La noi, literatura se face în găști. Ești într-o gașcă, exiști. Nu ești, nu exiști. Găștile se știu între ele, dar se ignoră sau se persiflează, așa cum se ignoră sau se persiflează și membrii găștilor existente. Și în subsidiar și concurente.
Fiecare gașcă are ierarhia ei, căreia i se dă, de multe ori, cu sau fără merit, importanță zonală sau națională.
Lansările de cărți, tot în gașcă se fac. Așa cum tot în gașcă se și citesc cărțile. Sau mai exact, nu se citesc. O nouă carte e o nouă bifă la ceva prestabilit.
Fiecare gașcă are revista ei, unde membrii găștii respective se laudă între ei. Logoree, justificată sau nu. După textele publicate, toți împreună și fiecare în parte, au (și are) un sâmbure de geniu. Acolo diletanți nu există. Cununile de lauri sunt puse triumfalist, uneori pe mediocrități, din motive ascunse. Sinceritatea e de cele mai multe ori rara avis. În față unui pahar cu ceva, într-o formă discretă, se mai spune uneori și adevărul. Se spune și se uită. Tabula rasa să nu ajungă unde nu trebuie, fiindcă uneori aceasta doare și produce inconfort, mai ales orgolioșilor.
Și festivalurile literare și taberele de literatură și concursurile, se fac tot în gașcă. Ca și premiile aferente, acordate. Penetrarea din exterior este aproape imposibilă. Și chermezele, având literatura ca pretext, tot în găști se fac. Acolo este mediul ideal de a plânge unii pe umerii celorlalți, în căutare de suflet...mângâiet. Acolo se fac și se desfac proiecte, se pun anateme și se acordă sufragii.
La conducerea (de facto sau doar morală) a găștilor e o altă gașcă, gașca Alfa, care certifică sau nu găștile, după cât i se caută-n cornițe. Și dacă are și timpul necesar, fiind mai mult preocupată cu sinele propriu și cu asumarea statutului de reprezentare . Subiectivismul continuă și la vârf forma de dictatură, cu adevărul absolut, luat pe persoană fizică.
Dinamica fiecărei găști este atent promovată în mass media, de către membrii găștii respective, și rar, din afara acesteia. Promovarea este, de cele mai multe ori, mirobolantă, peste valoarea activităților în sine, unde numărul celor de la prezidii crește necontenit, pe când numărul auditorului scade, deci invers proporțional. Ca să nu mai zic de cărți, obiectul muncii și viselor, multe cu valoare discutabilă și în tiraje confidențiale. Cărțile bune, că sunt și cărți bune, se tac, mai ales dacă autorii nu sunt din gașcă, nu sunt agreați, sau nu au protecție din partea vreunui critic cu ștaif. Etc, etc.
Găștile se nasc, trăiesc și mor, și sunt pe cale să ajungă folclor! (rimă involuntară). În restul literaturii, vreme bună!
Răzvan Ducan
Sper ca nu ati cazut in plasa golanului semianalfabet si agramat de VeDeM!
RăspundețiȘtergereDomnule Razvan, n-o fi chiar asa! Dumneavoastra ganditi ca prostul satului, Vasile Dan Marchis!!!
RăspundețiȘtergereUite anonimul la care nu-i place adevărul, precum la unii bandiți, tâlhari, violatori și detractori certați cu legea, dintre care unii au plecat pe lumea cealaltă să dea seamă pentru fărădelegile lor. Așa că toți defaimatorii cuprinși de strechea invidiei ca acești bandiți și agresivi de pe blog au fost anihilați. Ha,ha,ha,ha, ce mă veselesc, ui măi!
RăspundețiȘtergereBRAVO, vedeme! Esti tare!
RăspundețiȘtergereÎntr-o lume în care literatura este asociată cu educația formală, erudiția și rafinamentul limbajului, existența unor creatori precum Vasile Dan Marchiș provoacă o reevaluare profundă a ideii de poezie și a surselor ei reale. Poetul analfabet nu este lipsit de cultură, ci de acces la formele instituționalizate ale acesteia. El aparține unei culturi orale, vii, în care cuvântul nu este fixat pe hârtie, ci trăit, rostit și transmis. Poezia lui nu se naște din lecturi savante, ci din experiență directă: muncă, suferință, credință, natură și comunitate.
RăspundețiȘtergereCazul lui Vasile Dan Marchiș este emblematic. Fără o educație formală solidă, el a reușit să creeze versuri care impresionează prin sinceritate. Limbajul este simplu, uneori rudimentar, dar încărcat de simboluri autentice și de o sensibilitate aparte. În mod paradoxal, „analfabetismul” devine o formă de libertate. Poet popular, orice s-ar zice, Vasile Dan Marchis creează spontan, ghidat de intuiție. Această spontaneitate conferă poeziei o anumită prospețime. Totuși, acest tip de poezie ridică și probleme. Fără posibilitatea de a-și fixa singur creațiile în scris, poetul depinde de alții pentru conservarea operei sale.
În concluzie, poeții analfabeți, precum Vasile Dan Marchiș, reprezintă o dovadă vie că literatura nu aparține doar elitelor iar lipsa cenzurii le dau apă la moară acestor așa ziși condeieri!
Băi neștiutor de nimic, eu nu depind de nimeni pe linie de poezie. Am fost publicat prin talent, cu peste 150 poezii în 40-50 dintre cele mai prestigioase reviste din România și nu numai. Te scutură strechea invidiei că tu nu ai talentul și succesul pe care îl dorești? Dacă am absolvit "doar 12 clase, te freacă invidia că unii care au absolvit doar liceul sunt mai luați în considerare pe linie poetică decât unii care au studii superioare? Băi neștiutor de nimic, un scriitor va fi apreciat până la urmă prin scrierile sale, nu după ranguri și funcții. Poezia se naște din talent , nu prin faptul că ce scaune sau obiective ai ocupat. Bă, prea puțin talentatule R.D., dacă nu ai fi ce ești, poate nu ar fi auzit nici măcar lelea X, care stă aproape "gard în gard" cu tine, că te ocupi și cu literatura. O virgulă sau alte semne de punctuație în text se poate pune și după ce acesta este finalizat, însă fără talent nu reușești să scrii poezii remarcabile, indiferent ce școli ai urmat. Așa că ar fi cazul să te tratezi de boala invidiei, deoarece în în plan scriitoricesc poți pătrunde mai întâi prin talent, apoi după ranguri și funcții. Sau la tine boala aceasta nu nu are leac?
ȘtergereBravo, prestigiosule 40-50!
RăspundețiȘtergereIar s-a umflat curechiul în tine, semi-analfabetule de VeDeMe?! Stai în banca ta, nimeni în drum!
RăspundețiȘtergere