...eu scriu românește și pentru români, mă doare-n patină de stiluri și modă, sunt ciotul și țeapa total incomodă și calc în picioare cu ambele mâini, cohorte de fameni cu gura slobodă.
...în minte și-n suflet mi-e totul egal, iar patria mea e pământul întreg, sunt om și ca om, omenește aleg și nu-mi pun pe ochi ochelarii de cal.
...în stradă din parte-mi potopul să fie, dincoace de poartă doar eu știu ce este, căci tot ce există e altă poveste și eu... știu mai bine cum poate să fie.
...Suntem zile ce-şi strigă-n nopţi de dor
concretul într-o lume relativă ori viaţă care spune tuturor,
că nici o moarte nu-i definitivă.
...Suntem tot mai temeinice nereguli,
un adevăr ce crede spre a şti,
excepţii noi, născute printre reguli,
călcate spre ştiinţa de-a greşi.
...Suntem lacrimi încredinţate pernei,
în remuşcarea mută a nopţilor târzii,
cele mai clare vorbe la mila balivernei,
tăcerile ce-şi strigă cuvântul în pustii.
...Suntem ordini în haos şi fapte împlinite,
printre repere sacre de sceptici şi creduli,
singurătăţi ce speră finite infinite
și cei care-i disperă pe-ai disciplinei uli.
Alcătuiţi în humă din duh sfinţit şi fapte,
ne botezăm cu nume să devenim imuni,
hrănindu-ne din taine ca stelele din noapte,
cum se hrăneşte crezul aievea din minuni.
Ovidiu Vasile –
Cluj-Napoca, 01.08.2026