Conferință internațională pe tema Unirii: prea puțin, prea târziu?

Academia Română vrea să salveze aniversarea centenarului Unirii de nepăsare și amnezie și organizează o sesiune de comunicări științifice la care a invitat mai mult personalități importante pentru studiul istoriei României de început de secol XX. Manifestarea se desfășoară pe 18 septembrie la Ateneul Român.

Comunicările vor analiza, aproape fără excepție, din perspective diferite configurarea socială, culturală și politică a noii Românii din ruinele vechii Europe. Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei, spune că, în mod deliberat, au fost invitați cercetători care au studiat îndeaproape și cu prietenie cultura și istoria României. Lucrările conferinței vor fi adunate după aceea în paginile unui volum care, speră el, va avea influență asupra istoricilor și politicienilor.

Trebuie să ne spunem punctul de vedere, e de părere și academicianul Alexandru Surdu, nu să dăm apă la moară celor care ne contestă. Iar adevărul este că „pentru fiecare palmă de pământ românesc s-a pierdut sudoare și sânge". Controversele nu-și aveau locul aici.

Istoricul britanic Dennis Deletant care va prezenta o cercetare intitulată Romania: Creating the Nation State, 1918 and Beyond, este un vechi prieten asl României, încă din perioada dictaturii comuniste. După 1989, a colectat și a adus sute de mii de cărți pentru Biblioteca Centrală Universitară, incendiată în timpul evenimentelor din decembrie 1989. A fost observator al Adunării Constituante de la începutul anilor 1990 și competent comentator al perioadei care a urmat. Profesorul Michael Metzelten, membru titular al Academiei austriece de științe și membru de onoare al Academiei Române va prezenta și el o lucrare cu titlul De ce a fost posibilă constituirea României? Devenirea României ca stat național. Iar profesorul american Paul E. Michelson de la Universitatea din Huntington, care a fost bursier Fulbright în România și legat prin nenumărate fire de mediul academic și de cercetare românesc, va prezenta un studiu despre România Mare și noua lume postbelică. Schimbând perspectiva dar păstrând tematica configurării postbelice a României mari, profesorul Josef Wolf de la Institutul pentru cercetarea istoriei și geografiei șvabilor dunăreni din München va prezenta lucrarea Loialități în schimbare. Remodelarea identitară a minorității germane din Romnia postbelică. Iar Florian Kührer Wielach de la Institutul pentru cultura și istoria germană din sud-estul Europei va studia viziunea proclamației de la Alba Iulia și realitatea interbelică.

Așadar un program dens care nu ocolește delicata temă a impactului Marelui Război și al Unirii asupra minorităților etnice. Victor Voicu, inițiator și organizator al acestei Conferințe internaționale, dă de înțeles că au existat presiuni pentru a transforma această reuniune într-o demontare și reevaluare a Tratatului de la Trianon însă și-a spus că ar fi nepotrivit ca aniversarea centenară să fie marcată printr-o polemică purtată cu cei care privesc cu ochi neprietenoși momentul de la 1 Decembrie. Nu e rolul istoricilor să discute un document semnat de marile puteri ale lumii, și nu doar de cele europene, spune academicianul. Cel care a făcut indiscreția să facă aluzie la aceste presiuni a fost Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații internaționale Ion I. C. Brătianu" al Academiei Române. El susține că această conferință internațională stabilește un nou standard al sărbătoririi centenarului, dar este nemulțumit de tot ceea ce s-a făcut până la această oră. „Spirala violențelor interne a canibalizat interesul" pentru această aniversare și există pericolul ca românii să treacă somnolenți de acest moment fără ca istoria să fi devenit mai limpede. E posibil ca la un moment dat să trebuiască să dăm răspunsuri clare la întrebările acumulate în acești o sută de ani și noi ne pierdem în fleacuri, e de părere Dan Dungaciu. Norocul este că, în fapt, aniversarea se întinde până în 2020 pentru că și România a mai fost implicată într-un război după război: cel împotriva extinderii bolșevismului dincolo de hotarele noii URSS. Mai avem, prin urmare, timp să ne reconsiderăm poziția.

Cu toate acestea, o conferință (chiar și internațională) de o zi organizată în septembrie (adică spre sfârșitul anului) nu poate risipi impresia că establishment-ul (politic sau științific) nu este interesat cu adevărat de această temă, considerând mai importante războaiele și dezbinarea internă decât Unirea. Academia însăși trece prin momente de cumpănă și contestări după ce numele mai multor academicieni, inclusiv al președintelui acestei instituții, s-au regăsit în documentele Securității, dar și pe diverse comunicate naționalist-conservatoare publicate în ultimii ani. Chiar și conferința aceasta pare prea puțin și prea târziu, chiar dacă este patronată de președintele Iohannis care va participa adresând un mesaj celor prezenți. Adevăratul erou al evenimentului pare să fie, la o primă vedere, însuși președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, care va inaugura conferința cu comunicarea Cum s-a făurit România modernă: treptele edificiului național și va rosti cuvântul de închidere. Sunt mulți care ar vrea să afle care au fost adevăratele sale relații cu Securitatea și ce studii de istorie a publicat în reviste străine înainte de 1990. Pe de altă parte, Ioan Aurel Pop este prețuit de colegii săi de breaslă și de o parte însemnată din opinia publică tocmai pentru opiniile sale conservatoare și eurosceptice.

Însă aceste neclarități biografice ale protagoniștilor sunt secundare și ar trebui să considerăm, alături de Dan Dungaciu, că Academia este cea care trebuie să dea și pe viitor legitimitate, soliditate și rigoare științifică actului Unirii în fața contestatarilor ei, dar și a viitoarelor generații. Și că adevăratul personaj principal sărbătorit este România Mare.

                                                                                               RGN

Acad. Ioan Aurel-Pop: Uitați-vă ce se întâmplă în Polonia, în Cehia, în Ungaria, cum reînvie aceste tradiții ale figurilor legendare, inclusiv prin școală. Militez pentru demnitate în afirmarea propriilor valori

„Suntem în Anul Centenarului și ne place să ne gândim la o anumită glorie, pe care au trăit-o strămoșii noștri, bunicii noștri.N-ar fi frumos ca în acest an să ne destindem din încrâncenarea noastră, să cultivăm setea de cunoaștere și setea de identitate?” O temă de reflecție pe care academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș- Bolyai, o propune în Anul Centenarului.

Despre 100 de ani de Unitate și despre afirmarea, cu voce tare, a valorilor naționale, în mijllocul valorilor universale, într-un moment în care în multe state europene mișcarea pentru identitate câștigă teren a vorbit academicianul Ioan Aurel-Pop în emisiunea „Biserica azi”, la Trinitas TV.

Publicăm transcrierea de către Activenews.ro unor fragmente din interviul acordat miercuri seara la Trinitas TV:

Monarhia costituțională, salvatoare

„Am avut șansa ca în perioada modernă, în secolul XIX, să avem această monarhie constituțională. Trebuie să precizăm mereu, pentru că monarhii avem de când e lumea. Monarhia constituțională, adaptată lumii moderne. S-a spus atunci, în țările care erau monarhii i majoritatea erau monarhii, că monarhia emană și de la Dumnezeu, dar și de la națiune, care are dreptul să fie reprezentată. De fapt, monarhia constituțională s-a creat sub Alexandru Ioan Cuza. După abdicarea lui Cuza, venirea principelui străin a însemnat aplicarea principiilor monarhiei constituționale. Și această monarhie, din fericire constituțională, deși provenea dintr-o Casă străină, Casa de Hohenzollern-Sigmaringen, a fost o monarhie salvatoare pentru acest popor. Pe de-o parte, pentru că și-au asumat misiunea de suverani români, iar pe de altă parte, au știut, în momentele acelea esențiale, să ne introducă în circuitul european. De la un gest mărunt de cultură până la gesturile fundamentale, ne-au introdus în acest sistem de vase comunicante pe care îl reprezintă Europa.”

Reașezarea valorilor etnice

„Suntem în Anul Centenarului și ne place să ne gândim la o anumită glorie, pe care au trăit-o strămoșii noștri, bunicii noștri.
N-ar fi frumos ca în acest an să ne destindem din încrâncenarea noastră, să cultivăm setea de cunoaștere? De ce nu, și setea de identitate? Acum, în Europa, e o mișcare pentru identitate. Uitați-vă în Statele Unite. Văd că țările își caută propriile valori, își caută idei de suveranitate, care vin din trecut, trec prin prezent, se îndreaptă către viitor, își caută identități. Unele din aceste curente pot să ne deranjeze, mai ales pe fondul despre care s-a vorbit, poate prea mult, al globalizării. Astăzi, în țări pe care le credeam de mult integrate într-o mișcare europeană sau chiar mondială, condusă de Occident, vedem nu mișcări de închidere în sine, dar de reașezare a valorilor etnice. Și noi ar trebui să învățăm din această lecție.

„Noi credem că locul românilor este în România”

Educația este fundamentală și trebuie să le-o sădim tinerilor. Dacă le spunem mereu că în țara asta ei nu se pot realiza, ajung să creadă treaba asta. Și ajung să-și ia lumea în cap, ceea ce s-a mai întâmplat, din păcate, în istoria noastră. E cazul să ne asumăm misiunea de elită a acestei țări și să-i învățăm pe tineri că se pot realiza și aici. Îmi aduc aminte mereu de o lozincă pe care o auzeam când eram adolescent, la Radio Europa Liberă. Acolo era o emisiune pentru întregirea familiei, adică făcea eforturi pentru ca statul român să dea drumul membrilor familiei aflați în România. Această emisiune începea cu lozinca „Noi credem că locul românilor este în România și nu sfătuim pe nimeni să plece din țară! Dar cei care au ales această cale, pentru că nu au mai putut suporta iadul comunist, pe aceia îi sprijinim”.

Asta trebuie să transmitem tinerilor. Pentru că altfel, țara asta nu s-ar fi numit România”.

Popoarele fără memorie sunt în bătaia vântului

„Pe vremuri, ideea era așa: mergem, studiem, luăm ce e bun de-acolo și venim aici. Astăzi, ideea s-a schimbat. După 1990, a apărut ideea „dacă-i liber la plecat, haide să plecăm!” Și, dacă ne globalizăm, putem să rămânem oriunde, pentru că putem fi utili oriunde. Dar, repet: vedem, în ultimii 5 ani, o reacție de revenire la valorile identitare. Uitați-vă la englezi, care au făcut Brexit-ul, uitați-vă la strădania de a aduce figuri legendare ale tradiției lor pentru a-i mobiliza pe tineri. Uitați-vă ce se întâmplă în Polonia, în Cehia, în Ungaria, cum reînvie aceste tradiții, inclusiv prin școală. Eu nu pledez pentru închiderea în sine și nici pentru naționalismul înțeles ca o apăsare și ca un egosim de tip etnico-național. Dar militez pentru demnitate în afirmarea propriilor valori. Dacă nu vom reuși să-i învățăm pe tineri să prețuiască valorile în mijlocul cărora s-au născut, atunci vor rămâne tot mai mulți (în străinătate) și vor crede că o școală din Elveția e mult superioară. Deși mulți nu se adaptează.

Avem nevoie de trecut. Cum ar putea funcționa un om, dacă nu ar avea amintiri? Așa sunt și popoarele. Popoarele fără memorie, adică popoarele fără istorie, fără cunoașterea istoriei, sunt în bătaia vântului. Sunt ușor de cucerit. Și atunci nu ar fi mai bine ca în mijlocul valorilor universale să ne afirmăm și propriile valori?
Au fost gesturi în viața unei națiuni pe care noi am știut să le facem. La ele ar trebui să ne gândim acum, la 100 de ani, ca să avem trăinicie și elan pentru eforturile viitoare și provocările viitoare.”

Dacă ne supărăm pe țară, ne pierdem calitatea de români

„Țara este o moștenire care ne vine din trecut și pe care trebuie să o ducem spre viitor. Țara e ca mama. Dacă ne supărăm pe mamă, ne dezumanizăm, ne pierdem calitatea de oameni. Dacă ne supărăm pe țară, ne pierdem calitatea de români. Această calitate nu e a noastră. O avem din trecut și trebuie să o ducem mai departe. Românul trebuie să înțeleagă să fie român, să nu-i fie rușine. Iar în acest an al Centenarului să scoată la lumină marile gesturi ale poporului român, condus de o elită responsabilă.”