Se afișează postările cu eticheta 3 APRILIE 2023. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 3 APRILIE 2023. Afișați toate postările

luni, 3 aprilie 2023

Ziua Jandarmeriei Române – au fost acordate recompense cadrelor militare maramureșene care s-au remarcat

 

 Jandarmeria Română sărbătoreşte astăzi, 3 aprilie 2023, 173 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat Legiuirea pentru reforma Corpului Slujitorilor în Jandarmi, document care prevedea faptul că Jandarmeria „este o putere înfiinţată pentru a priveghea siguranţa publică, ţinerea bunei rânduieli şi aducerea la împlinire a legilor”, executarea zilnică a unui serviciu ordinar, pe baza regulamentelor sale şi a unui serviciu extraordinar la solicitarea autorităţilor.

  Cu acest prilej, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureș a avut loc un ceremonial militar – religios dedicat zilei armei, în cadrul acestui ceremonial au fost acordate recompense cadrelor militare care s-au remarcat prin modul de îndeplinire a misiunilor şi atribuţiilor de serviciu și au fost înaintate în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, 15 cadre militare.

În cadrul activității, domnul colonel Haiduc Mihai Dan, desemnat inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, a felicitat personalul unității pentru rezultatele deosebite obținute în procesul de pregătire precum și în cadrul misiunilor specifice executate în zona de competență și a mulțumit jandarmilor pentru modul de implicare în viața comunității.

La mulți ani, Jandarmeria Română! La mulţi ani, jandarmi maramureșeni!

Sursa: MaraMedia

JANDARMII ŢĂRII

 


Se-mparte ţara în hotare,

Hotarele s-au împărţit de mult,

Cei care-o-mpart nu ştiu că se mai moare

Şi îşi arogă drepturi de om cult.

 

Se moare adormind în pagini

Care consimt şi ultimul hotar,

Că pentru unii, a lăsa paragini

E drumul sigur către alt altar.

 

Vor fi şi lumânări în mâini,

Lumini ce sunt ascunse de cetate,

Se-mparte ţara între două pâini

Şi nici cea neagră nu-i pe săturate.

 

Sunt unii mai români decât o ţară,

Ştiu să-şi dizolve orice pată,

Ce au de dat ei dau numai afară

Din potul de-a se naşte încă-o dată.

 

Se mai rămâne la hotare,

Se mai rămâne în cetăţi,

Jandarmii ţării, razele de soare,

Trupe de Securitate-n alte cărţi.

 

                   CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ

                                3 Aprilie 2023