Se afișează postările cu eticheta HoReCa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta HoReCa. Afișați toate postările

luni, 3 mai 2021

Cum vor arăta nunțile? Organizatorii propun mai multe soluții ca experiment

 

Organizatorii de nunți se oferă să facă experimente. Vor evenimente la care invitații să precizeze dacă sunt vaccinați sau au trecut deja prin boală. Cei care nu sunt în una din cele două situații, ar urma să fie testați înainte de nuntă și retestați după 14 zile.

70 la sută din cuplurile care au vrut să se căsătorească în ultimul an și-au amânat nunțile. Ceilalți au făcut ceremonii restrânse, acasă, cu familia. Industria nunților a funcționat în ultimele 12 luni la 5% din capacitate.

Organizatorii de nunți sunt dispuși să negocieze pentru ca autoritățile să le dea voie să le organizeze clienților cel mai frumos moment al vieții.

Scenariul pentru nunta-pilot: „E o masă de 8 persoane, pentru distanța de 1,5 metri, o gândim pentru 4 sau 6 persoane. Fie extragem scaunele, fie le putem regândi, pot fi miri care să decoreze acest scaun cu flori”, arată Dora Pătrașcu, organizator de nunți.

Ultima nuntă pe care a organizat-o Dora Pătrașcu a fost în 2019. Împreună cu alți colegi din breaslă spune că a gândit nunta-pilot, scenariu transmis deja autorităților.

Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri că autoritățile doresc să redeschidă industria turismului la 1 iunie. Un comitet interministerial s-a reunit deja pentru a discuta soluții în acest sens, dar totul depinde și de ritmul campaniei de vaccinare. Șeful executivului a mai anunțat că în domeniul spectacolelor, vor fi organizate primele evenimente-pilot și în funcție de rezultatele acestora, se va lua o decizie.

„Noi vom redeschide sau avem acest plan de a reveni la normalitate la 1 iunie și eu cred că asta doresc toate restaurantele în România și cei din activitatea HoReCa – să revină la normalitate, oamenii să fie angajați, să lucreze, să primească un salariu, de aceea avem această campanie de vaccinare și o accelerăm în această perioadă, ca la 1 iunie să putem să revenim la normalitate și am dat pentru acest sector câteva indicii, câteva propuneri. Chiar în acest moment, comitetul interministerial se întâlnește și veți vedea că sunt mai multe soluții pe masă”, a declarat premierul Florin Cîțu, miercuri, într-o conferință de presă.

Premierul a anunțat că pentru industria de divertisment, vor fi organizate în perioada următoare, la București, spectacole-pilot și sunt discuții și pentru Cluj. În funcție de rezultate, se va lua o decizie.

„După ce avem aceste informații putem să vorbim mai mult, dar, când vom ajunge la 1 iunie și vom aveam 5 milioane de persoane vaccinate, putem să discutăm altfel despre situație. Dacă nu ne vaccinăm, orice scenariu pe care noi îl punem pe masă, va fi complicat să mergem cu el înainte”, a punctat premierul.Integral pe avocatnet.ro

marți, 26 ianuarie 2021

S-au redeschis restaurantele și cafenelele!

 Româniiau parte de vești bune chiar de la începutul anului. Având în vedere rata de incidență, care a scăzut sub trei la mia de locuitori, autoritățile guvernamentale au decis că nu este nicio problemă în a redeschide restaurantele și cafenelele de la începutul acestei săptămâni.

Trebuie menționat că, în interiorul acestor locații, au voie clienți în limita a 30% din capacitate. În plus, autoritățile au menționat că activitățile economice pot fi desfășurate doar în intervalul orar 06:00 – 23:00.

Acuma, singura problemă a consumatorilor este aceea de a avea „money” şi a se programa din timp la localurile de fiţe din centrul Bucureştiului şi marile oraşe.

                                                                                      C.L.L.

duminică, 15 noiembrie 2020

Ajutor de stat pentru industria HoReCa, puternic afectată de restricțiile impuse din cauza pandemiei

 
Guvernul a adoptat un memorandum privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor din domeniul HoReCa, industria ospitalităţii şi agenţiilor de turism, în cuantum de 20% din volumul cifrei de afaceri al veniturilor înregistrate în 2020 faţă de 2019, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„Pentru compensarea pierderilor suferite de unii agenţi economici în contextul COVID 19 a fost adoptat memorandumul pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor suferite de companiile din domeniul HoReCa, industria ospitalităţii şi agenţiilor de turism, în cuantum de 20% din volumul cifrei de afaceri al veniturilor înregistrate în 2020 faţă de 2019. Cu alte cuvinte, pentru aceste companii care au suferit pierderi în anul 2020 faţă de 2019 Guvernul va institui o schemă de ajutor de stat pentru compensarea acestor pierderi în proporţie de 20%”, a anunţat Ionel Dancă, joi, la Palatul Victoria.

Potrivit estimărilor Alianţei pentru Turism, aproximativ 100.000 de locuri de muncă din domeniul HoReCa, adică aproximativ jumătate din total, vor fi pierdute până la sfârşitul anului în contextul restricţiilor impuse de autorităţi acestui domeniu.
Într-o conferinţă de presă organizată luni pe tema situaţiei grave a sectorului HoReCa, purtătorul de cuvânt al Alianţei pentru Turism, organizaţie – umbrelă a patronatelor din HoReCa, a estimat că în domeniu s-au pierdut deja mai mult de jumătate din numărul locurilor de muncă existente înainte de impunerea restricţiilor.
Ne-am pus şi noi această întrebare (a numărului locurilor de muncă pierdute în HoReCa de la debutul restricţiilor, n.r.), am cerut acum o săptămână la Guvern această statistică şi nu am primit-o. De asta mă abţin să vă dau cifre, ceea ce pot să spun însă este că din aşteptările noastre cifrele sunt considerabile. Plus că s-a terminat şi sezonul, erau multe hoteluri sezoniere care-şi prelungeau activitatea peste iarnă şi nu mai fac acest lucru acum. Deci mi-e teamă că din cei aproape 200.000 de oameni pe care îi avem angajaţi în mod direct şi alţii angajaţi în activităţi conexe, de evenimente şi altele, eu cred că în contextul măsurilor actuale şi a ajutorului actual, aşa cum industria a scăzut cu 65%, cel puţin aşa va scădea şi numărul de angajaţi”, a declarat Dragoş Anastasiu.
Integral pe https://incont.stirileprotv.ro/

miercuri, 14 octombrie 2020

Protest în Baia Mare împotriva închiderii restaurantelor


 Și în Maramureș angajaţii din HoReCA  vor protesta față de închiderea restaurantelor și cafenelelor. Acestora li s-au alăturat și artiștii, fotografii și videografii, ospătarii și actorii, și ei afectați de aceste restricții luate în contextual pandemiei de coronavirus.

Raul Filip Horațiu, un tânăr artist din Baia Mare s-a decis să organizeze un protest local față de închiderea restaurantelor și cafenelelor și îi invită pe totți colegii lui să ise alăture.

”M-am gândit, cum poate și voi v-ati gândit în perioada aceasta, să facem împreună dacă este posibil și există voință, un protest civilizat, legal și aprobat de autorități, prin care să tragem un semnal de alarmă, sau mai exact să ne spunem părerea și nemulțumirea față de aceste legi sau hotărâri pe care Guvernul le-a luat referitor la acest domeniu HoReCa, care cu siguranță ne privește și pe noi toți. (…) Mulți o să ziceți că vă este rușine să ieșiti în stradă sau că nu putem schimba nimic. Dacă nu încercăm, garantat nu avem cum schimba ceva”, a scris Raul Filip Horațiu pe un site de socializare.

”Protestul va avea loc în data de 15 octombrie la ora 19:00 și întâlnirea va fi în Piața Revoluției, respective pe Platoul București. Vă aștept acolo în număr cât mai mare pentru că împreună probabil avem un cuvânt de spus”, a transmis Raul Filip Horațiu.

La protest masca va fi obligatorie.

luni, 18 mai 2020

Președintele Consiliului Județean a dezbătut, alături de reprezentanții HoReCa, măsurile de redeschidere a ”industriei ospitalității” în Maramureș



 La inițiativa comună a președintelui Consiliul Județean Maramureș, Gabriel Zetea și a președintelui Camerei de Comerț și Industrie, Florentin Tuș, a avut loc a doua întâlnire restrânsă cu reprezentanții domeniului HoReCa. Discuțiile s-au purtat  în cursul zilei de miercuri, 13 mai 2020, cu începere de la ora 11.00, în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ.
Scopul a urmărit, în continuare, audierea publică și consultarea reprezentanților din acest domeniu cu privire la măsurile care trebuie luate pentru redeschiderea activităților turistice, dar și a restaurantelor și cafenelelor. Este știut faptul că, în județul Maramureș, aportul acestei ramuri este reprezentativ în creșterea economiei, iar firmele locale au fost grav afectate de pandemia de coronavirus.
Din partea autorităților publice au fost prezenți președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, președintele Camerei de Comerț și Industrie, Florentin Tuș și Cornelia Luca, director în cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare. La consultări au mai fost invitați reprezentanți din așa-numita “industrie a ospitalității”: hotelieri, organizatori de evenimente, agenții de turism: Diana Iluț – managerul agenției de turism ”Sfara Tour”, Danuț Iurca – managerul Tourism Alpina ”Casa Iurca”, Eugenia Coza – directorul firmei Complex Turistic ”Șuior”,  Gabriel Roman – managerul Complexului ”Lostrița” și ”Romanița”, Ramona Pode – directorul ”Secret Garden”.
„Una dintre atribuțiile Camerei de Comerț și Industrie Maramureș este reprezentarea mediului de afaceri și a intereselor membrilor în fața autorităților publice centrale și locale. Această întâlnire are ca rol achitarea de îndatoririle prevăzute de lege, misiune care ar fi fost greu de realizat dacă nu aveam un partener deschis la Consiliul Județean Maramureș. Și mă refer în mod particular la președintele Gabriel Zetea, cu care avem o relație foarte bună în promovarea unor proiecte și a unor acțiuni de dezvoltare a mediului de afaceri. Suntem printre puținele județe, în jur de două sau trei din toată România, unde există un dialog în această perioadă dificilă, între administrație și mediul de afaceri” a spus președintele Camerei de Comerț și Industrie Florentin Tuș în deschiderea reuniunii.
 “Rolul întâlnirii este să vă ascultăm și să încercăm să vă facem vocea auzită. În județul Maramureș activitatea HoReCa este vitală, la fel ca și activitatea tuturor celor care activează în domeniul ospitalității. Așteptăm ideile voastre, fiecare pe zona pe care vă desfășurați activitatea și, împreună cu președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, vom redacta adrese ferme, prin care să atragem atenția celor de la București, a celor de la Guvern și de la Parlament, că ceea ce au făcut până acum nu este bine și nici suficient pentru niciunul dintre noi. Măsurile care se implementează sunt total insuficiente, am spus adeseori acest lucru și îl voi repeta în continuare. Tot aud că, dacă nu ne omoară coronavirusul, o va face criza economică, așa că ar trebui să înțelegem că asta nu este deloc o glumă și situație este critică” a declarat Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Cei prezenți au prezentat o serie de probleme cu care se confruntă în plan local, dar și propuneri privind măsurile care ar trebui luate în domeniul HoReCa, pentru sprijinirea activității agenților economici din județ, protejarea sănătății angajaților la locul de muncă, dar și a turiștilor care vizitează Maramureșul.
 „Agențiile de turism aparțin singurului domeniu care a încheiat, pentru prima dată în istorie, luna aprilie cu o cifră de afaceri negativă. Personal, am peste 18 ani de activitate și este prima dată când am încheiat luna cu vânzări negative, ceea ce înseamnă că am dat înapoi banii câștigați în alte luni. Nu că n-am avut activitate, nu că ne-am oprit, ci că am dat înapoi bani câștigați din alți ani. Acest context este total atipic și fără precedent. Cerem ca această situație total neplăcută să fie susținută de o legislație care să aibă în vedere acest aspect. Ordonanța de urgență nr. 2, după care funcționează acum turismul, nu a prevăzut o asemenea situație dezastruoasă la nivel mondial. Problema s-ar putea rezolva prin suspendarea temporară a unui singur punct din această Ordonanță, cea care prevede restituirea sumelor în 14 zile de la solicitare. Majoritatea țărilor europene au făcut acest lucru și au venit cu o lege specială, iar titlurile de creanță sau voucherele ar putea fi o soluție”, a subliniat Diana Iluț, managerul agenției de turism Sfara Tours.
„Ne confruntăm, în primul rând, cu concurența neloială a celor care lucrează la negru, fără să fie verificați de nicio instituție abilitată. Avem, totodată, nevoie de protecție în fața supermarketurilor internaționale care vând băuturile la prețuri extrem de reduse, iar restaurantele nu mai pot să pună adaos care să creeze plus valoare. Soluția ar fi, la fel ca în alte state europene, să fie sistată vânzarea băuturilor alcoolice după o anumită oră. Mai mult, dacă statul român e partener cu noi în pandemie, ar trebui ca acest sector să fie ajutat. Cei din domeniul HoReCa se conformează și respectă regulile impuse de pandemia de Covid-19, dar statul ar trebui să implementeze și măsuri ajutătoare. Să ofere, spre exemplu, o reducere de 25% la impozitele pe clădiri pentru agenții economici din domeniul hotelier. Însă, dacă statul nu poate să dea, atunci ar trebui să găească variantele să nici nu ia de la agenții economici,” a declarat, Dănut Iurca, manager al Tourism Alpina Casa Iurca de Călinești.
„Suntem într-o situație extrem de grea, aproape că putem considera că ne-am decapitalizat. Cred că ar fi nevoie de o analiză pe județe a numărului de infectări și o relaxare în funcție de aceasta. Unele săli de evenimente, cum este și a noastră, respectă niște standarde extrem de ridicate. Noi, spre exemplu, avem instalații care funcționează cu aport de aer curat pompat din afară. În plus, ar fi o idee excelentă să se analizeze, la fel ca în alte țări, închiderea mall-urilor în ziua de duminică”, a propus Gabriel Roman – reprezentantul Complexului Lostrița și Romanița.
“Este prioritar ca somajul tehnic să continue pentru că, personal, am 68 de angajați ale căror contracte de muncă sunt suspendate și care așteaptă să se întoarcă în activitate, dar nu vor putea veni toți la serviciu, de la început.  Este nevoie de un ghid de orientare în domeniu pentru a ne putea începe activitatea, deoarce să deschidem numai terasele fără să deschidem restaurantele, cu niște reguli clare, nu ne ajută foarte mult” a fost ideea principală promovată de directorul Complex Turistic Șuior, Eugenia Coza.
Poziția președintelui Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Florentin Tuș, vizavi de măsurile care ar trebui luate în acest domeniu a fost tranșantă. “Dacă statul ar gândi puțin diferit și guvernanții ar lăsa banii în companii, fără să îi atragă pentru a acoperi deficitul și abia apoi ar căuta alte instrumente de relaxare, poate ar fi mai eficient. Dacă s-ar lua măsura scutirii impozitului pe profitul reinvestit în toate cazurile, concomitent cu o măsură a scăderii costurilor cu locurile de muncă, ar exista posibilitatea diminuării ratei șomajului”.
La finalul întâlnirii, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a concluzionat: „Vrem să ne simțiti ca pe adevărați parteneri în activitatea pe care o desfășurați, fapt pentru care vom transmite scrisori Parlamentului și Guvernului, în care vom prezenta propunerile și măsurile pe care domeniul HoReCa le consideră necesare. Ne vom implica în prezentarea situației din Maramureș cu privire la gestionarea pandemiei și vom explica că ne-am pregătit cu măsuri pentru continuarea activității economice, una dintre acestea fiind promovarea turismului”.
Totodată, vor fi inițiate măsuri și la nivelul Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru sprijinirea, în perioada de alertă, a activității economice, dar și pentru organizarea unei întruniri cu Instituția Prefectului și directorii principalelor instituții deconcentrate din Maramureș, în vederea prezentării situațiilor sesizate de reprezentanții HoReCa.

                                                                                                     CJMM