Din nou redactorul șef Doina Drăguț s-a îngrijit, alături de colectivul redacțional, să tipărească un număr complex și variat ca tematică, în care semnează: Mădălina Virginia Antonescu, Marin I. Arcuș, Vlad Răzvan Baciu, Nicolae Bălașa, Dan Busuioceanu, Mihai Caba, Livia Ciupercă, Miguel Angel Oxlaj Cumez, Ion Deaconescu, Gelu Dragoș, Doina Drăguț, Shaip Emmerlahu, Ioan Gâf-Deac, Constantin Geambașu, Petre Gigea-Gorun, Mihai Gîndu, Stelian Gomboș, Lidia Grosu, Maria-Alexandra Iliescu, Carmen Manea, Nicolae Mareș, Gjeke Marinaj, Gheorghe Andrei Neagu, Ioan-Aurel Pop, Ioan C. Popa, Ion Popescu-Brădiceni, Victor Rusu, Tadeusz Sliwiak, Passionaria Stoicescu, Gheorghe A. Stroia, Filip Tudora, Mircea Tutunaru, Al. Florin Țene și Ioan Voicu.
Mai jos vă ofer un scurt pasaj din editorialul semnat de către președintele Academiei Române, dr. Ioan-Aurel Pop: „Limba română, de mai bine de două secole încoace, este studiată sistematic de către lingviștii români și străini, care au stabilit exact statutul și rolul său. Limba română este cea mai răsăriteană limbă romanică, are patru dialecte și mai multe graiuri. Dialectele limbii române sunt cel daco-român, cel aromân (macedoromân), cel meglenoromân și cel istroromân. Baza limbii române este formată din dialectul daco-român, singurul vorbit la nordul Dunării și care este, pentru marea parte a opiniei publice, limba română propriu-zisă. Graiurile limbii române nord-dunărene sunt numeroase, expresive, bogate în regionalisme. Astfel, există în cadrul limbii române graiul ardelenesc (transilvănean), băQăĠean, bihorean (crișean), graiul maramureșean, cel moldovean, cel muntean, cel oltean etc. Graiul moldovean (moldovenesc) este acela vorbit între Carpații Orientali (limita de vest), Nistru, pe alocuri și dincolo de Nistru (limita de est), Ceremuș (limita de nord) și Milcov până la ultimul segment al Dunării și Gurile Dunării (limita de sud). Prutul nu reprezintă o graniță lingvistică sau dialectalăúi, în consecință, limba vorbită de o parte și de alta a acestui râu este aceeași, anume limba română, sub forma graiului său moldovenesc. Graiurile limbii române asigură unitatea limbii și sunt inteligibile tuturor românilor. Evident, treptat și după trecerea unui timp îndelungat, graiurile românești sud-dunărene, dacă nu vor dispărea, vor putea deveni limbi romanice distincte. Limba literară, născută treptat, din secolul al XVI-lea încoace, este limba-standard care se învață în școală și care subliniază - în România, în Republica Moldova și oriunde în afara acestor state - patrimoniul lingvistic comun. Graiul moldovenesc nu se opune în niciun fel unității limbii române, așa cum noțiunile de moldovean și de român nu se contrapun, ci se completează. Oltenii, maramureșenii, EăQăĠenii etc. sunt, în același timp, și români, așa cum majoritatea moldovenilor sunt moldoveni și români concomitent. La fel, bavarezii sunt germani, toscanii sunt italieni și normanzii sunt francezi deopotrivă. Mai mult, chiar dacă Elveția este stat, nu există vreo limbă elvețiană inventată din motive politice. La fel, Austria are o statalitate veche și recunoscută, dar limba studiată în școlile austriece nu este austriaca, ci germana. Nici limba franceză studiată în Belgia nu se cheamă belgiană. Astfel, un stat, care este o creație politică, nu are nevoie de o limbă specială a sa ca să poată exista. Învățații moldoveni, de la Miron Costin și Dimitrie Cantemir până la Mihai Eminescu și Alexandru Philippide au folosit constant noțiunea de limbă română și nu pe cea de „limbă moldovenească”. Cei mai importanți teoreticieni ai numelor de român (românesc) și România au fost moldovenii. Patria, pentru Eminescu, nu era Moldova, ci România, fapt pentru care a scris: „Ce-ți doresc eu Ție, dulce Românie!”.
Felicitări tuturor!
GDL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu