Se afișează postările cu eticheta viorel maier. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viorel maier. Afișați toate postările

joi, 25 iulie 2024

Viorel Maier a plecat la cele veșnice

Unul dintre cei mai importanți conducători de club din handbalul românesc (a fost conducător și la fotbal la FC Baia Mare), Viorel Maier, care a activat la clubul Minaur Baia Mare, a murit la vârsta de 86 de ani. Maier a fost președinte, vicepreședinte și secretar general al clubului HC Minaur Baia Mare.

Tot astăzi se împlinesc 6 ani de la trecerea în neființă a celui care a fost Lascăr Pană, unul dintre cele mai importante nume în handbalul românesc, cel care a înființat clubul Minaur în 1974 și a condus reprezentativa României spre cucerirea unei medalii olimpice în 1980, la Moscova.

Este incredibil ca doi dintre cei mai importanți oameni din sportul maramureșean să se nască în luna septembrie și să moară în luna septembrie, ba chiar să plece în aceeși zi.

Odihnă veșnică!

Sursa: site-ul Minaur Baia Mare

duminică, 17 septembrie 2023

Viorel Maier nu mai este...

Nu are rost să spun, știe o țară întreagă că Lascăr Pană și Viorel Maier au fost oamenii care au format, au consolidat și au avut cele mai mari succese cu HC Minaur Baia Mare. De numele celor doi se leagă cam tot ce s-a reușit de-a lungul vremii în această disciplină sportivă atât de iubită de maramureșeni.

Despre amândoi, din păcate, trebuie să vorbim la timpul trecut. Pană a devenit antrenor de îngeri în 17 septembrie 2017. Pesemne că avea nevoie de un conducător de club destoinic, așa că după șase ani, tot în 17 septembrie (!!!) l-a chemat lângă el pe Maier. Sunt convins că și acolo vor face un club și o echipă de valoare cu care vor câștiga trofee celeste, așa cum au făcut și pe Pământ.
Viorel Maier a fost și a făcut de toate la club: președinte, vicepreședinte, secretar și orice era nevoie. După 1990, cu celebra lui geantă în mână umbla pe la sponsori să facă rost de bani pentru club, într-o perioadă când toată lumea era dezinteresată de sport.
Prin 1996 dacă nu mă înșel, a venit și la noi, la Mina Șuior, să ne ceară sprijin pentru că a doua zi Minaur avea meci de campionat la Cluj Napoca și nu avea bani de cazare. Nici noi nu stăteam grozav cu banii la clubul de handbal feminin dar, după o scurtă discuție, împreună cu președintele Luca Ștefănoiu, am decis să ajutăm echipa, să nu o lăsăm să plece în ziua meciului și să intre direct în sala de joc din autocar. Am coborât din munte împreună cu Viorel până la banca din Baia Sprie, am scos banii necesari și problema a fost rezolvată.
Handbalul feminin nu prea era agreat de cei de la Minaur. Normal, o echipă în plus în Baia Mare însemna automat fonduri mai puține pentru echipa de băieții. Am avut mai multe discuții contradictorii, ca să nu le spun conflicte, de-a lungul vremii, dar mereu am reușit să trecem peste ele în primul rând datorită lui Viorel Maier. Cu calm, cu răbdare, cu sfaturile unui om cu o experiență de invidiat obstacolele au fost depășite.
Mereu am avut un sprijin în el, indiferent dacă aveam probleme la FRH, dacă era vorba de o cazare ieftină și acceptabilă când fetele jucau în deplasare, de organizarea unui turneu, de o discuție prietenească cu arbitrii pe care noi îi consideram ostili și multe altele. Mereu am avut multe de învățat de la acest om deosebit.
După ce am intrat în presă am scris mai multe articole critice despre privatizare dubioasă a unui important obiectiv economic din Baia Mare, demolat ulterior pentru a face loc unui mall. Mai târziu am aflat că persoana pe care o acuzam făcea parte din familia lui Maier. Când ne-am întâlnit nu mi-a reproșat nimic. „Ți-ai făcut meseria, ai prezentat documente, ai fost corect. De aici încolo e treaba altora să stabilească adevărul. Rămânem prieteni în continuare, nu sunt supărat pe tine”. Și am rămas, chiar dacă în ultima vreme ne-am văzut din ce în ce mai rar, doar pe FB și la telefon ne consultam în unele probleme.
Umblând cu servieta după bani pe la autorități și agenți economici, președintele Maier a reușit cu Minaur să câștige două titluri naționale în 1998 și 1999, cea mai mare performanță internă din istoria clubului la acea dată. Nu pot fi uitate cele două Cupe EHF din 1985, 1988 și cele trei semifinale de Cupa Cupelor (1979, 1981 și 1986), performanțe obținute alături de Lascăr Pană.
E greu de crezut că handbalul băimărean va mai avea vreodată un conducător de talia lui Viorel Maier. Numele lui va rămâne veșnic în istoria clubului și în memoria iubitorilor acestei discipline sportive. Vom fi mai săraci, mai triști și mai singuri fără acest om de excepție.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!

Grigore CIASCAI

miercuri, 17 mai 2023

La multi ani binecuvantati domnule ing.Constantin Pantiru!


 Zilele trecute, am făcut câteva comentarii pe marginea unui ”document” emis de de H. C. Minaur Baia Mare, cu ocazia câștigării primei ediții a CUPEI ROMÂNIEI la handbal masculin, în anul 1978.

Printre semnatarii documentului respectiv, se află și domnul Ing.Constantin Pantiru, care azi împlinește frumoasa vârstă de 76 de ani.
Nu multă lume mai știe, că din "foamea" uriașă de performanță, din dragostea enormă pentru handbal, și datorită posibilităților oferite de conducerea acelor vremuri, HANDBAL CLUB MINAUR, a fost construit atipic, adică începând cu ACOPERIȘUL, și avea apoi s-a finalizat FUNDAȚIA. Și asta, pentru că era nevoie de înaltă performanță, imediat ("ieri" dacă s-ar fi putut).
Soluția era una singură, și anume, aducerea de antrenor și handbaliști DE MARE VALOARE.
Printre cei aduși a fost și TICĂ, sărbătoritul de azi, inginer constructor, care alături de alți absolvenți de studii superioare, în special la Cluj, antrenați de Lascar Stavru Pană, au putut și au realizat acest deziderat al băimărenilor.
O parte dintre aceștia, sunt "semnatarii" documentului în cauză.
Tică, a fost oarecum o excepție, fiind singurul care a dorit să-și practice meseria, în care a devenit Director Tehnic în cadrul Primăriei Baia Mare, funcție de pe care s-a și pensionat.
Tică a fost una dintre "rotitele ceasului Minaur", care a funcționat perfect atâția ani, aducând glorie sportivă Băii Mari, Maramureșului și desigur României.
Sportiv de mare valoare, onest, integru, optimist, dăruit total handbalului, bun prieten și un mare mobilizator al colegilor de echipă, a fost un element extrem de important în rezultatele obținute de H. C. Minaur.
La ceas aniversar îi doresc multa sănătate și fericire alături de cei dragi în fiecare zi a anului.

Cu stimă și respect pentru aportul excepțional adus la realizările clubului MINAUR, și cu multă prietenie,
Viorel Maier

luni, 19 iulie 2021

Viorel Maier: ”Este o mișcare greșită demiterea lui Buceschi, o prostie mai bine zis”!


 Îmi exprimam cu ceva vreme în urmă, felicitările cuvenite echipei feminine de fete C. S. Minaur Baia Mare, pentru rezultatul foarte bun, locul doi în Liga Florilor, cu drept de participare în cupele europene, rezultat obținut ca urmare muncii de calitate a tuturor factorilor implicați în performanță la acest club, începând desigur cu sportivele și staful tehnic condus de Costică Buceschi. Remarcam de asemenea calitatea sportivelor aduse la echipă, ca urmare plecării unora dintre sportivele importante.

Mai spuneam că pentru obținerea în continuare a performantelor înalte la nivel național și internațional, este nevoie ca clubul să funcționeze ca un ceasornic elvețian.
Se pare că experiența pe care o am în domeniu, m-a făcut să simt ceva. Un "ceva", care a început să își arate colții, prin îndepărtarea antrenorului principal, consecutiv îndepărtării celorlați membri ai stafului tehnic, indiferent de "calea" aleasă și folosită de cei care au făcut-o.
Este o mișcare greșită, o PROSTIE mai bine zis,care demonstrează o "infantilitate" în mintea celui care a dispus acest lucru.
Dacă echipa era finanțată de un "Becali", acceptam, deoarece erau banii lui, și pe el atâta îl duce mintea. Dar echipele clubului MINAUR, sunt finanțate din banii băimărenilor, și nu te poți juca cu banii publici, așa cum te duce mintea sau interesul.
Mi se pare că băimărenii și în special fanii cotizanți ai echipelor de handbal, au dreptul la o explicație publică, făcută într-o conferință de presă, anunțată din vreme, fără restricții la participare, în care persoanele care au dispus și executat măsura in cauză, să explice motivele reale care au dus la "încetarea amiabilă (?)" a contractului cu Costică Buceschi.
Dacă se dorește în continuare înaltă performanță, este nevoie de SERIOZITATE, RESPONSABILITATE ȘI FAIR-PLAY.
Cine nu are aceste calități, nu are ce căuta pe funcție, indiferent de nivelul acesteia.

Autor: Viorel MAIER, ex-președintele clubului MINAUR BAIA MARE