Se afișează postările cu eticheta Sigfried Muresan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sigfried Muresan. Afișați toate postările

miercuri, 30 septembrie 2026

Idioților, pe cetățenii români i-ați întrebat ce vor?

Interesantă reacția PNL după ce candidatul lor pentru funcția de premier a fost respins de Parlament. Ionel Bogdan, deputat liberal maramureșean, purtător de vorbe al PNL, a ieșit să spună care este strategia partidului după eșecul usturător la care se aștepta toată lumea. Evident, cu excepția găștii din jurul lui Bolojan.

„Partidul Naţional Liberal a luat act de votul pe care parlamentarii l-au exprimat astăzi în Camerele reunite. Suntem pregătiţi pentru paşii care urmează. Aşteptăm din partea preşedintelui cele două opţiuni pe care le are, şi anume, având în vedere că s-au întrunit condiţiile pentru a putea fi declanşate alegerile anticipate, fie preşedintele României declanşează alegerile anticipate de îndată, fie va desemna un nou candidat de premier”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, după votul din plenul Parlamentului.
Ionel Bogdan a arătat că, dacă preşedintele va alege a doua variantă şi anume va desemna un nou candidat pentru funcţia de premier, atunci, în cadrul PNL vor avea discuţii, precum şi cu partenerii şi vor lua deciziile care se impun, dacă vor susţine sau nu varianta pe care o va propune.
Da, se vede, exprimarea e alambicată, dovadă că junele Bogdan n-a stat rău în liceu doar la matematică. Printre stufărișul vorbelor debitate se vede o rază de lumină spre mal. Pentru prima dată de când a căzut în vraja bihoreanului eșuat la malul dâmbovițean al politicii, nu se mai rățoiește la PSD, nici măcar nu-i pomenește numele.
Și ce mari și tari se considerau ratații ăștia pe care votul cetățenilor i-a pus pe locurile 3 și 4, dar ei n-au ținut seama și s-au considerat îndreptății să conducă țara.
Măcar acum, în ultimul ceas înainte de căderea totală, nu v-ați gândit că, înainte de a începe noi discuții despre cum să vă fie vouă mai bine, să vă reamintiți ierarhia stabilită la alegerile parlamentare?

Grigore CIASCAI