Savurez cafeaua. Un echilibru fragil între amar și cald, între control și abandon. Poate că nu beau, de fapt, o cafea. Poate că beau o iluzie bine îmbrăcată, o toamnă care a învățat să seducă fără să promită nimic.
Pustietatea aceea încăpățânată care stă în fiecare dintre noi, uneori ocupă tot spațiul, alteori doar un colt, dar rămâne prezentă. Se joacă amuzată cu noi. Noi așteptăm o minune, care nu ne va căuta niciodată. Și… mai trece o zi!
Încă o zi în care doar exiști și nimic extraordinar nu se întâmplă. Bine, bine… poate doar un cântec suav pus pe repet, poate bocetul frunzelor maronii părăsind ramul, sau, mireasma asta de trandafiri tomnatici, aerul rece al dimineții, poate, o poezie simplă citită cu sufletul…etc. Îmi beau cafeaua și nu mă grăbesc, privesc trandafirii, flori discrete, rezistente, flori naturale, de grădină, care „niciodată nu mor”.
Fotografiate corespunzător, aș zice că le crește frumusețea, măreția, unicitatea. Ce tot îndrug eu pe aicea, azi, într-o superbă de zi de toamnă?! A fost frig peste noapte și le-am adăpostit la căldură, pe biroul meu de scris. Aproape de fereastra luminoasă care dă în curtea interioară a locuinței. Florile astea reunesc în mireasma lor tomnatică, ce-i drept, toate energiile ascunse ale textului scris… și, bineînțeles ale stării mele de azi. O stare naturală, a împăcării, aș îndrăzni a spune, surprinzătoare puțin, având în vedere rânduiala timpului în care trăim.
Când rana este în suflet, cu atât mai mult trebuie, trebuie să fii optimist!
Perdeaua din fereastră, galbenă și
Subțire precum o minciună
Prost spusă
Lasă zorii să se strecoare
Să-i ții între degete
Fără să ceri voie
Ca pe o promisiune
Călduță, ușor aburindă…
Și să nu te grăbești
Perdeaua din fereastră
Încearcă să devină
Mai mult decât pare
Mai puțin decât este
Niciodată nu e bine să te grăbești
Să judeci înainte să guști,
Înainte de a rămâne în tine
Precum ți-ai fi aparținut,
Precum o vină plăcută,
Perdeaua asta galbenă
Nu cere atenție
Doar o fură
Își întinde ascunzișul
Peste marginea sufletului
Si te obligă să crezi
Că mergi undeva
Cu fiecare zori
Fără să ajungi nicăieri,
Tu doar privești și
Rămâi tot acolo, ascunsă
În timp ce ziua
Își mestecă zgomotos rutina
Rămâi tot acolo
În spatele perdelei, încăpătânată,
Uneori îmbrăcată în roșu
Alteori albastru sau verde,
Niciodată în gri…
Niciodată în galben,
Stai și adulmeci retrasă
Mireasma de trandafiri
Chiar tomnatici, pentru că,
Pentru că TU, niciodată
Nu ai acceptat să fi fost îmbrăcată
În iluzie
În echilibrul acela fragil
Dintre călduț si abandon,
Totuși, azi te-ai lăsat încurcată,
Vrăjită total,
De mireasma trandafirilor
Și-ai lăsat zorii să intre
Într-o toamnă care vrea,
Vrea,
Dar atât poate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu