Administraţia
Naţională de Meteorologie a emis, azi, 29 martie, o informare meteo de ploi şi
vânt, valabilă de vineri de la ora 23:00 până duminică la ora 23:00 în toate
regiunile ţării. În intervalul menţionat temporar va ploua în toate regiunile.
La altitudini de peste 1500 m precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi
ninsoare.
SÂMBĂTĂ
Valorile de temperatură vor continua să crească, astfel
încât vremea va deveni normală termic în majoritatea regiunilor. Cerul va fi
mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării, unde va ploua mai ales în
prima parte a zilei şi spre sfârşitul nopţii. În restul teritoriului înnorările
vor fi temporare, iar ploile în general slabe se vor semnala pe arii mai
restrânse. Vântul va avea unele intensificări la munte, în zona montană înaltă
rafalele depăşind 70 km/h, dar temporar şi în Banat, Moldova şi Dobrogea, cu
viteze de peste 50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade în
extremitatea nordică a Moldovei şi 17 grade în Muntenia, iar cele minime, în
general, între 0 şi 9 grade.
DUMINICĂ
Vremea va continua
să se încălzească şi va deveni mai caldă decât în mod normal la sfârşitul lunii
martie. În jumătatea vestică a ţării cerul va fi mai mult noros, temporar va
ploua şi local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi izolat 25 l/mp. În
restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe
arii mai restrânse, în special seara şi noaptea şi pot fi însoţite de
descărcări electrice. Vântul va avea intensificări susţinute cu precădere în
regiunile vestice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la 9
grade în extremitatea nordică a Moldovei până la 23 de grade în Muntenia şi
Dobrogea, iar cele minime între 2 şi 12 grade.
Cristian
LAURENŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu