Mai demult, profesorii de vocație predau cu atâta suflet lecțiile ”de română” încât pe tine, elevul silitor, cuvintele profesorului te trimiteau imediat la biblioteca școlii, ca să împrumuți cartea despre care era vorba. Ei, că avea domn profesor metodă de a-i trimite la bibliotecă și pe cei codași. Se ducea la bibliotecă de cerceta fișele. Elevii neprieteni cu lectura erau prinși că nu au citit cartea și erau notați cu nota repetenției. Așa că, mai din drag, mai cu sila, toți elevii citeau operele importante care se predau. Lumea era educată să citească, iar cititul și încropirea de biblioteci personale era ca un sport de masă. O librăreasă din Borșa (Magda) mi-a povestit ceva interesant și pilduitor. Într-un an ante-decembrist, a intrat în librărie o borșeancă și s-a dus ață la raftul cu cărți, apoi a întins metrul și a măsurat. ”De-aici, dă-mi un metru de cărți, de aici o jumătate de metru”. Și iar a măsurat. A cerut șase metri de cărți. Uluită, librăreasa a pus întrebări și a aflat explicația ciudățeniei. Doamna își cumpărase mobilă nouă și voia să umple rafturile cu cărți. Nu o interesa titlurile cărților, voia să-și umple biblioteca, pentru că așa era de bonton... Știa cumpărătoarea ciudată că cine are multe cărți are șansa să fie bine privit de lume. Și această întâmplare șugubeață arată faptul că la loc de cinste erau așezate cărțile. Până și cei care nu le citeau le prețuiau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu