Motto:
„Filosof este cine
iubește și cercetează adevărul și dreptatea lucrurilor, din care se dobândește
binele și fericirea oamenilor” Eufrosin Poteca (1786-1859).
BOUL ȘI... VIȚELUL
UN BOU ca toți boii, puțin la simțire, / În zilele
noastre de soartă-ajutat, / Și de cât toți frații mai cu osebire, / Dobândi-n
cireadă un post însemnat. // Un bou în post mare? Drept, cam ciudat vine, / Dar
asta se-ntâmplă în oricare loc, / Decât multă minte, știu că e mai bine / Să ai
totdeauna un dram de noroc. // Așa d-a vieței veselă schimbare, / Cum și de
mândrie boul stăpânit, / Se credea că este decât toți mai mare, / Căci cu
dânsul nimeni nu e potrivit. / Vițelul atunci plin de bucurie, / Auzind că
unchiul s-a făcut boier, / Că are clăi sumă și livezi o mie, / „Mă duc,
zise-ndată, nițel fân să-i cer”. // Făr-a pierde vreme vițelul pornește, /
Ajunge la unchiul, cearcă a intra, / Dara pe loc o slugă vine și-l oprește, //
„Acum doarme,-zice-nu-l poci supăra”. // Acum doarme? Ce fel! Pentru-ntîia dată
/ După prânz să doarmă, obiceiul lui / Era să nu șază ziua niciodată, / Ăst
somn nu prea-mi place, și o să i-o spui”. // „Ba să-ți cauți treaba, că mănânci
trânteală, / S-a schimbat boierul, nu e cum îl ști, / Trebuie înainte-i să
mergi cu sfială, / Primit în casă dacă vrei să fi. // La o mojicie atât de
mare, / Vițelul răspunde că va aștepta. / Dar unchiul se școală, pleacă la
plimbare, / Pe lângă el trece, făr-a se
uita. // Cu mâhnire toate băiatul le vede, // Însă socotește că unchiul-a
orbit, / Că fără-ndoială nu putea a crede / Că buna lui rudă să-l fi ocolit. //
A doua zi iarăși prea de dimineață, / Să găsească vreme la dânsul veni, / O
slugă ce-afară îl vede că-ngheață, / Ca să-i facă bine, de el pomeni. //
„Boierule-zice-așteptă afară / Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.” / „Cine? A
mea rudă? Merge de-l dă pe scară, / N-am astfel de rude și nici voi să-l știu.”
Marele scriitor Grigore Alexandrescu ne-a lăsat o hohotitoare
imagine, BOUL ȘI VIȚELUL”, unde, ca idee de forță, prostul nesimțit ajuns în
post mare, nu-și mai recunoaște rudele, parvenitismul său fiind clasic. Ea ne
aruncă într-un zâmbet trist. BOUL apare portretizat moral sugerând omul
insensibil, norocos, trufaș, care se crede unic. VIȚELUL întruchipează omul
modest, sărac, încrezător, răbdător.
Această fabulă m-a dus cu gândul la unul din marii
filosofi ai țării noastre, după cum se crede domnia sa: CRISTIAN TUDOR POPESCU.
A fost o vreme când îl urmăream cu atenție și respect. În critica-i obișnuită
avea uneori mare dreptate. Dar, când a
ajuns prea mare, asemenea bogatului din fabulă, a început să uite din cine se trage, care-i
este neamul și poporul, care-i sunt rudele.
A fi un scriitor, filosof, gânditor este un dar dumnezeiesc spunem noi,
creștinii. Talanți lăsați de bunul Dumnezeu. Atunci când folosim acești talanți
în sprijinul celor mai puțin talantați, înseamnă că ești cu adevărat cineva.
Preotul monah și scriitor Nicolae Steinhardt spunea: „Vorba și faptele sunt mărcile bune ale omului”. Vorbele și faptele „marelui” filosof
Cristian Tudor Popescu nu mai reprezintă talanții primiți. Țara noastră și
lumea întreagă trece printr-o situație foarte grea. Acum, mai mult ca
niciodată, oamenii aleși ai țării ar trebuie să fie în fruntea țării cu mare
responsabilitate; să fie cu o critică constructivă, fiindcă poporul asemenea
celui evreu odinioară are nevoie de un Moise. Domnule, „mare filosof”, Cristian
Tudor Popescu, vă întreb acum: Cum v-ați
permis să jigniți un întreg neam românesc, care crede în Dumnezeu și, care-și
respectă tradițiile strămoșești, făcându-l vite? Cum v-ați permis să ziceți că
moaștele Sfântului Dimitrie, unde se închină un întreg neam românesc, sunt un
hoit? Cum v-ați permis să-l faceți pe conducătorul creștinilor, pe Prea
Fericitul Patriarh Daniel, șarlatan? Nu vă este rușine? S-ar putea odată să
crape pământul sub domnia voastră, și să vă înghită asemenea lui Datan, Core și
Abiamin, care au aruncat cu pietre în conducătorul lor Moise. În orașul unde
sunt (Sărmașu. jud Mureș), cu strădania și buna credință a credincioșilor
ortodocși și a patrioților donatori am
ridicat 40 de busturi ale celor mai mari români din toate timpurile: de
la Burebista, Decebal, Sf. Brâncoveanu, Sf. Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Corifeii Școlii Ardelene, fruntașii
revoluției din 1848 , cei ai
unirii, eroii de pe câmpurile de
luptă până la ultimul pe care l-am adus
aseară: George Enescu. Aici, domnule Popescu este toată floarea cea vestită a
patriei, ridicați pe soclurile cinstei și demnității. Mi-am adus aminte de
afirmațiile dvs. și mi-a trecut prin minte că este posibil ca acești mari eroi
să fie... vite, după nesimțirea care vă caracterizează în ultimul timp. Ați
merita să fiți pe un soclu al rușinii; aveți o mamă și un tată? Aveți copii?
Aveți vecini și prieteni? NU vă crapă obrazul de rușine sau sunteți asemenea
îngâmfatului din Boul și Vițelul? Dacă
ar fi să trăiască martirul Vasile Militaru v-ar întreba cu siguranță: „Cine-i
om și cine-i câine?”.
Barbu Ștefănescu de la Vrancea (1858-1918) v-ar răspunde atitudinii
domniei voastre prostești astfel: „Omul vanitos se aseamănă cu un balon, care cu cât se umflă, cu atât
vezi că e mai gol”. Ați
rămas un... vid, o bășică de Ignat în imaginea marii majorități a populației
creștine. Lucian Blaga (1895-1961) nu vă dă nici el dreptate: „Există oameni care se ascund în murdăria proprie ca sepia”. Aceasta sunteți; ați explodat
din propria murdărie și v-ați murdărit chipul obraznic. Fața noastră pe care
ne-ați pătat-o cu siguranță ne-o va șterge Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și
Sf. Dimitrie, care prin Sf. Scriptură v-ar spune: „Nebune... nebune”.
Un alt înaintaș de-al domniei voastre vă contrazie: Ștefan Zeletin: „Acela e adevăratul filosof, despre care biograful său
arătându-i viața și învățămintele, va putea să spună: El a devenit filosof fără
a înceta a fi om”. Domnia
voastră domnule Popescu, jignind un întreg neam românesc, aici însumând și pe
cei morți, ați încetat a mai fi om. Sunteți cel... din fabulele amintite mai sus.
Căutând în Wikipedia ce înseamnă „HOIT” cum l-ați apelat pe Sf.
Dimitrie am găsit următoarele explicații: „Hoit-cadavru sau carcasa unui animal mort. Hoiturile reprezintă sursa de hrană pentru
necrofagiile din ecosistem. Astfel de
animale sunt hienele, vulturii și diavolii tasmanieni”. Vă asemănați hienelor și vulturilor care atacă
furibund, dar mai cu seamă vă asemănați, atunci, când vă încruntați fruntea cu diavolul tasmanian (marsupial carnivor, care degajă
mirosuri neplăcute dacă este deranjat), căruia i se văd două cornițe. Re-vedeți domnule Popescu
momentele acelea rușinoase și o să-mi dați dreptate; vi să văd cornițele unui
diavol. L-ați supărat și pe poetul nepereche Eminescu care odinioară a spus că
religia ortodoxă este mama neamul românesc, și acum prin mine vă dă un răspuns
mojiciei domniei voastre: „Șarpele, când îl doare capul, ca să-și
verse veninul iese la drum, unde trebuie a găsi un călcâi care să-i strivească
capul; așa și omul rău și vanitos: arareori el pierde prin altceva decât prin
propriul său venin și prin răutatea sa dusă dincolo de orice margine”.
Dacă vă doare capul, avem noi medicamentul potrivit: rugăciunea.
Dar, poporul greu umilit de filosofia știrbă a domniei voastre are și alte
mijloace: dacă ar auzi familia domniei voastre blestemele
poporului, nu v-ar mai arde de critică neconstructivă. Referitor poporului, Ion Ionescu de la Brad
(1818-1891) vă ajută în viitorul sumbru care vă așteaptă: „Valoarea unui
om se socoate după numărul celor ce se simt bine prin el”. Noi, marea
majoritate a poporului creștin NU ne simțim bine cu domnia voastră. Pentru noi
ați ajuns un personaj din fabulele de mai sus și așa veți rămâne.
Scriitoarea Adina Olănescu (1860-1907), își permite prin mine, personaj
în sutană cu crucea-n frunte să vă spună: „Omul cu adevărat superior nu poate găsi pe nimeni
prost; își dă atât de bine seama de ceea ce îi lipsește lui, încât nu se miră
niciodată de ceea ce lipsește altora”. Adică, cum ar spune domnule Popescu,
strămoșii noștri: „Doctore cura te ipsum” sau cum ar spune Sf. Scriptură: „Să
vezi bârna din ochiul tău, și nu paiul din ochiul fratelui tău”.
Știți de ce ? Fiindcă „omul nu e
numai o ființă fizică; el e și o ființă morală și NU-I trebuie numai pâinea
corpului, ci și pâinea sufletului” după
gândirea lui P.P. Negulescu (1872-1951).
V-am dat prea multă importanță și vă facem reclamă pe care nu o
meritați: de aceea mă apropii de sfârșit prin cuvintele scriitorului Liviu
Rebreanu: „CÂND OMUL ÎȘI UITĂ OBÂRȘIA CEREASCĂ ȘI SCORMONEȘTE ÎN NOROI, CA
SĂ AFLE ROSTUL TAINELOR LUI DUMNEZEU, CUM SĂ ÎNALȚE SUFLETUL ȘI CUM SĂ CULEAGĂ
ÎNȚELEGERE ȘI ÎMPĂCARE?”
Dacă vă credeți un „Eliade” al transcendentului,
încercați să vă luați la „trântă” cu musulmanii, așa cum fac unii descreierați
jurnaliști...Pentru noi, care suntem creștini vă este mai la îndemână știind
toleranța hristică... Haideți, să vă vedem, domnule „mare critic a
toate-știutor”.
Eu, umilul preot al lui Hristos, care peste câteva momente plec la
întâlnirea cu Dumnezeu prin Sf. Liturghie, îmi cer iertare domnule Popescu dacă
v-am supărat, dar, aceasta este una din misiunile noastre de a învăța, mustra,
certa și îndemna, ceea ce fac și eu acum, spunându-vă domniei voastre și
întregului popor românesc atât de greu încercat în aceste momente: TREZEȘTE-TE
ROMÂNE, după imnul românesc și DEȘTEAPTĂ-TE TU CEL CE DORMI, după Sf.
Scriptură: AMIN„
P.S. „Dacă eu v-am iertat, fiind preot cu „crucea-n frunte și în sutană”
poporul umilit de domnia voastră nu o poate face și vă spune: „Dacă tăceați,
filosof rămâneați” și,
dacă noi suntem „vitele
patriei creștine” de la
Burebista și marele preot Deceneu, pe linie ascendentă, domnia voastră făcând
parte din aceeași „ciurdă”, sunteți un... „bou”, conform fabulei și
zicerii... domniei voastre”.
AMIN!
Slujitor al
Domnului și Patriei Creștine,
Părintele Ilie Sărmășanul