Se afișează postările cu eticheta Doina Dragut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Doina Dragut. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 august 2026

Între cosmogonie și conștiință

Într-o epocă dominată de fragmentarism liric, minimalism confesiv și deconstrucția marilor narațiuni, Al. Florin Țene propune, prin volumul „Epopeea Omului” (Napoca Star, 2026), un proiect poetic mai puţin obișnuit: un discurs cosmogonic și o viziune unitară asupra destinului uman. Cartea se revendică, încă din titlu, din tradiția epopeii, însă nu în sensul clasic al unei narațiuni eroice, ci în accepțiunea modernă a unei epopei a conștiinței, în care protagonistul nu este un individ excepțional, ci însuși Omul, privit în devenirea sa spirituală, istorică și cosmică.

Miza volumului este formulată chiar în „Cuvântul autorului”. Întrebarea fundamentală „cine este omul în fața timpului, a Universului și a lui Dumnezeu?” devine nucleul întregii construcții poetice. Autorul declară că răspunsul nu poate fi oferit nici de filozofie, nici de istorie, ci de poezie, înțeleasă ca limbaj capabil să unească materia și spiritul, clipa și eternitatea. Această opțiune definește întreaga strategie textuală a volumului și îi conferă unitatea de profunzime. Cartea își asumă explicit o dimensiune metafizică și antropologică.

Structura volumului este riguros concepută și urmărește un traseu ascensional. Prologul, „Tăcerea dinaintea luminii”, funcționează ca o veritabilă cosmogonie poetică. Universul este prezentat înaintea creației, într-o stare de latență absolută, în care toate formele existenței dorm în conștiința Creatorului. Repetiția verbului „dormea” creează efectul unei incantații și conferă textului solemnitatea unui imn. În această etapă, omul există ca posibilitate divină, ca proiect al libertății și al iubirii.

Prima parte, „Celula luminii”, dezvoltă una dintre cele mai interesante intuiții ale volumului: reconcilierea dintre perspectiva biblică și cea evoluționistă. Nașterea primei celule nu este descrisă ca un accident al materiei, ci ca o „scânteie” desprinsă din iubirea Creatorului. Evoluția biologică devine astfel un proces spiritualizat, iar istoria vieții este interpretată ca desfășurare a unei intenționalități cosmice. Metafora celulei care conține în sine memoria tuturor formelor viitoare de existență transformă discursul științific într-un discurs simbolic.

În părțile următoare, poemul urmărește evoluția omului de la supraviețuire la civilizație, de la mit la cunoaștere, de la religie la tehnologie. Succesiunea etapelor – foamea, focul, templul, biblioteca, laboratorul, cosmosul, inteligența artificială – alcătuiește o veritabilă istorie poetică a umanității. Nu cronologia faptelor interesează aici, ci cronologia conștiinței.

În poemul „Epopeea Omului”, autorul utilizează predominant versul liber. Repetiția, paralelismul sintactic și enumerația conferă textului o puternică dimensiune oratorică. Se simte influența marilor poeme vizionare, de la „Cântarea Cântărilor” și psalmii biblici până la Walt Whitman, Saint-John Perse sau, în literatura română, la Arghezi, Blaga și Ioan Alexandru.

Formula retorică este una deliberat solemnă. Autorul evită ironia, ambiguitatea postmodernă și jocul autoreferențial, preferând tonul profetic și sentențios. Această opțiune poate părea, pentru un anumit tip de sensibilitate contemporană, excesiv de gravă; în economia volumului însă, ea este coerentă cu intenția de a construi o epopee spirituală. Repetițiile nu reprezintă simple redundanțe, ci mecanisme de intensificare și ritualizare a discursului.

Metafora este elementul central al expresiei poetice. Apa devine „memorie lichidă”, muntele – „psalm scris cu granit”, fiecare ființă – „o silabă din poemul creației”. Aceste imagini tind să transforme realul într-un text sacru, iar universul într-o carte deschisă către transcendență.

Una dintre calitățile majore ale volumului constă în refuzul idealizării omului. Al. Florin Țene construiește o antropologie a paradoxului. Omul este simultan creator și distrugător, constructor de catedrale și de lagăre, descoperitor al leacurilor și inventator al armelor. Această dualitate este exprimată printr-o serie de antiteze recurente: plugul și sabia, vioara și tunul, crucea și ghilotina, biblioteca și închisoarea.

În acest sens, poemul se apropie de marile meditații asupra condiției umane din literatura secolului XX. Libertatea apare ca dar și povară, iar istoria ca spațiu al alegerii permanente dintre lumină și întuneric. Dimensiunea etică a textului este evidentă: progresul tehnologic nu garantează progresul moral.

De altfel, una dintre cele mai actuale secvențe este cea dedicată inteligenței artificiale. Poetul recunoaște performanțele tehnologiei, dar insistă asupra limitelor ei ontologice: mașina poate calcula, memora și răspunde, însă nu poate iubi, plânge sau ierta. Distincția dintre inteligență și conștiință, dintre informație și iubire, constituie unul dintre nucleele filozofice ale volumului.

Din perspectivă comparatistă, „Epopeea Omului” se situează la confluența mai multor tradiții. De la Lucian Blaga preia sentimentul misterului cosmic și corespondențele dintre natură și spirit; de la Whitman, amplitudinea enumerativă și vocația totalizatoare; de la Ioan Alexandru, dimensiunea imnică și raportarea la sacrul creștin.

Totuși, Al. Florin Țene nu practică un sincretism eclectic. Originalitatea sa rezidă în încercarea de a integra discursul științific contemporan într-o viziune religioasă fără a le opune. Evoluția, cosmologia, explorarea spațiului și inteligența artificială sunt absorbite într-o teologie poetică a devenirii. În acest sens, volumul poate fi citit ca o tentativă de reconciliere între modernitate și spiritualitate.

Dintr-o perspectivă critică, trebuie observat că amploarea proiectului implică și anumite riscuri. Uniformitatea tonului solemn poate produce, pe alocuri, o diminuare a tensiunii poetice. Unele secvențe dezvoltă aceeași idee prin acumulări succesive, ceea ce conferă textului un caracter reiterativ. De asemenea, dimensiunea sapiențială tinde uneori să prevaleze asupra concretului imagistic.

În anumite pasaje, poemul se apropie de poemul în proză cu accente eseistice, iar granița dintre lirism și discurs moralizator devine permeabilă. Cu toate acestea, aceste aspecte nu anulează coerența ansamblului, ci țin de opțiunea autorului pentru un discurs de mare respirație, în care funcția meditativă este dominantă.

Epilogul reia și concentrează mesajul întregii cărți: adevărata cucerire nu este cosmosul, nici timpul, nici puterea, ci lumina păstrată în propriul suflet. Omul devine „chip de lumină” numai în măsura în care poartă în sine chipul Creatorului. Finalul are valoarea unei profesiuni de credință umaniste și creștine, în care demnitatea persoanei, iubirea și responsabilitatea devin repere ultime.

Cartea nu urmărește experimentul formal, ci restaurarea unei funcții aproape uitate a poeziei: aceea de a oferi o viziune asupra lumii. Într-un peisaj literar adesea dominat de fragment și instantaneu, acest volum reabilitează perspectiva lungă, meditația asupra istoriei și dialogul dintre știință, credință și cultură.

Prin dimensiunea sa cosmogonică, prin amplitudinea metaforică și prin vocația sintezei, „Epopeea Omului” se înscrie în tradiția poemului filozofic românesc. Nu este doar o carte de poezie, ci un amplu poem antropologic, o meditație asupra destinului umanității și o invitație la redescoperirea universului lăuntric.

„Epopeea Omului” este, fără îndoială, una dintre cele mai ambițioase construcții poetice recente ale sctiitorului Al. Florin Țene.

                                                                         Doina Drăguț

sâmbătă, 1 august 2026

Constelații ale cunoașterii: eseuri și studii de cultură românească și universală

Numărul 8(192), luna august/2026, Anul XVII al revistei „Constelații diamantine”, coordonat de Doina Drăguț, confirmă profilul unei publicații de cultură preocupate de dialogul dintre tradiție și contemporaneitate. Sumarul reunește studii de critică și istorie literară, eseuri filosofice, poezie, evocări culturale și reflecții asupra fenomenelor sociale și artistice, ilustrând o deschidere către pluralitatea perspectivelor. Prezența unor articole dedicate canonului literar, identității culturale, spiritualității, valorilor estetice și dialogului intercultural sugerează preocuparea revistei pentru apărarea reperelor culturale autentice și pentru stimularea reflecției critice. În același timp, contribuțiile autorilor din țară și din diaspora consolidează vocația internațională a publicației și misiunea sa de a crea un spațiu al cunoașterii, al dezbaterii și al creației literare.

Reținem articolul semnat de Doina Drăguț  „Un spațiu al cunoașterii și al interogației existențiale”; al unui amplu eseu despre canonul occidental, rolul esteticii și raportul dintre literatură și politic (Ion Popescu-Brădiceni); articol despre Constantin Brâncuși (Nicolae Mareș): Este prezentată biografia sculptorului, de la copilăria modestă din Hobița și studiile de artă până la afirmarea sa la Paris. Sunt evidențiate perseverența, independența artistică și contribuția sa revoluționară la sculptura modernă; eseuri despre Vasile Voiculescu, poezia japoneză, literatura orientală, Mozart și schimbările climatice; poezie – „Rodul gândurilor” (Doina Drăguț): Un poem meditativ despre puterea gândurilor, natura interioară a omului și legătura dintre spirit, iubire și transformare. Textul este prezentat bilingv, în română și engleză; Poem dedicat limbii române (Al. Florin Țene): Un text liric care descrie limba română ca simbol al identității, memoriei și apartenenței, insistând asupra valorilor culturale și emoționale pe care le transmite; eseu despre Cezar Ivănescu (Mihai Caba): Un amplu studiu dedicat vieții și operei poetului, prezentând parcursul său literar, volumele importante, opiniile criticilor (Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Marin Preda și alții), implicarea sa culturală și dificultățile întâmpinate de-a lungul vieții. Articolul îl prezintă ca una dintre cele mai originale și puternice voci ale poeziei române contemporane.

 Revista „Constelații diamantine” pune și de data aceasta accent pe valorile culturii române, reunind poezie de calitate, eseuri (recenzii) și studii dedicate unor personalități marcante precum Constantin Brâncuși și Cezar Ivănescu. Tema dominantă este celebrarea patrimoniului spiritual și artistic românesc, prin texte care îmbină reflecția filozofică, memoria culturală și analiza literară. Felicitări.

Gelu DRAGOȘ, UZPR



luni, 27 octombrie 2025

Aniversare poeta Doina DRĂGUȚ. La mulți ani binecuvântați!

 

gânduri răsucite

 mă las purtată

de un gând

oarecare

neîntrerupt

pe nesimţite alunec

şi mă regăsesc

aceeaşi

pe cealaltă parte

a lui

 

trag concluzia

că toate gândurile mele

sunt răsucite

asemenea buclei

lui möbius

 

nesfârşitul gol

 

egal nemăsurat

strivind singurătatea

merg prin nesfârşitul

gol ce se deschide

marginile se subţiază

gândurile neordonate

presimt lumina

întoarsă

în ochiul

descompus

 

diferenţe

 

mă întorc târziu

pierdută-n diferenţe

cu umbra pe umeri

crescând

cai nevăzuţi năvălesc

frenetic

prin fiinţele

ce mă compun

într-o ascensiune

nesfârşită

 

forma sufletului

 

spaţiul din jur s-a modelat

după forma sufletului meu

absolutul părea o clipă

că se lasă atins

de cel mai îndepărtat cerc

al minţii mele

lumina se contura în aură

şi mă purta

indecis



joi, 17 aprilie 2025

Constelații diamantine, un număr pascal de excepție

 

Am primit cel mai recent număr al revistei de cultură universală „Constelații diamantine” prin grija redactorului-șef  Doina Drăguț, Anul XVI, nr. 4 (176), aprilie 2025, în apropierea Sfintelor sărbători de Paște. Domnia sa ne aduce o necesară precizare: „Întrucât anul acesta Paștele Ortodox este în aceeași zi cu Paștele Catolic (20 aprilie), am evocat în revistă două figuri luminoase ale celor două Biserici: PF Teoctist și Papa Ioan Paul al II-lea”. Cinste dumneaei.

Și în acest număr de colecție semnează scriitori cunoscuți atât în țară cât și în străinătate: Doina Drăguț, Nicolae Mareș, Ion Popescu-Brădiceni, Ion Deaconescu, Mihai Caba, Constantin Lupeanu, Ștefan Lucian Mureșanu, Ioan Ursu, Iulian Chivu, George Petrovai, Carmen Manea, Mădălina Virginia Antonescu, Lucia Cosmina Vlad, Gelu Dragoș, Petru Ababii, Iosefina Schirger, Marin I. Arcuș, Ionuș Țene, Mihaela CD, Constantin E. Ungureanu, Mircea Tunaru, Virgil Andronescu, Radu Sorescu, Liliana Popa, Lucian Ciuchiță, Mariana Zavati Gardner, Camelia Oprița, Al. Florin Țene, Ioan Voicu, Florentin Smarandache, Mihai Gîndu și Filip Tudora.

Din editorialul Doinei Drăguț „Mă fascina chipul lui luminos” aflăm că Prea Fericitul Teoctist: „ a promovat învățământul religios după 1989, înființând noi seminarii teologice, școli medii de cântăreți bisericești, de pregătire a asistenților sociali, băieți și fete, de restauratori de monumente istorice și a organizat obținerea de burse în străinătate pentru studenți. În învățământul general de toate gradele și profilurile a fost introdus învățământul religios. A reorganizat și promovat activitatea editorială bisericească. A publicat multe articole, predici, cuvântări și studii care sunt cunoscute atât în țară, cât și în străinătate”.

Despre Papa Ioan Paul al II-lea poetul Nicolae Mareș, care a scris și tradus din opera Lui, sub titlul „Douăzeci de ani de la înălțarea la cer a fostului Pontif  Karol Wojtyla”, pe șase pagini, scrie cu lux de amănunte crâmpeie din viața marelui dispărut: „Karol Wojtyla va rămâne tot timpul păstorul adevărat, un bun Păstor, ca și după plecarea sa la Roma, pentru a participa la Conclavul Vatican II. Am în minte imaginea sa de atunci, alături de Papa Paul al VI-lea, care îi aprecia cunoașterea din interior a comunismului de către polonezul mult încercat se soartă. Conlucrarea dintre cei doi Pontifi, în timpul războiului rece a fost exemplară. În fapt, s-a constituit în unul din elementele hotărâtoare, care a dus la ridicarea în jilțul Sfântului Petru, la 22 octombrie 1978 a lui Karol Wojtyla. Prin calitatea dobândită el a declarat solemn: „Nu vă temeți! Deschideți, deschideți-i larg ușile lui Cristos, puterii Sale mântuitoare... deschideți granițele statelor, sistemele economice și politice... Nu vă temeți! Cristos știe ce este în inima omului, numai El singur o știe!” A fost o chemare pentru mileniul care se apropia. Așa a început istoria dărâmării orânduirii comuniste din temelii”.

Maramureșeanul Gelu Dragoș, cu titlul „Luminile lui Al. Florin Țene, într-un nou roman de excepție” face o recenzie la romanul scriitorului mai sus amintit „Poezie și Agonie – Tinerețea poetului”,editura „Napoca Star” Cluj Napoca, 2025, unde afirmă: „. Acest roman, îndrăznesc să spun, este un roman autobiografic deoarece lecturând paginile eu mi-l închipuiam pe tânărul, vigurosul, înaltul și mereu sentimentalul și îndrăgostitul de frumos și poezie Al Florin Țene. Remarc înțelepciunea în alegerea titlurilor celor 11 capitole, titluri-reper, ca pietre de hotar al întregului roman, ce trasează linia principală și fluidizează povestea personajului Mircea. Romanul cu fir epic, liric, axiomatic este și o frescă a perioadei comuniste și o scurtă perioadă de după 1989, un roman-document al celor două „lumi” trăite de Mircea și de români. Și prin acest nou roman, Al. Florin Țene ne dovedește o putere creatoare de invidiat, îi îndeamnă pe confrați să scrie cu curaj și autocenzură, prin propriul exemplu. De altfel prietenul Răzvan Ducan îl consideră pe maestru Al. Florin Țene un „LORD SENIOR AL SCRISULUI DE SUBSTANȚĂ” iar senior editorul Johnny Ciatloș Deak îl consideră „UN STRĂJER AL LITERATURII ROMÂNE CONTEMPORANE”!

Ionuț Țene, președintele LSR, abordează cu mult curaj instituția numită Constantin Brâncuși: „Brâncuși este considerat de criticii de artă și marele public ca cel mai mare sculptor modern din epoca noastră. Specialiștii l-au perceput ca un modernist sau un avangardist al artei deși Brâncuși nu a fost decât un genial sculptor al artei populare românești. El a redat și revelat lumii arta populară ancestrală românească izvorâtă din arhetipul nostru milenar esențializat de timp spre veșnicie. Elementele decorative și simbolice ale artei brâncușiene sunt profund etnografice, folclorice și cu valențe populare românești. (...) Opera lui Brâncuși este profund românească și arhetipală. Este geniul poporului român provenit din străfundurile îndepărtate ale istoriei, când strămoșii noștri trasau linii curbate elegante pe vase de lut și plăsmuiau ”Gânditori” pentru bunul mers al lumii între pământ și cer. Brâncuși este un sculptor al tradiției și arhetipului acestui spațiu mioritic ancestral. În această cheie paradigmatică de ”orizont și stil” trebuie să reconsiderăm opera sa funciară și fundamentală pentru arta mondială. Brâncuși nu a fost de fapt un avangardist, ci un conservator în artă, un plăsmuitor al formelor milenare românești. Da. Brâncuși a sculptat nu zborul, ci ideea de zbor, adică esența. A fost creatorul „Cuvântului” sculpturii românești și universale. A pus început bun la toate, pornind de la ideea ce s-a transformat în Cuvânt și a schimbat astfel fața sculpturii. Brâncuși este prototipul sculptorului român fără vârstă, de la începuturile vieții pe aceste meleaguri”.

Fiindcă se apropie marea sărbătoare a Învierii Domnului, vă propun și o poezie creștină, autor Mihaela CD: „Așteptăm o minune/Din ceruri ca să vină/Și un veac de tăciune/TU preschimbă-n lumină//Vrem doar o șansă,un semn/Dinspre bolta albastră/Trimite-ne un îndemn/Și-o idee măiastră//Și-n dulcea rugăciune/Prin cuvântul care-i spus/Așteptăm o minune/Dinspre raiul sfânt, de sus//Și pe-a nopților strune/Șoapte vin să ne-alinte/Printre razele brune/În șirag de cuvinte” („Așteptăm o minune”).

Am să închei acest semnal editorial cu invitația de a lectura și acest număr al revistei craiovene „Constelații diamantine”, unde un colectiv serios și dedicat muncesc pentru al șaisprezecelea an consecutiv pentru apariția ei și bucuria cititorilor săi. Hristos a Înviat!

                                                               Gelu DRAGOȘ, UZPR



 

duminică, 9 martie 2025

Constelații diamantine, la un număr așteptat de primăvară


Cu bucurie semnalez faptul că a apărut un nou număr al revistei de cultură universală „Constelații diamantine”, Anul XVI, Nr. 3 (175), martie 2025, publicație editată sub egida Ligii Scriitorilor Români și a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Editorialul semnat de către Ion Popescu-Brădiceni este binevenit și de actualitate „De ce ar citi copiii o carte”, din care aflăm: „Copilul își începe viața prin a cădea în lume; care inițial îl bulversează, îl zăpăcește, îl sperie până la a plânge în dese reprize...lacrimogene. Deocamdată e uimit de tot ce i se arată. Dar el își amintește, ca prin vis, de poveștile pe care părinții lui i le spuneau fiind încă în pântecele matern, protejat, prizonier al Edenului Originar, ivit dintr-un miracol al Naturii (un spermatozoid fecundând un ovul: o litotică facere a corpului uman, menit să devină o hiperbolă a Deveninței). Deci cu ce debutează actul lecturii de literatură? Cu o gramatică a comprehensiunii realității care va permite formarea abilităților de a recunoaște semnele textuale care fac perceptibile calitățile intrinseci discursului și lumii reprezentate. Ținta oricărei educații și instrucții este integrarea problemei valorilor pe calea creativității personalizate de la școlar la școlar în funcție de flexibilitatea gândirii, fluidității (sau fluenței asociative), meditația divergentă originală, curajul de-a încerca (sau de a-și asuma gustul riscului), creativitatea (adică formarea spiritului creator); știința-arta autoevaluării (după vârsta de 14 ani). „Capul unui om de talent – scria Mihai Eminescu - (capabil de creație deci) e ca o sală luminată, cu pereți și oglinzi. Din afară vin ideile într-adevăr reci și indiferente, dar înăuntru ce societate, ce petrecere găsesc!”(...) Dacă ar fi să recomand copiilor o carte le-aș contrazice orizontul de așteptare cu „Micul prinț” a lui Antoine de Saint-Exupéry, dar și „Alchimistul” de Paulo Coelho, ambele fiind cărți simbolice și abia apoi de ficțiune / dicțiune, în care limbajul literar se adresează mai întâi inimii și pe urmă rațiunii. Oricum, doar limbajul simbolic e unicul mod de-a atinge Sufletul Lumii (adică inconștientul colectiv). Tâlcul e la vedere: deseori jocul e mai pedagogic decât înțeleptele scrieri ale oricărei epoci. Acest editorial se vrea / este o invitație la aplicarea Scrierii Imaginative. Din literatura română, aș propune universului de receptare, al copiilor, cartea „Dumbrava minunată” a lui Mihail Sadoveanu și romanul „Fram, ursul polar” al lui Cezar Petrescu. Motivația: cea intrinsecă: autolegitimarea povestirii, cea extrinsecă: frumusețea Georges Braque - Livada de măslini inefabilă a regimului imaginației și invenției trans-textuale”.

Semnează în acest număr poezie, proză scurtă, eseu, interviuri, recenzii și carnete critice, semnale editoriale, arte, traduceri, evenimente literare și cultural-artistice, următorii: Doina Drăguț, Nicolae Mareș, Ioan Aurel Pop, Nicolae Bălașa, Mihai Caba, Lucian Ciuchiță, Ștefan Lucian Mureșanu, Nicolae Nistor, Al. Florin Țene, Constantin E. Ungureanu, Adalbert Gyuris, Mihaela CD, Carmen Manea, Cornelia Caraban, Mădălina Virginia Antonescu, Lucia Cosmina Vlad, Iulian Chivu, Valeriu Butulescu, Vasile Hatos, Nicolae Grigorie Lăcrița, Marin I. Arcuș, Irina Lupu, Marian Ilie, Constantin Lupeanu, Ioan Voicu, Mircea Tutunaru, Ion Dulugeac, Claudiu Motea, Beatrice Silvia Sorescu, Risto Vasilevski, Subash Singh Parajuli, Dumitru Ichim, Petru Ababii, Florentin Smarandache, Mihai Gîndu, Filip Tudora și doi maramureșeni: Gelu Dragoș și George Petrovai.

Vă mai rețin atenția, înainte de a vă ura spor la lectura acestui număr de primăvară mult așteptat, cu materialul prezentat de președintele Academiei Române, dr. Ioan-Aurel Pop numit „Noua ofensivă contra Istoriei și Geografiei” din care citez: „Nu încetez să mă uit cu tristețe la scena politică din România de dinainte de 1989, dar - din păcate! - și la cea de după 1989. Sute de miniștri ne-au vegheat în acești ultimi 35 spre 36 de ani, dintre care câteva zeci la Educație, și s-a ales praful. Grija pentru reformarea școlii a fost în prim plan, mereu, dar reformarea a cuprins, de cele mai multe ori forma și nu conținutul, aparența și nu esența. Au fost și tentative mai sănătoase de vreo două-trei ori, înăbușite însă în fașă și repede uitate. Vă dau un exemplu de „reformare”: înlocuirea celor trei trimestre (de aceea numele le începea cu„trei”) și trei vacanțe cu cinci module și cinci vacanțe, plus „săptămâna verde”, „școala altfel” etc. De când e lumea erau „vacanța mare”, „vacanța de Crăciun” și„vacanța de Paști” și toate mergeau relativ bine. Nici măcar regimul cel odios nu s-a atins de această structură. Acum, marii „experți”, după ce au constatat că avem analfabetism de toate felurile și abandon școlar de speriat, au găsit cauza în vacanțele prea puține și în mediile încheiate de trei ori pe an. Tot ei au mai inventat o cauză: „structura închistată” a materiei, cu română, matematică, fizică, biologie, chimie, istorie și geografie, cu discipline adică prăfuite, învechite, nepotrivite erei digitalizării și cu nume care vin de pe vremea lui Platon, Aristotel, Cicero și Caesar, adică din greacă și latină. Ce nenorocire! Să trăim noi așa de ancorați în trecut! Și au venit avalanșe de propuneri de „schimbare”, ba chiar de „revoluționare” a școlii, prin noi discipline (materii) care să ancoreze școala în actualitate și în viitor: educație sexuală, sanitară, bancară, digitală, antreprenorială, de protecția mediului, de circulație pe drumurile publice, pentru nutriție sănătoasă, ba chiar și vestimentară, numerologică, de chiromanție etc.(...) S-a intrat repede cu barosul și a rămas doar câte o oră pe săptămână la aproape toate clasele și profilurile. Or, cu o oră pe săptămână nu se poate face carte, pentru că nu este timp de asimilare temeinică. La unele profiluri și specialități, numite „practice”, s-a scos de tot istoria, ca să nu mai tulbure mințile gingașe ale elevilor, concentrați pe deprinderi de viață, nu pe „teorie”. Un alt asalt a fost cel îndreptat spre conținuturi. Istoria se făcea în trecut organizat, didactic, după cum sunau cerințele învățării unei discipline diacronice, cu evenimente petrecute în spațiu și timp. Prin urmare, specificul istoriei ca știință și disciplină școlară este că ea are sens numai dacă este învățată „din cele mai vechi timpuri până astăzi”, pe spații și în locuri anume. Global nu prea se poate, pentru că lumea nu se lasă cuprinsă pieptiș, în integralitatea ei, de către nicio minte omenească. Astfel stând lucrurile, elevii învățau la început, în școala primară, câteva elemente de istorie și geografie locală: care sunt formele de relief, cine sunt românii, ce este România, cum este împărțită țara numită România, ce are specific regiunea mea etc. Limbajul manualelor era adaptat vârstei, iar învățătorii erau instruiți să vorbească simplu, pe înțelesul copiilor de 9-10 ani. În gimnaziu, de învățau în ordine istoria antică (în clasa a V-a), cea medievală (în clasa a VI-ea), cea modernă și contemporană (în clasa a VII-a) și cea a României (în clasa a VIII-a). Primele istorii enumerate mai sus (din clasele a V-a, a VI-a și a VII-a) erau „istorii universale”, adică se refereau la trecutul Europei și la elemente din trecutul Asiei, Americii, Africii. Așadar, abia 25% din studiul istoriei în gimnaziu se referea la români, restul fiind dedicat civilizației Orientului, lumii greco-romane, Evului Mediu occidental, Renașterii, Reformei, lumii moderne, revoluțiilor etc. În clasele de liceu se repeta această structură (schemă), dar la nivel mai înalt, cu unități de învățare noi, adecvate vârstei și capacității de cunoaștere a adolescenților. Istoria României din clasele terminale a VIII-a și a XII-a însemna o integrare a trecutului nostru în trecutul european și universal. Altfel spus, după ce elevii aveau habar de evoluția lumii de la asiro-babiloneni și egipteni până la americanii contemporani, puteau integra istoria noastră în cea a lumii fără dificultate. Când se ajungea la umanismul nostru, la iluminism, romantism, liberalism, la Revoluția de la 1848, la Unirea din 1859, la constituție, la independență etc., toate erau clare, fiindcă se vedea că avuseserăm și noi aceeași evoluție ca alții, trecuserăm prin același procese istorice, eram oameni între oameni și popor între popoare. Nu eram nici doar eroi, dar nici numai lași, nu eram nici imaculați, dar nici acoperiți de noroi, nu eram nici numai originali, dar nici exclusiv imitatori. Această structură aparent repetitivă a materiei respecta natura intrinsecă a disciplinei, respecta diacronia, concretețea materiei istorice și specificul psihologic al învățării. Din timp în timp, se puteau face sinteze, fixări și mai ales recapitulări. Ce s-a întâmplat între timp, pas cu pas? Mai întâi, s-a desființat diacronia. Istoria se studiază azi, de cele mai multe ori, la întâmplare, după structuri inventate. Elevii nu mai știu aproape nimic despre Antichitate și despre Evul Mediu și Renaștere. Dacă îi întrebi ce este o ogivă se consideră jigniți.(...) Oare este periculos sau inutil ca elevii să mai învețe de împăratul Traian, de daco-romani, de slavi, de Basarab și de Ștefan cel Mare? Cum am putut ajunge așa de troglodiți în acest secol al XXI-lea? În loc să ne străduim să avem profesori cât mai buni de istorie și geografie, să creăm conținuturi atractive, să folosim metode cât mai adecvate învățării, să facem din temele aride subiecte de vis, să stârnim curiozitatea copiilor și adolescenților, ne dăm de ceasul morții să tăiem și ce mai este din istorie și geografie. Se vede că este amenințată din nou și limba latină. Îmi amintesc cât ne-am chinuit acum câțiva ani - unii dintre noi, în frunte, pe atunci, cu Solomon Marcus - să salvăm limba latină. Ajunsesem să observ că pe prima pagină din Word, când deschizi computerul, aproape 80% din cuvintele de bază scrise acolo (format, copy, paste, times, roman, normal, file, replace, select, delete, editing, object, select, title, emphasis, paragraph, italic, case, insert, design, page, references, review, view, document și multe altele) sunt de origine latină sau din moștenirea greco-latină. Noi am rămas singurul popor din vechea romanitate orientală, singura ortodoxie latină din lume, singurul popor neolatin care purtăm în numele de „român” amintirea Romei”.

Amor patriae nostra lex.

                                                               Gelu DRAGOȘ, UZPR



sâmbătă, 2 noiembrie 2024

Semnal editorial – Constelații diamantine, Anul XV, Nr. 11 (171/2024)

Cu o regularitate ce ține de profesionism suprem, a apărut revista de cultură universală, fondată în Cetatea Băniei într-un septembrie al anului de grație 2010 „Constelații diamantine”, Anul XV, nr. 11 (171/2024), redactor-șef Doina Drăguț, secretar general de redacție Nicolae Mareș, redactori literari: Livia Ciupercă, Iulian Chivu, Silviu Doinaș Popescu, Ionuț Țene, redactor artistic Filip Tudora, redactor muzical Carmen Manea, grafica&DTP Doina Drăguț, redactori asociați: Florentin Smarandache, Cristian Petru Bălan, Viorel Roman, Mariana Zavati Gardner, Galina Martea și Lidia Gonța Grosu, toți din diaspora.

În acest număr semnează: Ioan-Aurel Pop, Nicolae Mareș, Doina Drăguș, Ionuț Țene, Mihai Caba, Silviu Doinaș Popescu, Marin I. Arcuș, Carmen Manea, Mădălina Virginia Antonescu, Ioan Gâf-Deac, George Petrovai, Al. Florin Țene, Ion Popescu-Brădiceni, Mircea Tutunaru, Gelu Dragoș, Petre Gigea-Gorun, V. D. Marchiș, Florentin Smarandache, Gaetano Longo, Reynaldo Lacamara, Cornelia Calaidjoglu, Ovidiu Țuțuianu, Alicja Kuberska, Ioan Voicu, Mihai Gîndu și Filip Tudora.

Felicitându-i pe protagoniști, la final am să vă las în compania lui Nicolae Mareș cu câteva „Maxime și Aforisme" actuale, de sezon, că tot suntem în plină campanie electorală:

„* Aștept să vină cât mai grabnic mult așteptatele vremuri noi – ale desecretizării sumelor ascunse la Cotroceni. Aștept ca poporului român să i se restituie fiecare leu, jefuit de plimbăreții sibieni în cele patru zări.

* Tare trist, să fii azi liberal-iohannist.

* Ce ghinion frate, să ai șapte case, toate furate. Doar în Sibiul lui Iohannis, al rudelor și-al protectorilor lui se poate.

* Azi, liderii mondiali, atât de îmbătrâniți și de orbiți, nu mai pot vedea că pacea poate fi mai ieftină decât războiul.

* Înțeleptul, nu se lasă, el și de la lupi învață.

* Unora, vârsta le luminează viața.

* Ce n-ai, nu poți să dai!

* Nu mi-e rușine de ceea ce nu se referă la mine.

* Doar Arta mai cizelează câteodată din realitatea posacă.

* Dacă Rațiune/Minte n-aveți, nimic nu aveți.

* Mâna lui Dumnezeu nu acționează întâmplător.

* Mulți din cei ajunși sus = Păcălici.

* Prost = Individ care de viață își bate joc.

* Ultimele două decenii ale României = Făcut-am zei din mișei.

*Școală bună în lume = Viitor prosper mâine.

* Puterea care nu știe carte – dați-o deoparte.

* Fără să dea nimănui socoteală, lebăda dâmbovițeană devenit-a neagră.

* Imperiul hoțomanist/iohannist, fărdelegi nenumărate a săvârșit. Ele se cuvin a fi grabnic puse pe răboj. Numai așa va înceta să-i creadă pe români proști.

* Imediat ce, animalul politic se maturizează, lumea întreagă o sfidează.”

 

                                                   Gelu DRAGOȘ, UZPR



duminică, 1 septembrie 2024

A apărut Constelații diamantine, septembrie 2024



Am primit revista de cultură universală, editată sub egida LSR și a UZPR „Constelații diamantine”, Anul XV, Nr. 9 (169), septembrie 2024, prin grija doamnei Doina Drăguț, redactor-șef.

Și acest număr este foarte bogat și cu grijă selectate materialele de către un colectiv de profesioniști în ale scrisului, care pe lângă doamna Doina Drăguț îi mai cuprinde pe: Nicolae Mareș, Livia Ciupercă, Iulian Chivu, Silviu Doinaș Popescu, Ionuț Țene, Filip Tudora, Carmen Manea plus redactorii asociați din diaspora.

Sumarul spune totul: Nicolae Mareș - „Lev Tolstoi și Regina Elisabeta a României”; Doina Drăguș - „Jocul minții”; acad. Ioan-Aurel Pop – „Conservarea etnonimului Romanus numai la români”; Nicolae Mareș - „Maxime și aforisme”, Mihai Caba – „Liviu Rebreanu sau modernitatea romanului”; Ioan Gâf-Deac –„Două ceruri”; Mădălina Virginia Antonescu – „Perspective ale filozofiei feminine vedic-brahmanice în lirica Doinei Drăguț”; Marin I. Arcuș - „Richard Wagner – o existență fascinantă” (II); Florentin Smarandache –„ High Desert Trail”; Ion Deaconescu – „Poeme”; Carmen Manea –„ În memoriam Petre Crăciun (1924-2012)”; Corneliu Vasile – „Epigrame”; Ionel Popa – „Lecturi paralele”; Marin Moscu – „Poeme”; Lucia Cosmina Vlad – „Saint Exupery: Eu sunt Citadela”; Carmen Bulzan – „Poeme”; Al. Florin Ţene – „Spiritualitatea lecturii şi a însemnărilor literare”; Mariana Zavati Gardner – „Poeme”; Gheorghe A. Stroia – „Noul Montsegur al lui Eugen Dorcescu”; Ovidiu Ţuţuianu –„ Fabule”; Ion Popescu-Brădiceni – „Nina Predescu-o poetă fabuloasă”; Victor Rusu – „Rondeluri”; Camelia Opriţa – „Messer Glicine”; Adriana Weimer – „Poemele Mării”; Ionuţ Ţene – „Panait Istrati-un scriitor izolat de Komintern”; Al. Florin Ţene – „Aşteptare”;Gelu Dragoş – „Alexandru Petria şi fiecare cu ploaia lui”; Kama Sywor Kamanda – „Poeme”; Ion Popescu Brădiceni – „Floarea de tu-în acest univers cristalin”; George Petrovai – „Percy Bysshe Shelley, romanticul profetic şi revoluţionar”; Ioan Voicu – „Revitalizând Sistemul Naţiunilor Unite”; Ana Onică – „Dragoste, Credinţă, Iertare”; Ben Todică – „Întâmplări de azi-noapte”; Stelian Gomboş – „Când m-am întors Acasă”; Mihai Gându – „De la elogiul limbii române la viziunea debussyană asupra muzicii în Constelaţii diamantine”; Filip Tudora – „Picătură de picătură”. Felicitări!

                                                         Gelu DRAGOȘ, UZPR



                          

duminică, 28 iulie 2024

Semnal editorial - „Constelații diamantine”, august 2024

 


Semnalăm cu bucurie colegială apariția revistei de cultură universală, editată sub egida LSR și a UZPR „Constelații diamantine, Anul XV, nr. 8 (168), august 2024.

Din nou redactorul șef Doina Drăguț s-a îngrijit, alături de colectivul redacțional, să tipărească un număr complex și variat ca tematică, în care semnează: Mădălina Virginia Antonescu, Marin I. Arcuș, Vlad Răzvan Baciu, Nicolae Bălașa, Dan Busuioceanu, Mihai Caba, Livia Ciupercă, Miguel Angel Oxlaj Cumez, Ion Deaconescu, Gelu Dragoș, Doina Drăguț, Shaip Emmerlahu, Ioan Gâf-Deac, Constantin Geambașu, Petre Gigea-Gorun, Mihai Gîndu, Stelian Gomboș, Lidia Grosu, Maria-Alexandra Iliescu, Carmen Manea, Nicolae Mareș, Gjeke Marinaj, Gheorghe Andrei Neagu, Ioan-Aurel Pop, Ioan C. Popa, Ion Popescu-Brădiceni, Victor Rusu, Tadeusz Sliwiak, Passionaria Stoicescu, Gheorghe A. Stroia, Filip Tudora, Mircea Tutunaru, Al. Florin Țene și Ioan Voicu.

Mai jos vă ofer un scurt pasaj din editorialul semnat de către președintele Academiei Române, dr. Ioan-Aurel Pop: „Limba română, de mai bine de două secole încoace, este studiată sistematic de către lingviștii români și străini, care au stabilit exact statutul și rolul său. Limba română este cea mai răsăriteană limbă romanică, are patru dialecte și mai multe graiuri. Dialectele limbii române sunt cel daco-român, cel aromân (macedoromân), cel meglenoromân și cel istroromân. Baza limbii române este formată din dialectul daco-român, singurul vorbit la nordul Dunării și care este, pentru marea parte a opiniei publice, limba română propriu-zisă. Graiurile limbii române nord-dunărene sunt numeroase, expresive, bogate în regionalisme. Astfel, există în cadrul limbii române graiul ardelenesc (transilvănean), băQăĠean, bihorean (crișean), graiul maramureșean, cel moldovean, cel muntean, cel oltean etc. Graiul moldovean (moldovenesc) este acela vorbit între Carpații Orientali (limita de vest), Nistru, pe alocuri și dincolo de Nistru (limita de est), Ceremuș (limita de nord) și Milcov până la ultimul segment al Dunării și Gurile Dunării (limita de sud). Prutul nu reprezintă o graniță lingvistică sau dialectalăúi, în consecință, limba vorbită de o parte și de alta a acestui râu este aceeași, anume limba română, sub forma graiului său moldovenesc. Graiurile limbii române asigură unitatea limbii și sunt inteligibile tuturor românilor. Evident, treptat și după trecerea unui timp îndelungat, graiurile românești sud-dunărene, dacă nu vor dispărea, vor putea deveni limbi romanice distincte. Limba literară, născută treptat, din secolul al XVI-lea încoace, este limba-standard care se învață în școală și care subliniază - în România, în Republica Moldova și oriunde în afara acestor state - patrimoniul lingvistic comun. Graiul moldovenesc nu se opune în niciun fel unității limbii române, așa cum noțiunile de moldovean și de român nu se contrapun, ci se completează. Oltenii, maramureșenii, EăQăĠenii etc. sunt, în același timp, și români, așa cum majoritatea moldovenilor sunt moldoveni și români concomitent. La fel, bavarezii sunt germani, toscanii sunt italieni și normanzii sunt francezi deopotrivă. Mai mult, chiar dacă Elveția este stat, nu există vreo limbă elvețiană inventată din motive politice. La fel, Austria are o statalitate veche și recunoscută, dar limba studiată în școlile austriece nu este austriaca, ci germana. Nici limba franceză studiată în Belgia nu se cheamă belgiană. Astfel, un stat, care este o creație politică, nu are nevoie de o limbă specială a sa ca să poată exista. Învățații moldoveni, de la Miron Costin și Dimitrie Cantemir până la Mihai Eminescu și Alexandru Philippide au folosit constant noțiunea de limbă română și nu pe cea de „limbă moldovenească”. Cei mai importanți teoreticieni ai numelor de român (românesc) și România au fost moldovenii. Patria, pentru Eminescu, nu era Moldova, ci România, fapt pentru care a scris: „Ce-ți doresc eu Ție, dulce Românie!”.

Felicitări tuturor!

                                                                                                            GDL

luni, 26 iunie 2023

Jurnalista și poeta Doina Drăguț, distincții prestigioase în luna iunie 2023

 


Cunoscuta jurnalistă, poetă și om de cultură Doina Drăguț a avut privilegiul de a fi distinsă cu Diploma de Excelență a Academiei Internaționale ”Mihai Eminescu” pentru jurnalism cultural; de asemenea, a primit, din partea aceluiași for, alături de Fundația Europeană ”Mihai Eminescu”, Diploma de ambasador cultural ”pentru înțelegerea diverselor culturi, promovarea moștenirii spirituale și cooperarea literară”.

Festivalul Mondial de Poezie, ediția a XII-a, a avut loc la Craiova, în perioada 16-21 iunie 2023, și a reunit scriitori din 32 de țări (Grecia, Spania, Italia, Serbia, Macedonia, Argentina, Chile, Muntenegru, Kosovo, Belgia, Senegal, Congo, Bulgaria, India, Brazilia, Mexic, S.U.A., România etc.).

Doinei Drăguț i-a mai fost decernată Medalia ”Mihai Eminescu” ”pentru meritele sale în activitatea culturală și mondială”, precum și o diplomă de excelență pentru ”prestațiile de excepție în promovarea literaturii și științei prin Revista Constelații diamantine”, de către Societatea Cultural-Științifică ”Rădinești-Gorj”, o diplomă aniversară din partea Cenaclului Epigramiștilor Olteni (afiliat Uniunii Epigramiștilor din România) și un premiu la Festivalul Mondial de poezie ”Mihai Eminescu”, ediția a XII-a.

Toate distincțiile i-au fost acordate în luna iunie 2023 – amintim că la 15 iunie a fost comemorat marele poet național Mihai Eminescu.

miercuri, 1 martie 2023

A apărut Constelații diamantine, Anul XIV, Nr. 3(151), martie 2023

 

Din bogatul și interesantul sumar al prestigioasei reviste de cultură universală editată de LSR și UZPR din România spicuim:

Doina Drăguț, Marcel Chirnoagă - îmbinare între mitic și real...................pp.3,4;

Nicolae Mareș, Maxime și aforisme ..............p.4;

 Mihai Caba, Românismul poetului unionist Cezar Bolliac .............................pp.5-7;

 Ștefan Lucian Mureșanu, Specific național și sens al tradiției în basmul popular cules de Mihai Eminescu .........................................pp.8-12;

 Doina Drăguț, Jocul minții ...........................p.12;

 Nicolae Mareș, Brâncuși atotcuprinzător.....................................................pp.13,14;

 Tudor Nedelcea, Eminescu, corect politic. “Influența austriacă asupra românilor din Principate” ...............................................pp.15-17;

 Al Florin Țene, Poeme ...................................p.17;

 Marin I. Arcuș, Ștefan Petică și muzica .......p.18;

 Florentin Smarandache, Poeme ...................p.18;

 Carmen Manea, Frédéric Chopin - neîntrecutul poet al pianului ...............................pp.19-21;

 Silviu Doinaș Popescu, De vorbă cu scriitorul și doctorul în filologie Ion Popescu-Brădiceni .....................................................................pp.22-25;

 Constantin Miu, Versuri umoristice .............p.25;

 Lucia Cosmina Vlad, Leon Battista Alberti și arhitectura Renaúterii ..........................p.26;

 Vavila Popovici, Filozofia, Religia, Știința, Politica - Alfred Fouillée (XLV) .........pp.27-29;

 Ovidiu Țuțuianu, Fabule ...............................p.29;

 Ion Popescu-Brădiceni, Poezia ca o permanență în continuitate ...................pp.30,31;

 Theodor Damian,Poeme ................................p.31;

 Iulian Chivu,Maelstrom - o ediție bilingvă ..................................................pp.32,33;

 Ionuț Țene, Paradisul regăsit prin Poezie ...........p.34;

 Mircea Tutunaru, Un vis de înger rătăcit printre stele ........................................p.35;

 Ion Popescu-Brădiceni, Romanul “Cel mai iubit dintre pământeni” - o capodoperă a prozei contemporane................................pp.36-39;

 Ionel Popa, Filosoful vs Teologul ............p.40-42;

 Gelu Dragoș, “Om în mers”..........................p.43;

 Ioan Voicu, “Desculț” - o “carte profund europeană”.....................pp.44,45;

 Nicolae Nistor, Poeme ....................................p.45;

 Galina Martea, Al. Florin Țene - scriitorul cu viziuni spirituale nobile .....................pp.46,47;

 Mircea Daroși,Poeme ....................................p.47;

 Marin Mihalache, Psalmul cunoașterii .......p.48;

 Dumitru Ichim, Prezența Omului Valeriu Anania .............................p.49;

 George Petrovai, Legătura strânsă dintre limbă, gândire și dinamica socială ........p.50,51;

 Ionuț Pande, Poeme ...................................p.51;

 Andrei Breabăn,Mărțișorul Românilor..pp.52,53;

 Marian Ilie,Poeme ..........................................p.54;

 Ionuț Caragea, Poeme......................................p.55;

 Vavila Popovici, Un pic de filosofie ..............p.56;

 Nicolae Grigorie Lăcrița, Primul parlament din lume care a avut ca principal subiect de discuție impozitele ...p.57;

Ioan Gâf-Deac, Poeme...............................p.58;

George Petrovai, Versuri...........................p.59;

Filip Tudora, Picătură de picătură.............p.60.

 Felicitări sincere pentru munca de Sisif dusă, de ani buni, de un colectiv închegat din Craiova, având ca redactor-șef pe Doina Drăguț!

                                                                                                           GDL