Am citit cu mult interes, dar şi cu graba
curiozitatății date de faptul că în volumul de critică literară „Scriitorii
timpului meu” (Editura eCreator din Baia Mare) al lui Cristian Gabriel Moraru
sunt recenzate volume ale câtorva scriitori pe care-i cunosc personal, fiind,
alături de ei, participant la întâlnirile organizate de scriitorul Ioan Romeo
Roşiianu sub genericul „Prietenii literare”.
Autorul și-a adunat în acest volum texte
de comentariu literar publicate de-a lungul timpului în revistele „eCreator”
(Baia Mare), „Pro Saeculum” (Focșani) și în ziarul „Drum” (Roșiori de Vede). Materialele
se referă la 27 de autori (predominând poeții), dar volumul însumează 34 de
cronici, unii dintre cei recenzați beneficiind de mai mult de un articol (Ioan
Romeo Roşiianu de trei, Katy Şerban şi Nicolae Vălăreanu Sîrbu de câte două), și
volumul cuprinzând în final trei analize aprofundate pe marginea apariţiei antologiilor
„eCreator” intitulate „Prietenii poetice”, „Damele metaforei” şi „Primăvara
cuvântului”.
Cristian Gabriel Moraru, poet și critic
literar, nu disociază harul cerut de beletristică de cel necesar criticii
literare. „Poezia şi critica literară nu se exclud. Dimpotrivă. Se completează.
De regulă, cei mai buni critici literari sunt poeţi ei înşişi. Şi exemplele
sunt nenumărate. Poate cel mai elocvent este cel al lui George Călinescu.
Însuşi divinul critic afirma că,
pentru a deveni un bun critic, trebuie să te ratezi în mai multe genuri
literare” – spune, de pildă, autorul în prefaţa cărţii sale.
Din cele 145 pagini ale volumului menționat,
aflăm lucruri interesante, incitante la lectură, despre opera celor analizaţi
și, lucru mai rar, îi cunoaştem și sub aspect uman. Prezint mai jos o selecție
de scurte fragmente din carte, pe care le consider rezumate definitorii pentru
autorul studiat.
Paul
Amet,
cu volumul „La ţărmuri strigând”, rămâne „în conştiinţa celor care l-au
cunoscut şi i-au citit opera un om de o forţă morală deosebită şi un poet
autentic”.
Petronela
Apopei-Ignat,
în volumul „Confesiunile iubitei în albastru”, reuşeşte „să capteze în
stihurile sale seva puternică a valorilor spirituale şi morale, esenţiale, în
devenirea omului: sinceritate, iubire, prietenie, credinţă”.
Iulian
Bitoleanu, în cartea „Meridiane critice”,
„radiografiează într-o manieră elegantă, pertinentă şi, pe alocuri, chiar
muşcătoare, 33 de cărţi publicate, în perioada 1998-2014, în spaţiul cultural
teleormănean, naţional sau chiar occidental”.
Despre Mihaela
Chiţat: „în arhitectura acestui volum [„În umbra pajurii”], care, deși
inegal, arată că Ideea poetică, asemenea unei iepe, poate fi strunită foarte
bine uneori (idee încolţită, insinuantă/imaginată iapă cambrată, excitată /
ieşind din întuneric / cu nări întredeschise / abracadabrantă / sforăind
metaforic...) o lirică densă, bogată din punct de vedere imagistic, cu largi
volute metaforice”.
Iulian
Chivu se prezintă cu un „volum de critică literară [„Heterogene”]
eclectic, din care îţi dai seama de multitudinea de preocupări în sfera
culturii ale autorului”.
Nicolae
Dina,
cu volumul său „Pelerinaj în lumea cărţilor”, prin „atitudinea critică, menită
a educa sensibilitatea şi a dezvolta orizontul cultural al publicului larg,
contribuie la îndeplinirea unui ideal, şi anume, transformarea omului simplu în
om cultural”.
În volumul „Câinele cu ochi albaştri”,
poetul Gabriel Dinu „practică un
lirism dezinhibat, nonconformist, folosind un limbaj simplu, dar nu simplist,
muşcător şi sfidător pe alocuri, care dovedeşte că poetul se află deocamdată la
vârsta cinică a poeziei”.
Cartea poetului Ion Duduveică „Pace vouă!” este „rodul unei călătorii iniţiatice pe
drumul spre propriul centru, în care hipersensibilitatea nativă a autorului
este logodită cu înţelepciunea sa de viaţă acumulată de-a lungul anilor”.
Autorii Alina Florica şi
Iustinian-George Paiuc, prin coligatul cu titlu unic „Stropi de veşnicie”,
ne invită „să urmărim spectacularul dans al operelor dumnealor”.
„Puternic amprentată de o viziune
originală asupra vieţii şi străbătută, în toate paginile sale, de un fir tainic
de lumină sofianică, Dincolo de inimă
sunt eu, cartea de aforisme semnată de Lăcrimioara
Iva
[s.n.], este încă un argument irefutabil că Poeţii
sunt inima umanităţii, aşa cum frumos afirma, la un moment dat, marele
dramaturg Eugen Ionescu”.
Despre Nina Lavric: „Fireşte, ca în orice volum de debut [„Căutai
iubirea...”], întâlnim repetiţii, aglutinări inutile, stângăcii stilistice, dar
nici universul nu conţine doar galaxii cu stele şi planete, ci mai adună şi
comete, asteroizi, în definitiv praf stelar...”
În „Menestreliana” lui Nicuţă Ioan Lungu, „tema favorită din
trioletele poetului este, fireşte, iubirea, acea iubire, împletită cu dorul,
care era cântată de menestreli pe la curţile domneşti, făcând deliciul regilor,
aristocratelor îndrăgostite şi cavalerilor împătimiţi de metresele lor”.
„În cartea La poalele de ispită, Katherina
Mag [s.n.] îşi ascunde iubirile-n cuvinte, în poezii pline de o frumuseţe
insolită, şi consideră poezia drept o cale de mântuire, precum este şi iubirea
care transcende toate ispitele din lume”.
„Pe urmele lui Gingis Han” a lui Mircea Munteanu Mongolul este „o carte
de reportaj cultural despre Mongolia, ţară din Asia Centrală, devenită celebră
pentru faptul că în Evul Mediu a fost centrul celui mai puternic imperiu
terestru din istorie, întemeiat de marele cuceritor Gingis-Han”.
Cât despre Liviu Nanu, „atmosfera, dialogurile semidocte şi savuroase dintre
personaje apropie cartea [„Ziua p(r)ostului”] mai degrabă de schiţele lui
Caragiale, unde se satirizează îndeobşte impostura şi lipsa de educaţie a
protagoniştilor”.
„Poezia picturii, pictura poeziei”
a băimărencelor Aurelia Oancă (poetă)
şi Carmen Mihaela Coca (artist
plastic): „Cele aproape 100 de pasteluri ale pictoriţei Carmen Mihaela Coca îşi
găsesc corespondentul artistic în tot atâtea poezii lirice în care poeta
Aurelia Oancă descrie cu emoţie anotimpurile, elementele naturii, micile
vietăţi. [...] Putem demonstra fără nici un echivoc că poeta Aurelia Oancă şi
pictoriţa Carmen Mihaela Coca ilustrează perfect, în cele mai bune poezii şi
desene ale lor din acest volum, dictonul antic Ut pictura poesis”.
„Cele aproape o duzină de proze scurte
şi cugetări care constituie celelalte două secţiuni ale volumului Furt de iubire întregesc universul liric
în care doamna profesoară Doina Pană
Chira [s.n.] face elogiul dragostei şi al primăverii, dăruindu-l cititorilor
săi în chip de mărţişor literar”.
Ioan
Romeo Roşiianu,
cu volumul „Împlinirea cuvintelor”: „[...] poetului îi este hărăzit un destin
al neîmplinirilor, acesta trăind adeseori drama geniului neînţeles de
societate, paradoxal, tocmai cuvintele, adică materialul în care sunt îmbrăcate
gândirea şi simţirea sa, sunt acelea care îl împlinesc in aeternitas, căci de împlinirea cuvintelor depinde şi împlinirea
poetului roşiorean”.
Cartea „Scrisori de dragoste eternă”,
care îi are drept coautori pe Alina
Florica şi Ioan Romeo Roşiianu:
„Cele 100 de scrisori de dragoste care sunt puse în oglindă reuşesc să creeze o
simbioză perfectă, care validează un demers estetic valoros în istoria
literaturii române contemporane”.
„Punte peste vremuri”, o carte de cronici
literare a aceluiaşi Ioan Romeo Roşiianu:
„Neobosit, cu o tenacitate şi forţă de creaţie uriaşă, exersându-şi condeiul
într-o diversitate de genuri, de la poezie şi proză până la genul critic şi cel
jurnalistic, Ioan Romeo Roşiianu este unul dintre cei mai activi scriitori ai
literaturii teleormănene şi româneşti contemporane”.
În dialogurile poetice „Noi doi şi-o
aripă frântă-n cer”, coautorii Ecaterina
Şerban şi Ion Vanghele „trădează
un îndelung exerciţiu de şlefuire a nestematelor lirice scoase din
străfundurile realului şi atestă stăpânirea celor mai rafinate tehnici
poetice”.
În „Clipe de eternitate”, lirica lui Katy Şerban este „una existenţială,
străbătută în retortele sale intime de sentimentul sacrului”.
„Aflată la debutul său editorial, Georgeta Şuta [s.n.] ne propune în Cuvinte nerostite un discurs liric
meditativ, cu accente nostalgice şi elegiace, având ca temă principală condiţia
umană”.
Poeta sighişoreană Silvana Andrada Tcacenco (volumul „Eu tind spre fericire”) „este
înzestrată cu o sensibilitate aparte şi are curajul de a cerceta lumea sa
lăuntrică, cu scopul declarat de a identifica şi a extrage iubirea, lumina şi
frumosul din zăcămintele inepuizabile ale sufletului, făcându-ne părtaşi pe
noi, cititorii săi, la o fascinantă aventură spirituală”.
„În cartea sa de debut, Eu sunt femeie, d-na Viorica Toaca Osipova [s.n.] ne oferă
posibilitatea de a recepta un univers poetic insolit, caracterizat printr-o
mare forţă expresivă şi emoţională”.
„Având o operă literară impresionantă,
care însumează 20 de cărţi de poezie şi proză, dacă includem şi volumul de faţă
[„Eu sunt spiritul” ], d-l Arpad Toth
[s.n.] are o scriitură insolită, în care face îndeosebi elogiul naturii şi al
iubirii”.
„Structurată în cinci secţiuni, cartea
de versuri a Florinei Ungureanu [s.n.]
amor-cascador demonstrează că
talentul cel mai mare al autoarei este acela de a caligrafia litaniile eului
avid de iubire. Îndrăgostită iremediabil de poezie, Florina Ungureanu îşi
configurează universul poetic din (re)memorările diferitelor suplicii şi/sau
delicii ale erosului”.
„Poetul Valeriu Valegvi [s.n.] practică, în recenta sa carte Arcă-n vremi de mătase. Cvartet în si bemol
un lirism modern, cu volute neoexpresioniste. [...] Este o confesiune
măiestrită despre traversarea, în aceste vremi nefavorabile a labirintului
iniţiatic al cunoaşterii de sine”.
Poetul sibian Nicolae Vălăreanu Sârbu, cu cartea „Geometriile spaţiului”: „Limbajul
deosebit de expresiv, cultivarea metaforei revelatorii, a ingambamentului,
drama omului înstrăinat de taina divină,
aspiraţia spre lumină, adică spre ordinea primordială, sunt tot atâtea
argumente care demonstrează că lirica lui Nicolae Vălăreanu Sârbu stă sub
apanajul esteticii moderne”.
„Femeia de ploaie” a aceluiaşi Nicolae Vălăreanu Sârbu: „Tema majoră a
întregii opere poetice a domnului Nicolae Vălăreanu Sârbu este indubitabil
dragostea, fie că este vorba de dragostea de Dumnezeu, de oameni, de cuvinte
sau femeie, care se topeşte, iată, şi devine lichidă, din pricina temperaturii
dragostei sale, riscând s-o piardă printre degete”.
Pe lângă profunzimea observațiilor,
surprinderea esențelor, furnizarea de date multora necunoscute și redactarea
impecabilă și într-un stil atractiv a textelor, un merit deloc secundar al
acestei cărţi curajoase, pentru care Cristian Gabriel Moraru a muncit mult, în
ani, este că, alături de nume consacrate, sunt incluși autori tineri, unii
aflați chiar la debut, astfel că „Scriitorii timpului meu” va deveni un
instrument documentar indispensabil pentru istoria literară, lucru și mai
important având în vedere numărul mic de critici literari (veritabili) care
scriu critică de întâmpinare.
Gelu
Dragoş, UZPR
