Între cuvânt și tăcere: un interviu despre scris și poezie cu scriitorul și jurnalistul Gelu Dragoș

Fondator al revistei „Moara lui Gelu”, scriitorului și jurnalistul  Gelu Dragoș s-a născut la 22 februarie 1967, în Lucăcești, și face parte din categoria personalităților maramureșene recunoscute pentru bogata activitate pedagogică, literară și culturală. Profesor dedicat, jurnalist, poet și coordonator de proiecte editoriale, dl. Dragoș Gelu a debutat în anul 2010 cu o carte intitulată „Revistele școlare” după care au urmat volumele: „Instantanee maramureșene” (2012), „Valențe pedagogice în activități ecologice” (2014), „Anotimpul iubirii: poezii” (2015) ; fiind coordonatorul volumului colectiv: „Antologie de texte. Recenzii de cărți. Personalități ale literaturii contemporane . Personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba”, în colaborare cu Vasile Bele și Nelu Danci.

Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, al Cenaclului Scriitorilor din Maramureș și al Asociației Scriitorilor din Maramureș,  Gelu Dragoș a reușit să ofere cititorilor o operă literară, în care exploatează mai multe genuri literare reflectate în volumele „Opinii: comentarii politice” (2015), „File de istorie a satului Lucăcești” – monografie (2018), „Daruri divine: poezii” (2019), „Corabia cuvintelor: poezii” (2020), „Singurătatea poetului: poezii” (2021), „Moara lui Gelu: critică literară (2021), „Miracolul clipei: poezii” (2022), „Cronici din Nord”: critică literară” (2024); „Raftul lui Gelu: recenzii și critică literară” (2025).

În paginile acestor cărți, cititorii pot descoperi un autor polivalent, un poet sensibil și un exeget asumat dar și un jurnalist de excepție care și-a transformat harul creației literare într-un reper al consolidării și continuității editoriale și culturale românești.

Liliana Moldovan (L.M.): Când a luat naștere revista „Moara lui Gelu” și ce v-a motivat să creați acest spațiu de afirmare literară și jurnalistică?

Gelu Dragoș (G.D.): Blogul, și apoi revista „Moara lui Gelu”, a apărut în decembrie anul 2010 iar primul articol s-a numit „Alegerea președintelui Cenaclului Scriitorilor Maramureș pe 15 ianuarie 2011”, o dată simbol pentru reunirea scriitorilor maramureșeni, știut fiind faptul că pe 15 ianuarie 1850 s-a născut Poetul Național. Acest articol l-am scris din necesitate, fostul președinte, poetul Ion Burnar, decedând și trebuia ales altul nou. Se pare că am avut mână bună propunând-o pe scriitoarea Florica Bud, atât eu cât și fratele meu, poetul Ioan Dragoș, membru al Uniunii Scriitorilor. Trăgând linie, iată că au trecut de atunci peste 15 ani și ceva iar „Moara lui Gelu” a început să macine tot mai mult cuvinte, să le pună într-o structură arhitecturală, dovadă faptul că mulți scriitori din zonă și țară, chiar din diaspora mă solicită să le public materialele. Dacă corespund, o fac cu mare plăcere.

L.M.:Care ar fi cea mai mare provocare în coordonarea activității unei reviste culturale în mediul jurnalismului online actual?

G.D.: Grea întrebare! Am învățat din mers cum se gestionează un blog, când mă poticneam apelam la cunoștințele fiului meu Gelu Junior care mi-a și administrat o perioadă de timp acest „spațiu” din mediul on-line. Ceea ce-am dorit dintotdeauna a fost ca „Moara lui Gelu” să aibă o identitate, o linie așezată pe adevăr și iubire de neam, să aibă un pașaport al ei. O revistă culturală, fie ea și electronică are nevoie de profunzime, rigoare, autori sinceri, valoroși, originali și materiale interesante care să-l facă pe cititor dornic de-a deschide pagina mea și-a doua zi. Cum scrie pe frontispiciu „Moara lui Gelu” este o revistă „de atitudine, cultură, mediu social, educație și sport”, abordând un vast domeniu pentru a atrage cât mai mulți cititori și pot să spun că am un trafic de vizitare de care sunt tare mândru. M-ați întrebat de provocări iar eu v-aș răspunde în propoziții scurte: construirea unei identități clare, echilibru între rigoare și rapiditate, formarea și menținerea unui public pe care dacă-l trădezi vreodată te lasă baltă și nu în ultimul rând menținerea echilibrului între calitate, vizibilitate și originalitate.

L.M.: Cum vedeți evoluția literaturii contemporane românești, având în vedere că sunteți autorul unor valoroase volume de critică literară?

G.D.: Ar fi multe de spus. Cultura nu este susținută aproape deloc. Cunosc puține persoane care să trăiască decent din scris: Ion Mureșan, Ion Pop, Ioan Groșan, Gheorghe Pârja, Dumitru Păcuraru, Nicolae Breban, Florica Bud, Nicolae Băciuț, Al. Florin Țene și poate or mai fi și alții, dar eu vorbesc despre cei pe care-i cunosc, cu care m-am intersectat în viață. Editurile răsărite ca ciupercile după ploaie aduc, și ele, mult rău nivelului scăzut al multor cărți. Avide după bani, fac compromisuri și se publică, cu bună știință, multă maculatură. Gândiți-vă că majoritatea editurilor n-au corector, redactor de carte, grafician, dar scot pe bandă rulantă cărți cel puțin dubioase. Cum se visează cineva poet și are „lovele” devine scriitor. Mă opresc aici cu criticile, mă consider totuși un om bun, dar de văzut văd și cred că ar trebui o minimă cenzură din partea celor care pun condeiul în mână. Se mai poate vorbi de grupări exclusiviste, de așa numitele „găști literare”, de cenacluri în care unii laudă pe alții dar dacă cartea ta nu este vizibilă, atunci trebuie să-ți pui un mare semn de întrebare. Succesul înseamnă cititori mulți iar cartea cu tiraje de peste 1000 exemplare să se epuizeze în 2-3 zile. Și ar mai fi multe de spus! Îmi place în schimb emulația și dorința de nemurire a unora dintre noi. Din păcate înspre cenaclurile literare și poezie ori proză vin foarte puțini tineri, vor celebritate repede și dacă se poate fără muncă. Iar fără sudoare și trudă nimic durabil nu se poate construi.

L.M.: Cum interpretați afirmația lui François Bréda, din perioada debutului, potrivit căreia poeziile sale, profund ermetice, își dezvăluie sensurile „ca un evantai”, iar „toată lumea caută esența poeziei”?

G.D.: Consider că afirmația lui François Bréda sugerează o concepție modernă asupra actului poetic, bazată pe pluralitatea interpretărilor și pe ideea că sensul nu mai este unic, este polisemic, limbajul poetic devine autonom iar între cuvânt și tăcere se crează o tensiune benefică actului creației.

L.M.: Ce proiecte editoriale sau literare pregătiți pentru viitor?

G.D.: Am în lucru la editura „Eurotip” Baia Mare o plachetă de poezii, traduse și în engleză și franceză, care cel mai probabil se va numi „Sublim”. Sper să se mai adune materiale (prefețe de carte, recenzii, critică literară,consemnări de apariții editoriale) pentru a le publica într-o nouă carte, care cel mai probabil va fi tipărită la editura scriitoarei Daniela Sitar-Tăut. Nu mă grăbesc, doresc să fie o carte de critică literară și mai bună decât precedentele, iertați-mi lipsa de modestie.

L.M.: Ce rol are scrisul în viața dvs. și ce v-ați dori să rămână ca moștenire în urma activității literare și culturale pe care o desfășurați?

G.D.: Iarăși o întrebare de zece. Prin scris îmi ordonez gândurile, îmi clarific trăirile și dau sens experiențelor trăite. Prin scris putem construi punți între oameni, să-i facem mai sensibili, empatici, săritori la nevoile semenilor. Și nu în ultimul rând scrisul este ca un medicament pentru mine. Consider că vom fi judecați după ceea ce lăsăm scris. Să nu uităm asta! Mulțumesc!

A consemnat LILIANA MOLDOVAN