Se afișează postările cu eticheta vânt. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vânt. Afișați toate postările

vineri, 23 ianuarie 2015

Ploi, ninsori şi vânt în toată ţara, de vineri până duminică !

Meteorologii au atenţionat că, de vineri seară, 23 ianuarie, până duminică dimineaţă 25 ianuarie 2015, va ploua în cea mai mare parte a ţării, în Banat şi Oltenia cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15-20 l/mp, în zona montană, în Moldova şi local în Transilvania va ninge, iar vântul va atinge la rafală viteze de 70-80 km/h.
Potrivit avertizării cod galben emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, de vineri, ora 21.00, până duminică, ora 18.00, pe râurile mici din cele nouă judeţe se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi şi viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale.
Astfel, a fost instituit codul galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice Timiş superior, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Jiu superior şi mijlociu (judeţele Mehedinţi, Gorj, Hunedoara şi Dolj) şi pe unii afluenţi ai Oltului din judeţele Vâlcea, Dolj, Gorj, Olt şi Argeş.
Inundaţii locale se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe râurile din judeţele Gorj, Caraş-Severin şi Mehedinţi, a precizat INHGA.
Avertizarea a fost emisă ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi a cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte.
Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 10.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile.
În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe spaţii restrânse în rest.
În Banat şi Oltenia, cantităţile de precipitaţii vor fi mai abundente şi vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat, în zona deluroasă şi montană aferentă, 30-40 de litri pe metru pătrat.
În Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu viteze ce vor depăşi la rafală 70-80 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada.
Intensificări ale vântului se vor semnala, local, în regiunile sudice şi pe arii restrânse în centru, cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră şi izolat peste 55-65 de kilometri pe oră.
În cursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni va mai ninge în zonele montane, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte.
În regiunile sudice şi estice se vor cumula cantităţi de precipitaţii în jurul a 10 litri pe metru pătrat, se mai arată în informarea ANM.


                                                                                             ANMR

vineri, 29 martie 2013

Ploi şi vânt în rafale pentru acest weekend


 Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, azi, 29 martie, o informare meteo de ploi şi vânt, valabilă de vineri de la ora 23:00 până duminică la ora 23:00 în toate regiunile ţării. În intervalul menţionat temporar va ploua în toate regiunile. La altitudini de peste 1500 m precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
 Mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă şi din nou în cursul zilei de duminică, în Banat, Crişana, Maramureş, nord-vestul Transilvaniei şi în zona Munţilor Apuseni cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi izolat 25 l/mp.
 Vântul va sufla în general moderat, iar în vestul ţării şi la munte va avea intensificări temporare cu viteze de peste 50 km/h, rafalele depăşind în zona montană înaltă 70 km/h.

SÂMBĂTĂ

Valorile de temperatură vor continua să crească, astfel încât vremea va deveni normală termic în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării, unde va ploua mai ales în prima parte a zilei şi spre sfârşitul nopţii. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile în general slabe se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va avea unele intensificări la munte, în zona montană înaltă rafalele depăşind 70 km/h, dar temporar şi în Banat, Moldova şi Dobrogea, cu viteze de peste 50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în extremitatea nordică a Moldovei şi 17 grade în Muntenia, iar cele minime, în general, între 0 şi 9 grade.
 LA BUCUREŞTI
 Vremea va continua să se încălzească şi va fi normală termic pentru această dată. Vor fi înnorări temporare şi trecător condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 5...6 grade.


DUMINICĂ

  Vremea va continua să se încălzească şi va deveni mai caldă decât în mod normal la sfârşitul lunii martie. În jumătatea vestică a ţării cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua şi local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi izolat 25 l/mp. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii mai restrânse, în special seara şi noaptea şi pot fi însoţite de descărcări electrice. Vântul va avea intensificări susţinute cu precădere în regiunile vestice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la 9 grade în extremitatea nordică a Moldovei până la 23 de grade în Muntenia şi Dobrogea, iar cele minime între 2 şi 12 grade.

                                                                         Cristian LAURENŢIU