Se afișează postările cu eticheta maria tomita corini. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta maria tomita corini. Afișați toate postările

duminică, 6 noiembrie 2022

,,ZBOR SPRE DESFRUNZITE STELE", ediția 2022


 Și a fost Predeal. ,,ZBOR SPRE DESFRUNZITE STELE", ediția 2022. Mulțumesc juriului pentru premiul acordat. Secțiunea poezie - locul II. Mă onorează și mă obligă. Cu siguranța. Întâlnirea de anul acesta, în organizarea scriitorilor Florentina Danu și Trandafir Sîmpetru a fost prin excelență, la maximă artă. Felicitări, organizatorilor! Felicitări, participanților! Felicitări, premianților! Totul a stat sub zodia emoțiilor înmiite și a prieteniei. Mă bucur pentru acest premiu ce mi s-a acordat. Printre altele, zic eu, înseamnă o recunoaștere. Recunoașterea în plan literar. Alături de nume sonore din cultură și literatură. În plus, sunt fericit și pentru DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ, primită de cei trei maramureșeni: Angelica Vele (Baia Mare), Nelu Danci (poet popular, Plopiș MM) și Emil I. Bogza (din Tg. Lăpuș, plecat în Spania). Felicitări și vouă, dragi prieteni. Vorbeam de emoție și bucurie? Cum să nu te bucuri de revederea cu mulți dintre prietenii din țară sau din Republica Moldova - Basarabia-soră, cum îmi place să o numesc. Din Basarabia-

soră, ne-am bucurat de prezența Lilianei Cîșlaru - o veche, dar frumoasă, prietenie. Ne-a cântat și încântat. Motiv de-a o aprecia și mai mult. Respect. Și prețuire. Așteptăm revederea, cu siguranță. Scriitori valoroși din Constanța, Tulcea, Buzău, București, Galați, Drobeta Turnu Severin, Craiova, Suceava, Slănic-Moldova, Bistrița, Gherla, Turda, Cluj, Brașov, Vâlcea, Cîmpulung Muscel, Scornicești, Brăila, Ploiești, Fetești, Timișoara... ne-am adunat spre a semna, cu litere de aur, în Cartea de onoare a acestui Festival. Unii de aproape. Alții mai de departe. Uniți în gând și suflet. Iubitori ai cuvântului scris sau cules din zori de zi, dintre boabe de rouă, din zbor înalt și muze, din rugăciune... fiecare de unde a știut. Cuvinte șlefuite și poleite. Îmbrăcate în libertate și adevăr. În sinceritate.
Ne-a chemat brumăriul muntelui
pentru a ne dărui sărutări
cernute din izvorul lunii noiembrie
și anotimp pictat cu raze de lună.
Ne-am întâlnit cu muzele
și am depănat amintiri neculese
apoi, am semnat în hrisovul istoriei
spre adevăr și dreptate.
Lumina cuvântului și lacrima rătăcită
printre picuri de veșnicie s-au prins
în hora prieteniei dintre vise...
S-au anunțat stelele
care-și priveau amintirile unui zâmbet
că vor opri timpul în clepsidră
și vor împărți sărutări de lacrimă albastră.
Am scris cu majusculă în tăcerea timpului
care ne privea din depărtări cu brumă
și nu am lăsat amintirile să plângă
a plâns doar ziua de sâmbătă-netulburată
iar stânca își curgea verdele-miracol
printre picuri de smarald...

VASILE BELE, 6 noiembrie 2022
- președinte ASCIOR filiala Baia Mare;
- membru L.S.R filiala Cluj-Napoca;
- membru U.Z.P.R. filiala Vâlcea;
- Asociația Scriitorilor din Maramureș,



luni, 15 august 2022

Mă-ntâlnii cu o sărbătoare


proză scurtă de Maria Tomița Corini

”Mă-ntâlnii cu una din cele mai frumoase sărbători, era Sfânta Marie. Doamne când o văzui atât de slabă și neagră, nu am rezistat ispitei, că dă, fac și eu parte, mai mult sau mai puțin, din lumea curioșilor și apoi sunt și eu femeie. O privii mirată și fără ocolișuri mă apropii de ea și o-ntreb:
- Sfântă Sărbătoare, Sfântă Mărie, ce bine că ne-am întâlnit, tare mult timp a mai trecut de când nu te-am văzut. Dar iartă-mă de îndrăzneală, te cunosc bine, cu mulți ani în urmă arătai altfel, acum ce s-a întâmplat de te văd tristă, neagră și slabă?
- Apoi draga mea, sunt neagră și slabă din tristețe, dacă tot trec pe dinaintea porții tale și de câte ori ajung în fața ei, îmi rup ochii căutându-te. De ani de zile te caut și nu te văd prin curte. Ții minte când erai acasă? Sfânta Sâmbătă se porăia pe lângă tine, nu avea odihnă nici cuptorul, din contra, era fericit mai ales după ce îi încingeai focul pe talpa vetrei sale! Năzbâtiosul cuprindea întreaga făptură lăuntrică, limbile focului săltau într-un dans năstrușnic tot bătând la papuc prin toate încheieturile! Era impus să se încălzească până la maxim! Tu, între timp lăsându-l să-și astâmpere respirația, alergai când în casă, când afară, întotdeauna pășeai peste o treaptă, nu-ți mai ajungea timp să le atingi cu tălpile tale disculțe pe fiecare în parte. Apropo de trepte! Tot săltând peste ele, într-o zi, după ce intrasei în casă, unul din copiii tăi pusese mătura pe treapta a treia și tu, din obișnuință făcând saltul de căprioară, ai pus piciorul peste coada ei, și... un zbor neașteptat, aveam impresia că...Doamne ferește! Dar ai avut o reacție fulger de-a-ți apăra pălăria, un salt în aer și te văzui aruncată înainte căzând pe coapsă...Doamne cum te țineau anii, aprinsă și zveltă, Marie!
Amintirile acestea m-au dus departe, dar să continui povestea cuptorului cu pricina, care avea la dispoziție câteva minute, nu mai mult de zece, de a-și domoli limbile de foc, gura lui așteptând tăvile ce-aveau minune de pâine crescută în ele,(secretul era...creșteau în voie, deoarece erau la ele acasă) deseori pregăteai și un străjer ce-l puneai chiar în gura cuptorului, lângă tăvi, era ceaunul plin cu sarmale. Ele, sfătoasele, se pregăteau de-a sări în gură, tocmai când și pâinea-și vedea fața rumenită. Deseori ceaunul ținea în căușul său faimoșii cartofi îmboboliți cu carne. Apoi, pe lângă pâine mai învârteai și niște plăcinte din acelea boierești, crescute și-nfoiate ca și împărătesele. Mai ții minte Marie? Aveai o rețetă, ce-ți plăcea foarte mult ca să te joci cu ea în fiecare sâmbătă , făcând biscuiți din aceea burduhoși, rotunzi și rumeni, de cum îi scoteai din cuptor, nici nu-i lăsai să se gândească, așa fierbinți cum erau turnai peste ei crema din albușurile ouălor bine bătute cu zahăr, făcându-le o baie din acelea boierești, dându-le un veșmânt nou, alb.
Deseori te urmăream și-ți dădeam atâta putere de treceai cu delicatețe peste lacrimile vieții. Cel mai mult îmi plăcea să-ți văd copilașii ce deveniseră miere pentru alți copii din mahala, adunându-se-n jurul lor la poarta ta, bucurându-se de deliciurile cu care îi mângâiai. Pe atunci mirosea a pâine coaptă, plăcinte, sarmale, până dincolo de coasta dealului, dar de când nu te mai văd prin curtea ta, ți-am găsit poarta plângând și toate ca toate, dar ți-a fugit și cuptorul de-acasă! Copiilor le-au crescut aripi, și-au luat zborul...
- Sfântă Sărbătoare, de-ai ști câtă bucurie mi-a adus întâlnirea noastră!
- Draga mea, nu ne-am întâlnit ocazional, eu sunt aceea care te caut de ceva timp și în sfârșit te-am găsit, dar cu părere de rău foarte departe de casa ta!
- Nu e vina mea scumpă Sfântă Sărbătoare!
Timpul este acel care le așează pe toate așa cum crede el, dar să știi, mă bucur nespus că te văd! Te privesc și îmi amintesc acele timpuri pe când veneai în ospeție la noi, te așezai la masa încărcată cu de toate, datorită ție Sfântă Sărbătoare, Sfântă Marie!
- Draga mea, eu eram doar oaspetele casei, știam foarte bine cu câtă dragoste pregăteai bucatele, le ungeai cu sufletul, le stropeai cu lumină și le îndulceai cu iubire!
Am încercat să șterg lacrimile din ochii ferestrelor tale, am încercat să liniștesc poarta, am rugat cuptorul să se reîntoarcă acasă, dar... răspunsul ești tu!
Mă doare, Sfântă Sărbătoare! Mă doare timpul prin care am trecut, mă dor lacrimile ferestrelor, plânsul porții și mai ales fuga cuptorului de-acasă, mă doare golul ne-mplinit de bunică lângă nepoți, mă dor pașii de la porți, mă doare luna ce cade-n spini, când mă vede-ntre străini, mă dor ochii de-atâta plâns, c-am ajuns unde-am ajuns, anii trec se duc îndată și pe nimeni ei nu iartă, mâine, poimâine, am nepoți bravi stejari ce îmi cresc atât de mari!...
Doamne Sfântă Sărbătoare! Dumnezeu ne este mare, de-ar putea să-ntoarcă roata să ne-adune toată gloata, pe la case să ne-aducă să nu știm ce-i aia ducă, noi trăim azi a cătării un război numit plecării. Parlamentul zău ne lasă să fugim cu toți de-acasă, hăt departe, peste hotare, noi suntem ce-n buzunare le turnăm bani înghețați, pentru șefi și deputați, pentru cei ce stau la cârmă, legea împletesc din sârmă, să ne lege-ncet piciorul noi suntem tăcuți, poporul... Nu știu cât vom mai răbda! Rău mă doare, zău mă doare gândul că-s după hotare, tare-aș vrea, aș vrea acasă, să-mi duc viața mai frumoasă, să am multe și de toate, și acces la libertate, drept la viață de-a trăi, zi de zi. Cine știe? Poate...într-o zi va fi!”

joi, 24 februarie 2022

În cămăși nenumărate m-aș schimba de dragul Tău…

 


                                                                                   de Maria TOMIȚA CORINI

                                                                                  (Antonești, Cantemir, Basarabia)


În cămăși de lăcrămioare, m-aș schimba când ies din ierni,

Să mă-nveți a te cuprinde prin iubirea care-mi cerni!

În cămăși de stea de munte m-aș schimba în primăveri,

Să mă-nveți să știu mai multe, de-a te ține-n sărutări.

În cămăși de sânziene m-aș schimba-n fiece zi,

Să devin floare de vară, să mă-nveți a te iubi!

În cămăși de mere coapte m-aș schimba după amiezi

Să mă-nveți prin mii de șoapte cum să fac să mă visezi!

În cămașă ruginie, galbenă zău m-aș schimba 

Să mă-nveți ce e iubirea ca să nu te pot uita!

În cămașă de gutui și-n ciorchinele de poamă

Zilnic m-aș schimba, ți-o spui, pentru tine-s zâna toamnă!

Din cristalele de gheață multe mi-aș face, de toate

Și-o iubire-n plină viață îmbrăcată-n puritate!

În cămăși nenumărate m-aș schimba de dragul tău

Tu iubește-mă și-mparte dorul tău cu dorul meu!


marți, 11 ianuarie 2022

La gura sobei...


Proză scurtă de Maria Tomița Corini

Ce surpriză minunată! Gând frumos la gura sobei să-l alinți cu noi poeme, când afară vântul geme și când iarna-și cerne norii, fumul din hogeag ridică stâlpii albi, se povestește, deseori și rotocoale ies alene ca din pipă, semn că uneori și plita mai tușește. Stai la cald, citești o carte, te-ndulcești cu sucul slovei, ce frumos! Pisica iată, toarce somnoroasă lângă sobă, vai ce iarnă minunată, neaua veselă sclipește, pare basm sau o poveste, ușile și le-a deschis acea carte fermecată. Iată, o cărare-improvizată duce-n largul luminiș, unde-n soare îmbrăcată stă o zână ce ne-așteaptă, să ne-arate lumea nouă unde doar cu zahăr plouă și cu zâmbete curate, plouă cu clipe senine, cu lumini și voie bună. E o lume ce adună bucurii și fapte bune, în grădina lor tot cresc pui micuți de-nțelepciune. Preafrumoasa zâna fată ne aduce pe o tavă, dulce, bună, cea mai faină ciocolată... dar de-odată cineva în ușă bate, preafrumoasa zână fată zgomotul ce-l auzi o făcu să fugă-n carte și să tragă după sine, ușa, ce ducea spre lumea bună. Pisicuța se trezește, miaună puțin a lene, plita iarăși mai tușește, lemne cere, dincolo de o fereastră, trece vântul care geme. E prezent și gerul care face zgomot, chiar prin țurțurul frumos, care stă cu vârfu-n jos, la o ciudă iată-l crapă, un copil îl ia în mână, de rușine că s-a rupt, țurțurul de gheață rece, în palma-i caldă ce-l cuprinde iată-l că se face apă. Fulgii cad, e iarn-afară, urlă vântul pe sub streșini, mătură fără-ndoială tot ce-i cade-n cale, dânsul. Apoi îl apucă plânsul, toți au un culcuș, o casă, însă el e vagabondul ce-are inimioara arsă și-i fără cuib, fără odihnă, n-are chip să se ascundă, n-are tihnă n-are... Colo sus, pe crângul rece pițigoiul zgribulit, cere hrană de la iarnă și-ndurare, printre pene vântul trece, rătăcit. Și o cioară croncănește e ca musca cea din lapte, lasă urme pe zăpadă, din cotețul de găini iată un grăunte-o cheamă, are foame, iarna-i grea, înghețată cioara este, își ia zborul și se duce supărată. Iarnă e, fulgii aleargă, se așează la fereastră și privesc la gura sobei, cineva stă în fotoliu îmbătat de meditații și citește, rătăcește cu creionul pe o filă ce așteaptă intersecții, linii, fraze-amestecate ce se cer scrise cu grijă și se văd puse-ntr-o carte. E Gerar, e cald în casă, visurile iau amploare și se-ndreaptă iar spre cartea ce așteaptă cu răbdare ca să fie mângâiată. Vântul șuieră afară ca flăcăul dus la fată, amețit se potolește dând puterea gerului, gerul poate noaptea-ntreagă meșteri-va în ferestre prea frumoase flori de gheață, când în casă se răcește ele prind mai multă viață... Ninge-ntr-una, pe cărări stau supărate mari troiene, dimineața se trezește și pășește rar, a lene, soarele-și arată dinții, gerul geme, vântul nu-i, cerul iară prinde-a cerne, cu lopețile părinții, pârtii fac pân' la fântână și-apoi cu găleata-n mână, aduc apa cristalină ca s-o pună în ulcior colo-n casă lângă soba care cere și așteaptă iarăși lemne, e flămândă dimineața. Altă ziuă a-nceput, iată când sunt pe sfârșite treburile începute, ce să faci în plină iarnă? Iar așteaptă acel fotoliu să-l cuprinzi în fața sobei să te-afunzi în el că-i moale și să lași să-ți zboare gândul, unde oare? Spre o carte cu poeme, sau cu povești neastâmpărate ce se cer citite toate lângă sobă...

(Textul publicat în prestigioasa Revistă ”STEAUA DOBROGEI” anul IV 7-8 noiembrie 2021 coordonată de directorul-scriitor Petcu Mircea Marcel)



marți, 2 noiembrie 2021

Semnal editorial MARIA TOMIȚA CORINI, SNOP DE RAZE AURII



SNOP DE RAZE AURII
,,Dacă te-ai născut pe lume,
Ai o țară, ai un nume,
Ai o mamă, ai un dor,
Ai un grai nemuritor!
Ai o soră, ai un frate,
Și-ncă multe ai de toate.
Pentru tine pe Pământ,
Ele sunt un lucru sfânt!
Și orice s-ar întâmpla,
Grijă ai de Țara ta,
Fii deștept și temerar,
Un străjer bun la hotar!”
poezia Ai o țară, ai un nume ..., din broșura Snop de raze aurii, Poezii pentru copii, autor Maria Tomița Corini, apărut la Chișinău, 2015, 16 p., ISBN 978-9975-66-478-3, având redactor de carte - Mihai Vâlcu iar ilustrațiile aparțin lui Cristina Covrig. Citindu-i placheta, înțeleg, de unde legătura poetei Maria Tomița Corini cu literatura pentru copii? Distinsa prietenă, ,,a activat în calitate de educatoare în instituția preșcolară ANDRIEȘ, din satul vecin Leca. În ultimii zece ani a deținut funcția de director al instituției amintite. este autoarea a două plachete de poezii: În liniștea gândului, editată la Tipografia Pontos, Chișinău, 2006 și Il volto dell”anima,în limba italiană, editată de Casa Editrice, Vocolo del Pavone, din Piacenza, Italia, 2014. este mamă a trei copii și bunică a șase nepoți. Dragostea ei mare față de copii și poezie a încurajat-o să scrie această minunată carte cu poezii pentru acei, cărora le-a dedicat o mare parte din viața sa” (prezentare autoare, coperta IV).
Personal, am mai scris despre această autoare. Dacă data trecută, recenzam un volum de versuri (vezi Trepte din gama sărutului), iat-o, azi, în ipostaza de scriitoare de literatură pentru copii. Felicitări, dragă prietenă! Nu o să fac referire la prietenia noastră care îmi doresc să dăinuie peste timp și veacuri, dar mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că ne-a intersectat pașii, în acest an, (n.a. 2021) în toamna lui septembrie (atât de frumos și cald) în cadrul Taberei de creația literară ,,Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!”, Maramureș, prima ediție. Sperăm să fim sănătoși, să fim bine și să ne revedem și următoarele ediții pe care, deja, le planificăm și programăm. Doamne ajută. Nu am să vorbesc foarte mult ci am să te las pe tine, distinsă și bună prietenă să ,,vorbești” prin poezie.
,,De cum zorii se ridică,
Furnicuța se trezește
Și aleargă până pică,
Căci cu zor se tot spetește.
Nicio clipă ea nu pierde,
N-are timp să zăbovească:
Strânge tot ce-n cale vede -
Copilașii să-și hrănească!
În proverbul vechi se zice:
Să fii harnic ca furnica!
de-ar fi toți ca ea, amice,
Zău, nu ne-ar lipsi nimica!
(poezia Furnica, aceeași broșură). Poezii, precum Iepuraș - Ureche Lungă, Broscuța lăudăroasă, Rața și rățuștele, Șoricelul, Papucul lui Ionică sau Ursul și vulpea sunt comori ale literaturii pentru copii. Și-acum, în toată maturitatea mea, dați-mi voie să spun, că mă simt un copil, citind poeziile. Am mai trăit acest sentiment (e adevărat pentru prima dată, după multă vreme!) când prin amabilitatea prietenei scriitoare Victoria Furcoiu Bunica am mai primit și recenzat câteva cărți cu literatură pentru copii. O minune! O mare bucurie. Sincer! Să te simți copil - cea mai minunată perioadă a vieții noastre, care, din păcate, trece mult prea repede, sau prea puțini o conștientizează. Am mai spus, fără să înțeleg de ce, unii copii vor să fie mult prea devreme maturi. Oare, de ce? Mie îmi place ,,condiția copilului din mine”. Mă ajută, mă bucură și-mi dă o energie ,,copilărească”. Și-mi place! iubesc ideea de a fi sau de a rămâne în adânc de suflet, un copil. Deocamdată, dragi prietene Maria Tomița Corini și Victoria Furcoiu Bunica ați reușit să mă captați, să mă prindeți în mrejele copilăriei și copilăritului și vă mulțumesc pentru această mare bucurie. Sincer! Felicit cele două autoare și le doresc multă sănătate. Putere creativă. reușiți să transmiteți extraordinar de frumos atmosfera copilăriei. Și, pentru că vorbește copilul din mine, dați-mi voie, dragii mei să vă fac o mărturisire - mereu am iubit iarna, zăpada, derdelușul, sania ... și toate cele ale iernii. Chiar făcutul urmelor prin zăpadă, în plină dimineață. Cu magia sărbătorilor. Cu emoțiile colindelor ... cu frumusețea fără seamăn a albului dăruit. Și câte asemenea mărturisiri nu aș mai putea să vă dăruiesc, din anii copilăriei, care nu vor fi șterse niciodată din suflet. Și încă un amănunt ... nu doar iarna îmi palce. Îmi place și ploaia. Daaa! Mult de tot ... Toate acestea s-au înrădăcinat într-atât de bine, că nu pot fi șterse și-mi produc de fiecare dată, o imensă bucurie, atunci când vorbesc despre iarna și anotimpul său, despre ploaie și picurii săi. Așa că, voi finaliza, cu poezia Ninge (p. 14):
,,Puful cerului coboară,
Pe pământ lin se așterne,
Un nor greu, în fapt de seară,
Fulgii săi de nea și-i cerne.
Ninge lin cu stele albe,
S-ar părea că țese cerul,
Pânze de mătase dalbe,
Coborând în vale gerul.
Ninge, ninge, ninge, iară
Și copiii, la fuguța,
dau buluc cu toți afară -
Bucuroși, cu săniuța ...”.
Superb! Felicitări, Maria Tomița Corini, pentru acest minunat tablou! Ai răscolit, la modul cel mai frumos, copilul din mine. Aștept Să vină iarna. Îmi plac fulgii. Îmi place când ninge. Îmi place cum ninge. Și iar ... am ,,stârnit” copilul din mine. Mulțumesc pentru această imensă bucurie.
(2)
MARIA TOMIȚA CORINI
ȘORICELUL ȘI UMBRELA
,,Într-o poieniță mică,
Din pădurea cea de sus,
Un Nor mare și albastru,
O Ploiță a adus.
Blânde picături de viață,
Cerului parcă zâmbind,
Se coboară pe alocuri,
Zile-ntregi și nopți la rând.
Era totul de minune,
Însă Șoricelul Chiț,
Vai! Ce mai plângea sărmanul -
N-am umbrelă, sunt micuț!
Potolindu-și un pic jalea,
Îi veni în cap un gând -
nimeni lacrima nu-mi vede,
Nu mai bine-ar fi să cânt?”.
este un fragment din frumoasa ,,poveste în versuri”, a unui șoricel supărat că l-a prins ploaia și el nu are umbrelă, din broșura Șoricelul și umbrela, apărută la Chișinău, 2016, 20 p., ISBN 978-9975-66-516-2, pe care am primit-o, alături de alte volume, de la autoare, mulțumindu-i pentru bucuria prilejuită.
Un frumos dialog, între șoricelul-actor în poezia noastră, supărat că plouă, dar cu poftă de cântat și ploaia cu pricina.
,,De ce-ți trebuie umbrelă?
Că doar stropii argintii,
Numai bine știu să facă,
Ei sunt veseli și zglobii!
- Umbreluța pentru mine,
nu-i un moft venit din vânt,
Mă-nțelegi, ploiță dragă?
E-o dorință, e un gând!”.
Personajele - Soarele, Vântul, Norii - veritabile muze, nu-i așa? își pun amprenta și în literatura copiilor. Fără doar și poate! Și cât de frumos sunt ilustrate în această broșură. Spre supărarea Șoricelului Chiț, nici Norul, nici Vântul, nu poate să-i răspundă la banala întrebare: ,,N-ai văzut o umbreluță?”. Poate Soarele, îi va răspunde! ,,Poate ai o umbreluță, / Pentru micii Șoricei!”. Da! Doar Soarele îi răspunde: ,,Tu, cutreieră pădurea / Și-ai să vezi - umbrele sunt!”. Alergând prin pădure, pentru a afla răspunsul, apar noi personaje, bine conturate în poemul-poveste pentru copii. Apare Șarpele ,,Merge-un Șarpe prin tufiș”, apare Bursucul: ,,La intrarea în pădure, / iese-n cale un Bursuc, / E înalt, arată bine, / Dar e surd și-un pic uituc!”. Curajos, novicele Șoricel Chiț, pătrunde în pădure.
,,În pădure-i altă lume -
Păsări la cântat se-ntrec,
Stranii sunete răsună,
Vin ca gândul, apoi trec.
O pădure-i ca o țară,
Cu cetăți, locuitori,
Cu cultură, obiceiuri
Și vestiți conducători”.
Aici, face cunoștință cu vicleana-cumătra Vulpe, care vrea să-l mănânce:
,,Dar acum am să te pap,
Vino! Vino, mai aproape,
Unde ești, că iar te scap!”.
Marea scăpare a fost Ursul:
,,Șoricelu-i sus pe-o creangă,
Ursul viața i-a salvat”.
Continuându-și căutarea unei umbrele, micul și naivul Șoricel:
,,Bucuria-i ca lumina,
Dar el seama nu își da,
Că umbrela îl așteaptă,
La un pas în calea sa.
Șoricelul se oprește -
Vede-n față un frunziș,
Iar în el trei ciupercuțe,
Ce creșteau în ascunziș”. Abia atunci și-a dat seama de umbră și umbrelele pe care, cu zor, le căuta, trecând prin atâtea peripeții, pentru ca în final, totul să fie o explozie de bucurie și fericire:
,,Iar de multă fericire,
Toată noaptea n-a dormit,
Lunii de pe cerul tainic,
De umbrele i-a vorbit.
El, de-atunci, nicicând nu plânge,
Când afară iarăși plouă,
Știe unde cresc umbrele,
Le găsește una-două!”. Și, ce frumos este când totul se termină frumos! Sau, ce bine este când totul se termină cu bine! Nu-i așa? Frumoasa poezie, iată, ajunsă la final, spre bucuria personajului principal - Șoricelul Chiț. Felicitări, pentru această minunată poveste-poem (sau poem-poveste), o adevărată încântare pentru copii, sunt convins! Felicit, întâi copilul din tine, bună prietenă. Să scrii literatură pentru copii, este destul de dificil, zic eu, pentru că întâi, trebuie să fii un copil, să simți ca un copil, să gândești ca un copil. Se vede frumusețea copilăriei și a copilul din tine. Bravo! Parcă, aștept, următoarea poezie, următorul poem-poveste, cu și despre copii și copilărie. Minunată ești lume a copilăriei!
(3)
MARIA TOMIȚA CORINI
GHICITORI
,,Ziua toată, zum! Zum! Zum!
Strânge miere și parfum
Și așa întreaga vară,
Ea din floare-n floare zboară,
Cine este hărnicuța?
Voi o știți? E ... Albinuța!”

VASILE BELE
2.11.2021, Chiuzbaia

vineri, 1 octombrie 2021

Ecouri de la Tabăra de literatură din Baia Sprie, septembrie 2021

 

Chișinău – Maramureș

 

Sfinte clipe dăruite de iubitul Dumnezeu,

Au rămas puse pe fila munților din Baia Sprie,

Doar emoții și frăție-ncununate-n apogee,

De poeți ce au lumina pusă-n orice poezie.

 

Drumul lung, vise frumoase împletitu-le-am cu drag,

Clipele mă îndemnară ca s-ajung în Baia Sprie.

Întâlnitu-ne-a Vasile cu o îmbrățișare-n prag,

El cu suflet de candoare, era tot o Poezie.

 

Noi, veniți din toată țara, eu, de dincolo de Prut,

Adunat-am vorbe calde ce-ar putea și cerul scrie,

Despre pensiunea Rustic, ce spectacole-am văzut,

Unde-a fost Regina-mamă sfânta noastră Poezie.

 

Nu știu de-om putea descrie ce emoții am trăit,

Când frățește la o masă se adună toți românii,

Tot rostind gânduri frumoase ce-au rămas necontenit,

Ca să-și ducă-n larg ecoul de-a-mblânzi chiar și păgânii!

 

Lângă Bele și Cristina, Dragoș Gelu, Nelu Danci,

Toți au fost inimă, suflet, o lumină-n Baia Sprie,

Fiii, Bianca și Bogdan ca strămoșii noștri daci,

Lângă mama, lângă tata, mâna dreapt-au fost să fie.

 

Ce frumoși erau cu toți-n joia zilei la chindii,

Soarele-ndemna poeții să culeagă cu plăcere.

Tot ce-n jur părea poveste, îmbrăcați cu toți în ii,

Pentru Baia Sprie sigur oaspeții erau avere.

 

Gazda, invitatu-ne-a la mese ca pe nașii unei nunți,

Încăperea-n sărbătoare, ne primise-n galant strai,

Totu-n jur era poveste cu motive de la munți,

Reuniunea începuse-n cel mai dulce frumos grai!

 

Colo-n juriu la o masă erau invitați aleși,

Scriitori, poeți, profesori, din Chiuzbaia un părinte,

Andrei Bud, prin rugăciune pentru oamenii frumoși,

Binecuvântă-ntâlnirea prin alesele-i cuvinte.

 

Rând pe rând, Domnul Bele, ne-a chemat acolo-n față,

Ca să spunem cine suntem printr-o mică prezentare.

El vorbea fără-ncetare, un artist creat de viață,

Anturaj cu iz de versuri, ne-a uimit acea serbare!

 

Ca și florile de vară ce răsar din loc în loc,

La mijloc de prezentare ne-au surprins un grup de tineri,

Cu cântare românească și cu dansul cel de foc,

Încălzit-au anturajul, pas în doi, brațe pe umeri.

 

Fețe mândre și voioase bucuriile-mpleteau,

După multă veselie și rostire de cuvinte,

Angajații de la Rustic la o cină ne-așteptau,

Pretutindeni, fără seamăn Vasi ne era părinte.

 

Nu știu dacă am putere să exprim tot ce-am văzut,

Fârtăția ce-a legat-o între oameni gospodari

Și suratele neveste ce-au jurat de la-nceput:

Reciproc vor fi prezente lângă soții demnitari.

 

Cântec, joc și veselie până dincolo de noapte,

Se vorbea de fârtăție, datini maramureșene,

Toți cuprinși de fericire, nimeni nu simți prea poate,

Oboseala ce fugise de mână cu Moșul Ene.

 

Of, uitasem să vă spun, cum a fost la pensiune,

Îmi ieși în cale-un înger, Doamna Mitrea, minunată.

- În odaia doișpe', zise, o să fiți doamnă cu mine,

O simți-i atât de caldă, fire blândă și curată!

 

Somnul dulce-a fost cam scurt, zorii ne cereau trezire,

În sfânta vineri dimineața, la dejun ne-am adunat,

Am glumit și am mâncat, eram gata de pornire,

Ca turiștii plini de viață în autocar ne-am urcat.

 

Plin de Dor și Omenie ghid ne-a fost neîncetat,

Cine oare avea să fie? Iar Bele neobositul!

Ne vorbea fără-ncetare și la toți a apelat,

Să sorbim frumos cu carul, tot ce ne dă infinitul.

 

A urmat frumos program cu dezbateri literare-n,

Mănăstirile din preajmă ce sfințitu-ne-a și gândul,

Un tic-tac în Dor de neam se auzea-n orice suflare,

Cu iubire și credință Domnul învelea pământul.

 

”Memorialul de la Sighet” ne stinse lumina din priviri...

 

Am simțit înfiorare, chin, durere, lacrimi mii,

Cu întreaga mea făptură la-nchisoarea comunistă,

Știm, nici timpul n-o să uite viețile ce sunt făclii,

Ce-ndurat-au chinul morții, ei martirii, mai există!

 

După trista-nfrigurare din cel penitenciar,

Am rămas c-o cicatrice și cu o durere mare,

Sigur că nu vom uita strigătul pus în cupă de cleștar,

Din acei pereți prea jalnici, puls mai e și răsuflare...

 

Greu îmi e pe suflet sigur, ce-am simțit și ce-am trăit,

Mâna iată, iarăși scrie... zbor cu gândul la cascadă

Și la scriitorii dragi ce-au zâmbit și au glumit,

Dulci, prea veseli și frumoși, la o masă-i văd grămadă.

 

Cum să uit, nu pot măi frate, gândul îmi este la el,

Cinci leuți a fost intrarea ca să vezi așa minune,

Acei morți înveseliți sunt în „Cimitirul Vesel”,

Sus pe cruce scrisă-i soarta, Unicul fiind în lume.

 

Ctitorul rămas în veacuri, îngropat în timp răpus,

Veselă îi amintirea ce a pus-o în Săpânța,

Poate un fecior îi duce dorul ce-l pune-n apus,

Unic va rămâne-n lume ce își va păstra sămânța.

 

Despre multe ce n-am scris, au rămas la mine-n suflet,

Poate altă dată, poate, le voi pune-n poezie…

Gându-mi fuge, văd de toate, chiar și fiecare umblet,

O vacanță minunată îmbrăcată-n veselie...

 

Seara reveniți acasă, după cină-n sala mare,

Încântatu-ne-au cu vocea și cu dans tradițional,

Fete mândre-n ie toate de păreau mărgăritare,

„Florile Chioarului”, „Dănțăușii”- flori de bal.

 

Toți cuprinși de armonie, ce spectacol, clipe vii,

Peste veacuri scrii-va timpul astor' ore cu dreptate,

Ni s-au alipit de suflet glasul multor poezii,

Ce frumoasă pregătire, au fost prezentări de carte!

 

După dans, iar poezii, îmbrăcați în voie multă-n,

Cântece pe aripi puse, noi zburam luați de briză,

- Un spectacol anunțat - „Azi improvizăm o nuntă”,

Din strămoși se tot păstrează obiceiul e surpriză.

 

Preamărețul orator, explicatu-ne-a urmarea,

Dintre toți acei prezenți fu ales un mândru mire,

Mai apoi și doi părinți, și nănași mândri ca floarea

Și poeta zveltă, 'naltă - miresucă dulce fire.

 

Se jenase de-ntâmplarea, nu se așteptase el,

Narcis, mirele, cu palma fruntea bine își ascunse

Și ieși în fața lumii ca cel mai iubit, fidel,

Cu iubita sa Limona, nunta iată începuse.

 

Doamne câte bucurii, ce emoție exploadase!

Ticu și cu Ionica, doi nănași tineri ca floarea,

Mirii, Narcis și Limona, două sfinte flori frumoase,

Doi părinți de mire – Badea, luminau cu toți ca zarea!

 

Chiar și-atunci, la dezgătit, părea nuntă-adevărată,

Ce frumoase obiceiuri! Toți ședeau în jurul mesei,

Doamne,câtă bucurie! Vai,ce nuntă minunată!

Glăsuia mândră Elvira, doar era mama miresei.

 

Preacurată fericire am trăit și-acum de-am scris,

După toată sărbătoarea nunții care a demarat,

Cânt și joc și veselie cum în basme nu s-a zis,

Până după miezul nopții am dansat și-am tot dansat.

 

Sâmbăta a fost frumoasă, iar continui, iarăși scriu,

În biserica Chiuzbaiei mi-amintesc necontenit,

Intermediarul Bele, cu părintele-n „meniu”,

Au tot pus cuvinte sfinte, apoi ne-au și miruit.

 

Multe mai văzură ochii și-n Muzeul cel din sat,

Expoziții importante strânse de Breban Romică,

Mai apoi cu-a sa vioară, fiica lui ne-a încântat,

Ce-am văzut ne-a minunat pot să zic, nu la o-adică.

 

Seara după cină iară, alt concert ne-a onorat,

A urmat și premierea tuturor ce-am fost veniți,

Pui de daci frumoși ca zarea sufletul ne-au alinat,

În Acele zile trăite, am fost cei mai fericiți.

 

De i-aș pune-n păr o floare și aceea să fie mov,

Zău, ne-ar desena un zâmbet, are inima curată,

Cum să n-o iubească lumea pe Olguța Grigorov?

N-am uitat de ea, glumeața, dulce fire, minunată.

 

* * *

În sfântă zi a dimineții de duminică, cu dor,

La dejun ne-am salutat cu acei ce-aveau să plece,

Domn' Vasile cu-a lui soață ne-au luat la casa lor,

În Chiuzbaia-n a lor curte, unde Raiul este dulce!

 

Toți am râs, ne-am veselit și la masă roată,-n fine,

Cu bucate ne-au servit având suflete de aur,

Mama Ana puse ciorba și Cristina-aduse pâine,

În casa lor cea minunată, ei toți cinci sunt un tezaur!

 

Vesel, blând cu ochi albaștri, radia ca mândrul cer,

Din horinca lui de casă, Vasi tot turna-n pahare,

Bucuria ne-o împărțea, trăiam visul din mister,

Rară lume poți vedea cum e el cu suflet mare!

 

* * *

 

Cum să fac să plec din tine, Maramureș, plai mănos?

M-am simțit atât de bine, ca la maica mea acasă,

Cu tot neamul la un loc ce-am rostit prin grai duios,

Tot ce gându-a luminat făcând clipa mai frumoasă!

 

Mulțumim fiecăruia, celor care ați muncit,

Ați făcut serbarea floare, v-ați pus sănătatea-n joc,

Mulțumim, oameni de vază, pentru darul ce-am primit,

Să vă înmiiască, Domnul, cu puteri și în noroc.

 

Mulțumim, Vasile Bele! Mulțumim, Domn' Dragoș Gelu!

Mulțumim, Domn' Nelu Danci! Mulțumim,echipei ”Rustic”,

Mulțumim, pentru organizare - pentru tot ce-ați pregătit,

Pentru hrană și cazare, pentru câte ați vorbit,

Pentru clipe fericite, sfinte, pe care ni le-ați dat,

Vă dăm nota zece plus, ba mai mult vă dăm și-o mie,

Pentru ce ne-ați dăruit, pentru-a voastră Omenie,

Pentru dulci colaborări, conlucrat-ați foarte bine,

Lume nouă ați format prin cuvintele divine!

 

Mulțumim, pentru lucrarea transformată în poveste,

Mulțumim, pentru bucate și horincă și-acel tort,

Mulțumim, pentru diplome, pentru cărți, pentru cuvinte,

Mulțumim pentru căldura și lumina sufletească,

Ce-ați avut-o-ntotdeauna! Toată lumea să trăiască!

Mulțumesc, acelor care aici i-am cunoscut!

Mulțumesc, prieteni vechi ce din nou ne-am revăzut!

Mulțumesc, soră Ionica, pentru tot ce-mi dăruiești,

Ești un înger, o comoară, dulce sfat, cuvânt îmi ești!

Mulțumesc, Limona ție, pentru firea ta blajină,

Îmi ești dar și bucurie, te țin sus lângă inimă.

 

Mulțumesc, pământ mănos, mamă sfântă România!

Mult Respect, Recunoștință vă aduce-n dar Maria

 

Maria Tomița Corini

Republica Moldova, 28 septembrie 2021

 

 


Oprește-mă, la tine, Maramureș!

 

Oprește-mă, la tine, Maramureș!

Oprește-mă, în tine,anotimp!

Prin munții tăi aș căuta un fildeș,

De-al elefanților cu nume Timp.

 

Oprește-mă, la tine, Baie Sprie,

Oprește-mă, atât cât vreau să stau,

Ca munții tăi să-i pun în poezie,

Cu sufletu-i voi crește apoi ți-i dau.

 

Oprește-mă, la tine, Maramureș!

Fă-mă fiica codrului ce-l ai,

Să fiu un verde cu o veșnicie,

Floarea cea de colț în luna mai.

 

Oprește-mă, la tine, Baie Sprie!

Toamnele vreau să ți le adun,

Căci iernile se-apropie, se știe,

Ce m-aș face singură în drum?

 

Oprește-mă, la tine, Maramureș!

Oprește-mă, în tine,anotimp!

Cuvintele-s mai scumpe ca un fildeș,

Din suflet dăruite doar la timp!

 

Republica Moldova, 29 septembrie 2021

Maria Tomița Corini