Celebrul ziarist CTP a atras atenția în ultima sa postare de pe rețelele sociale asupra unui gest făcut de președintele Klaus W. Iohannis în plenul Parlamentului European. Gazetarul critică discursul șefului statului, care a cerut mai multe persoane din Europa de Est în funcții de conducere europene.
„Însă
Klaus Iohannis a dat acum lovitura la Bruxelles, depășindu-i magistral în proba
de ridicol pe toți ceilalți președinți. Mi-a amintit de o cerșetoare româncă
dintr-un film suedez, care, întrebată cu milă de un localnic „Să-ți iau ceva de
mâncare?”, răspunde pe loc și înțepată: „Ciabatta cu ton, fără ceapă”.
Mai
întâi, o tâmpenie: cum poți să reproșezi UE, cu termenul ceaușist „s-a greșit”,
că în 2019 trebuiau numiți și niște inși din Europa de Est, nu doar din Vest,
în funcții de conducere?!
Înseamnă
să discriminezi pozitiv est-europenii în stil de „corectitudine politică”,
distribuindu-i procentual ca pe negri, persoane cu dizabilități, femei sau
minorități sexuale în producțiile Hollywood.
Să
propui alt criteriu decât competența pentru posturile de nivel înalt, în plenul
Parlamentului European, nici măcar într-o discuție privată, a stârnit cu
siguranță, în mintea puținilor aflați în sală, întrebarea: „Adică, vrei să
punem din Europa de Est un nătărău îngâmfat ca tine?!”.
Iohannis
și-a respectat promisiunea: cuvântarea sa către Europa e istorică, va fi ținută
minte…”, a scris în final Cristian Tudor Popescu.
Sursa: NN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu