Glasul conștiinței identitare și spirituale în cartea Aureliei Rînjea - Pelerini în Grădina Maicii Domnului

„Patriotismul este dreptul cel mai scump și cea mai săracă datorie a fiecărui cetățean”. (Petriceicu Hașdeu)

 

Volumul recent al stimatei poete Aurelia Rînjea, PELERINI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI, este un templu al sufletului autoarei, o operă de gală ce se dezvăluie cititorului în splendoarea unei experiențe sufletești, a unei mărturisiri de conștiință, în care iubirea, reflecția teologică și vibrația identitară, converg într-un discurs unitar, indivizibil, contopit perfect într-un aliaj de noblețe sufletească și patriotism.

Distinsa scriitoare Aurelia Rînjea construiește astfel un edificiu de top al creației sale, o operă înaltă, puternic spirituală, în care scrisul nu este nicidecum ornamental, ci este însăși vehiculul unei trăiri ontologice, al unei întâlniri reale cu sacrul.

Cartea PELERINI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI apărută la editura Stef, din România, în acest an (2026), ne propune o viziune amplă, în care poetul, națiunea română și divinitatea nu sunt entități separate, ci dimensiuni ale aceleiași realități spirituale. În acest sens, cuvântul de început al autoarei Aurelia Rînjea reflectă o filozofie poetică a unității, în care totul participă la o ordine superioară, guvernată de iubire: „Dumnezeu trece prin istoria fiecăruia. Ne îndeamnă să ne iubim ca frații și să trăim simplu și autentic, în iubirea reflectată prin gesturi și fapte, prin care să onorăm ce am primit din partea Lui, să înmulțim darurile primite și să fim demni de încrederea și Iubirea Sa!” (ȚARA LUI DUMNEZEU, GRĂDINA MAICII DOMNULUI).

Iubirea traversează întregul volum, nu ca simplu motiv liric, ci ca o  temelie a creației, o  axă a existenței, o realitate, un adevăr ultim, un  principiu ontologic fundamental. „Iubirea este singura realitate și nu este un simplu sentiment, ci adevărul ultim care stă la temelia creației.” (Rabindranath Tagore)

 În viziunea distinsei autoare Aurelia Rînjea, iubirea nu este doar o emoție, ci o energie constitutivă a întregului univers, o forță imensă capabilă să mute munții din loc, care creează, susține și transfigurează. „M-a uimit prin sublimul / Și perfecțiunea Creației / Simetriile nevăzute / Brațele Lui de Lumină / De iubire” (LEAGĂN).

Iubirea poate schimba răul în bine, neliniștea în pace și întunericul în lumină. Poeta face referire la iubirea de semeni, iubirea de neam și țară, iubirea de Dumnezeu, iubirea de biserică, religie, tradiții, strămoși și istorie. Versurile sale propun o redefinire a existenței prin iubire ca formă de cunoaștere, ca mod de a fi și ca participare la divin. „Precum Luna / Alerg după Soare / Pe căi tainice să prind / Din zborul din această lume / Frumusețea Iubirii divine / Ating doar interfața / A ceea ce pot să respir” (TRAIECTORIE).

Această perspectivă rezonează profund cu marile tradiții spirituale și filozofice, în care iubirea este înțeleasă drept principiul unificator al realului. În poezia Aureliei Rînjea, iubirea devine limbaj universal, punte între om și Dumnezeu, între sine și lume. „Lăuntric îmi vorbește / Dumnezeu / Pasărea din mine / Își strânge liniștea în aripi / Ca eu să pot zbura / În Poemul acestei vieți” (PĂSĂRI).

De remarcat este caracterul neposesiv și dăruitor al iubirii, exprimat constant în volum. Nu este o iubire egocentrică, ci una care se oferă, care se răspândește, care devine lumină. Această dimensiune conferă textului o puritate rară, apropiindu-l de discursul mistic. „Îmi așez pe șevaletul / Iubirii de Dumnezeu / De semeni / Cuvintele în idei care / Se nasc una pe cealaltă / Aceleași puncte cardinale / Același punct fix – Creatorul” (RĂDĂCINI).

În versurile Aureliei Rînjea se oglindește  mândria de a fi român, dragostea de țară, de rădăcini, apartenența la satul românesc și glia strămoșească, manifestând o durere organică pentru patrie și popor. Pentru poetă, iubirea de țară este o adevărată religie, evocând bogățiile și frumusețile țării, trecutul glorios și curajul strămoșilor, ridicându-și fruntea cu mândrie asemeni lui Vlahuță: „Într-o ţară aşa de frumoasă, c-un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, şi cum să nu-ţi râdici fruntea, ca falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: «Sunt român!»” (Alexandru Vlahuţă).

În viziunea poetei, România este mai mult decât o țară, este un spațiu privilegiat, o „Grădină a Maicii Domnului”,  în care divinul se manifestă într-un mod mistic, unificator. „În Grădina Ta Măicuță / În Țara noastră de Rai / Românul se închină / Fiului Tău / Glasul lui Dumnezeu / Ne strigă / Ne cheamă să fim uniți” (ROMÂNUL).

Unul dintre atuurile cărții PELERINI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI este viziunea autoarei asupra națiunii române, percepută nu doar ca realitate istorică, ci ca entitate spirituală vie care renaște mereu, după fiecare umbrire scoasă în cale. „Să renaști mereu popor român / În Grădina Maicii Sfinte / Națiune în neam planetar / Gândind cosmic / În limba ta bătrână / Visând ziua de mâine” (CU DEMNITATE).

Autoarea Aurelia Rînjea reușește într-un mod remarcabil să redea o imagine a identității românești, în care tradiția, credința și limba se împletesc într-o unitate organică. „Patrie de străbuni înțelepți / Și veșnici în credință / Prin venele voastre curge iubirea / Hora bătută adânc / În miezul nostru de Țară” (CU DEMNITATE).

Într-o perspectivă profund metafizică pe care ne-o prezintă poeta, națiunea se transformă într-un  loc al memoriei sacre, spațiu al continuității spirituale  și  expresie a unei vocații divine. „O Țară ca o Grădină de Rai / Unde Maica Domnului / Urcă rugăciunile / Românilor la Tronul / Tatălui Ceresc și îngrijește / Florile Cerului / O Patrie frumoasă / Cu munți și câmpii / Cu ape și cer senin / Țara din inima fiecăruia / Țara lui Dumnezeu / De la Începutul Lumii” (ȚARA MEA).

Frumusețea și măreția limbajului poetic transformă mirific geografia patriei în simbol. „În Țara mea / Râurile sunt sfinte / Carpații au formă de inimă / Țin Cerul pe umeri” (AICI LA NOI).

Asemeni lui Barbu Ştefănescu Delavrancea care spunea: „Patria este pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintaşilor. Pentru ca să fie o patrie, trebuie mai întâi să fie religia strămoşilor, sfânta cuminicătură a sufletelor calde adoraţie a acelora, care au fost şi nu mai sunt decât ţărână şi oase”. (Barbu Ştefănescu Delavrancea), pentru poeta Aurelia Rînjea apartenența nu este doar determinare, ci o chemare interioară, o responsabilitate spirituală. „România noastră / E limba ce-o vorbim / E Doina care ne poartă / Dorul și nădejdea / E jertfa și lacrimile / Înaintașilor care au apărat / Acest pământ cu sângele lor / Visul lor străbate timpul / Istoria acestui neam / Țară binecuvântată / De Dumnezeu / Să fim uniți și liberi / Cum a dorit Ștefan / Avram Iancu și Cuza / Eroii acestui Neam / Așa să ne ajute / Bunul Dumnezeu” (ROMÂNIA).

 Prin versuri dinamice, de impact și forță patriotică, poeta Aurelia Rînjea preschimbă istoria patriei în destin. „Goarna lui Avram Iancu / A sunat din nou / La Alba Iulia / Strămoșii nu dorm / Dinspre istorie / Eroii neamului  / Sunt treji /  Popor Român / Smerit și dezorientat / Când vrei / Te mobilizezi exemplar / E timpul să arăți / Că n-ai uitat / Că ești Neam de Daci” (1 DECEMBRIE 2025).

Națiunea este cadru în care omul își poate împlini vocația de ființă creată după chipul divin. „Poezia acestui Popor / O știe doar Dumnezeu / Desprinsă din Logosul Divin / Este imprimată  / În ADN-ul acestui neam / Ea trebuie eliberată  / Să fie ea însăși  / Să vorbească să se manifeste  / Să zboare să iubească / Să ridice stâlpi de Lumină / Care să susțină menirea  / Acestui Popor al Luminii” (ÎNSCRISURI).

În cartea PELERINI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI, dimensiunea divină este omniprezentă. Poeta ni-l prezintă pe Dumnezeu într-o formă caldă, plăcută, de uniune-umană, precum o prezență vie, intimă, accesibilă prin interiorizare și rugăciune. „O mărturisire a Iubirii / În fața căreia te închini / Și întreaga ta ființă șoptește / Într-o descătușare / Și o bucurie sublimă / Toți suntem unul / Într-o tainică îmbrățișare / Om și Dumnezeu” (SUNTEM UNUL).

Poemele Aureliei Rînjea construiesc un dialog permanent cu divinitatea, pe care autoarea îl susține prin continuitate și repetiția adresării directe: Tu, Tine, Ţie, Ai, etc. Prin acest dialog tăcerea devine limbaj, inima devine altar, iar existenta însăși devine rugăciune. „Arătându-ne  Calea / Ai venit pe lume / Întru eliberarea noastră / De păcat / Ai ridicat pod / Spre veșnicie / Pentru umanitatea care  / Se zbate între rătăcire / Uitare și atașamente lumești  / În temporalitatea grăbită / Ne-ai modelat după tine  / Pe cei care am ales / Să fim cu Tine  / Ca prin Tine și cu Tine  / Să fim și noi Frați de Cruce  / Ai Adevărului” (FRAȚI).

Această apropiere de divin este realizată, natural, printr-un limbaj simplu, fluid și profund, care privilegiază autenticitatea trăirii. În acest sens, poezia Aureliei Rînjea se înscrie într-o tradiție a simplității sacre, în care esențialul este exprimat fără artificii obositoare. „Minunată creație / Iubirea îmbrățișează totul / Cerurile se întrepătrund / Ai acces la frecvențe înalte / Urci trepte de Lumină / Spre a fi tu însuți / Parte din Lucrarea / Lui Dumnezeu” (METAMORFOZE).

Pentru poeta Aurelia Rînjea, Maica Domnului nu este doar o contemplație divină, ci partener de dialog și co-prezență, ceea ce conferă textului o dimensiune existențială profundă. „Măicuța Domnului  / Ne îmbrățișează  / Pe noi Românii  / Ca pe o Evanghelie / Cu încredere / În Dumnezeu / Din inimile noastre / Îți facem Tron Măicuță / Răspundem / Chemării Tale / Pentru ca pacea / Și Iubirea să pogoare / Pe Pământ / Ca Românul / Să-și împlinească / Misiunea divină  / Și cosmică / De a păstra planeta / Curată în Lumina / Învierii veșnice” (ÎMBRĂȚIȘARE).

Din punct de vedere stilistic, volumul PELERINI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI impresionează prin profunzimea și intensitatea trăirii, prin claritatea mesajului transmis, printr-o estetică a simplității și a orientării către esențial. Versul liber, lipsa ornamentației excesive și repetițiile deliberate creează un ritm interior apropiat de incantație. Textul devine astfel transparent, lăsând să se manifeste direct trăirea. Forța acestui volum stă tocmai în coerența viziunii, în veridicitatea emoției și unitatea tematică.

PELERINI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI este o carte care se citește cu  mintea, sufletul și întreaga ființă. Volumul este o invitație la introspecție, la regăsire interioară și la reconectare cu dimensiunea profundă a existenței. „Demni și nemuritori / Să fim Adevăr și Iubire  / Arbori de Lumină  / Cu rădăcinile în Pământ / Și ramurile în Cer” (SĂ FIM).

Prin temele sale majore: iubirea, dragostea de neam și legătura cu divinitatea, volumul  ne oferă o viziune integratoare, în care omul este chemat să-și redescopere esența și să participe conștient la împlinirea visului de unitate. „Dă-ne Doamne puterea  / Duhul Unirii de neam / Al trezirii / Să-l înrădăcinăm / În lucrarea noastră / Să refacem demnitatea / Acestui popor / Idealul lui Hristic / Acum îngenunchiat / Să fim fermi / Să nu ne lăsăm dezbinați / Sub mâna ocrotitoare / Al lui Dumnezeu” (SĂ ÎMPLINIM VISUL).

Prin poemele din această frumoasă carte, autoarea ne amintește că trăim într-o lume a haosului, a dezbinării, a nesiguranței și tocmai de aceea, prin versul său, Aurelia Rînjea aduce o respirație nouă, proaspătă, de curaj, liniște și sens, reafirmând valorile fundamentale uitate și oferind o perspectivă puternic pozitivă, în care spiritualul și existențialul se întâlnesc.

Volumul PELERINI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI  este o operă de lumină ce dorește să răzbată și să disipeze umbrele ce s-au abătut asupra neamului românesc, oferind cititorilor o scânteie de speranță ce iluminează, creează, unește și  mântuiește. „Încă mai sunt / Români care aprind lumina / În inimile altora / Încă mai sunt / Români care așteaptă / Cu răbdare de Sfinți / Un semn divin / Și se încredințează  / Lui Dumnezeu” (ÎNCĂ MAI SUNT).

În spiritul slovelor lui George Topârceanu, potrivit cărora „A fi patriot nu e un merit, e o datorie, numai cine nu socoate iubirea de țară drept o datorie e în stare să se laude cu ea. (George Topârceanu), poeta Aurelia Rînjea a dovedit prin poemele sale că patriotismul nu este o floare pe care o pui la rever să  te mândrești cu ea,  ci o datorie de  onoare pe care și-o îndeplinește cu sfințenie și înțelepciune, prin versurile sale de deșteptare a fibrei neamului românesc.

Distinsa autoare Aurelia Rînjea, prin glasul conștiinței sale identitare și spirituale, ne invită la reconciliere națională, unitate întru neam și credință, iubire frățească, bunătate și curaj. Iar versurile sale din poezia România, vorbesc de la sine:

„Să fim uniți și liberi / Cum a dorit Ștefan  / Avram Iancu și Cuza / Eroii acestui Neam / Așa să ne ajute / Bunul Dumnezeu” (ROMÂNIA).

 

 

Johnny Ciatloş Deak

membru al Ligii Scriitorilor Romani

membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenți din România,

Senior editor Globart Universum  Publishing House Canada

 

 

 

Cuvântul editorului

Miracolul vieții și al morții este poate cel mai amplu, controversat și discutat subiect din toate timpurile. Cu toate acestea nu cunoaștem nimic cu adevărat, despre viața de apoi, decât în momentul trecerii noastre în neființă. Moartea rămâne un mister greu de deslușit și greu de acceptat pentru muritori, la fel ca modul unic, în care pierderea celor dragi ne afectează pe fiecare dintre noi în parte, punându-și amprenta pe suflet.

Mihaela CD este poeta sufletului. Din vasta sa operă literară remarcăm că indiferent de subiectul abordat, fie că este vorba de iubire, natură, familie, amintiri, copilărie, patriotism, tristețe sau melancolie, scriitura sa trece întotdeauna prin laboratorul sufletului său. Poezia Mihaelei CD trăiește și respira prin însăși ființa sa, creând o comuniune specifică, indivizibilă, între cuvânt și simțire.

Asemeni unui căpitan de navă, Mihaela CD navighează pe mări și oceane de tristeți si bucurii, prin valuri învolburate de durere, prin tornade de amintiri și furtuni înspumate de emoții.

Scriitoarea Mihaela CD, prin cartea Furtunile Sufletului arată încă o data că este un poet al trăirilor intense, al rezonanțelor înalte, al emoțiilor puternice, flambante, pe care reușește cu mult talent și iscusință, să le transpună în versuri memorabile care ating cele mai sensibile coarde ale sufletului. În poeziile sale vom  întâlni: blândețea și candoarea, dragostea și  iubirea, speranța și entuziasmul dar și durerea și tristețea, sau furia și revolta în fața nedreptății.

Chiar dacă pierderea părinților este crudă și sfâșietoare, poeta reușește să renască sufletește precum pasărea Phoenix din propria-i cenușă în versuri de înaltă vibrație emoțională, transformând rănile sufletului său în altare de simțire, iubire și binecuvântare.

Prin dialogul permanent cu Dumnezeu, Mihaela CD menține o conexiune statornică cu divinitatea și păstrează intact cordonul de argint ce o leagă de iubiții săi părinți dar și de acel miracol indubitabil al ființării. Dumnezeu este cel care i-a dăruit talanții scriiturii la naștere și tot Lui i se adresează la ceasul durerii, al pierderii irecuperabile. Chiar dacă observăm în unele din versurile sale că poeta acceptă ideea morții pământene, totuși, nu contenește să își pună întrebări sieși, dar și lui Dumnezeu.

Observăm în poezia Mihaelei CD convingerea creștină a vieții de apoi. Poeta nu poate accepta moartea ca pe un final tragic și definitiv. Moartea este considerată o nouă viață, veșnică, fără durere, un rai plin de flori și îngeri care cântă în cor. Acest principiu al continuității sufletului  prin viața  nesfârșită de după moarte, oferă alinare în suferință dar și speranța revederii cu cei dragi în eternitate.

Furtunile Sufletului sunt prezente mai devreme sau mai târziu în viața fiecăruia dintre noi. Ne naștem, creștem, ne bucurăm de viață, iubim cu ardoare, trăim arzând, visăm și construim lumi, dar timpul joacă subtil  împotriva noastră fără să știm, căci, noi, muritorii, nu suntem scutiți de lacrimi, durere și pierderi definitive. Dumnezeu a creat ființa umană în așa fel încât nu conștientizează pe deplin moartea decât atunci când ea se întâmplă, fapt pentru care despărțirea produce răni și  suferință. Dar, în mărinimia Lui, Faurul Suprem a creat versul pentru a mângâia inimile îndurerate.

Scrisul este un dar celest dar și o terapie a sufletului pentru  Mihaela CD. Poeta scrie cu pana-i înmuiată în cerneala emoțiilor, din suflet și pentru suflet, apropiindu-se de inima cititorului prin versuri udate cu lacrimi de amintiri, însuflețite de trăire. Prin versul său poeta iubește și plânge, dar mai presus de toate, crede și speră, căci, după orice furtună, oricât ar fi de grea, întotdeauna, răsare soarele!

Să primim așadar ofranda de neprețuit a versurilor sale, lăsându-le să ni se cuibărească în suflet.

 

Johnny Ciatloş Deak

 membru al Ligii Scriitorilor Români,

membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenți din România,

Senior editor Globart Universum  Publishing House Canada

Cuvântul editorului - SUFLET DE FEMEIE

Cartea Suflet de femeie semnată de inconfundabila Mihaela CD,  s-a născut din vibrația unei harpe interioare, într-un  regal liric al sufletului în care cuvântul nu este doar purtător de sens, ci și de lumină, de muzică, de destin.

Mihaela CD scrie cu măiestria celor care trăiesc frumos. În versurile ei pulsează armonii, se țese muzica interioară a ființei, iar fiecare poem are parfumul unui gând netrăit până la capăt. Din fiecare strofă răzbate o blândețe regală, o înțelepciune care mângâie și luminează. Poezia ei nu vine din zgomotul lumii, ci din tihna sufletului care cunoaște iubirea, dorul, tăcerea și strălucirea clipelor în care timpul capătă răbdare.

Cartea de poezii Suflet de femeie este scrisăcu seva inimii poetei Mihaela CD, drept ofrandă a sufletului, o arhitectură a emoției în care fiecare vers devine punte între om și divin, între amintire și speranță, între ceea ce suntem și ceea ce tânjim să fim. Poeta invită  la iubiretransformând emoția în împărtășire.

 Poezia Mihaelei CDeste frumoasă, înaltă și  clară precum o rugăciune rostită în șoaptă, impunătoare precum un imn scris în vitraliile unei catedrale interioare.Versul său se formeazăîn aurora sufletului,  șlefuit cu migala unui bijutier, iar fiecare strofă pulsează în ritmul unei inimi care a cunoscut, cu demnitate, toate anotimpurile iubirii.

Iubirea este  prezentăîn toate formele sale, clocotitoare sau domolită, împlinită sau dorită, dăruită sau pierdută. Iar dincolo de iubire, este bunătatea, acea calitate nobilă care străbate tăcut fiecare filă. Și peste toate, precum o coroană nevăzută,  stă demn, credința, ca o coloană de lumină, calmă, senină, profundă.

Fiecare poezie este o fereastră către un cer diferit. Unele deschid zarea unei iubiri împărtășite, altele ating nota melancolică a unei așteptări. Dar dincolo de temă, dincolo de emoție, se simte acel fir de aur care unește toate trăirile, credința în frumos, în bunătate, în Dumnezeu, în acea forță caldă care leagă toate sufletele între ele, tainic și sigur.

În paginile volumului Suflet de femeie nu dai buzna, nu  intri pur si simplu, ci pășești ușor, ca într-o grădină în care florile nu se explică, ci doar se privesc.  Mihaela CD  întinde  un covor catifelat, pe care cititorul e invitat să pășească desculț, în liniște. Nu este doar o invitație la lectură, ciși la regăsire, la acel moment intim în care versul se simte și se trăiește.

Poezia Mihaelei CD are harul rar de a oferi totul, dragoste, căldură, bunătate, înțelepciune,  o poezie ce uneori lasă loc misterului  din  respect față de muzica tainică a inimii. Fiecare vers pare să fi fost deja spus undeva, de un înger tăcut sau de un gând vechi pe care l-am uitat, dar pe care sufletul îl recunoaște fără efort. Și totul e așezat cu o demnitate firească. Fiecare poezie pare scrisă cu o pană înmuiată în cerneală de   timp și lumină, în tăcerea care vorbește mai mult decât orice declarație într-un miracol discret al cuvântului.

Aici, iubirea e mai mult decât un sentiment, e un loc, un spațiu sacru în care ne recunoaștem fiecare, chiar și fără să ne fi întâlnit vreodată. Dorul nu este o absență, ci un pasaj intre trecut si prezent, iar  trecerea anilor nu aduce uitarea, ci așază, cu grație, lumina peste amintiri.

Ritmul versurilor aduce cu el echilibrul, iarrima curge lin, ca o apă clară care știe drumul către mare. Fiecare cuvânt este ales cu migală, dar mai ales cu iubire. În spatele fiecărei poezii se ghicește un spirit nobil care a ales cu grijă nu doar ce spune, ci și cum spune. Este acel tip de poezie care se aude și cu ochii închiși, care se simte în tăcere și rămâne mult după ce pagina a fost întoarsă.

Mihaela CD oferă spațiu slovelor, le dă aripi, lăsându-le să respire, să se înalțe. Poezia sa este o formă de a exista în lume cu noblețe, cu bunătate, cu muzică interioară. Este felul în care sufletul ei se rostește, fără a ridica vocea.

Volumul Suflet de femeie reprezintă în fapt semnătura discretă a unei viziuni artistice care refuză vulgarul și alegoria facilă, în favoarea unei poezii care îmbină delicatețea cu rigoarea, sensibilitatea cu structura, emoția cu muzicalitatea,  devenind  simbolul unei existențe trăite cu luciditate și sensibilitate. Această carte este, în cele din urmă, un gest de iubire. Iubire față de cuvânt, față de frumusețe, față de ceea ce e adânc și delicat în om.

Poezia este pentru Mihaela CD o respirație a sufletului   care se așază tăcută, cu grație, în inimile pregătite să o primească, un act de rezistență delicată,un gest de închinare în fața sensibilității, a adevărului interior, a memoriei afective.

Cine citește cartea Suflet de femeie cu ochii sufletului său, va înțelege că aici nu e vorba despreconfesiune, ci despre comuniune, nici despre biografie, ci despre transfigurare. Poeta Mihaela CD nu scrie despre ea, ci prin ea.

Scriitoarea Mihaela CD nu își scrie doar gândurile, ci își oferă lumina. Sufletului.Aceasta este moștenirea Mihaelei CD: o poezie cu suflet mare, o voce clară și senină în corul lumii  literare contemporane, o prezență care oferă nu doar versuri, ci alinare, nu doar frumusețe, ci adevăr.

 

Johnny Ciatloş Deak

membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenți din România,

Senior editorGlobartUniversumPublishingHouse Canada

Cuvântul editorului - Simfonia gândurilor

Mihaela CD este o autoare prolifică, cu o putere creatoare extraordinară, arzând până la ultima picătură pe altarul creației precum o lumânare. Fie că vorbim de proză, critică literară, aforisme, poezii sau articole, Mihaela CD este întotdeauna pregătită pentru noi proiecte.

Iată că și de această dată bine-cunoscuta scriitoare Mihaela CD ne invită la un regal de frumusețe, gingășie, finețe și noblețe sufletească. Ne aflăm în fața unei cărți deosebite, cu un titlu foarte sugestiv, SIMFONIA GÂNDURILOR, o carte ce adună cu rafinament, într-o simfonie de gânduri, lucrări de critică literară, eseuri și articole diverse.

Așa cum ne-a obișnuit în scrierile sale în calitate de scriitor, poet, cronicar sau jurnalist, în cele peste 20 de cărți personale, autoarea Mihaela CD ne surprinde de fiecare dată cu prospețimea gândurilor şi ideilor sale. Fiecare carte pe care o scrie are acel ceva unic și magic în același timp.

În cartea SIMFONIA GÂNDURILOR vom întâlni o împletire de trăiri, emoții și vibrații ale sufletului, pentru că scriitoarea Mihaela CD scrie cu sufletul, cu sinceritate și cu multă dragoste pentru cititori, indiferent de subiectul pe care îl tratează sau de genul literar pe care îl folosește.

Pentru scriitoarea Mihaela CD, cuvântul are forma unui dulce alint, a unei blânde povețe sau învățături pline de înțelepciune dar, în același timp, atunci când e cazul, va folosi fără tăgadă slova sa drept armă de luptă pentru a încondeia nedreptatea.

Mihaela CD este un scriitor al adevărului și al dreptății, un model de demnitate și noblețe sufletească, pentru care cuvântul scris are valoare de tezaur. Mihaela CD este o apărătoare a valorilor morale și umane, a respectului și bunei cuviințe, a tradițiilor și a credinței. De aceea ea scrie cu o mare responsabilitate pentru generațiile ce vor veni și cărora dorește să le lase moștenire adevărate lecții de curaj, demnitate și verticalitate.

Cuvintele Mihaelei CD se adresează sufletelor deschise avide de frumos și lectură de aceea trec cu mare ușurință poarta sufletului cititorului și se așază lipite de inima acestuia unde rămân multă vreme.

Cititorii se regăsesc în rândurile scrise de Mihaela CD, simțind și trăind puterea cuvintelor așezate pe fiecare filă de carte. Această comuniune  în trăire alături de scriitoare face din lectura acestei cărți un privilegiu.

Vă invit așadar să gustați din magia și bogăția acestei noi cărți ce poartă semnătura Mihaelei CD, ce se va desfășura elegant în fața ochilor dumneavoastră într-o simfonie a gândurilor.

 

Johnny Ciatloş Deak

membru al UniuniiJurnaliştilorIndependenți din România,

Senior editorGlobartUniversum  Publishing House Canada

 

 

Creația imposibilă în ‘’Povestea romanului care nu s-a scris niciodată” de AL FLORIN ŢENE

‘’Ce ar fi viața dacă nu am avea curajul să riscăm ceva?’’ – Vincent van Gogh

 

Este un adevăr recurent în gândirea profundă a umanității că cele mai importante bătălii ale existenței nu se dau în agora istoriei, ci în spațiul tainic al conștiinței. Despre lupta cu propria conștiință, cu frustrările, ezitările, amânările și angoasele neîmplinirilor ne propune să citim în cartea sa cu titlul:  „Povestea romanului care nu s-a scris niciodată”, renumitul scriitor Al Florin Țene.

Distinsul scriitor Al. Florin Țene, personalitate marcantă a literaturii române contemporane, cu o carieră scriitoricească de aproape șapte decenii și o biografie impresionantă, face parte din clubul de aur al literaților cu greutate pe care i-a dat națiunea română. Publicând peste o sută de cărți proprii, prolificul scriitor, eseist,  poet, romancier, istoric, dramaturg, critic literar, filosof și jurnalist, Al Florin Țene reușește prin fiecare carte pe care o semnează, să-și depășească propriile  limite de ingeniozitate și creativitate.  Profilul elitist al domniei sale se distinge nu doar prin prolificitate literară greu de egalat și angajare cultural-civică de excepție, ci mai ales  printr-un spirit care pătrunde în straturile adânci ale existenței, îmbinând subtil și profund în scrierile sale,  narațiunea și dialogul, cu aspectele biografice și meditația filozofică.

Romanul ‘’Povestea romanului care nu s-a scris niciodată” nu face excepție, fiind o explorare a sensului vieții, a raportului dintre voință și destin, o reflecție asupra înfrângerii și  eschivării de sine. În același timp, la polul opus, cartea ne oferă privilegiul să cugetăm asupra faptului că motivația vieții  vine din  visurile și dorințele care dau sens și scânteie vieții,  care fac focul să ardă, simțind că trăiești, care fac parte din viață. Iar extrapolând ‘’Dacă viața e vis, de ce sa ne încăpățânăm tăgăduind ca visele sunt viața? Si tot ce e viața e Adevăr. Ceea ce numim realitate e oare mai mult decât o nălucire care ne îndeamnă sa săvârșim fapte, fiind astfel izvor de înfăptuiri si lucruri de seama?’’ – Miguel de Unamuno

În romanul ’’Povestea romanului care nu s-a scris niciodată’’, admirabilul scriitor Al. Florin Țene propune o meditație profundă asupra sensului creației, asupra condiției artistului și asupra spațiului psihologic dintre viața trăită și viața proiectată în imaginar,  în care omul modern, chiar și cel care dorește a se ridica prin cultură și vocație, se dovedește, în cele din urmă, prizonierul propriilor ezitări, amânări și visuri neîmplinite.

Atent construit, cu dibăcia unui regizor, într-o manieră narativă ce îmbină realismul rural cu onirismul și inserții metatextuale, romanul se înfățișează ca o extraordinară metaforă vie, despre frustrări si renunțare, având  în centrul său o problematică de sorginte filosofică a vocației neîmplinite, a artei ratate sau imposibile, a unei existențe consumate fără a trăi cu adevărat, la hotarul dintre a fi și a deveni. Pentru că: ‘În definitiv, nu anii din viață sunt cei care contează, ci viața din anii tăi’’ – Abraham Lincoln

Tema romanului  pe cât pare de simplă la prima vedere, pe atât este în fapt de complexă. Deși  în esență, criza voinței este tema principală, talentatul scriitor Al Florin Țene ne canalizează atenția  spre  filonul filozofic al afirmării de sine, prin asumare, creație și destin. Tudor este întruchiparea unei ființe în perpetuă suspendare între intenție și acțiune. În această suspendare, se cristalizează drama  acestui poet celibatar de 45 de ani, prins în malaxorul unei vieți banale de provincie, în ipostaza unui funcționar cultural și a unui om retras, marcat de aspirația de a deveni romancier. Deși înzestrat cu sensibilitate și visare, Tudor nu reușește să rupă granița dintre intenție și faptă, între planul ideatic și cel concret. De aici, o întreagă filosofie a inacțiunii lui, căci, parafrazându-l pe Einstein de fapt ‘’Niciodată nu eșuezi până nu te oprești din a încerca’’ – Albert Einstein.

Lipsa unui gest decisiv, amânarea constantă a scrierii romanului, transcrie pe un portativ literar ceea ce filosofii existențialiști au numit „neliniștea libertății”: omul este liber, dar în fața libertății sale rămâne paralizat. Pentru Tudor, a scrie, ar însemna a-și asuma propria finitudine și a-i da sens. Refuzul de a scrie devine astfel refuzul de a trăi în plenitudinea propriului sine pentru că același lucru se întâmplă  și în  viață afectivă  pe care  amână să o trăiască cu adevărat considerându-se nepregătit. ‘’Cel mai bun mod de a te pregăti pentru viață e să începi să trăiești’’ – Elbert Hubbard

Între gând și faptă se creează în timp, un hău, o prăpastie pe care personajul nu reușește în cei zece ani să o traverseze. El devine o ființă închisă într-un labirint al autoamăgirii, unde visul de glorie literară devine o pavăză fragilă împotriva neîmplinirii cotidiene. Dar tocmai aici intervine genialitatea creatoare a  scriitorului Al Florin Țene,  căci ceea ce-i lipsește nu este doar o carte, ci tocmai verticalitatea existenței, acel elan prin care omul își proiectează ființa în  marea piesa de teatru a vieții. ‘’Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu interesează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat’’ – Seneca

În romanul ’’Povestea romanului care nu s-a scris niciodată’’, scriitorul Al Florin Țene creionează admirabil o parabolă a creației ce nu apucă să fie, a operei ce va să rămână eterică, amânată la infinit, sub povara nehotărârii, a autoiluzionării și a confruntării cu realitatea cotidiană. Personajul Tudor este emblematic pentru tipul artistului eșuat  prin incapacitatea de a-și asuma destinul creator. El se complace într-un tipar mental al justificărilor, al înfrângerii estetizate, în care fiecare zi devine un nou pretext pentru a nu începe neștiind că de fapt ceea ce-i lipsește este curajul de a încerca pentru că niciun succes nu este final și niciun eșec nu este fatal. ‘’Succesul nu este final, eșecul nu este fatal: curajul de a continua este ceea ce contează’’ – Winston Churchill

Această dialectică între ceea ce este și ceea ce ar fi putut fi creează una dintre temele fundamentale ale romanului: trecerea vremii. Timpul nu este doar o dimensiune cronologică, ci o forță interioară care macină, care diluează intențiile și împinge către o resemnare amară. Tudor nu e un simplu visător, ci un om blocat în ideea unui viitor care nu se concretizează niciodată. Așadar, romanul devine o reflectare asupra incapacității de a trăi prezentul și, totodată, de a accede la viitor prin operă. Timpul, în viziunea implicită a autorului, nu este un flux obiectiv, ci o materie fragilă, modelabilă prin acțiunile sau inacțiunile noastre. Ce nu s-a scris astăzi poate deveni imposibil de scris mâine. Viitorul nu este un spațiu al promisiunii infinite, ci o zare care se închide în ritmul amânărilor succesive. Astfel, romanul afirmă cu gravitate un adevăr profund: clipa prezentă este singura certitudine pe care o avem, iar ‘’Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată’’ – Octavian Paler

Printr-o scriitură de rafinament și înțelepciune a scriitorului Al Florin Țene, înțelegem că  această imposibilitate a scrierii romanului visat este potențată și de contextul social-istoric în care se desfășoară viața lui Tudor. În fundalul narativ se insinuează, discret dar apăsat, imaginea României comuniste, cu instituțiile sale culturale lipsite de substanță, cu realitatea rurală înghețată într-un amestec de tradiționalism și sărăcie, cu oameni resemnați, dar și cu personaje pitorești, ancorate într-o mitologie locală. Cu pana-i fermecată, scriitorul Al Florin Țene descrie văzduhul copilariei sale, acea bucată de cer  pe care o va avea mereu deasupra vieții sale. ‘’Caută și păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieții tale’’ – Marcel Proust .

Îndrăgitul  romancier Al. Florin Țene nu evocă doar viața la țară ca pe o idilă, ci ca pe un spațiu al conservării, dar și al uitării. Peisajul de vis din zona Vitomirești sau Drăgășani devine un tărâm unde timpul are altă curgere, unde filosofia se împletește cu simplitatea și unde fibra țăranului român, profund, răbdător și înțelept traversează lectura romanului ca un fir subteran de forță tăcută. Din acest mediu extrage autorul seva unei autenticități pierdute, contrapunct la artificialitatea lumii intelectuale visate de Tudor. De altfel, în acest contrast între tradiție și modernitate, între rădăcinile satului și aspirațiile citadine ale scriitorului frustrat, se naște o a doua temă filosofică majoră: problema identității. Cine suntem cu adevărat? Ceea ce trăim sau ceea ce visăm? Ceea ce înfăptuim sau ceea ce ne-am fi dorit să fim? Tudor se află exact în acest punct de ruptură, devenind prototipul omului modern alienat, captiv într-un autoportret idealizat, dar incapabil să-l realizeze. Dar așa cum ar spune Edison: ‘În viață nu primești niciodată ceea ce meriți, ci ceea ce negociezi’’ – Thomas Edison

Structura  originală a romanului adâncește această temă a identității printr-o ingenioasă inserție onirică în mijlocul romanului. O piesă de teatru în care visul absurd și kafkian al lui Tudor, adesea citit ca ecou al subconștientului, pune în scenă o realitate fantasmagorică, caricaturală, dar profund revelatoare. Visul accentuează ideea că realitatea este nu doar greu de modelat, ci și profund ilogică, un teren unde destinul intervine cu ironie și cruzime. Dacă Tudor trăiește cu fantezia marelui roman pe care îl va scrie cândva, realitatea și visul îi oferă doar caricatura acestui ideal: o piesă de teatru cu iz polițist, cu personaje bizare, cu dialoguri ilare, o comedie în care se regăsește în mod distorsionat. Aici, ficțiunea devine oglinda strâmbă a vieții, și visul, în loc să ofere salvare, devine o capcană. ‘’Construiește-ți propriile tale visuri sau altcineva te va angaja ca să le construiești pe ale sale’’ – Farrah Gray

Visul devine o strategie narativă prin care inconștientul lui Tudor se exprimă, arătând simbolic goliciunea vieții trăite pe jumătate, iluzia controlului, și în final ironia destinului. Dacă în viața reală Tudor eșuează prin inacțiune, în vis el eșuează în fața absurdității unei lumi în care vina și nevinovăția se amestecă, iar destinul lovește arbitrar. Această presiune între vis și realitate scoate în evidență nu doar instabilitatea lumii, ci mai ales fragilitatea interioară a omului.

Filosofic vorbind, romanul devine o alegorie despre imposibilitatea realizării de sine în afara acțiunii. Ne regăsim aici în vecinătatea ideii kantiene că voința este singura formă de libertate autentică. Tudor nu e lipsit de talent, nici de idealuri, dar el nu acționează. Iar în această ne-acțiune, el decade în forma cea mai subtilă a neantului: acea existență care nu și-a actualizat niciodată potențialul. El este un Hamlet fără tragedie, un Ulise care nu pleacă niciodată din Itaca.

‘’Dacă vrei să dobândești puterea de a suporta viața, fii gata să accepți moartea’’ – Sigmund Freud

Elementul freudian de surpriză  pe care l-a gândit inteligent distinsul scriitor Al Florin Țene  are un tragism de knock-out de final prin moartea personajului exact în momentul  unei posibile fericiri care nu este doar un act narativ spectaculos, ci o concluzie filosofică: creația, asemenea fericirii, este supusă hazardului, și nu toți sunt aleși să-și ducă la capăt menirea. Tudor moare înainte de a scrie romanul, iar titlul cărții devine, astfel, o metaforă a vieții eșuate, a potențialului neîmplinit, a tragediei cotidiene a omului care, deși visează, nu ajunge să trăiască ceea ce visează.

Această meditație gravă, subtil ascunsă sub stratul umoristic, oniric și pitoresc al narațiunii, transformă ‘’Povestea romanului care nu s-a scris niciodată’’ într-o operă cu adevărat filosofică. Este o carte despre rostul artei, despre timpul interior, despre ratărilor existențiale, despre fragilitatea omului și ironia destinului. Omul trăiește risipind clipe, momente importante, sentimente și idealuri, de parcă ar avea timp nelimitat, iar puțini sunt cei care trăiesc cu adevărat viața bucurându-se de fiecare secundă. ‘’Cei mai mulți trăiesc zile, putini trăiesc viața’’ – Nicolae Iorga

În plan estetic, romanul nu mizează pe spectaculozitate, ci pe o tensiune difuză, interioară, care crește lent dar sigur, ducând cititorul spre deznodământul tragic, o moarte nu doar fizică, ci simbolică, întrucât personajul dispare înainte de a-și fi împlinit menirea. Această moarte devine o sentință ontologică: viața care nu a fost trăită în mod autentic este o viață care, în cele din urmă, se stinge fără ecou. Pentru că existența lui Tudor a fost călăuzită de frica eșecului, deci așa cum ar spune Osho, viața  lui adevărată nici măcar nu a început deoarece: ‘’Viața începe acolo unde frica se termină’’ – Osho

’’Povestea romanului care nu s-a scris niciodată’’ este o metaforă a tuturor proiectelor abandonate, a tuturor viselor netranspuse în faptă, a existențelor care se derulează într-o tăcere apăsătoare, neînsoțite de împlinire. De aceea, fantasticul  roman al scriitorului Al. Florin Țene este mai mult decât o simplă poveste cu final dramatic este o provocare adresată fiecărui cititor, o oglindă în care putem descoperi propriile renunțări și propriile ezitări. Ceea ce stă în calea fericirii cu adevărat este însăși frica și  refuzul de a trăi plenar viața. ’’Ceea ce numim noi secretul fericirii nu este nici mai mult nici mai puțin decât dorința noastră de a alege viața’’ – Leo Buscaglia

Lecția pe care ne-o oferă renumitul scriitor Al. Florin Țene prin romanul său ’’Povestea romanului care nu s-a scris niciodată’’ ne învață, printr-o exemplificare subtilă și rafinată, că ființa se construiește în act, că gândul, oricât de nobil, devine steril dacă nu se întrupează în fapte, și că visul, oricât de intens, rămâne iluzoriu dacă nu este urmat de acțiune. Tragismul oricărui personaj din viața reală, în sensul cel mai profund al cuvântului, se naște  în el când îl locuiește o chemare neîmplinită. A trăi din plin înseamnă a te folosi  plenar de timpul tău și  a te bucura de viață. ‘’Cel mai bine și-a folosit viața cel care s-a bucurat cel mai mult de ea ‘’– Samuel Butler

Sub bagheta magică a ilustrului  scriitor Al Florin Țene se desfășoară rapsodia  creației imposibile în filele romanului ‘’Povestea romanului care nu s-a scris niciodată’’ pe note de reflecții filosofice subtile, mascate sub aparența unei narațiuni simple, dar care reușește să atingă una dintre cele mai sensibile coarde ale condiției umane: aceea a dorinței neîmplinite. Romanul este în mod paradoxal, o scriere esențială despre literatura care nu se scrie, un roman despre o carte care nu a fost scrisă, o operă despre non-operă, o creație despre imposibilitatea creației. Filosofia profund camusiană, a romanului,  închide în sine întrebarea fără răspuns: Dar ce este oare mai tragic? Să nu poți crea sau să trăiești cu iluzia că vei crea?

Așadar, romanul „Povestea romanului care nu s-a scris niciodată”  este despre viețile care nu se trăiesc, despre alegerile care nu se iau,  o meditație profundă asupra condiției umane, o lecție de luciditate, dar și un semnal subtil asupra valorii vieții pe care scriitorul și filozoful Al Florin Țene ni-l dă cu gentilețe. Este, poate, romanul tuturor scriitorilor care au trăit mai mult în vis decât în scris, și, în același timp, un avertisment că între ideea de artă și actul artistic propriu-zis stă, uneori, un destin pe care nu-l putem controla.

Poate că, în taina fiecărei conștiințe, există un roman nescris. Dar, spre deosebire de Tudor, poate că avem încă timp să-l scriem. Sau, poate, doar credem asta...

 

Johnny Ciatloş Deak

 membru al Uniunii Jurnaliștilor Independenți din România

Senior editor Globart Universum Publishing House Canada

.

Johnny Ciatloş Deak: INTERVIU

 

           

1. Liliana Moldovan (L.M.): În acest an ați publicat, la editura Globart Universum antologia „Stelaris”, o carte în 3 volume despre care scriitorul Al. Florin Țene scria că „poate fi considerată un seismograf al valorilor literare contemporane românești actuale”. Câte „proiecte antologice” ați finalizat în cadrul editurii din Canada?

Johnny Ciatloş Deak (J.C.D.): 

Răspuns 1

Editura Globart Universum și-a propus să vină în  întâmpinarea scriitorilor  români din lumea întreagă și în acest  sens în anul 2020 am creat Programul  de promovare al scriitorilor și artiștilor români contemporani, de pretutindeni, program ce  cuprinde mai multe proiecte comune, care se desfășoară an de an  pe durata mai multor ani. 

Primul proiect a fost antologia Universum în 5 volume, care a reunit creațiile  literare a  peste 200 de autori  români de pe întreg globul, însumând  peste 2000  de pagini  editate,  antologia în 5 volume  Universum fiind lansată la GALA artelor ediția a 2-a  in anul 2021 si bucurându-se de un imens succes mediatic.

Al doilea proiect în cadrul programului  a fost cartea de interviuri  GENESIS-  ce însumează 40 de  interviuri inedite cu scriitori români de pretutindeni  lăsând   amprente scriitoricești în literatura  contemporană. Cartea de interviuri   Genesis a fost  lansată în  cadrul evenimentului SA IUBIM ÎN  ORICE  ANOTIMP  de la HANUL MOLDOVENESC în  mai 2022.

Al treilea proiect  s-a adresat de aceasta dată ARTIȘTILOR români de pretutindeni și se numește GLOBART  (de la glob și artă) ,  fiind  o antologie  de arta în imagini în care sunt cuprinși artiști români  de pe  mapamond. Este vorba de un album foarte elegant de artă care a fost și  un proiect delicat și costisitor dar foarte reușit.

Al 4 -lea proiect în cadrul acestui program  poartă numele de GALAXY -antologie de ecouri  literare, un proiect grandios  în 4 volume  ce aduce în lumina reflectoarelor creații literare ale autorilor români contemporani din întreaga lume.  Proiectul  adună în   cele  4 volume, 147 de autori  români  de pe mapamond,  însumând  peste 1500 de pagini  editate. Aceasta antologie  GALAXY in 4  volume  fiind lansată la GALA artelor ediția a 3-a  in anul 2022.

Al 5 -lea proiect în cadrul  programului poartă numele de ÎMPREUNĂ  – și este  vorba de o colecție  de 3 antologii cu următoarele titluri :  Împreună să dăruim iubirea prin vers – antologie  de versuri nemuritoare, Împreună  să ne păstrăm credința – antologie  de creații literare creștine, Împreună să facem  o lume mai bună – antologie de texte  literare. Aceste antologii ÎMPREUNĂ au fost lansate în cadrul Galei Artelor ediția a -4 a  în anul 2023

Al 6-lea proiect în cadrul acestui program  poartă numele de STELARIS, este vorba de o antologie de creații literare în 3 volume ce aduna într-un mănunchi stele ale literaturii române contemporane din întreaga lume. Aceste antologii STELARIS au fost lansate în cadrul Galei Artelor ediția a -5 a  în anul 2024.

2. L.M.: Când a început activitatea editurii Globart Universum și care a fost motivul înfințării ei? 

J.C.D.: 

Răspuns 2

Editura Globart Universum a fost înființată în  urmă cu aproximativ 9 ani,  ca un proiect de suflet, din pasiune și din dorința de a răspunde cerinței de editare, promovare și publicare a scriitorilor și artiștilor romani sau de alte naționalități din regiunea metropolitană Montreal.

Pornind de la sloganul  editurii  Globart Universum :”Spune lumii că exiști, spune lumii despre tine!”, editura noastră a creat o revistă de literatură artă și cultură în limba română ‘’Poezii pentru sufletul meu’’ aici în Canada și   a lansat   în urmă cu 5 ani  un program de suflet românesc, pentru promovarea scriitorilor români din lumea întreagă.

 

3. L.M.: De la activitatea de antologator, editor de carte și coordonator al unei edituri, ați schimbat registrul devenind proprietarul unui studio de televiziune și realizatorul emisiunii „Salut românesc din Montreal”. Ce provocări ați întâmpinat ca anteprenor și realizator al unei emisiuni care promovează valorile tradiționale românești în Canada?

 J.C.D.: 

Răspuns 3

Da, în urma cu câțiva ani am construit la Montreal  UNIVERSUM VIP STUDIOS unde am început cu o mână de oameni să realizăm emisiunea SALUT ROMÂNESC DIN MONTREAL pe care o transmitem pe platformele noastre digitale și pe canalul nostru de youtube. Provocări au fost multiple și încă mai sunt pentru că nu-i ușor să faci lucruri extraordinare fără  nicio finanțare, nicio subvenție, totul  numai din fonduri proprii. Pentru unii acest lucru pare o nebunie dar noi am dorit prin acest proiect să încurajăm  și să promovăm talentele din comunitate și să le facem cunoscute lumii întregi. Peste tot în lume trăiesc români iar în fiecare comunitate există diamante nedescoperite. Noi asta facem, le descoperim și le prezentăm publicului larg.

4. L.M.: Care este statulul editorului de carte, în Canada? Este dificilă înfințarea și susținerea activității unei edituri care promovează scriitorii români?

J.C.D.: 

Răspuns 4

În Canada, statutul editorului de carte este reglementat de diverse legi și politici culturale care sprijină industria editorială. Editorii pot fi înregistrați la organizații sau pot fi independenți nu sunt obligați să obțină o licență specifică pentru a opera, dar trebuie să respecte legile privind drepturile de autor (Copyright Act). Ca trend, piața editorială canadiană  se îndreaptă în mare parte,  tot mai mult spre regimul de self-publishing.

 Guvernul federal  nu oferă finanțare pentru reviste și publicații în limbile minorităților (deci nici pentru limba română), ei au programe diverse pentru cărți în engleză sau franceză (cele două limbi oficiale)   care ajută editorii să publice și să promoveze cărți canadiene, dar nu există niciun sprijin pentru cărțile  sau periodicele (revistele) în limba română.

Tocmai de aceea, fiind dificil din punct de vedere material, nimeni nu  vrea să publice cărți și reviste în limba română. Atât la nivel federal cât și la nivel provincial este practic inexistentă susținerea  activității de publicare în limba română.

5. L.M.: Institutul de statistică din România, stabilea, cu doi ani în urmă, că interesul românilor pentru lectură este de 30%. Care fi cifra ce reflectă apetitul canadienilor pentru lectură, frecventează bibliotecile ori îi vedeți prin librării?

J.C.D.: 

Răspuns 5

Canada are o rețea extinsă de biblioteci publice și un sector editorial activ, cu foarte multe librării, ceea ce dovedește un interes semnificativ pentru lectură în rândul canadienilor. De exemplu, Biblioteca Publică din Toronto este una dintre cele mai mari din lume, cu milioane de vizitatori anual.

Conform unui studiu realizat în 2016 de compania de cercetare de piață GfK, 11% dintre canadieni au declarat că nu citesc niciodată cărți, iar 36% dintre femei și 23% dintre bărbați din Canada au afirmat că citesc zilnic sau aproape zilnic. Când am venit în Canada am fost șocat să observ că oriunde mergeam în  avion,  metrou sau autobus toată lumea avea o carte în mână. Acum însă îi vedem pe toți cu telefoane în mână. 

 

6. L.M.: Despre românii stabiliți în Canada, ce ne puteți spune? Sunt la curent cu noile apariții editoriale din România? Participă cu interes la lansările de carte ale autorilor români stabiliți acolo?

J.C.D.: 

Răspuns 6

Pentru a vă răspunde la întrebare trebuie să specific mai întâi că aici distanțele sunt foarte mari iar comunitatea românilor stabiliți în Canada  este practic răspândită pe mii de kilometri. De aceea  nu suntem toți românii concentrați  într-o singură  comunitate ci în mai multe. Numai în zona metropolitană Montreal, sunt 17 biserici ortodoxe și  aproape tot atâtea asociații românești. Dorul de casă de tradiții și  de tot ce este românesc îi face pe aceștia să participe  la activități literar artistice, lansări de carte, spectacole culturale, vernisaje și expoziții.

 Datorită internetului în ziua de azi accesul la informație este practic nelimitat. De aceea românii din diaspora  sunt la curent cu tot ce se întâmplă  în România, inclusiv în lumea politică, dar și în lumea literară.

7. L.M.: Cu ce proiecte editoriale și culturale doriți să le stârniți interesul în 2025?

J.C.D.: 

Răspuns 6

Bineînțeles că ne propunem și în acest an, să continuăm cu același elan activitatea editorială și culturală. Acest an, 2015 vine însă și cu mari provocări din punct de vedere socio-politic și economic. Perioada aceasta tulbure, plină de nesiguranță și-ar putea pune amprenta și pe proiectele noastre și aici mă refer la toate activitățile culturale din comunitate, lansări, vernisaje, evenimente artistice, spectacole etc.

Din punct de vedere editorial, în  acest an avem în plan publicarea mai multor scriitori români inclusiv în lucrări individuale, (cărți de texte literare, poezii,  proză scurtă, romane, note de călătorie, critică literară) sau  în lucrări comune, de grup, cărți de interviuri și de asemenea în revistele noastre POEZII PENTRU SUFLETUL MEU.

 

Vă mulțumesc pentru onoarea și atenția acordată!

Cu  deosebit respect,

 

Johnny Ciatloş Deak