CARMEN PINTE, GÂND ÎNFLORIT, Editura Inspirescu, București, 2021

Pe Carmen Pinte am cunoscut-o la manifestările cultural-artistice din cadrul Taberei literare organizată de poetul Vasile Bele în localitatea Izvoarele din Maramureș. Recitalul domniei sale în tabără a stârnit interesul și aprecierea celorlalți autori prezenți la tabăra„ Oprește-mă, la tine, Maramureș, Oprește-mă, în tine, anotimp.”

Cartea pe care am primit-o cu această ocazie  mi-a adus în față o suită de poeme care transmit cititorului sentimente colorate într-un cerc de cuvinte care pot alcătui un tablou cu tentă optimistă:

„Mi-e gândul înflorit și-n jur e pace,

Tristețea-și toarce somnul sub zăpezi,

Lumina mea pe umerii tăi zace,

Izvor de vise scaldă ochii verzi...

Mi-e liniște în gândul înflorit,

Pe cerul nopții visul s-a ivit.”

(Gând înflorit)

Coperta cărții de poezii „Gând înflorit” e o poveste cum alta nu mai este, e un amalgam de simțiri sufletești ascunse sub fruntea plină de gînduri acoperite de mâna ce se sprijină pe castelul copilăriei din povești. Un trandafir stă de strajă copacului care face legătura cerului cu pământul; acest copac se înalță până dincolo de nori, până dincolo de zare, ducând cu el un nou început, iubirea, suflet arzând, pulbere de stele, emoții de azi și de ieri pe cerul unui „gând înflorit”, ferestrele și turnurile castelului sunt trepte spre lumină.

„Printre crengi scânteie stele,

Farmec dând cărării strâmte

Scuturând dorinți rebele,

Visele îmi par pierdute.”

(Raza lunii)

„Din pulbere de stele,/ Zâmbesc visele mele,/

 În umbre curcubee,/ Pe căile lactee,

Iubirea s-a întrupat,/ Pe cer înmiresmat

Iubire am zămislit/ Noi doi ne-am regăsit.”

(Din pulbere de stele)

Dorul – acel sentiment românesc inconfundabil, în care se împletește iubirea cu supărarea e prezent în poezia Mi-e dor:

Mi-e dor de oameni înțelepți,/ De oameni blânzi, de oameni drepți,

Cinstiți, frumoși, de omenie,/ Românii toți, legați de-o glie.

Să înfruntăm tot ce e rău,/ Neobosiți, prezenți la greu,

Să dăruim clipă de clipă,/ Creștini să fim, să n-avem frică!”

Crezul artistic și-l exprimă în poezia Eu sunt:

„Fără de urmă început sau sfârșit.../ M-am oprit lângă umbra ta, Ană,

M-ai întrebat atunci cine sunt-/ O nălucă, o iluzie, o fata morgana.

Liniștea e apăsătoare când/ M-ai întrebat de mă doare rana

Ți-am răspuns răspicat ce sunt: O nălucă, o iluzie, o fata morgană.”

Poeta Carmen Pinte a primit darurile dumnezeiești-iubirea, iertarea, lumina -pentru care aduce un cuvânt de mulțumire: „Am primit dumnezeirea-/ Așa este mântuirea/ Să ne iubim și să ne iertăm,/Cu toții să ne închinăm.”(Am primit)

Drumul spre fericire e deschis cu cheia iubirii:

„Iubirea e zâmbetul lumii/ În mii de culori și miresme

Ce-și lasă amprenta naturii/ În ochii iubitei alese...

Iubirea este speranța/ Leagăn de dor visător

Alină mult suferința/ Când toate visele mor.”    (Iubirea)

Evocarea copilăriei fericite rămasă-n amintire peste ani:

„Copilărie ești frumoasă/ Luna pe cer zâmbind sfioasă,

De-i vremea tristă ori târzie,/ Te scriu cu dor, ești poezie.

Copilărie, îmi ești vis,/ Floarea cea albă de cais,

Lumina unui cer cu stele,/ Ești bucuria vieții mele.

Dă-mi, Doamne, anii înapoi,/Copilăria scursă prin zăvoi,

Să scriem azi un legământ,/ Iubire pe acest pământ.”(Copilărie)

Câteva versuri din poezia închinată poetului nepereche Mihai Eminescu:

„Ești acel înger al iubirii,/ Un farmec tandru al luminii,

Scrisorile cu rouă scrise,/ Cu gânduri rătăcite-n vise...

Ai fost și vei rămâne veșnic,/O flacără ce arde-n sfeșnic,

Luceafărul strălucitor,/ Aievea dor nemuritor!” (Dor nemuritor)

Fiind originară din Petroșani, autoarea Carmen Pinte se simte parte din istoria mediului, a minerilor și a mineritului evocând munca lor plină de sacrificii. Orașul eroilor ortaci care și-au petrecut multe ore prin galerii ca truditori din adâncuri, în mine, sub pământ, acolo unde nu se vedea cerul cel albastru:

„Din pământ ei scot cu greu/ Cărbune sau minereu

Cu sudoarea lor pe frunte,/ Sunt ortaci ai lumii crunte.

Copiii rămași acasă/ Așteaptă pâinea pe masă

Cu sudoarea lor pe frunte/ Abatajele să înfrunte!” (Bun noroc și noroc bun)

-iar Imnul minerilor vine să aducă încă o dată un omagiu acestor muncitori:

„În mină Dumnezeu cu noi/ Afară chinuri și nevoi

Deasupra noastră n-avem cer/ C-așa e viața de miner.”

Închei cu versurile autoarei care par a fi o prelungire a imaginii de pe copertă:

„Clipele mele îmi sunt fermecate./ Am doruri castele cu turnuri de vânt,

Pe tâmpla fierbinte par încătușate,/ Seară de seară bântui cu-al meu gând.”

(Clipe fermecate)

M-am bucurat la fiecare poezie citită, am călătorit prin anotimpuri de vis și iluzii, ajutată fiind de gândurile luminoase ale scriitoarei.

 

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM