pare că rezonează valențele și ierarhiile culturale a unui Maramureș istoric mai extins. Argumentul central al acestei paradigme istorice se învârte în jurul ideii că voievodul Dragoș și descendenții săi au jucat un rol crucial în formarea Moldovei și pentru conservarea identității românești în fața presiunilor externe, paradoxal poate mai mult decât Bogdan din Cuhea, întemeietorul suveranității acestui stat. Este interesantă și analiza autorului a cuvântului ”cuhea”, ceea ce înseamnă ”fierar”, legând astfel o meserie de breaslă străveche din vremea celților într-o continuitate istorică de durata lungă până la voievodul Bogdan. Totodată, autorul subliniază rezistența și adaptabilitatea populației românești, care a navigat prin peisaje politice complexe și și-a menținut moștenirea culturală. Întreg spațiu al Maramureșului istoric, Nordului Moldovei, Galiției, Pocuției, Moraviei și Sileziei aparțin unui arhetip și unei tipologii culturale valahe, profund tradiționale și pastorale. Pentru a înțelege migrația boierilor români în Polonia este esențial să analizăm contextul geopolitic și social al secolelor XIV-XVI. Regiunea Maramureșului, situată la granița dintre Regatul Ungariei și Principatul Moldovei, a fost un spațiu de intersecție a influențelor culturale și politice. Expansiunea Regatului Poloniei spre est și consolidarea statului moldovean au creat un mediu complex, în care familiile boierești românești au fost nevoite să navigheze printre interesele concurente ale acestor puteri. Lucrarea lui Drăgușanul se bazează pe o gamă diversă de surse istorice, fiecare oferind perspective unice asupra perioadei. Cronicile și cărțile fundamentale, cum ar fi cele scrise de istorici polonezi precum Ludwig Wyrostek și renascentistul cronicar Jan Długosz, sunt documente de căpătâi în interpretarea teoretică. Acestea oferă perspective valoroase asupra evenimentelor politice și a dinamicii sociale a regiunii. Sunt relatări detaliate despre bătălii, alianțe și negocieri diplomatice, aruncând lumină asupra luptelor pentru putere care au modelat destinul regiunii. Dragoș și urmașii săi au fost niște jucători politici și economici în sudul regatului polon.

Documentele, inclusiv decrete regale, hrisoave de proprietate și înregistrări juridice, oferă informații valoroase despre structurile sociale și economice ale regiunii. Legea românească sau Jus Valachicum a funcționat până târziu în secolul XVII și XVIII în acest spațiu complementar româno-slav. Justiția se făcea ”pe românește”, cutumiar. Izvoarele istorice oferă perspective și asupra proprietății funciare, a impozitării și a practicilor juridice, dezvăluind complexitatea societății medievale trăite de români integrați autonom în regatul polon. Legendele și folclorul joacă, de asemenea, un rol semnificativ în lucrarea lui Drăgușanu oferind o privire asupra credințelor culturale și a tradițiilor populației românești în această parte etno-genetică. Aceste surse oferă perspective asupra valorilor, obiceiurilor și viziunii asupra lumii a localnicilor, dezvăluind bogata tradiție folclorică a culturii românești. Desigur autorul este dependent de anumite tipuri de surse istorice, cum ar fi cronicile și legendele, care pot fi supuse subiectivismului sau exagerării. O altă zonă pentru evaluare critică este interpretarea evenimentelor și figurilor istorice. Portretizarea lui Dragoș și a descendenților săi poate fi influențată de dorința de a sublinia rolul lor major în formarea Moldovei medievale și în conservarea identității românești. Să nu ignorăm însă și rolul important al voievodului Bogdan, dar și a elementului catolic săsesc din arealul citadin Baia și Piatra Neamț la formarea statului medieval suveran Moldova.

Autorul analizează cu precădere și rolul structurilor sociale, dar și a influențelor culturale ce au modelat identitatea specifică a regiunii. Cartea „Urmașii lui Dragoș Voievod” contribuie astfel la o înțelegere mai profundă a forțelor care au creionat destinul Maramureșului și Moldovei. Iar în epocă Polonia oferea oportunități economice, în special în comerț și în exploatarea resurselor naturale pentru cnezii și păstorii români. Conflictele interne din Moldova și presiunea externă au determinat unele familii să caute un refugiu sigur și stabilitate în Polonia. Existența unor comunități românești în Polonia și legăturile religioase (inițial ortodoxe, ulterior greco-catolice) puteau facilita migrația. Regii polonezi ofereau privilegii și pământuri boierilor români care se stabileau în Polonia, încurajând astfel migrația. Autorul menționează câteva familii românești care s-au stabilit în Polonia și au fost asimilate în nobilimea poloneză (șleahta), cum ar fi: Dragoșizii (Dragów-Sasów), această familie, descendentă din marele voievod întemeietor de țară, a renunțat la poziția dominantă în Maramureș și s-a integrat în nobilimea poloneză. Menționăm că Chłopiccy a fost o ramură a Dragoșizilor stabilită în Rutenia Galițiană, iar familia Tarnawski a reprezentat o altă familie importantă din ținutul Sanok, care a deținut proprietăți extinse. Se oferă și exemplul familiei Popiel, care a fost aciuată în localitatea Podlesie, cu legături cu stema Sas. Avem și numele Wołoszyn (Valahul), ce reprezintă un nume comun pentru românii din Polonia, indicând originea lor etnică. Aceste familii s-au stabilit în special în Rutenia Galițiană (astăzi parte a Ucrainei și Poloniei), o regiune cu o populație românească semnificativă. Ele au primit privilegii și pământuri, devenind parte a elitei locale. Boierii români care s-au stabilit în Polonia au trecut printr-un proces de integrare și asimilare consistentă. Ei au adoptat limba poloneză, obiceiurile locale și religia dominantă (catolicismul sau greco-catolicismul). Cu timpul, și-au pierdut identitatea românească, devenind parte a nobilimii poloneze, dar au avut și în secolul XIX o identitate specifică față de restul șleahtei poloneze. Mai mulți factori au contribuit însă la decizia boierilor români de a migra în Polonia. Dintre acești factori amintim, pe cel primordial: instabilitatea politică în Moldova. Istoricii știu că formarea și consolidarea statului moldovean nu a fost lipsită de conflicte interne. Lupta pentru putere între diferitele facțiuni boierești, precum și presiunea otomană, au creat un climat de instabilitate, determinând unele familii să caute refugiu în Polonia. Trebuie să menționăm și oportunitățile economice. Polonia, în special regiunile sale estice, oferea oportunități economice atractive. Boierii români puteau obține pământuri, privilegii comerciale și acces la piețele poloneze, contribuind la dezvoltarea economică a regiunilor în care se stabileau. La acestea adăugăm și legăturile culturale și religioase comune. Spre exemplificare a fost existența unor comunități românești în Polonia, în special în Rutenia Galițiană, care au a facilitat migrația. Exista o mai mare stabilitate politică și economică în Polonia acelei epoci. Legăturile culturale și religioase, inițial ortodoxe și ulterior în secolele XVI și XVII, greco-catolice, au creat un sentiment de familiaritate și au ușurat integrarea. Astfel s-a născut o elită nobiliară româno-poloneză. De asemenea, nu trebuie ignorat faptul că regii polonezi au încurajat migrația boierilor români prin oferirea de privilegii, pământuri și scutiri de taxe. Această politică de colonizare a urmărit să consolideze controlul polonez asupra regiunilor estice și să le dezvolte economic. Autorul aduce și o contribuție inedită din istoriografia poloneză privind impozitarea valahilor din secolul al XVI-lea: ”Problema satelor poloneze cu rădăcini valahe a fost tratată, încă din 1848, atunci când contesa Aleksandra Stadnicki, publica, în primul tom al Bibliotecii Ossoliński, studiul „Despre așa-zisele sate valahe din nordul Carpaților”58, pornind de la cons-cripţiile din anii 1552-1629, redactate în latină, şi care „consacră o secțiune separată tuturor satelor valahe (wołoskim) și impun un impozit separat co-loniștilor lor („Item valachi agros colentes, vel in agris, quae dworzyszyszcsa dicuntur, sedentes per duos grossos solven” – „De asemenea, valahii care cultivă câmpurile, stând pe câmp, care se numesc zvorişteni, plătesc cu doi groşi”), în 1552”59. Ulterior, dările pe câmp cresc la 15 groşi, cele pe oi, la 20 groşi, tot atât plătind pentru vite. Dările către seniorul locurilor le plăteau valahii de două ori pe an, de Crăciun şi de Paşti, drept colindă”. (p.71). Lucrarea lui Ion Drăgușanul, chiar dacă suferă de o anumită absență a surselor originale și de o metodologie sofisticată a izvoarelor, reușește cel puțin să aducă în lumina refelctoarelor paradigma familiilor româno-poloneze din sudul regatului polon, originare din spațiul românesc ardelean și molodvean și să exemplifice contribuția acestora la dezvoltarea unei regiuni istorice cu profunde rădăcini ancestrale româno-slave, care astăzi se regăsește în Slovacia, Cehia, Polonia sau Ucraina. Urmașii lui Dragoș și Sas sunt de fapt în epoca modernă cei pe care-i numim: valahi gorali, vlași sau gorali.

Ionuț Țene

In memoriam - Helmuth Duckadam

 

Helmuth Duckadam (n. 1 aprilie 1959, Semlac, România) este un fost portar de fotbal al României, supranumit „Eroul de la Sevilla”. A jucat la echipele Steaua Bucureşti şi Constructorul Arad. După 4 sezoane la gruparea arădeană, este transferat la Steaua Bucureşti, unde se impune treptat ca titular. Este supranumit „Eroul de la Sevilla”, după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare consecutive, executate de Alesanco, Pedrazza, Alonso şi Marcos, având o contribuţie enormă la câştigarea trofeului de către Steaua Bucureşti. Performanţa reuşită de Helmuth Duckadam pe stadionul “Sanchez Pizjuan” din Sevilla este înscrisă în Cartea Recordurilor.

GDL

La despărțirea de Alexandru Bantoș

                                                     de Gheorghe Pârja

Sub ochiul istoric al Unirii Basarabiei cu România – 27 martie – s-a stins din viață cărturarul din Chișinău, profesorul Alexandru Bantoș. La sfârșitul lunii martie, în dreptul marelui ceas care a marcat astral împlinirea istoriei românilor. Am bătut de multe ori drumul din Maramureș la Chișinău, aceste călătorii având și o benefică dimensiune documentară. Am cunoscut oameni, locuri, fapte reale. Cu prilejul Centenarului, domnul Teodor Ardelean m-a trecut Prutul cu numele meu scris pe o carte despre Basarabia (Ochii Basarabiei, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, 2018).

De neuitat rămâne invitația la Târgul de Carte de la Chișinău, avându-i în preajmă pe Alexandru și Ana Bantoș. Pe bună dreptate, suntem generoși cu evenimentele, dar vorbim mai puțin despre oamenii care le stârnesc. Care le pun aura. De aceea, în acest text doresc a decupa, din suita de manifestări, o întâmplare românească, petrecută la etajul patru al unui bloc din Chișinău. Ca un omagiu adus marelui prieten–cărturar, Alexandru Bantoș. Pelerinii din Maramureș (Gheorghe Mihai Bârlea, Terezia Filip, Alexandru Peterliceanu și cel care scrie), cărora ni s-a alăturat poetul Arcadie Suceveanu, pe atunci președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, am fost invitați de distinsa familie de intelectuali Ana și Alexandru Bantoș să le trecem pragul.

Știam că sunt repere sigure și profunde în unirea culturală de pe cele două maluri ale Prutului. Acolo, la etajul patru al unui bloc, au simțit nevoia să facă un fel de aeroport, unde să aterizeze și să-și ia zborul ideile. Din acest spațiu, prielnic pentru dialog, se deschide spre lume o viziune sănătoasă despre cultura română. Nu sunt vorbe de ospeție, ci asumări riguroase pentru destinul frământat al acestui neam. Pentru mine, Ana și Alexandru Bantoș sunt întruchiparea unui proiect la care alții doar visează. Cel mult îl enunță la ceremonii trecătoare. Ana este universitar, doctor în filologie, având direcții de cercetare care s-au convertit în cărți remarcabile, comentate favorabil pentru curajul abordării și modernitatea dialogului intercultural. Direcții de cercetare: literatura română, literatura universală și comparată, estetica. Bate cărări noi și suple în abordarea unor teme, cum ar fi: literatura română din Basarabia postbelică și deschiderea ei spre universalism. Ori despre literatura basarabeană și modelele literare europene. Ana este o voce puternică a Basarabiei, a culturii românești!

Alexandru Bantoș a fost, și a rămas prin cărțile scrise, un redutabil publicist, editor, redactor-șef al celebrei reviste „Limba Română”, director al Casei Limbii Române „Nichita Stănescu” din Chișinău. Câtă zbatere a avut regretatul nostru prieten pentru a ține în viață prestigioasa publicație. Numai Gheorghe Mihai Bârlea, membru în consiliul de redacție al revistei, știe. Pe alocuri și eu. Articolele și studiile lui Alexandru Bantoș abordează teme de o fierbinte actualitate. De la denumirea corectă a limbii române, la istoria noastră adevărată, la integrarea culturală a Basarabiei în spațiul românesc și european. A contribuit la limpezirea multor aspecte de identitate națională a populației majoritare din Republica Moldova.

Alexandru și Ana au fost și demni ziditori la răspântia destinului acestui pământ românesc. Entuziasmul lui Alexandru nu a obosit până în ultima clipă de viață, deoarece avea credință, avea cultură. Și-a legat numele de soarta limbii române. Intelectual rafinat, caracter hotărât, a navigat prin vreme cu luciditate, cu porția de euforie și elan, necesare mersului înainte. Fratele Alexandru nu a dus lipsă de încrâncenare și zbucium. Mai ales la grija financiară pentru tipărirea revistei. A avut o calitate care luminează lumea: prietenia sinceră, căreia i-a pus durată și culoare românească. Numai cu un astfel de om ne puteam afla, pe terasa de la etajul patru al blocului în care locuia cu distinsa Doamnă Ana.

Nu uit generozitatea și prietenia cu care ne-au deschis ușa. Eram acolo trei poeți. Cred în poemul spus de autor. Arcadie este un poet cu pecete proprie, viguroasă în poezia românească. Ne-am cunoscut la Cernăuți, în anul 1990. Iată, prietenia noastră se măsoară în decenii. Poezia lui este dramatică, un neuitat spectacol interior. Gheorghe Mihai Bârlea, cu un stagiu mult mai lung de prietenie decât cu Arcadie, a avut prilejul să iasă din crisalida atâtor demnități și a respirat în voie, ca în vremea timpului liric care ne-a înfrățit. Eu m-am ocupat de învierea poemului atât de prielnică libertății. Alături, prietenii din Maramureș, care ne-au luminat drumul.

Mi s-a părut o seară cu efigia culturii naționale. Cu noi era spiritul lui Grigore Vieru și al lui Nicolae Dabija, frați de crez cu gazdele noastre. În seara aceea nu a bătut vântul, nu a plouat, ci a picurat cu idei și metafore. Cred că poezia se scrie din mers și se poate odihni, pe o terasă la etajul patru, al unui bloc din Chișinău. Versurile confratelui Horia Bădescu, de pe ultima copertă a cărții mele, se potrivesc cu profundul crez al regretatului prieten, Alexandru Bantoș, dispărut sub ochiul istoric unionist : „Așază, Doamne, lumea cum am vrut/ Veacul se duce, vremea e târzie/ La Tine-n Ceruri cineva mai știe/ Pământurile noastre peste Prut./ Ca să mărturisim că te-am văzut/ Așază, Doamne, lumea cum am vrut.

Acolo, în Biblioteca din Cer, fratele de ideal, Alexandru, stă la o masă cu Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Vlad Pohilă, care au dus cu ei polen din florile Maramureșului.