Se afișează postările cu eticheta invatator. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta invatator. Afișați toate postările

joi, 17 mai 2018

Scrisoarea unui învăţător: "Domnule ministru, vă mulţumim pentru jignirea şi ameninţarea cu inspecţii inopinate la clasă"

"Va multumim pentru jignirea pe care ne-ati adus-o amenintandu-ne cu inspectii inopinate la clasa, fiindca acum ni le permitem (doar ne-ati "dublat" salariile)!". Astfel incepe scrisoarea deschisa catre ministrul Educatiei, publicata de invatatoarea Mara Luana Rauca pe Facebook. "Domnule ministru, sunteti intr-o eroare: noi nu avem salariile dublate! Mie trebuie sa mi se mai puna circa 1400 lei la actualul salariu, ca sa putem vorbi de o dublare. Faptul ca am primit putin peste 300 de lei nu inseamna deloc "dublare". Acum am si eu 2000 de lei dupa aproximativ 18 ani de munca, cu gradul 2", explica aceasta.



Cititi mai jos, integral, scrisoarea postată de învăţătoarea Mara Luana Răucă.  

"Domnule Ministru al Educatiei,

Va multumim pentru ca loviti in noi, colegii dumnevoastra! Va multumim pentru jignirea pe care ne-ati adus-o amenintandu-ne cu inspectii inopinate la clasa, fiindca acum ni le permitem (doar ne-ati "dublat" salariile)!
 Draga domnule ministru, va reamintesc ca exista o Lege a educatiei care spune foarte clar ca aceste inspectii nu se pot face fara acordul cadrului didactic sau fara a fi anuntate din timp! Din ceea ce ati afirmat am inteles toti ca sunteti foarte nemultumit de prestatia noastra, ca vreti sa va dati bine pe langa parinti si ca veti pune biciul pe noi, ca sa muncim mai cu ravna pentru a spori calitatea invatamantului romanesc, fix acum cand avem salariile dublate.
 Domnule ministru, sunteti intr-o eroare: noi nu avem salariile dublate! Mie trebuie sa mi se mai puna circa 1400 lei la actualul salariu, ca sa putem vorbi de o dublare. Faptul ca am primit putin peste 300 de lei nu inseamna deloc "dublare". Acum am si eu 2000 de lei dupa aproximativ 18 ani de munca, cu gradul 2. Cativa ani de zile am avut 1500-1600 de lei. Deci despre ce dublare vorbiti?
 In acesti ani am avut inspectii peste inspectii, de grad, generale, de specialitate, ARACIP. Am muncit indiferent ca eram sau nu inspectata. Pentru mine asta nu constituie o problema. Problema ramane insa atitudinea dumneavoastra fata de noi, modul in care ne-ati facut sa parem in fata tuturor: o tagma nepregatita profesional, care a primit niste bani nemeritati. Acei putini bani reprezinta munca multora dintre noi, reprezinta devotament pus in slujba scolii, viata personala sacrificata de prea multe ori.
 Aveam pretentii, domnule ministru! Suntem multi care ne-am dedicat acestei profesii si ne-am cam saturat sa fim tinta batjocurii tuturor. Ma asteptam ca dumneavoastra sa ne sprijiniti, sa mediati conflictele si sa fiti primul care ne intinde o mana de ajutor. insa dumneavoastra ati considerat mai potrivit sa ne amenintati pentru niste amarate de salarii. Uitati ca din cauza prea multor parinti dezinteresati de propriii copii noi ne chinuim zi de zi la scoala. Ne chinuim sa ii facem sa le pese si sa participe la evolutia copiilor lor. Ne chinuim sa-i educam pe elevi, fiindca acasa nu le spune nimeni cum trebuie sa se comporte si au parte numai de modele negative. Cu toate acestea tot scoala este aratata cu degetul ori de cate ori apare in prim plan vreun elev turbulent. Scoala este de vina pentru esecul parintilor, al elevilor si chiar al intregii societati.
 Domnule ministru, ar fi bine sa gasiti solutii mai constructive decat aceasta pe care ati propus-o! Concentrati-va pe adevaratele probleme ale educatiei!
 Cei 6% din PIB ar rezolva multe dintre aceste probleme. Integrarea copiilor cu CES (chiar si fara acte) sa se realizeze prin existenta la fiecare ora de curs a unui profesor asistent/ copil. Statutul cadrului didactic trebuie imbunatatit (prea am ajuns bataia de joc a tuturor). Experimentul "dosariada" si hartogaraia trebuie sa inceteze (ne-am saturat sa facem hartii si hartiute pentru orice). Suntem in era tehnologiei, nu mai vrem sa taiem copaci aiurea. Inspectiile sunt foarte bune acolo unde este cazul. La invatatori sunt exagerat de multe in comparatie cu profesorii.
Avem nevoie de manuale si auxiliare de calitate, nu 1000 fara nicio valoare. Le vrem la timp pe bancile scolilor si neaparat gratuite.
 Sunt atat de multe de spus incat ar trebui sa va scriu mai multe scrisori si nu stiu daca as reusi sa cuprind tot ce am de zis.
 Sarcina dumneavoastra ca ministru al educatiei este una extrem de dificila. Va rugam sa fiti mai atent la adevaratele probleme din sistem, nu la maruntisul din portofelele noastre! Daca noi trebuie sa fim verificati acum ca avem salarii "mari", ne intrebam de ce nu se intampla acelasi lucru si la cel mai inalt nivel (parlamentari, senatori care dorm, dorm si au salarii uriase). Pe ei de ce nu ii ia nimeni de urechi? Ei ce calitate ofera? Tara noastra e in cadere libera si toti ochii sunt atintiti asupra cadrelor didactice.
 Este demonstrat inca din cele mai vechi timpuri ca biciul nu a fost o solutie constructiva, in schimb dialogul intotdeauna a dat roade. Ne dorim un schimb de experienta cu metodistii si inspectorii care ne vin la clasa. Vrem sa invatam prin practica cum trebuie sa gestionam toate situatiile la care noi suntem supusi. De teorie suntem satui si nu prea ne mai ajuta atunci cand copilul autist are o criza si noi nu avem pregatirea de specialitate pentru a-l scoate din ea. Ne trebuie ajutor, iar dumneavoastra sunteti singurul care ni-l poate oferi prin deciziile intelepte luate. Nu fugim de responsabilitati, insa s-au adunat prea multe pentru a mai putea face performanta.
 Vreti sa va spun ceva? La mine la clasa pot considera performanta la un copil de pregatitoare cu un IQ de 56 daca acesta stie sa deseneze literele, ca de recunoscut inca nu se pune problema.
Va doresc o saptamana cu decizii intelepte si cu mai multa apropiere fata de oamenii dumneavoastra!"

Autor: Banu Alexandra
Sursa: PortalÎnvatamant

miercuri, 22 mai 2013

Învăţătorul Alexandru Cosmuţa, un martir al regimului comunist din România


 În 18 februarie 1952, când zăpada era de un metru şi jumătate, pe o amărâtă uliţă din Glodul Someşului ce ducea către Frâncenii de Piatră, la numărul 89, pe la ora două din noapte a apărut un Rover Land al Securităţii şi nişte necunoscuţi l-au ridicat pe tatăl meu. Eram în pat cu mama mea care mă mângâia, au bătut la uşă cu putere strigând: „Deschide!”. Mama a sărit în straie de noapte, iar un securist i-a spus „Aprinde lumina!”. Au aprins ei un chibrit până s-a făcut lumină în casa noastră şi atunci am văzut pe miliţianul din Ileanda însoţit de nişte civili în haine de piele şi cu căciuli pe cap.
        "Tovarăşul" învăţător-director Alexandru Cosmuţa a fost ridicat brutal din pat ( i s-a dat voie să-şi pună mâncare pentru trei zile ) şi l-au dus la Dej, în beciurile insalubre şi reci deasupra Someşului, unde a fost bătut alăturea cu moartea pentru că s-a opus colectivizării şi instalării comunismului în România.
      A urmat calvarul pentru Cosmuţa Alexandru, care avea 7 hectare de pământ  ( din partea mamei,  fostă Mureşan ) dar şi celor dragi lui. Oameni nevinovaţi,  aflaţi în aceeaşi situaţie ca tatăl meu pentru ideile lor, din „plugul inteligenţei” a făcut "muşchi" şi a rezistat la Canalul Dunăre – Marea Neagră, apoi în alte lagăre de concentrare la Olteniţa, Bragadiru, Spanţov. Toate facultăţile şi le-a petrecut după Preparandia din Gherla. 
Iar acum, în mai 2013 ne speriem de 3 ani de puşcărie pentru „Jiji” Becali!!!
         Mărturiseşte printre lacrimi, cum de oboseală s-a aşezat şi a adormit după o baracă iar  un ceacâr i-a strigat numele în susul unei bărăci: „Unde-i Cosmiţa să-i rup oasele?!” Tatăl meu s-a speriat şi a fugit în plutonul de lucru pentru că nu era voie să fie bătuţi în grup.
 Şi astăzi când se fură bogăţia ţării nu avem voie să fim condamnaţi şi li se ridică osanale hoţilor pentru infracţiunile săvârşite de către o televiziune mai tembelă ca alta.
         Şi tot astăzi, copiii frumoşi, inteligenţi nu pot să se realizeze în această ţară carpato-danubiană-pontică de aceşti „magnaţi” care nu iubesc România. Iubesc  doar bogăţiile ei, pe care le fura inteligent pentru neamul lor de corupţi, analfabeţi, tupeişti şi urmaşi.  
Ce ţară este aceasta, mă întreb şi eu ca fiu al unui martir?!

                                                                 prof. Cornel Gheorghe COSMUŢA