Se afișează postările cu eticheta carti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carti. Afișați toate postările

luni, 28 iulie 2025

Promovează-te singur, altfel nimeni nu-ți are hia...

Așa fac de ceva vreme, de când, parcă, cărțile au, pentru unii, râie. Eu, însă, merg mai departe: scriu pentru oamenii care vor să citească, care știu să citească și care trăiesc alături de mine, trăirile mele poetice și din proză.

Așa s-a întâmplat și ieri, când, împreună cu poetul Augustin Neaga , maestrul instrumentelor de suflat Iovu Martin și cu bunul meu prieten, fotograful Augustin Stefan Pintea , am colindat câteva locuri minunate unde, la evenimente de excepție din localitățile Budești și Breb, cu sprijinul celor menționați, mi-am continuat activitatea de promovare, într-un alt mod, a noului volum de poezii, "Călător prin universul sufletului meu", căci, cel care scrie se simte apreciat nu numai după numărul de felicitări primite ci, mai ales, după numărul de cărți cumpărate de cititori.
Timid, cu strângere de inimă și emoții cu carul, am citit pe fond muzical ceresc, versuri din poezii care, încearcă să vindece rănile sufletești.
Dacă am reușit sau nu, dumneavoastră decideți. Poate că, altădată, va fi mai bine.
Mulțumesc însoțitorilor mei pentru răbdare și dăruință.
PE DORITORII DE CARTE BUNĂ ÎI AȘTEPT CU SOLICITĂRI AICI SAU ÎN PRIVAT.
VĂ MULȚUMESC!

Iacob ONIGA, scriitor

joi, 7 octombrie 2021

Apariţii şi viitoare cărţi tipărite la editura eCreator Baia Mare

 


A INTRAT ACUM LA TIPAR ediția a II-a -revăzută și adăugită - a volumului „Intersecție de universuri” semnat de Voica Rusu.

Este cea de-a treia carte care-i apare sub sigla Editurii ECREATOR, are prefața făcută de Coca Popescu, postfața de Petronela Apopei, referințe critice de Aurelia Rînjea și Romeo Ioan Rosiianu.
Coperta este realizată de Solticzki Adalbert, după o idee a autoarei, ilustrații Carmen Mihaela Coca.

ÎN CURS DE APARIȚIE la Editura Ecreator sunt două cărți de poezie semnate de Marin Rada, altele semnate de Voica Rusu, Iulia Dora Marinescu și Mag Katherine, cărțile de debut ale lui Irina Vera Terebesi și Ica Gaftone, o carte de eseistică propune Cristian Gabriel Moraru, cărți de critică literară vor fi semnate de Petronela Apopei, Dragos Gelu și Nicolae Toma.

De asemenea, în aceste zile vă mai puteți înscrie pentru antologia VARA SPERANȚEI.

I.R. ROSIIANU

luni, 6 septembrie 2021

Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul" Vâlcea s-a îmbogăţit cu mai multe cărţi donate de scriitori maramureşeni


📌Colecțiile Bibliotecii Județene „'Antim Ivireanul'' Vâlcea s-au îmbogățit cu următoarele lucrări donate de scriitorul Vasile Bele din Baia Mare:

1. "Singurătatea poetului" - Dragoș Gelu , 2 exemplare;
2. "Al optulea cer" - Emil I. Bozga, 5 exemplare;
3. Antologia de texte. Recenzii de cărți – personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba - 3 exemplare.

Vă mulțumim!

joi, 1 iulie 2021

COMUNICAT EDITURA ECREATOR

 

A INTRAT ACUM LA TIPAR o nouă carte de critică închinată exclusiv scriitorilor care-au publicat la Editura ECREATOR!

„Reverențele cărții - eCreator” este semnată de Nicolae DINA din Alexandria și urmează calea și conceptul impus de Rosiianu I. Romeo, după cărțile de același tip semnate (în ordine) de Cristian Gabriel Moraru, Daniel Luca, Daniel Marian, Petronela Apopei și Rosiianu I. Romeo, fiind a șasea din această serie.

NICOLAE DINA adună-ntre coperți texte și comentarii despre Dana Hara Akm, Petronela Apopei, Ela Bălescu, Sergiu Botezatu, Tudor Gheorghe Calotescu, Xanath Caraza, Alexandra Cheroiu, Mihaela Marilena Chitac, Cristian Alina Narcisa, Ion Duduveică, Elena Alina Grecu, Mirela Ianus Dinga, Ion Toma Ionescu, Mag Katherine (cu patru cărți comentate), Marck Nessel, Stefan Olaru, Iuliana Pașca, Rosiianu I. Romeo (carte semnată împreună cu Alina Florica), Emilia Stroe Țena, Mariana Tasente, Loreta Toader (cu două cărți), Nadia Urian (cu două cărți), răposatul Nicolae Vălăreanu Sârbu (cu două cărți), Zaharia Mihail-Robert (cu două cărți).

CEI CARE DORESC SĂ PRIMEASCĂ acest volum sunt rugați să îmi scrie pe privat sau pe email rosiianu@yahoo.com adresa completă la care să le fie trimis exemplarul aferent.

Adică nume și prenume, str., nr., Bl, sc, et, nr ap, localitate, cod postal, judet, nr de telefon.

Urmează alte trei cărți de critică semnate de Nicolae Toma, Gelu Dragoş și Petronela Apopei.

Coperta este semnată și la această carte de același neobosit și mereu inspirat Florin Dochia, tehnoredactare Solticzki Adalbert, referințe critice Rosiianu I. Romeo.

ÎN CURS DE APARIȚIE la Editura ECREATOR mai sunt cărți de poezie semnate de Florin Dragomir, Mirela Ianus Dinga, Grigoraş Ciocan, John Giovanni Bud, Adela Conciu, Ica Gaftone, Maria Bacau, Mag Katherine, Octavia Brad și Dumitru Nicolae (o nouă carte de catrene).

O carte de povești pentru copii e propusă de Dumitru Tălvescu, iar alte trei cărți de critică literară despre cărțile apărute la Editura Ecreator vor fi semnate de Nicolae Toma, Dragos Gelu și Petronela Apopei, precum și o carte pe care Rosiianu I. Romeo o va realiza împreună cu poetul parizian Iustinian-george Paiuc.

De asemenea, vă mai puteți înscrie la antologia „Luminile copilăriei”.

                                                                            Ioan Romeo ROŞIIANU

joi, 21 ianuarie 2021

O altă carte marca „eCreator”

 A INTRAT ACUM LA TIPAR o nouă carte semnată de poeta Ela Bălescu din Drobeta Turnu Severin.

„La picioarele gândului” este prima carte care-i apare la Editura „eCreator”.

Volumul este prefațat de prof. dr. Nicolae Dina, postfața este semnată de Petronela Apopei, referințe critice Rosiianu I Romeo.

Tehnoredactarea este făcută de Adalbert Solticzki, coperta de Florin Dochia.

ÎN CURS DE APARIȚIE la editura poetului și criticului Ioan Romeo Roșiianu mai sunt cărți de poezie semnate de Tudor Gheorghe Calotescu, Loreta Toader, Mag Katherine, Zaharia Mihail-Robert, Amina Timiș, Octavia Brad, Ionescu Cioată (poezii traduse-n limba germane de Renate Muller), Nicolae Dumitru (cu o carte de catrene), două cărți de povești pentru copii semnate de Ioana Cîrneanu și Dumitru Tălvescu, un roman de Traian Brânză, patru cărți de critică literară semnate Petronela Apopei, Daniel Marian, Nicolae Toma și Gelu Dragoș, precum și o carte pe care Romeo Ioan Roșiianu o va semna împreună cu poetul Iustinian-George Paiuc din Paris.
De asemenea este în pregătire și antologia IARNA SENTIMENTELOR, la care vă mai puteți înscrie până la sfârșitul lunii ianuarie.

                                                                           I.R.R.




vineri, 13 aprilie 2018

Bani pentru carti: profesorii vor primi 100 de euro, iar elevii vor primi 50 de euro

Atat elevii, cat si profesorii din invatamantul preuniversitar ar putea beneficia de fonduri de la autoritati pentru achizitionarea de carti si carti electronice, conform unor propuneri legislative inregistrate la Senat pentru dezbatere.

 Doua proiecte de acte normative, si anume Propunerea legislativa privind stimularea achizitionarii de carti si carti in format electronic, necesare pentru elevi, in invatamantul preuniversitar si Propunerea legislativa privind stimularea achizitionarii de carti sau carti in format electronic, necesare imbunatatirii calitatii activitatii didactice, in invatamantul preuniversitar, ce au fost inregistrate recent la Senat pentru dezbatere, prevad acordarea de bani anumitor elevi si profesorilor pentru cumpararea de carti.
 Pentru a se putea aplica, propunerile legislative au nevoie de aprobarea ambelor camere ale Parlamentului, de promulgarea prin decret prezidential si de publicarea in Monitorul Oficial.
 Conform acestor documente, elevii si profesorii vor primi bani pentru achizitionarea cartilor. Mai exact, elevii absolventi ai primului an de studiu de la inceputul fiecarui ciclu scolar, adica cei ce finalizeaza clasa pregatitoare, clasa a V-a si clasa a X-a, vor putea primi, la cerere, echivalentul in lei a 50 de euro pentru cumpararea de carti si carti in format electronic.
Mai mult, toate cadrele didactice titulare sau suplinitoare calificate din invatamantul preuniversitar ar putea primi de la stat echivalentul in lei a 100 de euro pentru cumpararea unor carti tiparite sau in format electronic.
Initiativa nu este una noua. In trecut s-au mai oferit bani profesorilor pentru achizitionarea unor carti, dar, in contextul crizei economice si a masurilor de austeritate din 2010, s-a renuntat la aceasta.


Autor: Gavrila Cristina
Sursa: PortalInvatamant

marți, 20 decembrie 2016

De sărbători, românii din trei localități de dincolo de Tisa vor citi românește


Institutia Prefectului – Județul Maramures, în parteneriat cu Centrul pentru Transformare Socială au organizat, în această toamnă, la Palatul Administrativ din Baia Mare, o acţiune de colectare de carte românească din donaţiile cetăţenilor pentru românii din satele din dreapta Tisei.
În holul Palatului Administrativ au fost amplasate 4 puncte de preluare şi depozitare a cărţilor donate. După o lună, au fost strânse mii de volume în limba română, de la manuale la cărți de povești, de la beletristică la cărți de specialitate. Două ONG-uri din București și-au adus un aport consistent: Asociația Eurocentrica – peste 500 de volume donate și Asociația George Ogăraru pentru cultură și sport – peste 3.400 de cărți și manuale noi sau în stare foarte bună. Datorită ajutorului primit din partea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, numărul manualelor care vor ajunge la copiii români din Ucraina a crescut semnificativ. Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” a contribuit cu patru computere. Nu în ultimul rând, suntem recunoscători reprezentanților altor instituții de învățământ, dar și unor persoane particulare care s-au lăsat impresionate de dorința românilor de dincolo de Tisa de a-și cultiva limba maternă și de a-și păstra identitatea.
În cursul săptămânii trecute, 10.000 de cărți, computerele și o imprimantă au ajuns în țara vecină. Volumele au ajuns în localitatea Apșa de Mijloc, iar o parte dintre ele au fost distribuite mai departe, în școlile din satele Dobric și Plăiuț. Fiecare dintre cele trei școli a primit câte un computer, iar un al patrulea computer și imprimanta au fost donate Euroclubului din Apșa de Mijloc. Toate cele trei comunități sunt formate în proporție de 90% din români.
Astfel, datorită generozității manifestate de conaționalii noștri, copiii români de peste Tisa se vor putea bucura, de sărbători, de frumoase basme, iar părinții lor, de fascinante romane în limba lor maternă.


Instituția Prefectului – Județul Maramureș