Se afișează postările cu eticheta Alegeri în Basarabia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alegeri în Basarabia. Afișați toate postările

marți, 26 februarie 2019

Alegeri în Basarabia! Rezultate parțiale după centralizarea a 95% din procesele verbale: PAS și PD, aproape la egalitate!

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale către ora 05.00, după procesarea a circa 95% din procesele verbale pe circumscripția națională, Partidul Socialiștilor obține 31,75% din voturi, urmat de Blocul electoral ACUM, Platforma DA și PAS cu 25,26%, transmite IPN.
Pentru Partidul Democrat și-au dat votul 24,48% alegători, iar pentru Partidul Politic „Șor" – 8,55%.
Scorul electoral al celorlalți 11 concurenți electorali este sub pragul de accedere în Parlament de 6%. Partidul Comuniștilor, care a fost în legislativ obține 3,83%, Partidul Politic Partidul Nostru – 2,87%, iar un alt partid parlamentar, Partidul Liberal, obține 1,21% din sufragii. Celelalte formațiuni au acumulat sub 1%.
Pentru prima dată în Republica Moldova, cei 101 deputați sunt aleși în baza sistemului electoral mixt, o combinație între sistemul reprezentării proporționale și cel majoritar.
Pentru 50 de deputați s-a votat, ca și până acum, pe liste de partid. Iar 51 de deputați sunt aleși în cadrul a 51 de circumscripții uninominale, câte un deputat pentru fiecare circumscripție.
La alegerile din 24 februarie, prezența la urne a fost de peste 49% din alegătorii înscriși pe liste sau circa 1 milion 451 mii de votanți.


                                                                                          RGN