IOAN GROŞAN

Acum câțiva ani, la Vila Scriitorilor din Neptun, Ioan Groșan ne-a invitat, pe mine și pe alți cunoscuți ai lui, pentru a doua zi, la o ciorbă de fasole.

 Întrucât când e vorba de mâncare sunt coruptibil, am acceptat imediat. Dar am întrebat:

− La ce restaurant?!

− La niciun restaurant. Ciorba de fasole o s-o fac chiar eu.

− Unde?!

− Aici, în camera mea de la parter.

Am crezut că e o glumă. Cum o să se apuce de gătit − și încă la un biet reșou electric – unul dintre cei mai valoroși prozatori de azi?! El are, într-adevăr, un stil de viață mai popular decât alții. Își pune de multe ori o bască muncitorească pe cap și se amestecă în mulțimea de pe stradă, cu un fel de voluptate a scufundării în anonimat. Am și scris odată că, atunci când va lua Premiul Nobel, membrii Academiei din Suedia, văzându-l modest, lipsit de ifose, vor crede că îl au în față pe șoferul lui Ioan Groșan și îl vor întreba unde este Ioan Groșan.

Apoi mi-am amintit că acest autor cu o operă de o mare complexitate care trăiește simplu obișnuiește să aducă din satul lui natal din Maramureș slănină și cârnați pe care le împarte prietenilor. Ce om! Când dăruiește ceva, are un zâmbet luminos, se bucură că dăruiește. E clar, chiar va găti pentru noi o ciorbă de fasole!

Noaptea, am visat această ciorbă, în versiuni fantasmagorice. Cunoscând proza lui Ioan Groșan, remarcabilă prin subtilități, nuanțări infinitezimale și umor fin, dar și prin idei năstrușnice, mi-au trecut prin minte ba o ciorbă de fasole fără fasole, ba o ciorbă cu zahăr în loc de sare, ba una arsă complet și servită sub formă de fum.

M-am trezit transpirat când încă nu se făcuse dimineață. Întins în pat, cu ochii deschiși în întuneric, am încercat să mă liniștesc amintindu-mi preferințele culinare ale altor scriitori. Nu erau chiar suprarealiste.

La Nichita Stănescu găseam întotdeauna covrigi calzi, luați de la o simigerie din Piața Amzei. Mircea Dinescu mi-a gătit odată, în locuința lui dintr- un bloc de pe Calea Moșilor, un pește uriaș (nimeni nu bănuia pe atunci că va face cândva un show televizat din această îndeletnicire). Gabriel Liiceanu m-a tratat acasă la el cu legume preparate, cu mâna lui, după o rețetă chinezească (prăjite în ulei, dacă mi-amintesc bine). Erau delicioase. Nicolae Manolescu a făcut cândva grătar, în curtea casei lui de vacanță de la Câmpulung, iar noi, invitații lui, am inițiat un joc simpatic, arătândune, ca niște clienți morocănoși, nemulțumirea față de cotletele pe care ni le aducea la masă.

Marele critic literar a intrat și el imediat în joc și ne dădea replici de genul: „Gata, s-a făcut, le mai punem puțin pe foc!” sau „Vă aduc și muștar cu hrean, sigur că avem!”

Ana Blandiana, asistată de Romulus Rusan, ne-a răsfățat odată, pe mine și Domnița, cu tot felul de bunătăți, dintre care se remarca fasolea bătută, delicată și untoasă ca un „foie gras”. Emil Brumaru a împărțit cu o mine o chiflă pe străzile Iașiului, rupând-o în două cu mâna lui de poet. Nicolae Breban mi-a întins acasă la el o masă ca-n povești (pregătită, este adevărat, de soția lui, Cristina, dar gândită de el). Și așa mai departe.

Datorită unor asemenea amintiri, mi-am mai venit în fire. La micul dejun nu l-am văzut pe Ioan Groșan. Și-o fi luat lumea în cap, îngrozit de răspunderea pe care și-o asumase? Ușor îngrijorat m-am dus să fac baie în mare. Pe plajă erau multe doamne și domnișoare topless, dar n-aveam ochi pentru ele.

A venit, în sfârșit, și ora prânzului. Chelnerița m-a întrebat ce fel de ciorbă prefer, iar eu i-am răspuns că niciuna, fiindcă aștept ciorba lui Ioan Groșan. Ea a râs într-un fel din care am înțeles că mă consideră cam țăcănit.

Ei bine, tocmai când îmi pierdusem speranța, și-a făcut apariția Ioan Groșan, cu o oală uriașă în mână pe care a așezat-o în mijlocul mesei. Scriitorii de pe lista de invitați au venit și ei în grabă la fața locului, cu câte un castron în mână. Ca un sacerdot al ciorbei de fasole, Ioan Groșan ne-a pus fiecăruia câte un polonic, iar noi ne-am apucat să mâncăm cu entuziasm. Timp de câteva minute nu  s-au auzit decât clinchetele lingurilor și gemete de plăcere, extrase parcă din sonorul unui film.

Ar fi o glumă ieftină să spun că ciorba de fasole făcută de Ioan Groșan era mai bună decât opera lui. Dar trebuie să recunosc că era aproape la fel de bună.

                                                                   Alex ŞTEFĂNESCU

Notă. Text transmis de eminentul profesor Viorel ROGOZ.

Balastierele de pe Someş îşi iau ofranda!

Am tot atras atenţia asupra faptului că pe râul Someş în zona Chioar şi Codru au apărut balastierele ca ciupercile după ploaie şi, Doamne fereşte, n-am nimic cu patronii lor atâta timp cât respectă nişte reguli pentru a nu  face viaţa grea locuitorilor locului care au avut "neşansa" să se nască aici, şi acestea, să nu strice mediul natural al zonei, mai ales că în apropiere este şi o Rezervaţie de stejar pedunculat în care vieţuieşte o colonie de stârc cenuşiu ocrotit prin lege, ce-şi aduce hrana puilor tocmai din râul Someş.

    Mai anii trecuţi în localitatea Lucăceşti a murit o vită în Someş, dar măcar era un animal care s-a dus la amiază să bea apă şi a căzut într-o groapă săpată de excavatoriştii care duceau balastru la greu. Totul a trecut şi a fost înmormântat sub tăcere, deoarece proprietarii balastierei şi al vitei s-au înţeles cu banii, i-a dat mai mulţi decât merita bietul animal. Eu am continuat să spun în stânga şi în dreapta, inclusiv autorităţilor locale că în locul nevinovatei patrupede putea fi un copil de-al nostru. M-au ascultat, dar măsuri nu s-au luat, că aşa-i în România. Ştiam că se va întâmpla aşa, că nu se vor lua măsuri deoarece patronii de balastiere "sponsorizează": zilele comunei, festivaluri, concerte de colinzi, agape cu diverşi politicieni şi potentaţi ai zilei sau pur şi simplu şmecheraşi şi profitori de situaţie şi sistem corupt, câte un calculator pe la şcoli, etc.

     Din păcate, luni, 5 august 2013, un tânăr de 28 ani din localitatea Mogoşeşti, comuna Satulung, a decedat înecat într-o astfel de groapă făcută în râul Someş. Acesta a intrat în râu să se răcorească deşi nu ştia să înoate, cu dorinţa de a sta cât mai aproape de mal. Ghinionul lui a fost că a dat peste o groapă adâncă de câţiva metri, din care nu a mai ieşit. Deşi ceilalţi cu care era la scaldă au încercat să-l salveze, n-au reuşit şi au sunat la 112. La faţa locului a sosit o grupă ISU Maramureş şi au început să-l caute, dar nu l-au aflat până la lăsarea întunericului! Astăzi pe la orele 11,oo, de Schimbarea la Faţă a Domnului a fost găsit de pompierii militari aşa cum se aşteptau, decedat. Cercetările continuă pentru depistarea tuturor împrejurărilor. Deja se încearcă să se spună că tânărul era sub influenţa alcoolului, ca să scape  basma curată cei care au trebuit să ia măsuri de prevenire a acestor evenimente. Dacă era măcar o tablă cu mesajul: „Groapă adâncă!” sau „Atenţie! Săpături cu excavatorul!” pusă de către proprietarul balastierei, de către primărie sau cei de la Apele Române, probabil că acest deces nu ar fi avut loc.

Şi în satele Lucăceşti şi Dăneştii Chioarului, care s-au trezit cu vreo 5-6 balastiere, foarte active zi lumină, populaţia este revoltată şi mânioasă datorită disconfortului produs de acestea: crăpături ale caselor din cauza vitezei cu care circulă prin localităţi şi încărcăturii peste limita admisă care deteriorează şoseaua, a zgomotului produs, fântâni secate datorită pânzei freatice care coboară an de an, a pericolelor la care sunt expuşi copiii lor şi nu în ultimul rând a prafului şi plumbului care se depune pe grădinile de legume din zonă.

        Poate că moartea acestui tânăr va declanşa o anchetă serioasă din partea unor instituţii de mediu (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului , Garda Naţională de Mediu, Administraţia Naţională "Apele Române", etc) pentru a vedea dacă balastierele funcţionează legal şi respectând tot ceea ce au promis patronii când au obţinut autorizaţiile de funcţionare. Tare mă tem că vor fi MARI şi NEPLĂCUTE surprize. 
Până una alta să spunem şi noi creştineşte, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

                                                                                     Gelu DRAGOŞ

Ionuţ Pop, noul căpitan de la CSM Ştiinţa Baia Mare

CSM Ştiinţa Baia Mare are, începînd de joi, 1 noiembrie, un nou căpitan, după plecarea lui Mihai Macovei în Franţa. Noul lider al vicecampioanei este aripa Ionuţ Pop (foto), de loc din Mogoşeşti, comuna Satulung, care va fi ajutat de doi vicecăpitani, Andrei Rădoi şi Constantin Ene.

“Deciziile au fost luate după consultarea tuturor jucătorilor, iar apoi, conducerea echipei şi staff-ul tehnic, au hotărît noii lideri. Primul meci al băieţilor, sub comanda lui Ionuţ Pop, va fi partida din Cupa României, de pe data de 10 noiembrie”, a declarat tehnicianul Eugen Apjok.

                                                             Cristi SOMEŞAN