de Gheorghe Pârja
Mai zilele trecute scriam despre felul în care
suntem văzuți noi, românii, de cei care au reușit să ne treacă pragul
sufletului. Semne de recunoaștere cinstită nu au lipsit. Nu am ocolit nici
curentul dăunător prin care unii români au o poftă teribilă de a ne proiecta
într-o oglindă strâmbă. Mă gândesc adesea de unde ni se trage acest neajuns? Cu
ani în urmă, o televiziune s-a încumetat să pună în discuție tema de mândrie
națională, o temă de meditat. Era pusă, în dezbatere publică, o întrebare
provocatoare: care este cel mai mare român al tuturor timpurilor?
Știu că acest model de testare a fost experimentat
și în alte țări, în fel și formă, în SUA, Franța, Germania, Finlanda, Canada,
Olanda, Cehia… Și a ajuns și în România. Cu valoare de provocare a spiritului
românesc. Mai ales că trecem printr-o perioadă extrem de delicată în ceea ce
privește asumarea valorilor naționale. Școala le rarefiază, socotindu-le de
domeniul istoriei, iar istoria nu mai are căutarea firească în școala
românească. Inițiativa conține o provocare a nivelului de cultură, de căutare a
identității, mai ales acum, în acest mojar al confuziilor naționale, când trăim
experiența unui Turn Babel al valorilor.
Mă întreb, nu de puține ori: știm noi cu ce valori
înstruțăm Europa, ori alte meleaguri ale lumii? Văd cu întristare cum valorile
acestei țări sunt minimalizate, sfidate, chiar anulate. Din păcate avem pilde
triste. În numele libertății de exprimare, sunt afurisite personalități ale
românilor. La moartea unui istoric, academician, i s-a evocat o slăbiciune din
tinerețe și nu valoarea operei sale. De aceea răspunsul la întrebarea
exercițiului la care mă refer presupune un mare risc.
Eu rămân la părerea că avem în istorie valori excepționale.
Mai dificil e să le facem cunoscute la adevărata lor dimensiune. Ele sunt
apreciate în cercuri foarte restrânse, de specialiști. De aceea, lumea cea mare
românească este destul de sceptică atunci când i se pune întrebarea evocată mai
sus. Care este cel mai mare român al tuturor timpurilor? Întrebarea nu este cea
mai potrivită. Deoarece din punct de vedere al valorii, pluralul este cel mai
adecvat. Sunt în situația țăranului lui Marin Preda, care, văzând girafa la
Grădina zoologică, a exclamat: așa ceva nu există!
Tot așa nu există un singur român al tuturor
timpurilor. De aceea, întrebarea are un unghi ascuțit. Peisajul valoric
românesc este poliedric. Dar haideți să luăm jocul în serios și să cădem de
acord că în sufletul fiecăruia dintre noi locuiește profilul valoric al unui
mare arhetip. Al unui mare model, care ne poate fi călăuza în viață. Care ne
poate scoate din impas. Iar proiectul amintit, de căutare și ierarhie a
valorilor, a personalităților noastre, a reușit să ne stârnească memoria spre
adevărate repere naționale. Din păcate, trăim o dictatură a mediocrității,
provenită din superficialitatea abordării valorilor. Dar nu despre ele este
vorba acum. Sondajele, cu toată stângăcia lor, au reușit să îndrepte atenția
spre ideea generoasă de a descoperi în mentalul românilor adevăratele valori,
personalități care îi reprezintă.
Figuri-simbol, oameni cu adevărat valoroși, care au
făcut performanță de durată în istoria țării. S-au decantat personalități
precum Carol I, în politică. Apoi Eminescu, Caragiale, Brâncuși, în cultura
înaltă, sau Titulescu în diplomație. Din istorie a venit călare pe situație
Ștefan cel Mare. Opțiunile multora sunt elocvente pentru imaginea interioară a
românilor de astăzi, din perspectivă istorică. Nu este totul pierdut după cum
auzim pe la colțurile lumii actuale. Un recent sondaj național îl așază în
topul preferințelor pe Domnul Eminescu. Nu au fost amintiți savanți, care au
dat direcție de cercetare în domeniile lor. Cine este interesat să știe despre
performanța românească are la îndemână suficiente surse de confirmare.
În acest joc al valorilor de orice fel, americanii
l-au ales pe Ronald Reagan, englezii, pe Churchill, iar francezii, pe Charles
de Gaulle. Fiecare cu argumentele lor. Cu istoria lor. Aceste sondaje periodice
fac parte dintr-un joc cu risc, cu har, care spune multe. Și în primul rând ne
face să ne privim în oglindă. În lumina marilor români. Că avem valori. Trebuie
să le cunoaștem pentru a fi mai siguri pe noi în această lume. Eu, și nu numai
eu, sunt preocupat și de valorile Maramureșului. Că avem!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu