Decembrie este în calendarul sufletului nostru
Globuri roșii și argintii se înalță pe podoaba cerurilor
Bradul verde zâmbește la fereastra noastră
Clipa colindelor ne încântă cu noblețe și ne amintește
de luna colindelor , tradițiilor ,datinilor,obiceiurilor
și a darurilor lumești,
Perioada în care colindătorii cu glasul lor sau cu instrumente tradiționale
și arhaice de colindat
Își fac prezența la casele noastre și ne colindă în spirit de sărbătoare.
Vlad BABICIU
Zăpezi necolorate de albastru cer
Prima ninsoare neumblată de furtună
Stele argintii transformate în gheață
Viscolul taie codru și-l transformă în lemn de fag
Inimi reci se transformă în suflete calde
Ninsori cad abundent acoperite de un cerc polar
Priviri înghețate prinse în lanțuri
Voci calde adăpostesc ramuri de brad
Respirații arctice transformă munții
în ziduri de gheață.
Frunze înghețate fug din calea zăpezii
Iarna aleargă după evadata toamnă
Gerul stă la pandă dupa soare
Frigul prinde ninsori în agonii și suspine
Statui din zăpezi stau pietrificați în timp
Fulgii de zăpadă se unesc cu fericirea
Am privit spre eternitate sub un cer de gheață
Ochii pădurii ascunși după norii de zăpezi,
sub umbre de ninsoare stă
umbrela mea de ploaie.
DECEMBRIE E doar un radio vechi, la care părinții mei ascultă bancuri răsuflate din anii ‘90 e doar un radio la care cândva cuvântul „Brașov” era spaimă, revoltă și moarte, arme și tancuri e doar un radio vechi, prin care, în zilele întunecate de iarnă frigul ne intra în oase și în inimile noastre mici strânse covrig de prea multă teroare ascultam oftaturile oamenilor cenușii strânși la coadă la lapte la 5 a.m. trupuri în care foamea se lăfăia ca un parazit permanent simțeam mirosul pâinii vechi din alimentare izul de șobolani din depozitele goale radioul era mare cât trupul meu de copil când spunea „aici Europa Liberă” mă ascundeam sub pat părinții mei îmi spuneau să nu povestesc nimic la școală am povestit o dată și în clasă s-a lăsat o tăcere friguroasă tovarășa mi-a făcut semn să stau jos și a predat lecția mai departe pe stradă autobuzul hărtănit ducea minerii la mină trupuri negre înfofolite în pufoaice frigul înghițea pofta de râs și de viață se lățea în spațiul carpato-danubiano-pontic și creștea în inimile noastre ura ei spuneau că dușmanii stăteau la pândă la graniță numai că dușmanii eram fiecare dintre noi ne urmăream fiecare mișcare, fiecare vorbă, fiecare gând și ca într-un joc pe computer ne dinamitam unii pe alții cu o iscălitură e decembrie, pe ușa dulapului stă atârnat un sutien sunt singură și în trupul meu încap câteva radiouri frigul îmi locuiește în oase precum laptele mamei o viață în celulele copilului mă ascund sub pat de fiecare dată când aud cuvântul „libertate”. |
