Stimată doamnă Ursula von der Leyden, vă mulțumim pentru grija pe care o manifestați față de noi...

Ați avut grijă față de noi în pandemie și ne-ați pus să ne vaccinăm împotriva covidului, ca să putem circula liberi prin Europa. Și ne-am vaccinat. Cu ce consecințe, nu are rost să vă mai spun. Sunteți un om foarte bine informat și știți câți oameni nevinovați au murit sau și-au periclitat sănătatea pe tot restul vieții din pricina sfaturilor dumneavoastră. Acum văd că sunteți îngrijorată că ne încălzim la centrale pe gaz și la sobele cu lemne, care poluează atmosfera.

Ar fi bine, dacă tot ne purtați atâta grijă, să veniți în România și să vizitați câteva sate de la șes, ca să vedeți cu proprii dumneavoastră ochi cu ce se încălzește lumea care a mai rămas la țară.

Cei mai muți se încălzesc cu lemne. Unii, ceva mai înstăriți, au și centrale pe gaz. Gazul însă s-a scumpit atât de mult – și asta din pricina indicațiilor și a grijii pe care ne-o purtați - încât îl folosesc destul de rar.

Dacă interziceți focul cu lemne cum credeți că o să se încălzească omul sărac? Cu energie verde, cu pompe de căldură? Acestea sunt atât de scumpe, încât nici peste o sută de ani omul simplu, de la țară, dar și cel de la oraș, nu va avea bani să le achiziționeze... De ce insistați atât de mult asupra acestor probleme? Doriți cumva să-i îmbogăți la fel de mult pe cei care produc aceste pompe ca și pe cei care au produs vaccinuri Pfizer?

Sunteți îngrijorată de poluare. De amprenta de carbon pe care o emană animalele de pe această planetă. Vacile, oile, turmele de elefanți, câte au mai rămas, cămilele, probabil și focile, și balenele. Poate și greierii.

Nu fiți ridicolă.

Numărul animalelor a fost mult mai mare în secolele precedente, și s-a întâmplat nimic cu planeta. Nenumărate turme de elefanți bântuiau prin savană. Ca să nu mai vorbim de zimbri și de imensele turme de bizoni ce cutreierau preriile americane. Din ele, cum spune poetul Carl Sandburg într-o splendidă poezie – ar fi bine s-o citiți - n-au mai rămas decât o vagă amintire.

Și dacă bizonii nu au pus în pericol sănătatea planetei de ce credeți că o pun vacile de la fermele olandeze?

Și vă mai spun un lucru: la ce credeți că se încălzeau țăranii noștri din Bărăgan sau cei din Basarabia? La tizic. Adică foloseau balegă uscată de vacă pe care o culegeau de pe islaz și o uscau pe prispă, pentru a-și încălzi bordeiele și casele în zilele geroase de iarnă. Au făcut asta vreme de secole și amprenta de carbon a planetei nu a crescut.

Doamna Ursula, lăsați oamenii să se descurce singuri cu umilința sărăcia lor. Nu le mai purtați atâta grijă. Dumneavoastră trăiți într-o cu totul altfel de lume. Într-o lume pe cât de sterilă, pe atât de opulentă. Într-o lumea paralelă cu noi.

Și dacă tot căutați amprente de carbon, de ce nu vă duceți la marile uzine care produc armament, inclusiv bombe atomice? Poluează vacile, poluează sobele, poluează centralele, iar industria de armament nu? Mergeți și pe front, să vedeți ce se întâmplă acolo? Acolo avioanele, bombele și tancurile poluează într-o zi mai mult decât bietele turme de vaci într-un secol!

Vă rugăm, doamna Ursula, nu mai aveți atât grijă de noi.

Lăsați-ne, vă rugăm din suflet, în voia Domnului!

Nichita DANILOV

Guvernanții și țiitoarele lor

 Trebuie să ai, totuși, o mare doză de nesimțire și un obraz gros cât talpa piciorului ca să vii de undeva de la capătul țării și să profiți de funcție, aducându-ți droaia de amazoane la București, plasându-le în guvern, la Parlament sau la diferite companii private sau de stat, în posturi plătite cu mii de euro, în timp ce te apuci să crești taxele și impozitele, să tai, sub diferite forme, din pensii și salarii, să disponibilizezi zeci de mii de oameni, aducându-i la disperare, instaurând un regim de austeritate mai crunt decât cel de vremea războiului sau a foametei, în timp ce tu te lăfăi înconjurat de lux, îmbrăcat în cele mai elegante costume și cravate, purtând cei mai superbi pantofi, pomădat și parfumat ca un fante de salon, călcând îngâmfat și plin de ifose pe holurile palatelor prezidențiale sau administrative, afișând un aer de gigolo dar și de Mesia, de salvator al națiunii...

Nu e prea mult, domnilor, nu e prea mult?

De obicei înalții demnitari practicau amantlâcuri abia după ce se așezau mai bine pe scaunul ce le era oferit și abia după aceea începeau să-și facă de cap

La noi însă, în plină criză, în timp ce populația strânge din ce în ce mai mult cureaua și se gândește cu groază la ziua de mâine, acest satrap îngâmfat, care nu ascultă de nimeni și nu dă nimănui socoteală, a venit cu toată suita sa de țiitoare la București și le-a oferit slujbe grase nu numai lor, ci și soților lor, pe care mai întâii i-a încornorat și apoi i-a răsplătit. Într-o astfel de atmosferă putredă de la un capăt la altul, unde servilismul și căpătuiala fac casă bună cu desfrâul, suntem somați să acceptăm orice ce idee ce-i trece satrapului cu aer de Casanova prin cap, că altfel își pune demisia pe masă și pleacă.

Mesia, salvatorul națiunii pleacă, dar metresele rămân.

Păi, vă dați seama, ăsta-i doar începutul.

Dacă nimeni nu va îndrăzni să-i targă scaunul de sub șezut, peste doi sau trei ani, atmosfera de la Palat va semăna cu cea din Tomna patriarhului de Marquez sau mai degrabă cu cea din „Eu, supremul” de Augusto Roua Bastos.

Dar oare cine a spus că trăim într-o realitate anosta? Nu trăim într-un realism magic de sorginte urmuziană.

Nichita DANILOV

LISTA

Lucrurile erau limpezi încă înainte de ultimele alegeri prezidențiale. Era clar cine va ieși. Lui Nicușor Dan pârtia i-a fost trasată de mult timp, probabil încă de când a recâștigat primăria capitalei. La București, formula a funcționat. Și dacă a funcționat la București, urma să funcționeze și în țara.

Nu am înțeles de unde atâta agitație. Cu ieșiri în stradă pentru susținere. Cu liste de semnături și cu lozinci pe toate gardurile. Și acele cuvinte penibile: gândND, trăiND, votâND, gânguriND, extrase parcă din Lacustra lui Bacovia și folosite pe rețele de socializare până la epuizare.

La ce ne-a folosit această isterie colectivă, propagată de elite, când se vedea de la o poștă că jocurile sunt făcute?!

Probabil că astfel de fenomene numai în România se pot întâmpla. Campania a fost o caricatură. De un grotesc urmuzian.

Rezultatele acestui demers și a acestor alegeri mă tem că vor fi catastrofale pentru România. De-a Domnul să mă-înșel.

Dar acum, iată, a început o altă agitație, la care participă tot susținătorii tandemului Nicușor Dan-Ilie Bolojan. E vorba de scrisoarea celor 300 de intelectuali adresată fostului și actualului ministru al Educației, dl.Daniel David.

Măsurile luate de acesta sfidează bunul simț și logica elementară. Ele au lovit exact în electoratul care s-a agitat să-l voteze pe Nicușor Dan.

Nu are rost să le comentăm. Cum nu are rost să comentăm nici răspunsurile ministrului. Ele sunt penibile, prin lipsa de empatie și goliciunea lor. Suntem în Țara lui Papură-Vodă, porecla lui Ștefăniță Vodă, când țara a fost bântuită de o ciumă şi o foamete cumplită. Spre o situație similară se îndreaptă și România vremurilor noastre.

Atunci la ce bun această scrisoare publică?

Oare elitele noastră nu a realizat că România nu are nevoie de tineri educați, ci de carne de tun?! Acum deviza noastră este: totul pentru front, totul pentru înarmare, nu-i așa?

Păi, dacă tinerii urmează să fie trimiși pe front la ce le mai folosește școală?

Soarta lor pare pecetluită.

Dl Daniel David știe ce știe și nu vrea să mai cheltuiască bani pentru tinerii aceștia abia ieșiți din adolescență, care-și vor sfârși viața în tranșee.

Nichita DANILOV

Ne lămurim încet ce este și cu Ianis Hagi...

 Încetul cu încetul începem să ne lămurim ceea e și cu Ianis Hagi. Născut în urmă cu 26 de ani la Istanbul, pe vremea când tatăl său, Gheorghe Hagi era antrenor la Galatasaray, Ianis a fost și a rămas un produs 100% marca Gheorghe Hagi. Un fotbalist tras de păr, învelit în staniol, și aruncat în arenă pe post de geniu. Fiind luat în brațe de presă, aplaudat la fiecare șut pe poartă, foarte greu publicul s-a lămurit ce-i cu el. Și azi sunt, probabil oameni din galerii care îl adoră.

Cu personaje marca Ianis Hagi m-am intersectat deseori de ori în viață. Mai cu seamă în vremea liceului. Erau fii de somități, fii de profesori universitari, de medici emeriți, de șefi de filarmonică sau chiar fii de fotbaliști. Profesorii se uitau la ei ca la niște genii. Erau vedetele școlii. Scriau poezii, făceau grafică, balet, pictură, cântau la vioară, la pian, participau la olimpiadele de matematică, de istorie, geografie și de limba română. Întotdeauna veneau cu diplome și rezultate meritorii. Aveau 10 pe linie la toate materiile. În ciuda eforturilor făcute de familie și de profesori nu s-a ales mare lucru de capul lor. Trecerea timpului a arătat că geniile nu erau chiar genii. Ci doar feciori de bani gata, cu multe ifose și pretenții ce s-au dezumflat în timp.

Am impresia că așa se întâmplă, din păcate, și cu Ianis Hagi. La pomul lăudat nu de duce cu sacul, spune un vechi proverb românesc. Noi ne-am dus. Și am rămas dezamăgiți.

Povestea lui îmi aduce aminte de fiul unui celebru antrenor al Politehnicii Iași anilor șaptezeci, venit de la București ca să scape echipa ieșeană de retrogradare. A fost atât de bun, încât i-am uitat până și numele. În memorie îmi sună un nume care începe cu M și se sfârșite cu escu. Gil Mărdărescu, parcă. Am căutat pe Google numele antrenorilor ieșeni din acea perioadă, am apelat și la ajutorul IA, dar nu l-am găsit decât cu mare greutate. De, ce să-i faci, memoria îmi mai joacă și feste. Și, se pare că și în cazul IA memoria nu funcționează întotdeauna ca un ceas elvețian. Era pe vremea când eram pasionat de fotbal și de Politehnica (pe atunci echipa se numea altfel). A trecut mult timp de atunci.

Ei, bine antrenorul salvator nu a venit singur, ci l-a adus și pe fiul lui, și l-a băgat în echipă. Mult timp, presa locală l-a protejat. L-a protejat și cea centrală. Dar, la un moment dat, nu l-a mai putut proteja. Nu exista meci să facă gafe și să nu fie huiduit. Era huiduit și numai el, ci taică-său.

Mi-a rămas de atunci în minte o frază pe care a rostit-o Mircea Radu Iacoban, care transmitea meciul la radio.

„...Are loc un atac al Politehnicii la porta adversa. Apărarea oaspeților e în derută. La un moment dat, mingea ajunge la fiul antrenorului, se lovește de el și iese afară.”

Și comentariul lui Mircea Radu Iacoban, ca într-un teatru absurd: „Mingea ajunge la Mărdarescu, mă rog, la fiul său și se lovește de Mărdarescu ca de colțul mesei, și iese afară din terenul de joc..”

Ascultându-l, meciul era transmis în direct la difuzoare, tot stadionul a izbucnit în aplauze.

La scurt timp, au urmat și huiduielile...

Nichita Danilov

A scăpat viu...

 

Se pare că Zelensky a scăpat viu și nevătămat din ghearele lui Macron. Greu, dar a scăpat. Mă refer, desigur, la scena petrecută în Biroul Oval, când președintele Ucrainei vorbește cu Trump. Macron privește fix spre el. Cu figura din ce în ce mai încruntată. Aproape oripilat de faptul că Zelensky spune altceva decât ce trebuia să spună.

Zelensky însă are actoria în sânge și simte întotdeauna de unde bate vântul. De data asta vântul bătea dinspre Trump, în timp ce din direcția lui Macron se înălța o pălălaie.

Zelensky părea să fie conștient de faptul că Macron voia ca el să se uite în ochii președintelui Macron. Zelensky l-a ignorat până la capăt. Se uita la Trump, apoi și-a întors fața spre ziariștii care i-au pus niște întrebări. Macron insista degeaba. Zelensky deja evadase din ghearele lui. Oare cum de-a a reușit să scape? E ca și cum ar fi scăpat din ghearele diavolului..

Rememorând scena, gândul mă duce la momentul când Macron își pusese ambele mâinii pe umerii lui Nicușor Dan la o întâlnire oficială cu liderii europeni și, zâmbind plin de amabilitate, nu-i mai dădea drumul. Ești al meu, ești al meu, părea să spună.

Zelensky a scăpat, dar ai noștri cum or să scape?!

Nichita Danilov

Cine va trage clapa?

 Legat de votul de blam al Austriei vizavi de intrarea noastre în spațiul Schengen: am vorbit în postarea precedentă de un reflex imperial. Trebuie să nu uităm că Austria e un fost imperiu al cărei ambiții nu au pierit cu totul. Modul în care austriecii exploatează resursele din România (petrol, gaze, lemn ș.a.) spune multe despre acest reflex.

Dar mai e o chestiune pe care trebuie s-o luăm în calcul.

La ora actuală România a devenit un spațiu de antrenament și un imens depozit de armament pentru forțele NATO. Menirea ei, printre altele, e să devină scut pentru spațiul Schengen. Pentru asta România nu va precupeți nici un efort. Inclusiv acela de a-și transforma teritoriul național într-un teatrul de confruntare.

Din pricina aceasta, țările occidentale sunt prudente.

Ele nu au nevoie de un teatru de război în interiorul spațiului Schengen...

De aceea, poate, continuă să ne țină într-o zonă gri.

Austria a avut doar misiunea ingrată de-a ne înnoda ștreangul de gât. Dar în spatele ei sunt și alte țări care au lucrat cu mănuși, acționând din umbră.

Să vedem, totuși, când și cine va trage clapa.

Nichita DANILOV