miercuri, 14 octombrie 2026

Semnal editorial - Ioan Morjolic – „Rugăciuni puternice care fac minuni”, volumele I–II

 

               Rugăciunea, izvor de credință și speranță

Rugăciunea reprezintă una dintre cele mai profunde forme de dialog ale omului cu Dumnezeu, un spațiu al reculegerii, al speranței și al căutării unui sens spiritual în mijlocul încercărilor vieții. În acest orizont se înscrie lucrarea Rugăciuni puternice care fac minuni, semnată de Ioan Morjolic, concepută în două volume și destinată cititorilor interesați de cultivarea vieții religioase și de puterea rugăciunii.

Volumul I, apărut la Baia Mare în anul 2024, la Tipografia și editura Maestro Tip, își anunță încă de pe copertă intenția spirituală. Imaginea mâinilor împreunate în rugăciune, proiectate pe fundalul unui cer luminos, sugerează aspirația către transcendență, încrederea în ajutorul divin și dorința de apropiere de Dumnezeu. Elementul vizual completează sugestiv titlul și creează o atmosferă de liniște, evlavie și speranță.

În Prefață cărții autorul afirmă următoarele: „Este foarte important să gândești corect, să mărturisești corect și să crezi corect. Căci Hristos este sfârșitul Legii pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea (Rom. 10:4).(...) Aceste declarații de rugăciune te vor ajuta, te vor îndruma să te apropii de Dumnezeu și să-ți recunoști identitatea ta în Fiul Său Isus Hristos. Ele te vor zidi, te vor umple cu prezența Lui, ți se va întări credința și vei fi plin de lumina lui Isus. Roagă-te și declară cu voce tare, Cuvântul să pătrundă cu putere în omul lăuntric al tău, și așteaptă-te la lucruri și rezultate mari! Amin! Tot ceea ce este scris în această carte, a fost scris sub îndrumarea și călăuzirea Duhului Sfânt”.

Tema centrală a volumelor I-II „Rugăciuni puternice care fac minuni” este rugăciunea înțeleasă ca expresie a credinței ca sprijin sufletesc. Mesajul prezentat pe coperta primului volum evocă efectele spirituale ale rugăciunii: întărirea credinței, îndrumarea omului pe calea binelui, apropierea de lumina lui Iisus și creșterea duhovnicească. În această perspectivă, rugăciunea nu se reduce la rostirea unor cuvinte, ci devine o formă de raportare la propria conștiință, la semenii noștri și la Dumnezeu.

Interesul unei asemenea lucrări rezidă și în actualitatea temei sale. Într-o societate dominată adesea de grabă, nesiguranță și preocupări materiale, întoarcerea către viața interioară poate constitui un prilej de echilibru și reflecție. Rugăciunea îi oferă omului posibilitatea de a-și exprima recunoștința, de a-și mărturisi frământările și de a-și păstra nădejdea în momentele dificile. Pentru cititorul credincios, o culegere de rugăciuni poate deveni un însoțitor al vieții cotidiene și un punct de sprijin în practica religioasă personală.

Titlul Rugăciuni puternice care fac minuni are o evidentă forță evocatoare, el trimite la credința în intervenția providențială și la experiența minunii, prezentă în imaginarul și spiritualitatea creștină. O lectură echilibrată presupune însă înțelegerea minunii nu numai ca schimbare spectaculoasă a împrejurărilor exterioare, ci și ca posibilă transformare lăuntrică: dobândirea păcii sufletești, puterea de a ierta, răbdarea în suferință și regăsirea speranței.

Volumul II este, așa cum scrie în Prefața semnată de autorul Ioan Morjolic, dedicat „...tuturor celor care au nevoie să iasă biruitori în lupta spirituală.(...)Prin cuvinte rostite de noi primim binecuvântarea sau blestemul. Lucrurile fizice cât și cele spirituale au luat naștere prin cuvinte. Este foarte important să vorbim pozitiv, despre ceea ce a făcut Isus Hristos pentru noi și ceea ce face în continuare pentru noi. El vrea să fiii liber (Ioan 8:36)”.

Privite împreună, cele două volume se prezintă, prin tema lor comună, ca o invitație la aprofundarea relației personale cu Dumnezeu. Valoarea lor pentru cititor poate fi apreciată pe deplin prin examinarea rugăciunilor propriu-zise, a surselor acestora, a organizării materialului și a fidelității față de tradiția creștină. Aceste aspecte sunt importante pentru stabilirea contribuției specifice a autorului și pentru evaluarea lucrării din perspectivă teologică și literară.

Dacă în primul volum întâlnim rugăciuni pentru inimă, pentru înțelepciune și pricepere, pentru umplerea cu Lumina Lui, pentru vremuri de chinuri, dureri, cancer, boli de oase, diabet, pentru a aduce viață, pentru binecuvântări pe baza Bibliei, pentru îndrumare și călăuzire, pentru creștere duhovnicească, pentru Biserică și liderii bisericii, în volumul II găsim rugăciuni de curățire de cuvintele stricate și nechibzuite, rugăciuni pentru minte și gânduri, pentru prosperitate financiară, pentru găsirea locului de muncă, pentru protecția casei, pentru descoperire și depășire a obstacolelor, pentru familie, pentru cei necăsătoriți, pentru vindecare și eliberare de boli, pentru vindecare de diabet, pentru vindecarea cancerului (de sân, prostată, noduli, plămâni,etc) ș.a.

Ambele volume ale lui Ioan Morjolic numite sugestiv „Rugăciuni puternice care fac minuni” reunesc rugăciuni (declarații) bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu, menite să aducă încurajare, întărire spirituală și speranță în fiecare aspect al vieții, îndemnându-i pe cititori să se apropie  de Dumnezeu cu credință și încredere în puterea nesfârșită a Lui. Așadar avem în fața noastră două volume de rugăciuni biblice, un singur scop: credință, vindecare și speranță prin puterea lui Dumnezeu!

În concluzie, Rugăciuni puternice care fac minuni, de Ioan Morjolic, abordează o temă de permanentă relevanță pentru omul credincios: căutarea sprijinului divin și nevoia de întărire spirituală. Lucrarea se adresează celor care consideră rugăciunea o componentă esențială a vieții lor și care găsesc în credință un izvor de nădejde și de îndrumare morală.

Dincolo de titlul său explicit, mesajul spiritual al unei asemenea cărți poate fi rezumat printr-un adevăr fundamental al experienței religioase: Rugăciunea sinceră îl cheamă pe om la smerenie, răbdare și iubire adevărată, iar atunci când aceste valori se reflectă în viața de fiecare zi, credința dobândește o expresie concretă, devenind nu doar mărturisire, ci și faptă.

Pentru final, vă propun să lecturați, în tihnă și pace, o parte din  „Rugăciune pentru familie”: „Fiecare membru al familiei trebuie să mijlocească în rugăciune pentru protecția Căminului și a Familiei, pentru ca diavolul să nu găsească porțile deschise și să aducă dezbinare. Roagă-te și fii în unitate cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Tatăl meu din ceruri, vin înaintea Ta în rugăciune pentru familia mea, în Numele Domnului Isus Hristos și al Duhului Tău Sfânt. Isus Hristos este pacea familiei mele, El este Acela care a unit familia mea, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care ne desparte și, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia, ca să facă pe cei doi să fie în El însuși un singur om nou, făcând astfel pace, și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia. Isus Hristos a venit să aducă vestea bună, a păcii familiei mele, pace celor ce sunt departe și pace celor ce sunt aproape. Eu și familia mea nu suntem străini, nici oaspeți ai casei, ci suntem împreună, locuitori cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu. Familia mea este zidită, ca niște pietre vii, să fie o casă duhovnicească, o preoție sfântă, să aducem jertfe duhovnicești plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos, Domnul nostru. În Isus Hristos, toată familia mea, bine închegată, crește să fie un Templu sfânt în Domnul. Prin Isus Hristos eu și familia mea suntem zidiți împreună să fim un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt (Efs. 2:14-22. 1 Pet. 2:4-5).

Doamne! Te chem și Tu îmi răspunzi și vestești lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunosc. Casa și familia noastră va fi pentru Tine o pricină de laudă și de slavă printre toate neamurile pământului. Familia mea va afla tot binele pe care îl faci Domnul Dumnezeu, ne vom mira și vom fi umiliți de toată fericirea și de toată propășirea pe care le primim, în Numele lui Isus (Ier. 33:3,9).

Către Tine, Doamne, eu îmi ridic ochii mei acum, către Tine, Doamne, înalț această rugăciune. Te invoc și îți cer puternicul Tău ajutor. Tu ai creat cu al Tău cuvânt materia și legea care să ascunsă în tot ceea ce este viața ei. Tu ai zidit cu înțelepciune această lume cu tot ce este înfățișarea și mișcarea sa. Tu ai făurit cu măiestrie al nostru trup, al nostru suflet, al nostru duh bun. Cu mâna Ta, Tată ceresc, le-ai așezat pe fiecare în parte, și în pacea firii lor, le-ai împletit frumos. În binecuvântarea Ta sfântă ai rânduit să creștem și să ne înmulțim și în familii să umplem pământul. În armonie și înțelegere, să îl lucrăm și să-l stăpânim.

Privesc spre minunata Ta lucrare, privesc spre noi și iată că ochii mei acum, Te caută în acest drum al vieții mele trecătoare. Te rog apleacă-Te spre mine și spre viața mea, spre casa mea și a mea familie pe care Tu mi-ai dăruit-o să trăim sub același acoperiș. Te rog acum adu-ne pacea și înțelegerea cea bună dintre noi. Ferește-mi familia de orice tulburare, păzește-ne de supărări și de neîmpliniri amare. Oprește orice tulburare care ar vrea să ne atingă cu umbra ei amăgitoare, în Numele Domnului Isus. Ferește-mi familia de puterea neînțelegerilor, a dependențelor amăgitoare, a certurilor și a jignirilor otrăvitoare, în Numele lui Isus. Păzește-ne familia, Doamne, de cel rău care vrea să domine casa mea și familia mea pe care Tu mi-ai dăruit-o, în Numele Puternic al Domnului Isus (Ps. 121:1. Gen. 1:1-22:27. Mat. 6:13).

Te rog, Doamne Isuse, să repari toate inimile zdrobite din casa și familia mea, să vindeci orice rană emoțională din familia mea, te rog să restabilești iubirea în inimile noastre. Mă rog Dumnezeule Tată, să-i oferi oricărui membru din familia mea harul de a te găsi, și să-i ajuți să-și redescopere locul în Tine, în Numele lui Isus. Sfinte Tată, te rog să-i faci pe urmașii noștri să fie o binecuvântare pentru alții oriunde se găsesc. Ajută-i să fie întotdeauna buni ambasadori ai familiei în Isus Hristos (Is. 57:15. 2 Cor. 5:20).

Vin împotriva oricărui plan al inamicului care vrea să provoace boli familiei mele, în Numele lui Isus. Este scris că Isus Hristos a luat asupra Lui toate neputințele noastre și a purtat bolile noastre. Isus Hristos a purtat păcatele noastre în trupul Său pe cruce pentru ca eu și familia mea să trăim pentru neprihănire, prin rănile Lui familia mea este vindecată, în Numele lui Isus. Mă împotrivesc oricărei boli din familia mea și o distrug cu focul Duhului Sfânt, în Numele lui Isus (Is. 53:4. Mat. 8:17. 1 Pet. 2:24).”

Consider că pentru Ioan Morjolic din Mireșu Mare aceste rugăciuni scrise din adâncul inimii sunt o terapie sufletească, un medicament și din prea plinul inimii lui vrea să-i determine și pe alții la cunoașterea Cărții Cărților, la puterea infinită a Creatorului! Nu pot decât să-l felicit pentru demersul lui literar-religios!

Gelu Dragoș, UZPR




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu