sâmbătă, 1 noiembrie 2025

Dârele lăsate de propagandiștii veninoși...

Publicistul Cristian Tudor Popescu a reacționat dur la campania declanșată în ultimele zile împotriva Oanei Gheorghiu și a spus că, în frunte cu Daniel Zamfir „Frăția Șobolanilor a început să forfotească”.

În replică, liderul senatorilor PSD îl catologhează pe CTP drept „otrava societății” și îi prezintă lista de spitale publice pe care le construiesc administrațiile PSD.
Replica senatorului
A venit momentul ca „otrava societății", Cristian Tudor Popescu, sǎ mǎ jignească și pe mine pentru cǎ am îndrăznit sǎ afirm cǎ implicarea, absolut lăudabilă de altfel, a dnei Gheorghiu în construcția unui corp de spital la Marie Curie, nu a fost voluntară, întrucât dânsa, si probabil si partenera ei, au fost remunerate din aceste donații cu câte 5000 de euro pe luna.
N-am acuzat, doar am încercat sa răspund unei propagande virulente care vorbea de o acțiune caritabilă, de voluntariat. Și am mai îndrăznit sa spun ca e o minciună sa afirmi că singurul spital din Romania in ultimii 35 de ani a fost construit de aceste doamne.
Sunt zeci de corpuri de spitale noi, de corpuri reabilitate de primăriii si consilii județene in foarte multe locuri din țară si chiar patru în Bucuresti, sub ochii propagandistului CTP.
Dar nu, pentru propagandistii adunati in „Fratia Sobolanilor" nu adevărul contează. Ei au o misiune pentru care sunt bine plătiți. Sau pardon, misiunea lor e "acțiune civică". De 35 de ani, cu bani mulți, veniți pe filiera Soroş, se lucrează intens la demonizarea PSD. A spus-o chiar Elena Udrea, parte integrantă a rețelei de atunci.
Acum nu mai e vorba doar de PSD. PSD-ul a demonstrat ca e "hard to die" in ciuda strădaniei propagandiștilor care vor sa dispară pur si simplu. Oamenii nu vor, si ei, propagandistii urii, turbeaza pur si simplu. Si ca să vă citez din cel pe care-l preaslăveați până mai ieri: „Ghinion"!
Curentul asta progresist, denaturat, de tip woke, atacul la Biserica, la normalitate, e cancerul care lovește in fibra umană. Iar cei care-i finanțează pe propagandiștii d'alde Popescu fix asta urmăresc!
Si pentru că văd ca v-a preocupat traseul meu, politic, dle Popescu am sa vă spun doar atât: sunt mândru ca m-am opus vehement atât lui Basescu cat si lui Orban, motiv pentru am fost exclus din partid. Eu am ramas cel care, in ciuda opoziției propagandei feroce si a celor care va folosesc si pe dvs, am reușit sa fac dreptate celor care erau pur si simplu tâlhăriți de unele banci, IFN-uri si recuperatori!
In timpul asta, dvs continuați si picurați otravă in societatea românească si sa ne învrăjbiți. Mă uit la adulatorii dvs si constat un lucru cert: ati devenit model pentru cei pentru care jignitul e singura forma de manifestare publică.
Ce sa zic, ati reușit! Si dacă de la toate trusturile de presă pe unde ati fost ați plecat pe ușa din dos, rămâneți in istorie ca un propagandist trist, frustrat si neîmplinit care varsa venin in singur loc unde i-a mai ramas, pe facebook.

C.L.

Cornel Nistorescu: Poporul cătrănit căptușit cu amăgiri

 


Vă dați seama ce neputință și ce disperare ne cuprind dacă săptămînă de săptămînă și lună de lună ne cade cîte un bolovan în cap? Și nu vorbesc de scumpiri, de minciuni grosolane, de inundațiile verbale și găunoase de pe televiziuni, de greșelile zilnice și prostești ale politicienilor, ci de pericole majore, amenințătoare pentru țară.

Am zburat de pe lista care ne adusese aproape de Visa Waiver și zicem că nu-i nimic. O descurcăm în viitor. Avem promisiuni! Promovăm sfertodocți și vorbeții cu  acuzații  aberante la adresa administrației americane și a președintelui Trump, lăsînd la liber și cu aplauze  unele afirmații antidemocratice și zicem că-i bine, că-i europenește, legăturile sunt solide, că progresăm și suntem în rînd cu lumea și  pregătiți să i-o luăm înainte.

Americanii își reduc trupele din România și le mențin pe cele din Polonia, iar presa noastră  păpușată  se  strofoacă să convingă poporul strîns cu ușa sărăcirii  și a taxelor  că nu-i nimic, că suntem pe drumul bun și ce ni se întîmplă este trecător și  nesemnificativ. Exact cum zice Bolojan. Ba, useriștii progresiști  (pînă la inconștiență!) se grăbesc să ascundă asemenea  semnale negative cu slujbe în Catedrala Mîntuirii Neamului, dedicate ministrului împiedicat și neinstruit și  vitejilor militari ai armatei române.

Mai săraci cu duhul decît Moș Teacă și mai tupeiști decît Marinarul de Traian Băsescu, useriștii de azi cer numai cătușe și se chinuie să ne prostească în văzul lumii  și să anuleze orice judecată logică și concluziile de bun-simț.

Au făcut praf încrederea în relația cu cel mai important partener strategic al României, totul pentru a ascunde crima politică din decembrie. Suntem duplicitari și complici, refuzînd să punem la dispoziția administrației Trump toate detaliile implicării lui Joe Biden și Antony Blinken în anularea alegerilor din România. Ai noștri se tem de prăbușirea lor după instalare, fără să-și dea seama că rămîn pe post de complici și tăinuitori ai unei fapte penale comise de doi americani (președinte și secretar de stat) pe teritoriu străin, fapt condamnabil de legea americană. Și mințim populația cu nerușinare că e bine, că înflorește prietenia, că Oana Țoiu i-a vrăjit cu zîmbre, că relațiile noastre se dezvoltă, că ne întărim apărarea, cînd de fapt suntem marginalizați, puși sub semnul îndoielii, riscînd securitatea țării și toate cîștigurile strategice de pînă acum.

Ne depărtăm de americani pentru că Nicușor Dan, Oana Țoiu și Ionuț Moșteanu și tot grupul politic useristo-sorosist  nu pot comunica nici cu poporul, nici cu americanii, nici  măcar cu organismele internaționale care le seamănă,  rezumîndu-se doar la strategia militară a la madam Von der Leyen.

Generali ai armatei române, activi sau în rezervă, se înghesuie pe televiziuni  și  pun umărul la îmbrobodirea populației și la  ascunderea  eșecului nostru strategic și  diplomatic. O dregem cu slujbă la Catedrală și domnul Goe și cu coana  Joițica, specializată în fizică și matematică, ce țin drumul șarpelui și adoptă poziția struțului  în politica  României.

Pe televiziuni curge din ce în ce mai multă publicitate programată de Uniunea Europeană și plătită de a sa Comisie. Dar nu  este vorba de o promovare bazată pe dezbateri și argumente, ci  de una cu limbă de lemn, comercială, ca la dero, ca la reducerile de la Lidl și ca la ciocolata Dubai, o campanie care încearcă să ne îmbete cu drepturi și libertăți despre care devine periculos să te îndoiești, că o iei peste gură sau rămîi fără televiziune și fără ziar.

Plouă și tună cu succesele și isprăvile mormolocilor politici, cu măsuri și cu un viitor negru împachetat cu flori de hîrtie cerată.

Cît și pe cine plătește acum Comisia Europeană ca să își insereze pe televiziuni spoturile de promovare lîngă cele cu Superbet și Unibet și Casa pariurilor? Se văd semnele unui efort concentrat, orchestrat și ordonat de a împacheta cu fundă roz un dezastru diplomatic european și românesc, în același timp.

Se arată a fi din ce în ce mai „nasoale” rezultatele nepriceperii  noului val de sfertodocți și mediocri, cei care nu văd mai departe de lungul nasului și nici mai sus de fruntea lor îngustă.

Și ce fac românii noștri? Din  ce în ce mai cătrănit, poporul își caută scăpări și puncte de sprijin, iar cei tineri, loviți de boala sorosismului și a progresismului  adaptat la prefăcătoriile dîmbovițene, se adună al Universitate. Și, în loc să se îndrepte spre  guvern și să ceară socoteală autorităților, se duc la Colectiv și nu zic nimic  de o tragedie îngropată de autorități, de un stat neputincios, incapabil să stabilească de ce mor copii din neglijență, de ce explodează blocuri, de  ce ard spitale, de ce sunt atîția mari corupți cu „fapta nu există”.

Probabil că nici ei nu au suficientă luciditate (sau nu vor să afle) că mediocritatea pe care au sprijinit-o domină, conduce și face toate jocurile în România.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa:  https://www.cotidianul.ro/poporul-catranit-captusit-cu-amagiri/


                                                   Foto: Adriana Neagoe

Cuvântul editorului - SUFLET DE FEMEIE


Cartea Suflet de femeie semnată de inconfundabila Mihaela CD,  s-a născut din vibrația unei harpe interioare, într-un  regal liric al sufletului în care cuvântul nu este doar purtător de sens, ci și de lumină, de muzică, de destin.

Mihaela CD scrie cu măiestria celor care trăiesc frumos. În versurile ei pulsează armonii, se țese muzica interioară a ființei, iar fiecare poem are parfumul unui gând netrăit până la capăt. Din fiecare strofă răzbate o blândețe regală, o înțelepciune care mângâie și luminează. Poezia ei nu vine din zgomotul lumii, ci din tihna sufletului care cunoaște iubirea, dorul, tăcerea și strălucirea clipelor în care timpul capătă răbdare.

Cartea de poezii Suflet de femeie este scrisăcu seva inimii poetei Mihaela CD, drept ofrandă a sufletului, o arhitectură a emoției în care fiecare vers devine punte între om și divin, între amintire și speranță, între ceea ce suntem și ceea ce tânjim să fim. Poeta invită  la iubiretransformând emoția în împărtășire.

 Poezia Mihaelei CDeste frumoasă, înaltă și  clară precum o rugăciune rostită în șoaptă, impunătoare precum un imn scris în vitraliile unei catedrale interioare.Versul său se formeazăîn aurora sufletului,  șlefuit cu migala unui bijutier, iar fiecare strofă pulsează în ritmul unei inimi care a cunoscut, cu demnitate, toate anotimpurile iubirii.

Iubirea este  prezentăîn toate formele sale, clocotitoare sau domolită, împlinită sau dorită, dăruită sau pierdută. Iar dincolo de iubire, este bunătatea, acea calitate nobilă care străbate tăcut fiecare filă. Și peste toate, precum o coroană nevăzută,  stă demn, credința, ca o coloană de lumină, calmă, senină, profundă.

Fiecare poezie este o fereastră către un cer diferit. Unele deschid zarea unei iubiri împărtășite, altele ating nota melancolică a unei așteptări. Dar dincolo de temă, dincolo de emoție, se simte acel fir de aur care unește toate trăirile, credința în frumos, în bunătate, în Dumnezeu, în acea forță caldă care leagă toate sufletele între ele, tainic și sigur.

În paginile volumului Suflet de femeie nu dai buzna, nu  intri pur si simplu, ci pășești ușor, ca într-o grădină în care florile nu se explică, ci doar se privesc.  Mihaela CD  întinde  un covor catifelat, pe care cititorul e invitat să pășească desculț, în liniște. Nu este doar o invitație la lectură, ciși la regăsire, la acel moment intim în care versul se simte și se trăiește.

Poezia Mihaelei CD are harul rar de a oferi totul, dragoste, căldură, bunătate, înțelepciune,  o poezie ce uneori lasă loc misterului  din  respect față de muzica tainică a inimii. Fiecare vers pare să fi fost deja spus undeva, de un înger tăcut sau de un gând vechi pe care l-am uitat, dar pe care sufletul îl recunoaște fără efort. Și totul e așezat cu o demnitate firească. Fiecare poezie pare scrisă cu o pană înmuiată în cerneală de   timp și lumină, în tăcerea care vorbește mai mult decât orice declarație într-un miracol discret al cuvântului.

Aici, iubirea e mai mult decât un sentiment, e un loc, un spațiu sacru în care ne recunoaștem fiecare, chiar și fără să ne fi întâlnit vreodată. Dorul nu este o absență, ci un pasaj intre trecut si prezent, iar  trecerea anilor nu aduce uitarea, ci așază, cu grație, lumina peste amintiri.

Ritmul versurilor aduce cu el echilibrul, iarrima curge lin, ca o apă clară care știe drumul către mare. Fiecare cuvânt este ales cu migală, dar mai ales cu iubire. În spatele fiecărei poezii se ghicește un spirit nobil care a ales cu grijă nu doar ce spune, ci și cum spune. Este acel tip de poezie care se aude și cu ochii închiși, care se simte în tăcere și rămâne mult după ce pagina a fost întoarsă.

Mihaela CD oferă spațiu slovelor, le dă aripi, lăsându-le să respire, să se înalțe. Poezia sa este o formă de a exista în lume cu noblețe, cu bunătate, cu muzică interioară. Este felul în care sufletul ei se rostește, fără a ridica vocea.

Volumul Suflet de femeie reprezintă în fapt semnătura discretă a unei viziuni artistice care refuză vulgarul și alegoria facilă, în favoarea unei poezii care îmbină delicatețea cu rigoarea, sensibilitatea cu structura, emoția cu muzicalitatea,  devenind  simbolul unei existențe trăite cu luciditate și sensibilitate. Această carte este, în cele din urmă, un gest de iubire. Iubire față de cuvânt, față de frumusețe, față de ceea ce e adânc și delicat în om.

Poezia este pentru Mihaela CD o respirație a sufletului   care se așază tăcută, cu grație, în inimile pregătite să o primească, un act de rezistență delicată,un gest de închinare în fața sensibilității, a adevărului interior, a memoriei afective.

Cine citește cartea Suflet de femeie cu ochii sufletului său, va înțelege că aici nu e vorba despreconfesiune, ci despre comuniune, nici despre biografie, ci despre transfigurare. Poeta Mihaela CD nu scrie despre ea, ci prin ea.

Scriitoarea Mihaela CD nu își scrie doar gândurile, ci își oferă lumina. Sufletului.Aceasta este moștenirea Mihaelei CD: o poezie cu suflet mare, o voce clară și senină în corul lumii  literare contemporane, o prezență care oferă nu doar versuri, ci alinare, nu doar frumusețe, ci adevăr.

 

Johnny Ciatloş Deak

membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenți din România,

Senior editorGlobartUniversumPublishingHouse Canada



Ion Rahoveanu - Poetul impersonalității lirice

Nume: Ion Rahoveanu (născut sub numele real Ion Bască)

Data nașterii: 5 octombrie 1928

Locul nașterii: Răhău, județul Alba (sat, familie agricolă ortodoxă)

Studiile: şcoală primară în Răhău (1936-1940), gimnaziu în Sebeş (1940-1943), liceul „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, absolvit în 1948. Studii universitare de filologie; debut literar în reviste locale.

Carieră: după facultate, redactor la radio Cluj (1957-1970), redactor la revista „Tribuna” (1970-1972), apoi funcţii de conducere (inspector, director) la instituţii culturale din Cluj.

Deces: 1994.

Ion Rahoveanu este poet, cu o operă lirică prolifică. Iată câteva dintre volumele majore:

·        Strada Mică (poezie, 1964)

·        Creanga de măslin (debut editorial, colecția „Luceafărul”, 1961)

·        Volum( e) ca Spațiul cardinal (1982), Sideralul (1984), Intrarea în memorie (1987), Harta meridianelor (1991)

·        Alte titluri cunoscute: Între cetăți și râuri

Pe lângă poezie, a scris și reportaje, a publicat în reviste literare și antologii, a avut activitate cultural-editorială în presa culturală locală.

Poezia lui Rahoveanu se remarcă prin impersonalitatea lirică: subiectivitatea nu apare în mod direct, ci mediată prin atmosferă, peisaj, reflecție.

Temele centrale: peisajul agricol și industrial, cosmosul, reminiscențe memoriei, spațiul geografic al Ardealului (cetăți, râuri), sentimentul timpului și al trecerii, natura, dorința de universalizare prin imagini concrete.

Motive recurente: râul, cetatea, drumul, memoria, linia orizontului, contrastele între rural/industrial, dintre om și natură, dintre spațiu intim și spațiu cosmic.

·        Limbajul poetic: se observă o cerebralizare a imaginii, gândire meditativă, adesea motive simbolice, imagini care nu se ordonează ierarhic, ci coexistă, se suprapun.

Note critice

Marian Popa, în Dicționar de literatură română contemporană, despre Rahoveanu: poeta vocația cerebralizării nesistematice, a meditației păstoase, fără orgoliu al logicii, în care totul capătă semnificații egale prin absența unei ordini clare.

Critica apreciază varietatea tematică, mai ales modul în care autorul depășește simpla descriere a peisajului: memoria și spațiul (cetăți, râuri) devin simboluri ale devenirii, ale rădăcinilor și ale trecerii.

Unele observații critice: deși poezia are forță evocatoare, unii semnalează riscul unor imagini oarecum predictibile sau repetabile; de asemenea, din perspectiva stilistică, o tensiune între dorința de universal și particularitatea locului care nu mereu este rezolvată armonios.

Ion Rahoveanu ocupă un loc semnificativ în lirica ardeleană contemporană, contribuind la definirea unei voci care îmbină nostalgia pentru loc, natura, memoria, cu reflecția asupra timpului și spațiului.

Opera sa reflectă dinamica socială și culturală a regiunii: drumuri, cetăți, râuri – elemente concrete care devin simboluri ale continuităţii şi ale identităţii.

Prin volumele sale, Rahoveanu devine parte din discursul liric mai larg al literaturii române contemporane, mai ales în zona de contact dintre rural și industrial, dintre trecut și prezent.

Al. Florin Țene

Bibliografie selectivă

 1.     „Creanga de măslin” – volum de poeme, debut (colecția Luceafărul)

2.     Strada Mică (1964) – poezie, un prim volum important ca expresie a vocii poetice tinere.

3.     Spațiul cardinal (1982)

4.     Sideralul (1984)

5.     Intrarea în memorie (1987)

6.     Harta meridianelor (1991)

7.     Între cetăți și râuri – volum cunoscut, contribuie la fixarea unei imagini a spațiului ardelean și a relației om-loc.

Surse critice

·        Marian Popa, „Dicționar de literatură română contemporană” – articol despre Ion Rahoveanu

·        Studii diverse și cronici în reviste literare locale și centrale, cu observații asupra motivelor poetice, asupra limbajului și asupra problematicii memoriei și locului (revista Luceafărul, Tribuna etc.)

Articole / Cronici identificate

1.     Cronica literară despre volumul Cerul dintre noi de Ion Rahoveanu, semnată de Radu Enescu, publicată în Tribuna, nr. 22, 30 mai – discută structura lirică, muzicalitatea interioară versus vizibilitate a ritmului.
– Utilă pentru analiza stilistică: cum este percepută arhitectonica poemului, ritm interior vs aspect exterior.

2.     „Micu, Dumitru. Brazi, iarbă, paparude. [Ion Rahoveanu]”, în Limbaje lirice contemporane. Bucureşti, Minerva, 1988.
– Analiza este în context de antologie/eseu, comparativ cu alţi poeţi lirici contemporani.

3.     Cronica „Romanul în două oglinzi” de Ion Rahoveanu, în Convorbiri Literare (1973, august). Autor: Doina Cetea.

 

România reală

 

La 31 octombrie 1953, orele 22, au fost executaţi, în Valea Piersicilor din spatele Fortului 13 Jilava, cei 13 luptători anticomunişti paraşutaţi de aviaţia militară SUA şi susţinătorii lor locali, condamnaţi în procesul intentat de comunişti la 12 octombrie 1953. În acea noapte au fost împuşcaţi la zidul Jilavei: Alexandru Tănase, Ion Golea, Ion Samoilă, Alexandru Popovici, Ion Tolan, Gavrilă Pop, Ion Buda, Gheorghe Dincă, Mihai-Vasile Vlad, Erich Tartler, Ion Iuhasz, Ion Cosma, Aurel Corlan.

C.L.

Cuvântul editorului - Simfonia gândurilor


Mihaela CD este o autoare prolifică, cu o putere creatoare extraordinară, arzând până la ultima picătură pe altarul creației precum o lumânare. Fie că vorbim de proză, critică literară, aforisme, poezii sau articole, Mihaela CD este întotdeauna pregătită pentru noi proiecte.

Iată că și de această dată bine-cunoscuta scriitoare Mihaela CD ne invită la un regal de frumusețe, gingășie, finețe și noblețe sufletească. Ne aflăm în fața unei cărți deosebite, cu un titlu foarte sugestiv, SIMFONIA GÂNDURILOR, o carte ce adună cu rafinament, într-o simfonie de gânduri, lucrări de critică literară, eseuri și articole diverse.

Așa cum ne-a obișnuit în scrierile sale în calitate de scriitor, poet, cronicar sau jurnalist, în cele peste 20 de cărți personale, autoarea Mihaela CD ne surprinde de fiecare dată cu prospețimea gândurilor şi ideilor sale. Fiecare carte pe care o scrie are acel ceva unic și magic în același timp.

În cartea SIMFONIA GÂNDURILOR vom întâlni o împletire de trăiri, emoții și vibrații ale sufletului, pentru că scriitoarea Mihaela CD scrie cu sufletul, cu sinceritate și cu multă dragoste pentru cititori, indiferent de subiectul pe care îl tratează sau de genul literar pe care îl folosește.

Pentru scriitoarea Mihaela CD, cuvântul are forma unui dulce alint, a unei blânde povețe sau învățături pline de înțelepciune dar, în același timp, atunci când e cazul, va folosi fără tăgadă slova sa drept armă de luptă pentru a încondeia nedreptatea.

Mihaela CD este un scriitor al adevărului și al dreptății, un model de demnitate și noblețe sufletească, pentru care cuvântul scris are valoare de tezaur. Mihaela CD este o apărătoare a valorilor morale și umane, a respectului și bunei cuviințe, a tradițiilor și a credinței. De aceea ea scrie cu o mare responsabilitate pentru generațiile ce vor veni și cărora dorește să le lase moștenire adevărate lecții de curaj, demnitate și verticalitate.

Cuvintele Mihaelei CD se adresează sufletelor deschise avide de frumos și lectură de aceea trec cu mare ușurință poarta sufletului cititorului și se așază lipite de inima acestuia unde rămân multă vreme.

Cititorii se regăsesc în rândurile scrise de Mihaela CD, simțind și trăind puterea cuvintelor așezate pe fiecare filă de carte. Această comuniune  în trăire alături de scriitoare face din lectura acestei cărți un privilegiu.

Vă invit așadar să gustați din magia și bogăția acestei noi cărți ce poartă semnătura Mihaelei CD, ce se va desfășura elegant în fața ochilor dumneavoastră într-o simfonie a gândurilor.

 

Johnny Ciatloş Deak

membru al UniuniiJurnaliştilorIndependenți din România,

Senior editorGlobartUniversum  Publishing House Canada


 

 

Gluma zilei - Halloween 2025 („Sug sângele poporului!”)

 


Cuvântul editorului  

 


Cuvântul editorului

 

Unele cărți  se nasc din necesitatea de a spune, altele din noblețea de a cânta. Există momente rare în care sufletul lumii se așază într-un trup de vers, momente în care timpul, cu toată neliniștea lui, tace o clipă și ascultă. În astfel de clipe se nasce grăbit și deloc întâmplător cărți precum Viață Violetă, dintr-o necesitate tainică a frumosului de a se face auzit.

Volumul de poezii Viață Violetă publicat la editura Globart Universum în anul 2025, ce poartă semnătura autoarei Mihaela CD,  este o invitație la  regăsirea de sine, la  acea stare de bine și frumos a sufletului după care tânjim cu toții.

Mihaela CD este un nume cunoscut în peisajul literar contemporan. Autoare a peste douăzeci de cărți personale de autor, poetă, romancieră, critic literar și un spirit profund implicat în promovarea valorilor autentice, este recunoscută nu doar pentru rafinamentul versului, ci și pentru eleganța discursului intelectual.

Într-o epocă grăbită, unde sunetul cuvintelor e tot mai adesea golit de rezonanță, Mihaela CD readuce în prim-plan arta poeziei în vers clasic așa cum trebuie ea să fie: o artă înaltă, sonoră, cu ritm și rimă, o arhitectură interioară a unei voci poetice cristaline și inconfundabile. Poezia sa exprimă stări, trăiri, emoții iar prin acestea înnobilează.

Titlul volumului Viață Violetă care este în sine o metaforă desăvârșită, este dat de  poezia cu același nume. Violetul este culoarea regalității, a spiritului nobil, a înțelepciunii și a  introspecției, culoarea sufletelor care nu cer nimic, dar oferă totul. Această ’’viață violetă’’ nu este una convențională, ci o viață filtrată prin prisma sufletului poetic, acolo unde emoțiile capătă contururi muzicale, iar gândurile devin dansuri diafane de lumină.

Această carte este, în esență, o partitură sufletească scrisă cu rime care respiră în perfectă armonie, cu versuri care curg ca o simfonie, cu imagini care se decantează în inima cititorului precum ecoul unei arii divine. Poezia Mihaelei CD are această calitate rară, aceea de a te înălța fără să te oblige, de a te purta fără să te rătăcească. Este o poezie vie, care nu se consumă la prima lectură, ci se revelează, se deschide, se împlinește, odată cu fiecare revenire.

Dar poate cea mai mare noblețe a acestei cărți este discreția ei. Într-o lume în care zgomotul se confundă cu adevărul, Viață Violetă vine ca o lecție de tăcere aleasă, care vrea să înalțe, cerând o clipă de reculegere. Poeta Mihaela CD  este mai degrabă un oficiant al sacrului decât un interpret al propriei suferințe.

Culoarea violet, cu toată încărcătura ei nobilă, conferă acestei cărți o vibrație aparte. Violetul este amurgul ce nu se teme de întuneric și zorii care nu cer lumină. Este misterul și blândețea, forța și delicatețea, eleganța care nu are nevoie de cuvinte grele ca să rămână. Este culoarea înțelepților, a reginelor tăcute, a împăraților puternici și a poeților care nu scriu pentru a fi citiți, ci pentru a fi înțeleși. Este culoarea meditației și a regăsirii interioare. Este, poate, singura culoare care nu poate fi grăbită.

Această carte este o ofrandă adusă vieții în forma ei pură, esențială. Și dacă ai deschis această carte, nu e pur întâmplător. Înseamnă că ai fost chemat, nu cu sunete, ci cu vibrație. Și, odată intrat, nu vei mai putea uita această lumină violetă care îți va rămâne undeva, în colțul inimii, ca o amintire a unei frumuseți pe care nu o poți explica, dar nici nega.

Viață Violetă este mai mult decât un volum de poezii, este o stare de spirit, un timp al inimii, un orizont în care cuvintele nu mai sunt simple vehicule ale ideii, ci freamăt, lumină și tăcere. O elegie a timpului frumos trăit, o odă adusă iubirii sub toate formele sale, o rugăciune nescrisă rostită cu gingășie. Este o carte care înalță fără efort, care așază liniște în locul unde deseori sălășluiește agitația, care aduce lumină acolo unde cuvintele obișnuite nu mai pot ajunge.

Violetul e culoarea sfârșitului de zi și a începutului de visare, iar Mihaela CD precum un martor al nevăzutului,  are darul rar de a formula întrebările pe care le simțim fără a le putea rosti. Poezia ei atinge, fără a strivi; deschide, fără a forța; vindecă, fără a diagnostica. Iar în acest gest tăcut de apropiere, în această tandrețe a limbajului, se ascunde adevărata noblețe a unui poet.

A citi această carte înseamnă a te așeza într-un spațiu în care timpul își pierde asprimea, acolo unde durerea este recunoscută, dar nu cultivată. Iar versurile sale nu reflectă doar o viață, ci viața însăși, așa cum este ea când e privită cu luciditate și trăită cu noblețe.

Viață Violetă este o oglindă în care se pot recunoaște toate sufletele care au iubit, au pierdut, au sperat, au așteptat, au tăcut. Și din această recunoaștere se naște legătura secretă dintre scriitor și cititor, acea legătură care nu se explică, ci doar se simte.

În paginile acestei cărți vom găsi, o eleganță rară, o măreție tăcută, o frumusețe care așteaptă să fie descoperită. Poezia Mihaelei CD este  precum violetul din titlu, fascinează,  rezonează și rămâne în suflet.

Aceasta este cartea Viață Violetă un poem lung cât o existență, o declarație de fidelitate față de tot ce este profund, sincer și curat. O carte care nu se termină când se închide, ci abia atunci începe.

 

Johnny Ciatloş Deak

membru al UniuniiJurnaliştilorIndependenți din România,

Senior editorGlobartUniversum  Publishing House Canada


 

De la Doină la Rembetiko

                                de Gheorghe Pârja

Sunt întâmplări care dezleagă vremea! Întâmplări care reînvie profunzimea unor prietenii care mi-au marcat viața. Despre ce este vorba? Mai zilele trecute, primesc un telefon cu număr necunoscut, și, cum am fost învățat, nu răspund. Peste câteva ore, telefonul revine. Încalc consemnul. Se prezintă: sunt regizorul Cristian Radu Nema, am telefonul dv. de la profesorul meu, pictorul Mihai Bandac, și m-a rugat să vă invit la „Zilele Filmului de Patrimoniu în Maramureș”.

Așa, sâmbătă 25 octombrie, am fost în sala Millenium din Baia Mare. Filmul se numește „De la Doină la Rembetiko – o rapsodie balcanică”. Acolo i-am cunoscut pe regizorul Cristian Radu Nema, fost student al artistului plastic Mihai Bandac și pe scenarista Bianca Beatrice Michi. Înainte de proiecția filmului am vizionat expoziția virtuală cu picturile lui Mihai Bandac, cu fundal sonor din muzica unică a lui Dumitru Fărcaș. Bianca mi-a dezlegat înțelesul cuvântului grecesc din titlu. Rembetiko este un gen muzical aparținând muzicii grecești, care în ultimii ani a revigorat în țara de origine. Și Doina românească și Rembetiko grecesc făcând parte din patrimoniul UNESCO.

Am discutat și despre Doina românească și sentimentele pe care le exprimă, precum dorul, jalea, dragostea, revolta, sau tristețea, înstrăinarea. Pentru că filmul documentar artistic își propune să creioneze confluența dintre două genuri muzicale aparte, ce reprezintă spiritualitatea a două popoare ce se întâlnesc într-un spațiu cultural unic. Ambele, așa cum spuneam incluse în patrimoniul imaterial UNESCO. Filmările au fost făcute în Maramureș și Grecia, documentarul având la bază și corespondența epistolară dintre bunicul autoarei scenariului, doamna Bianca, și marele nostru, Panait Istrati, de la a cărui naștere s-au împlinit, anul trecut, 140 de ani. Pe ecran l-am văzut și pe prozatorul grec Nikos Kazantzakis, prietenul lui Istrati. A apărut apoi și marele Romain Rolland, cu o scrisoare pentru Panait Istrati.

După vizionarea filmului mi-am dat seama că pe lângă valoarea sentimentală, este vorba de valori de patrimoniu. A rămas pentru mine și o temă de meditație pentru a descifra asemănările dintre cele două genuri muzicale, puse pentru prima dată în oglindă. La premiera filmului au fost și Maria Leordean și Maria Casandra Hauși, cu fiul Matei, personaje ale filmului. De altfel, Casandra este coloana vertebrală a peliculei, cu episoadele referitoare la Maramureș, aducându-l în imagini și pe neuitatul Nicolae Pițiș. De altfel, la intrare, artistul fotograf Rafael Nicolae Stoian a expus câteva imagini în memoria lui Nicolae Pițiș. I-am văzut alături de Casandra pe profesorul de muzică din Sighetul Marmației, Gheorghe Pop, Horitoarele din Lăpuș, surorile Danciu din Costeni, Maria Leordean din Leordina, Ioan Pop din Hoteni (Grupul IZA), Ștefan Cosma din Vișeul de Jos, Ana Buda din Lăpuș, dar și Niki Xilouri și Vanghelis Siligardos, din Grecia.

Naratorul filmului este Nicu Alifantis, care descrie mozaicul cultural de unde a venit și care s-a însoțit în viață cu valurile Dunării. Despre film, Nicu Alifantis a declarat: „Filmul m-a adus mai aproape de emoția copilăriei și de căutarea rădăcinilor. Trebuie să știm de unde venim pentru a putea afla spre ce aspirăm. Mă bucur că reușesc să împărtășesc cu ceilalți bucuria de a face parte dintr-un mozaic etnocultural”.

După 16 ani de la includerea Doinei românești în Patrimoniul Imaterial UNESCO, proiectul „Zilele filmului de patrimoniu în Maramureș” își propune să contribuie la păstrarea și promovarea unor elemente care definesc acest spațiu istoric și, iată, sunt puse în legătură cu alte dovezi din arealul european. Proiectul prezintă elementele de patrimoniu într-o manieră autentică și nealterată. Interpreții maramureșeni au dovedit aceste însușiri necesare unui relief care să prezinte realitatea muzicală venită de la izvoare. Casandra mi-a dovedit, încă o dată, că este o expresie muzicală autentică, inconfundabilă, care a marcat și celebrat intrarea Doinei noastre în Patrimoniul Imaterial UNESCO. Interpreții greci au împărtășit publicului spiritul inegalabil al muzicii rembetiko, iar noi am constatat subtilitățile artistice pe care acest gen le are cu doina românească.

Inspirat demers pentru a pune cele două genuri într-o proiecție mai largă, cu multe înțelesuri istorice din Balcani. Este o deschidere spre lume. Mi-au rămas pe retină culorile din picturile lui Mihai Bandac și în auz taragotul lui Dumitru Fărcaș, expoziția virtuală purtând titlul „O prietenie dincolo de anotimpuri – Mihai Bandac și Dumitru Fărcaș”, expoziție care ne-a adus aproape doi artiști emblematici ai spațiului cultural maramureșean, o prietenie care a durat aproape o jumătate de veac. Expoziția este inspirată din proiectul artistic „Anotimpurile”, în care peisajele libere ale lui Mihai Bandac (născut în Lucăceni-Satu Mare) se armonizează cu sunetul răscolitor al taragotului lui Dumitru Fărcaș, din Groși, Maramureș. În film l-am văzut și pe Nichita Stănescu, prieten fundamental cu cei doi. Nichita scria despre pictura lui Bandac: „De la Luchian încoace n-am mai văzut o pensulație a peisajului ca la pictorul Mihai Bandac. El este cel mai mare colorist român la această oră, care s-ar putea să fie eternă.”

Pentru mine, întâlnirea magică dintre cei trei prieteni – Nichita, Mihai și Mitru – chiar în film a fost dovada că măiestria lumii aduce lumină. Iar întâlnirea spiritului muzical grecesc cu doina românească în Maramureș, un motiv de meditație profundă. Regizorului Cristian Radu și scenaristei Bianca Beatrice li se cuvin mulțumiri pentru reușita inspirație. Amintim că proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș. Faptă bună! Filmul a fost proiectat la Baia Mare și Târgu Lăpuș. Experimentul a fost organizat sub înaltul patronaj al Ambasadei Greciei la București. O faptă măreață!

Aforismul zilei - Victor Hugo

 


Neliniște la Budapesta! Donald l-a refuzat pe Viktor!


Prim-ministrul ungar Viktor Orbán a solicitat o scutire de la sancțiunile împotriva petrolului rusesc, dar i s-a refuzat, a anunțat președintele american Donald Trump la bordul aeronavei Air Force One. Casa Albă a publicat o înregistrare video a răspunsurilor liderului american la întrebările jurnaliștilor.

Trump a fost întrebat dacă Orban l-a contactat în această privință. „El [Orban] ne-a cerut o scutire. Nu i-am acordat-o. Dar el ne-a cerut-o”, a răspuns Trump în timp ce conducea de la Washington la Palm Beach.
Pe 22 octombrie, Statele Unite au impus sancțiuni împotriva Rosneft și LUKOIL, precum și a filialelor acestora. Departamentul Trezoreriei SUA le-a acordat o lună pentru a finaliza tranzacțiile cu companiile afectate.
Orbán a declarat că intenționează să discute cu Trump despre sancțiunile americane împotriva companiilor petroliere rusești la o întâlnire programată pentru 7 noiembrie.
El a numit restricțiile în sine o greșeală și a avertizat că acestea ar putea duce la o „creștere vertiginoasă” a prețurilor la energie în Ungaria.

C.L.

Căutarea echilibrului prin revenirea la poezia cu rimă


                                         de Mihaela CD

 

Într-o epocă în care discursul liric părea că tinde să se elibereze complet de reguli, iar versul alb domina tot mai mult câmpul poetic, iată că tot mai mulți tineri poeți  revin la poezia cu rimă dovedind că este esențial să  ne reamintim valoarea inestimabilă a poeziei cu rimă.

Poezia clasică, articulată pe rime, ritm și măsură, a constituit dintotdeauna fundamentul prin care frumosul s-a înveșnicit în memorie, tot așa cum și cântecul ajunge nemuritor prin melodie. Rima, cu structura ei matematică și armonică, este mai mult decât un ornament,  ea ordonează gândul, îl intensifică și îl transformă în incantație.

Memorabilitatea poeziei cu rimă se explică printr-un mecanism psihologic și estetic deopotrivă. Sunetul repetat, balansul sonor dintre sfârșitul versurilor și pulsația ritmului creează un cadru muzical echilibrat care face ca poezia să fie ușor de învățat și de transmis mai departe. Tocmai de aceea, folclorul, doinele și baladele populare s-au construit pe rime, pentru că acestea se fixează în conștiința colectivă asemenea unei melodii familiare. În contrast, versul alb, oricât de intens ar fi ca trăire, riscă să se dizolve în lipsa unui liant muzical, fiind mai greu de reținut și de recitat.

Marii poeți ai literaturii române au știut să valorifice rima ca pe un instrument al eternității. Eminescu, prin „Luceafărul” sau prin sonetele sale, a construit o arhitectură sonoră ce conferă profunzime și solemnitate. Nichita Stănescu, chiar și în experimentele sale mai avangardiste, nu a abandonat niciodată rima, ci a reinventat-o în forme neașteptate. Arghezi a folosit rima ca pe o forță de forjare a expresiei, transformând cuvântul în materie sonoră palpabilă. Blaga a căutat în rimă nu doar frumusețea simetrică, ci și vibrația metafizică, în timp ce Adrian Păunescu a demonstrat că poezia cu rimă poate mobiliza mase, transformându-se în imnuri ale unei generații. Toți aceștia, diferiți ca viziune și sensibilitate, au găsit în rima clasică o punte între profunzimea ideii și muzicalitatea formei.

Dincolo de simetrie, rima disciplinează fluxul gândurilor poetice. Ea obligă autorul să caute nu doar ceea ce vrea să exprime, ci și modul în care expresia să fie încadrată într-o ordine. Această disciplină poetică nu limitează, ci rafinează. Așa cum arhitectura unei catedrale nu reduce misterul credinței, ci îl amplifică prin proporții, tot așa și rima dă poeziei o ordine interioară, care adâncește emoția și îi conferă universalitate.

Cititorul resimte instinctiv această ordine. O poezie rimată nu este doar o succesiune de imagini sau de idei, ci un flux sonor care se imprimă în memorie și în afectiv. De aceea, generații întregi de elevi și studenți au putut învăța poezii cu rimă, recitându-le și transmițându-le mai departe, în timp ce versul alb, oricât de subtil ar fi, se lasă mai greu rostit, pierzând din accesibilitate. Poezia cu rimă reprezintă astfel un limbaj comun al sensibilității, care unește oamenii printr-o recunoaștere spontană a frumuseții sonore.

Este semnificativ că în fața tentațiilor modernității, chiar și cititorii tineri resimt nostalgia unei poezii melodioase. Într-o lume pe care o credeam  dominată de zgomot și fragmentare,  iată  că rima readuce armonia și echilibrul. Ea nu este un vestigiu al trecutului, ci o formă de rezistență culturală, un mod prin care poezia se opune haosului și își revendică rolul său originar: acela de cântec al sufletului.

Astfel, preferința pentru poezie cu rimă nu este o simplă obișnuință, ci o alegere instinctivă pentru ordine, frumusețe și memorie. Într-o vreme în care versul liber s-a răspândit aproape până la confuzie, redescoperirea rimelor este o dovadă că adevărata artă rămâne aceea care, prin echilibru și muzicalitate, se imprimă în suflet și rămâne vie din generație în generație.



Luminația, sărbătoare în 1 noiembrie 2025

Luminația, cunoscută și sub denumirea de Ziua Morților, este o sărbătoare religioasă catolică preluată și de ortodocși. În noaptea Luminației, în unele zone din România, oamenii merg la cimitir și aprind lumânări.

În calendarul ortodox, Luminația nu apare ca o sărbătoare oficială. Însă există Sâmbăta Morților (n.r. sau „Moșii de Toamnă”) care coincide anul acesta cu 1 noiembrie. Mosii de Toamnă sunt o altă sărbătoare închinată celor morți, celebrată la începutul lunii noiembrie, dar nu întotdeauna în aceleași zile ca și Luminația, ci mereu în prima sâmbătă din lună.

C.L.

Fotografia zilei - Poftă bună!