Noile troleibuze și autobuze electrice intră de mâine pe traseu!

Începem săptămâna cu o nouă veste bună, pe care sunt convins că mulți dintre voi o așteptați. Începând de mâine, cele 11 autobuze electrice și 5 troleibuze pe care le-am achiziționat prin fonduri europene intră oficial în circulație pe traseele din municipiu.

Este un prim pas important pe care îl facem în acest demers de a reînnoi flota URBIS și de a vă oferi vouă, cetățenilor, un transport în comun modern, la standarde europene. Fiecare dintre noile autobuze și troleibuze este dotat cu aer condiționat, camere de supraveghere, rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități, monitoare LED și multe alte facilități.

Știu că e o veste care s-a lăsat așteptată destul de mult și vă mulțumesc pentru răbdare. După cum probabil știți, ne-am confruntat cu anumite întârzieri legate de infrastructura de încărcare. Le-am transmis însă tuturor celor responsabili că vreau ca totul să fie pregătit înainte de începerea noului an școlar și mă bucur că au înțeles mesajul meu și s-au conformat.

Avem încă mult de muncit și multe de făcut. Unele demersuri durează mai puțin, altele mai mult, dar fiecare pas pe care îl facem pentru Baia Mare și pentru băimăreni va avea rezultate!

Ioan Doru DĂNCUȘ

Primarul Băii Mari

De dialectica sau începutul discursului semiologic al lui Augustin de Hipona

 

            Fiind De dialectica opera de tinerețe a celui ce avea să devină unul dintre cei mai importanți filosofi și teologi creștini și a cărui operă se va constitui în puntea de legătură dintre filosofia antică și cea medievală (după toate probabilitățile, opusculul în discuție  a fost scris între anii 387-391, adică în aceeași perioadă când apare opera certă De musica și, ca atare, mai înainte de momentul crucial al convertirii sale la creștinism, fapt care explică absența din micul tratat a oricărei trimiteri sau aluzii la învățăturile creștine), iată de ce m-am ferit ca, pentru această etapă din viața faimosului gânditor și autor, să-i spun, precum catolicii, Sfântul Augustin sau, precum ortodocșii, Fericitul Augustin.

            Pesemne că unii cititori se vor întreba de ce în fraza de mai sus am întrebuințat sintagma „operă certă”. Pentru că nu numai că tratatul Principia rhetorices, elaborat în această perioadă, are o autenticitate îndoielnică, dar – ne informează Eugen Munteanu, tălmăcitorul scrierii De dialectica (Editura Humanitas, București, 1991) – înșiși benedictinii maurini, în celebra lor ediție, „includ opusculul în Appendix, printre alte spuria, considerându-l inautentic”. Două sunt motivele pentru care benedictinii pun sub semnul întrebării paternitatea lui Augustin asupra opusculului:

            a)În el, așa cum era obiceiul lui Augustin în opere de acest gen, „nu este indicat în mod explicit drumul de la cele corporale către cele spirituale”;

            b)Lucrarea nu a fost elaborată sub formă de dialog, adică așa cum Augustin menționează în Retractationes că, în scopul educării fiului său Adeodatus, în tinerețe a scris mai multe lucrări (retorică, muzică etc.), printre care și una , sub formă de dialog, despre dialectică, lucrări care au rămas doar niște fragmente incipiente din vastitatea operelor proiectate.

            Dar, ne înștiințează mai departe E. Munteanu, argumentele de factură textuală, filologică și ideatică fac ca astăzi să nu se mai îndoiască nimeni de „certa paternitate a lui Augustin asupra lucrării”: absența indicațiilor privind drumul de la cele corporale către cele spirituale se explică prin caracterul neterminat al lucrării (dovadă că în De musica respectivul aspect este prezentat la urmă), iar faptul că De dialectica nu este un dialog, decurge – așa cum a explicat Augustin în Retractationes – din caracterul de schiță al acestei opere. Însă tonul predominant al discursului, ilustrat prin abundența adresării la persoana a II-a singular, este cela al magistrului către discipolul său, ceea ce face dovada evidentă că, într-adevăr, autorul avea intenția să-i dea forma unui dialog.

            În sfârșit, argumentul cel mai concludent în sprijinul paternității este prezența în Capitolul VII a indicației asupra numelui autorului, Augustin folosindu-și propriul nume pentru a  arăta modalitățile de impresionare a auditoriului prin semnul verbal: „(...) așa cum, la rostirea numelui Augustinus, cel căruia îi sunt cunoscut se gândește la mine și nimic altceva”.

            Pentru corecta încadrare a opuscului De dialectica în sistemul conceptual-semiotic al celui care, alături de Ambrozie, Ieronim și Grigore cel Mare, este considerat unul din cei Patru Părinți ai Bisericii occidentale și a cărui gândire eminamente logică a inrâurit într-un mod copios întreaga cugetare europeană (Descartes, Thomas d’Aquino, Luther, Calvin etc.), trebuie făcute în prealabil următoarele trei precizări:

            1)Fiu al păcatului în tinerețe și mai târziu profesor de retorică, în cele din urmă, ceea ce înseamnă mai înainte de convertire, Augustin se dedică filosofiei, trecând de la maniheism la scepticism (lui îi revine celebra formulare „Dubito ergo cogito” – Mă îndoiesc, deci gândesc, care l-a influențat hotărâtor pe Descartes) și apoi la neoplatonism, școala contemporană cu el. Firește că în aceste condiții propice enciclopedismului și necontenitei desăvârșiri spirituale, tânărul Augustin asimilează în primul rând platonismul și stoicismul din îmbelșugata filosofie antică greacă și, totodată, demonstrează că și-a însușit la perfecție logica aristotelică (în cele zece capitole ale micului tratat De dialectica, el face la tot pasul dovada că stăpânește atât formele logice – silogismul, judecata și noțiunea cu conținutul și sfera ei, respectiv sensul și semnificația cuvântului prin care aceasta este exprimată, cât și operațiile logice, precum ampla și amănunțita clasificare a ambiguităților din capitolele IX și X, dar mai ales definiția: „Dialectica este știința de a purta bine dezbaterile”, „Cuvintele sunt semne ale lucrurilor atunci când își primesc puterea de semnificare de la ele”, „Vis verbi sau ‘puterea de semnificare a cuvântului’ este ceva prin care ne dăm seama de valoarea cuvântului (...) și care impresionează pe ascultător fie prin el însuși, fie prin ceea ce semnifică, fie prin amândouă deopotrivă”, „Omul este un animal rațional muritor”, „Echivocurile sunt noțiuni care nu se pot cuprinde într-o singură definiție în aceeași măsură în care se pot totuși cuprinde într-un singur nume”), astfel încât, din plin înzestrat cu toate cele necesare cugetării inspirate, el se impune nu numai ca „cel mai mare semiotician al Antichității”, iar prin aceasta drept „un precursor direct și imediat al teoriilor moderne ale lui Saussure și Pierce” (Eugen Munteanu), ci și ca gânditorul care în filosofia europeană a făcut trecerea de la timpul ciclic la cel linear-istoric, respectiv ca teologul referențial, care în lucrarea De civitate Dei, identifică Cetatea lui Dumnezeu cu Biserica, drept urmare pledează pentru separarea Statului de Biserică.

            2)Dialectica este concepută de către Augustin ca o metadisciplină, care se împarte în cuvinte și semnificații, altfel spus în „lucruri despre care se vorbește și cuvinte prin care se vorbește”. Opusculul în discuție „încearcă delimitarea sferei de interes a dialecticii de cele ale gramaticii și retoricii, cu care se află strâns îmbinată prin obiectul comun, limbajul uman (definit dintr-o perspectivă constant semiotică)” (Munteanu), așa încât cele trei discipline alcătuiesc împreună trivium sau stadiul elementar în sistemul educațional al celor „șapte arte liberale” (gramatica, retorica, dialectica, muzica, geometria, aritmetica, filosofia), sistem imitat după modelul paidetic grecesc și care va funcționa în lumea apuseană încă multă vreme.

            3)În cartea a II-a din tratatul De doctrina christiana, filosoful nostru înțelege prin dialectică o preocupare pozitivă din punct de vedere creștin, recomandând/autorizând ca ea să fie utilizată (alături de retorică, științele naturii, știința numerelor și știința definițiilor) în hermeneutica scripturală, o hermeneutică ce respinge astrologia, divinația și alte forme de gândire magică. De asemenea, în De magistro el ne atrage atenția asupra „vanității cercetării pur formale a comportamentului semiotic al omului”, convins fiind că totul s-ar reduce la un joc pueril atunci când scopul suprem al acestei cercetări n-ar fi „găsirea căilor optime spre achiziții filosofice și teologice superioare”. Iată motivul pentru care, ne spune E. Munteanu, prin „interesul aproape obstinat arătat de Augustin studiului semnelor”, teza sa fundamentală „Nicio cunoaștere nu se poate dobândi sau transmite fără a recurge la ajutorul semnelor” este înfiptă în gândirea europeană medievală și modernă „mult mai mult decât ar părea la prima vedere”, dar că el nu cade niciodată în cursa ce-i amenință îndeosebi pe cercetătorii moderni, anume aceea „de a studia semnele în sine, pentru ele însele”.

            Cu convingerea nestrămutată că „doctrina conținută și vehiculată de semne este mult mai însemnată decât semnele în sine” (De magistro, IX), totodată puternic influențat de neoplatonism, este întru totul firesc ca în De civitate Dei adevărul să-i apară ca o iluminare divină, iar cunoașterea, acest ultim temei al ființei, să fie condiționată de Dumnezeu. Această concepție, dezvoltată ulterior de Thomas d’Aquino până la ultimele ei resurse, va deveni clasică în gândirea teologică. Cu completarea că, întrucât este dat și preexistent, adevărul nu se dobândește în mod progresiv, ci „în simultaneitatea iluminării lui noetice”!

            Dacă așa stau lucrurile, atunci care este rostul semnelor și de ce Augustin le acordă atâta importanță? Răspunsul la această întrebare, îl aflăm în dialogul De magistro: „Cunoașterea semnelor asigură punctul de plecare din exterior (foris) către interiorul spiritului cunoscător (intus)”.Vasăzică, semnele nu produc cunoaștere, ci doar declanșează mișcarea dinspre exterior către interior. Da, căci „Omul interior” este sediul adevărului, care se exteriorizează prin semne și astfel se lasă cunoscut. Regula este următoarea: Deoarece orice lucru este un semn prin care Dumnezeu vrea să ne învețe ceva (semnele sunt fie naturale, bunăoară așa ca fumul, fie date, precum cuvintele), „toate semnele converg spre acel Magister interior, care singur discerne adevărul de falsitate”.

            Această idee devine o adevărată profesiune de credință la preotul și apoi la episcopul din nordul Africii (s-a născut în anul 354 e.n. în fosta provincie romană Numidia și a murit în anul 430), după cum scrie în De Genesi contra Manichaeos („Însăși utilizarea semnelor a fost o consecință a păcatului”, căci dacă înainte de căderea în păcat, omul putea să-L cunoască direct pe Dumnezeu, după aceea semnele i-au fost date omului pentru a putea lua legătura cu El), respectiv în De musica: Instituind comunicarea indirectă prin semne, Dumnezeu a limitat posibilitatea omului de a-i subjuga pe ceilalți.

            Deosebit de important pentru concepția și atitudinea umanisto-creștină a lui Augustin este faptul că acesta recunoaște tuturor limbilor „dreptul și capacitatea de a primi mesajul scriptural” (anticii păgâni ignorau toate celelalte limbi în afară de latină și greacă). De altminteri, în amplul tratat De doctrina christiana, care din toate punctele de vedere constituie „o sinteză a concepțiilor sale lingvistice, retorice și filosofice și în care perspectiva semiologică se deschide spre un orizont mai larg” (E. Munteanu), el arată că păcatul trufiei, al cărui semn este Turnul Babel, a avut drept rezultat diversificarea limbilor în urma scindării limbii originare.

            Conștient de complexitatea raporturilor dintre semne și cei ce le utilizează, Augustin ajunge la concluzia că trebuie disociată dialectica de retorică, cele două ramuri conexe ale unei metadiscipline concepută și perfect articulată ca doctrină a semnelor.

            Apropierea epistemologică dintre dialectică și retorică nu este nouă, deoarece ea se constată atât la stoici cât și în Retorica lui Aristotel. Pe urmele stoicilor (etimologia acestora este subordonată științei definițiilor), Augustin la rândul lui include etimologia în dialectica sa, fapt care se explică prin caracterul pronunțat semiologic al investigațiilor întreprinse. Dar contrar opiniei stoicilor că „nu există cuvânt căruia să nu i se poată da o explicație”, gânditorul nostru crede că „ar fi fără rost să abordăm o astfel de activitate, căci n-am mai termina niciodată” (De dialectica, VI).

Tot așa, în comparație cu Aristotel, filosoful care a acordat o importanță minoră semnelor în raport cu lucrurile desemnate (în Retorica, Stagiritul consideră că „numele sunt imitații, iar vocea cea mai imitativă dintre toate facultățile noastre”), Augustin conferă semnelor demnitate, „singura în măsură să explice succesele epistemologice, precizia terminologică, exactitatea și profunzimea stratificărilor taxonomice, rafinamentul conceptual din speculația scolastică de mai târziu” (E. Munteanu).

Punctul de vedere al lui Ludwig Wittgenstein este că Augustin „descrie un sistem de comunicare; numai că nu tot ceea ce numim limbaj este reprezentat de acest sistem”.

 

Sighetu Marmației,                                                         George PETROVAI

Să nu capitulăm!

Suveranismul urii și imposturii, al pumnului „românesc” în fața Europei, validat nu doar de primitivi calistrați, ci, viclean, și de nervoase eminențe cenușii la față, experți în ticăloșie cu accese maniacale de furie contra „intelectualilor publici, jurnaliștilor și formatorilor de opinie din România”, oameni liberi care denunță constant cangrena politică națională și propaganda „lumii ruse” la București, pavează drumul cel mai scurt spre catastrofa socială a încrederii oarbe în măști și iluzii rotite necontenit de caruselul aurit al dezinformării.

Acesta este echivalentul unei bombe cu rază largă de distrugere în războiul hibrid purtat de câțiva ani în România (vizitată de Aleksandr Dughin în 2013, 2014, 2017) și ajuns în preajma apogeului astăzi.

Între timp, teodosienii, auriți în fel și chip, colcăitori în haznalele media duhnind de securism și calomnii, au făcut tot ce-au putut la nivel văzut și nevăzut. Recolta de sminteală la altar și la hectar a fost mare.

„Tatăl minciunii” e mulțumit.

Epidemia de manipulare orchestrată extern, dar și intern, sprijinită mediatic în gold-uite „cluburi de gândire” suveranistă și șezători televizate populate de mercenari propagandiști în marș, face ravagii.

În context, de exemplu, nu știm câte sute de mii/ milioane de oameni au ajuns să creadă că pe 3 septembrie România va intra cu ei cu tot în războiul din Ucraina bombardată de Rusia invadatoare, în timp ce aceasta din urmă rânjește satisfăcută din spatele boților bine antrenați, trolilor cretinizați și ticăloșilor cenușii, exasperați de „intelectualii publici, jurnaliștii și formatorii de opinie din România” ce refuză să închidă ochii în fața prafului sofistic aruncat sistematic în ei.

Până la ce nivel trebuie să ajungă, totuși, propaganda favorabilă „lumii ruse”, delirul anti-european/ anti-național și dezinformarea/ bulversarea totală a populației din România, inundată deja catastrofal de materiale toxic dezintegratoare ce periclitează major sănătatea morală și mentală publică, pentru a se emite câteva îngrijorări și clarificări oficiale pe această temă vecină cu aceea a siguranței naționale?

Așteptarea pasivă a unui Godot care să clarifice lucrurile și să limpezească mințile - infestate de o manipulare ce destramă corpul social și afectează mentalul colectiv, inducând angoase naționale, răspândind elucubrații parazitare, stârnind violențe de limbaj și fizice girate politic și fără precedent - va crea doar condițiile optime pentru căderea societății în haosul mult dorit, așteptat și atent migălit de artizanii „suveranismului” cu aparentă față românească.

Fața României real suverane trebuie să arate totuși altfel: nedescompusă de ură, nestupefiată de ignoranță, nerăvășită de trădare și minciună. Ceva mai destinsă, mai rațională, mai bine educată, mai întoarsă spre realitatea care nu minte, nu te amenință, nu te înjură. Să nu capitulăm! 

Vasile Bănescu

Rugby. 16 finale consecutive! Incredibil!

CSM Știința Baia Mare va juca finala Ligii de Rugby Kaufland!

În cea de-a doua semifinală, CS Dinamo București a primit pe teren propriu vizita celor de la CSM Știința Baia Mare. Cele două echipe s-au întâlnit și săptămâna trecută în ultima etapă a sezonului regulat, bucureștenii reușind un egal 20-20, prin care și-au asigurat disputarea semifinalei pe teren propriu.

Maramureșenii au fost cei care au deschis scorul pe Stadionul „Florea Dumitrache”, Popoaia punctând dintr-o penalitate, 3-0, minutul 11. Urmează minute bune de dominare a bucureștenilor care întorc rezultatul, printr-un eseu la centru a lui Schwartz după o pătrundere spectaculoasă, transformat de Burns, care pune încă trei puncte și dintr-o penalitate, 10-3.

Dinamo domină meciul și Vaovasa mai reușește un eseu la centru, transformat de Burns, 17-3. Înainte de intrarea la vestiare, maramureșenii reușesc să reducă ecartul prin două eseuri marcate de Manu Ahokovi și Immelman, ultimul transformat de Popoaia, 17-15. Mai mult, Dinamo rămâne în 14 jucători după eliminarea temporară a lui Ncube.

În repriza secundă, gazdele se apără foarte bine, Baia Mare, nereușind să profite de jucătorul în plus pe teren. Maramureșenii sunt însă mai prezenți în joc și minutul 55 reușesc să treacă la conducere, prin eseul lui Taliaui Sikuea, transformat de Popoaia, 22-17, elevii lui Eugen Apjok punctând astfel 19 puncte consecutive.

Alb-roșii nu renunță la luptă și preiau din nou conducerea, după un eseu reușit de Vaovasa, transformat de Burns, 24-22. Ultimul sfert de oră al meciului aduce noi răsturnări pe tabelă, întăi Baia Mare preia conducerea printr-o penalitate, 25-24, apoi Dinamo trece din nou la conducere, tot printr-o penalitate, 27-25.

Scorul este închis de maramureșenii, Popoaia punctând din nou dintr-o penalitate 28-27, scor final, în ciuda tuturor eforturilor alb-roșilor de a forța marcarea de noi puncte.

În cealaltă semifinală SCM USV Timișoara s-a impus tot la limită, pe teren propriu, 23-22 (13-10) în fața CSA Steaua, astfel că finala Ligii de Rugby Kaufland ediția 2025, este Baia Mare - Timișoara, o reeditare a ultimului act din sezonul trecut al competiției.

Finala va avea loc duminică, 7 septembrie, de la ora 16:00, iar meciul pentru bronz, sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 16:00, ambele partide urmând să aibă loc pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf.

 

Cristi SOMEȘAN

Foto: RugbyRomania

Gluma zilei - Dieta Bolojan

 

Primăria lui Răzvan Ducan e mereu deschisă!

 

Poetul Răzvan Ducan nu ne mai surprinde de data aceasta cu noua lui carte  „Tot acolo”, Editura „Vatra Veche” Târgu Mureș, fiindcă este un poet harnic, dedicat și o sursă de energie pozitivă ce poate și trebuie să fie un exemplu pentru confrați.

Câteva cuvinte despre autor, selectate de mine din volumul „Suflători în jar” sunt binevenite: „Nimeni nu a dat un diagnostic mai bun Târnăveniului în paradigma maladiilor unui veac ieșit din țâțâni, cum i-a dat Răzvan Ducan. Martor și mărturisitor, parafrazând, poetul lasă urmașilor săi răspunderea pentru creșterea și cinstirea unui oraș care poate, totuși, n-o muritu, numa-on pic s-o hodinitu” (Nicolae Băciuț); „El este apărător al dreptului la libertate, într-o democrație cu față de dictatură, declarând-o fie direct, fie aluziv poemelor sale evoluând treptat pe ultima sută: spre starea de pamflet”(Nicolae Suciu); „Răzvan Ducan detectează, cu ingenioasă artă, singurătăți poetice în agora. Ochiul lui scrutează curajos ochiul furtunii. E un pătimit al comunicării, are vocațiaacesteia dar și harul de a se izola în substanță creatoare.” (Ioan Marcoș);„Inconfundabilă, de o ingeniozitate maximă, în construcții clare și fin elaborate, poezia lui Răzvan Ducan ne transportă în subtilul realului, acolo unde se petrec mirările în evantaie paroxistice, deopotrivă încântându-ne.” (Daniel Marian); „poetul scrie așa cum un țăran își ară ogorul, nu stă să numere silabele, nu caută focuri de artificii în sintagme și, totuși, reușește să se exprime artistic, să comunice idei care altora ne scapă din discursul poetic. El are curajul să pună sub lupă o lume.” (Melania Cuc); „De la concret, la abstract și invers, Răzvan Ducan reconfigurează o geografie a trăirilor, actualizând, ludic, marile teme stănesciene, aducând mai aproape de cititor, într-un limbaj mai accesibil, marile întrebări și mistere ale liricii lui.” (Liliana Toma); „Îl admir pe Răzvan Ducan  pentru energia jetului liric, pentru abundanța mesajelor și pentru că e bătăios, îl suspectez de o oareșcare nerăbdare în a-și face publice textele.” (Cleopatra Lorințiu); „Răzvan Ducan reușește marea performanță de a rămâne original chiar și atunci când pare că folosește clișeul nichitastănescian. Nu trebuie uitat nici meritul de a ne face să-l mai citim din când în când pe marele poet și poate de a sta și noi la taclale cu el chiar dacă nu ajungem să fim trimbulinzi.” (Silviu Guga); „...poezia îl scrie copios pe Răzvan Ducan și nu invers...Poezia îi plătește acestuia facturile, îi pune culori în farfurie și sunete în pahare, îi îmbracă în haine noi diferite forme de interior și îi învăluie sufletul osmotic în lumină.” (Dumitru Sîrghie); „Se remarcă experiența literară acumulată în timp precum trecerea de la prozopoem la poemele de respirație, limbajul poetic, registrul lingvistic, utilizarea metaforelor și altor figuri de stil, ușurința cu care-și expune ideile în versuri originale, bătăioase, limpezi.” (Gelu Dragoș); „Poezia, crede autorul, e rod de însingurare și spornic gând, prilej de aducere aminte dar și rost de profeție și neștirbită îngândurare.” (Liliana Moldovan); „Răzvan Ducan este cunoscut îndeosebi pentru poezia sa bogată în satiră, fiind, așa cum singur se autointitulează, un dealer de poeme sociale, scriind adesea versuri cu mare risc.” (Simona Mihuțiu); „Dedulcit în aforisme și cu regina metaforă dirijând angelic simfonia literelor și cuvintelor, Răzvan Ducan te face să uiți de orice când îți pică-n mână o scriere de-a sa și-apoi nu te mai saturi de citit.” (Puiu Răducan); „Poezia lui despre Eminescu e plină de nostalgii și revolte, chiar se vrea un pamflet la adresa celor ce nu-l înțeleg pe Eminescu.” (Ion Ionescu-Bucovu); „Dincolo de toate importantele puncte marcate de Răzvan Ducan la nivel istoric, politic, social, educațional, poezia se remarcă și prin frumuseți ce țin de metaforă, stil și expresie.” (Theodor Damian); „Poet adevărat, eu abia acum realizez frumusețea inegalabilă a liricii dumneavoastră.” (Dan Toma Dulciu); „Experiența poetului este însăși o Poezie, cuvântul – o floare, lumea poetului – o Lume a Omeniei, cunoștințelor și bucuriei, limbajul poetic este un zâmbet, un cântec al gândului, un fior al inimii, o disciplină a omeniei și purtării frumoase, într-o limbă proaspătă și curată, expresie a originalității persoanei în concordanță cu necesitățile societății și ale timpului lui Eminescu.” (Valentina Moroșanu); „Răzvan Ducan este un poet care se distinge printr-o abordare singulară, în care lirismul se împletește cu reflecția socială, iar angajamentul său față de poezie și față de moștenirea culturală românească este o constantă.” (Radu Botiș); „Poetul Răzvan Ducan este îngrijorat de soarta cărților la noi, unde cititul este la cel mai redus nivel, unde tineretul, acaparat de Facebook, Tik-Tok, YouTube și altele, nu mai are dorința de a citi, ci numai de butonat telefoanele mobile, când vocabularul tinerilor s-a redus îngrijorător de mult și cartea ajunge la tomberon, locatarii nemaiavând biblioteci ca altădată.” (Nicolae Iosub); „Încercând și o pană de eseist alături de lira poetică, Răzvan Ducan este o fenomenalitate creatoare de intelectual, așezând inspirația sub pana lui Eminescu.” (Al. Florin Țene); „Prin versurile acestei cărți și prin ritualul zilnic pe care Răzvan Ducan îl face, fiind prezent la bustul lui Mihai Eminescu din Târnăveni, cel din fața primăriei, poetul arată că nu recunoaște primăria ca fiind legitimă. Pentru el, primăria orașului e bustul lui Eminescu din fața primăriei.” (Darie Ducan).

Volumul „Tot acolo” e un omagiu și o declarație de dragoste a lui Răzvan Ducan pentru Eminescu românilor iar bustul Poetului nepereche din centru Târnăveniului este locul de pelerinaj și motivul de a ni-l „confisca” prin marea lui dragoste pentru poetul stelar.

Titlurile poeziilor spun totul despre temele abordate, iar Răzvan Ducan (pentru a câta oară?) este o conștiință vie a vremurilor triste prin care trece România și fiecare anomalie și greșeală a guvernului este amendată prin versuri deosebit de incisive: „Preș...e(dintele)”, „Poate prin anamneză”, „Rușinea”, „Angel Radios”, „Panaceu”, „E gol”, „La crâșma de zero stele”, „Mărgica”, „Prostul satului”, „Să vă căutați zid”, „Români, păziți-vă apa!”, „Cireașa pe tort”, „Odă neuitării”, „Reforma pe-nțelesul nimănui”, „Să miroase veșnic a punct RO!”, „Bun al întregului impostor”, „Atâta timp cât în țara mea”, „Nu-i războiul nostru”, „Infractor cu repetiție”, „Nu ucideți stegarul dac!”, „Ne vor despuiați de tot”, „Trăiască apele Franței”, „Agricultorilor din Lungulețu”, „Popor de somnoroase păsărele”, „Nebunul absolut”, „Taxă pe selfie”, „Bibliotecile publice”, „Curgea ca un gel rușinea unui computer”, etc.

Pentru final, întreb și eu ce întreabă poetul Răzvan Ducan în poemul „Rușinea” , adică ce caută Nicușor Dan la Palatul Cotroceni fiind ales cel puțin dubios din turul II, actualul președinte „ND” fiind atât de absent la reuniunile șefilor de stat ce hotărăsc soarta Europei și a războiului Rusia-Ucraina: „Mi-e pur și simplu rușine,/ Cu Nicușor în plic,/ Cum umblă, cum vorbește,/ Cum bea lăptic.// Cum o ia după floricele pe câmpii,/ Fără busolă,/ Cu stângu-n dreptu, cum își dă,/ Cu falsă sorbonistă aureolă.// Cum nu-nțelege ce se-ntâmplă,/ Cum afară e vopsit gardul,/ Cum înăuntru e mielul de Paște,/ Nicidecum leopardul.// Cum e rupt de realitate,/ Și umblă ca un mort,/ Ca o agrișă împinsă,/ În locul cireșei pe tort.// Nu pot să tac și să fac,/ La un tablou, elogiu ramei,/ Când șefii de state se-ntâlnesc,/ Dar nu la Festivalul Zamei.// de ce mă lipsesc de libertatea,/ Unui punct de vedere în țara mea,/ Mai degrabă rușinea,/ Să ne lipsească de ea.”

                                                  Gelu DRAGOȘ, UZPR

 

LA MULȚI ANI DULCE LIMBĂ ROMÂNĂ!

 O după-masă Agathbacoviană

                                                                   Florica Bud

 

Joi, 28 august 2025, fiind în București am răspuns, împreună cu Nicolae Bud, soțul meu, invitației domnului  Alexandru Buican. Domnul Buican − fiind, nu doar „un domn”, ci și un neobosit scriitor, obsedat de biografia marilor  personalități române − a  venit tocmai din S.U.A. să își susțină volumul impresionant, de 704 pagini, format A4, apărut la Editura Actaeon Books, Baia Mare. Nu de multă vreme a lansat la București, Baia Mare, Cluj-Napoca, volumul despre Brâncuși, pentru care a petrecut ani întregi în arhivele bibliotecile newyorkeze și oriunde putea afla lucruri inedite despre cel mai cunoscut sculptor al lumii. Volumul dedicat lui Brâncuși a apărut la aceeași editură, atât în limba română cât și în limba engleză.

Lansarea volumului Viața lui Bacovia. Mai bine singuratic și uitat, a avut loc la Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”, aflată,  prin bunăvoință oficial-primărială, pe strada ce poartă numele poetului, la numărul 63. Casa memorială este în custodia Muzeului Național al Literaturii Române.

După mici șicane în trafic am ajuns, cu o întârziere, ce nu mă caracterizează, în fața porții și de acolo în curtea, ce este exact pe gustul meu, o curte cu multă vegetație. La umbra ciorchinilor îmbietori de struguri negre, nu voi spune… se afla un ciorchine uman, nu, pentru că toți cei care au putut să participe la acest eveniment aveau un nume. A moderat actrița Claudia Motea. A spart gheața prof. dr. Dan Anghelescu, pentru a prezenta autorul și volumul. Editoarea, doamna prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, după o scurtă prezentare a volumelor apărute la editura Actaeon Books, s-a oprit asupra cărții, ce a adunat multă, multă muncă auctorială. A venit rândul autorului Alexandru Buican să prezinte cartea pe larg. Rând pe rând, cei prezenți au recitat, au vorbit despre George Bacovia omul, poetul, biografie ce era lansată. Am ascultat,  romanțe duioase, am avut plăcerea să stau între interpreta lor și ziaristul Constantin Dumitru. Printre noi a fost prezent și un prunc, Alexandru Buican jr., dar și o pisică aristocrată ce a trecut pe la toți să ne cântărească din ochi, să ne evalueze: vom fi fiind ființe agathbacoviene ori georgbacoviene. Nu cunosc raportul, nici nu îl voi afla vreodată. După cum nu voi ști niciodată, pisica era întruchiparea stăpânei Agatha cea veselă, ori a lui George cel gri-lacustru, dar cu mult simț al umorului,  stăpânul acestei casei.

A fost o după masă de vară superbă, prezența mesei rotunde putea să însemne că s-ar putea să asistăm și la o ședință de invocare a spiritelor curții. „A fost o ședință de spiritism?”, veți întreba. Acum, nu veți fi vrând să aflați totul-tot. Pot doar să afirm, am petrecut un răstimp mai degrabă Agathbavovian decât Georgbacovian!.

Evanghelia de Duminică: Tânărul bogat sau despre trecerea de la „a avea” la „a fi”

DUMINICA A 12-A DUPĂ RUSALII (TÂNĂRUL BOGAT) MATEI 19, 16-26

În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. El I-a zis: Care? Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește? Atunci Iisus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția cerurilor. Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicând: Atunci, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință.

Episodul întâlnirii dintre Iisus Hristos și tânărul bogat (Matei 19, 16-30; Marcu 10, 17), care pare să fi fost un fruntaș al comu­nității, un dregător (Luca 18, 18-30), ne lansează o provocare al cărei ecou răzbate până în societatea contemporană: care este raportul creștinului cu bogăția și unde trebuie căutate modelele de urmat pentru un tânăr preocupat de viața spirituală și de mântuirea sa. La Sfinții Evangheliști Marcu și Luca, personajul pare să fie mai în vârstă, fiindcă mărturisește că a păzit poruncile încă „din tinerețe”, de unde înțelegem că are deja o bogată experiență spirituală. Deși a pus practică poruncile Decalogului, totuși simte o nemulțumire profundă, se simte neîmplinit, soluția dobândirii vieții veșnice îi scapă și conștientizează că este ceva în plus față de Legea mozaică, sau, mai bine spus, Cineva capabil să-i aducă alinare. În toate cele trei Evanghelii sinoptice, întâlnirea urmează imediat după episodul „Iisus și pruncii”, ceea ce cuprinde în sine un crescendo teologic de la inocența copilăriei la frământările adolescenței și, în final, la responsabilitatea vârstei matu­rității. În primele comunități creștine se vor fi ivit cu siguranță și dispute cu privire la ideea de autoritate, dar și unele legate de raportul mântuire-bogăție. Protagonistul episodului de față este preocupat cu sinceritate de o întrebare fundamentală: cum se poate dobândi viața veșnică? Aceasta reflectă, în bună măsură, mentalitatea iudaică a epocii: deși de o totală bună-credință, personajul își închipuia că va afla de la Iisus o „rețetă” sigură, valabilă pentru toți oamenii, menită să-i deschidă porțile cerului. Astfel de „pelerinaje spirituale” erau frecvente în societatea antică. Tinerii treceau de la un învățător la altul, de la un curent filosofic la altul, chiar de la o religie la alta, până când considerau că au descoperit doctrina soteriologică și mediul adecvat. Cu alte cuvinte, o lecție despre dimensiunea propedeutică a filosofiei în antichitatea târzie, ca exercițiu spiritual.

Să se prefacă într-un „om nou”, capabil de sacrificiu

În iudaismul tradițional, bogăția era văzută ca efect al binecuvântării divine: omul devine bogat întrucât este iubit de Dumnezeu și, invers, sărăcia constituie un blam, o pedeapsă, o stare dezonorantă. Și aici Iisus răstoarnă axiologia: bogatului îi va fi mult mai greu decât săracului să se mântuiască, pentru că cel care a reușit să se desprindă de grijile lumești se poate consacra în totalitate lui Dumnezeu. Deprins cu afirmațiile categorice ale fariseilor, izvorâte din (auto)su­ficiența lor, tânărul are nevoie de un răspuns imediat și precis. Inițial, Iisus răspunde înșirând preceptele veterotestamentare ale Decalogului, poruncile cuprinse în Legea lui Moise. Dar omul nu este mulțumit! Dacă numai atât trebuie făcut pentru „a intra în viață”, atunci el și-a îndeplinit datoria în mod exemplar. Dar, cu toate acestea, se simte neîmplinit. Drept dovadă a acestui fapt, încă mai caută răspunsuri. În acest moment, punctul culminant al dialogului, Iisus „ridică ștacheta”, aducând-o la nivelul perfecțiunii. Pentru a atinge desăvârșirea, subiectul trebuie să fie dispus să-și împartă toată avuția săracilor. La această provocare finală candidatul pică „examenul desă­vârșirii”, stârnind deopotrivă compasiune și simpatie. Deși Mântuitorul intuiește în el aspirația spre desăvârșire și îl privește cu condescendență (Marcu 10, 21), totuși dialogul avut îi va înșela tânărului așteptările, întrucât nu va primi răspunsul dorit. Ceea ce îi ceruse, în definitiv, Domnul era să se prefacă dintr-un adept fidel al Legii într-un „om nou”, capabil de sacrificiu.

În Marcu 10, 17, tânărul este descris ca „alergând” la Mântuitorul, ceea ce denotă un interes extrem, nedisimulat, o urgență de ordin existențial, pentru ca mai apoi să îl găsim „îngenuncheat îna­intea Lui”, umilindu-se și smerindu-se, deși nu-I cere lui Iisus vreun miracol sau vreo vindecare. Consultarea lui Iisus nu reprezintă o simplă mondenitate, un simplu moft, ci un lucru cu adevărat important, de care depinde nu doar liniștea sufletească a celui preocupat, ci întreaga sa viață. Vorbitorul Îl numește pe Iisus „Învățător bun” (Marcu 10, 18), folosind o chemare necunoscută pentru rabinii din Palestina, dar cunoscută în lumea grecească, sub forma ô agathe = „o, bunule!” sau ô beltiste = „o, îmbunătățitule!”. Personajul folosește acest epitet, după cum tâlcuiesc anumiți Părinți ai Bisericii, ca o reacție de admirație și prețuire la bunătatea și delicatețea Mântuitorului față de copiii din relatarea precedentă (și nu numai). „Unul este Cel Bun” este răspunsul inițial al lui Iisus la întrebarea tânărului preocupat de viața veșnică (Matei 19, 20). Formula propusă de textul mateean este destul de enigmatică și se referă probabil la faptul că binele nu există în sine, ca abstracțiune, ci este reflectarea în viața cotidiană a relației personale cu Dumnezeu, de unde și concluzia imediată: a face binele înseamnă a aplica zilnic, în viața proprie, poruncile. La Marcu apare o cu totul altă formulare: „De ce mă numești bun? Nimeni nu este bun în afară de unul singur: Dumnezeu”. Pentru că se află în fața unui iudeu, Iisus îi răspunde ca atare, subliniind unicitatea și transcendența lui Dumnezeu. În împrejurarea de față, evitând să se descopere sub chipul dumnezeirii Sale, Domnul Se înfățișează ca „un simplu om”, respingând calificativul de „bun”, potrivit socotinței pe care o avea cei ce veneau la El.

Viața veșnică se dăruiește de către Dumnezeu deja din prezent

După învățătura iudaică, „viața veșnică” este viața veacului viitor, care începe cu învierea morților. După învățătura lui ­Iisus, viața veșnică se dăruiește de către Dumnezeu deja din prezent, ca să se continue în viitor, fără să fie împiedicată de faptul biologic al morții. Acest înțeles al vieții domină în Evanghelia după Ioan și coincide, în fond, cu înțelesul Împărăției lui Dumnezeu la sinoptici. Formularea „să intri în viață” (Matei 19, 17), deși pare neobișnuită pentru noi, este plină de semnificații și sugerează cel puțin trei lucruri. În primul rând, evită logica mercantilă a tânărului: do un des = „îți dau ce tu îmi dai”, adică dăruiesc cu scopul de a fi recompensat. Viața veșnică nu este o „marfă” dobândită în urma unei „investiții” (de timp, de energie, de faceri de bine etc.). Asemănarea cu Hristos nu este despre „a face”, ci despre „a fi”. În al doilea rând, Iisus vede inițierea în „Viața cea adevărată” (Ioan 14, 6) ca pe o renaștere spirituală de sus, ca un prunc nou-născut (Ioan 3, 3-8). În al treilea rând, nu trebuie ignorat aspectul dinamic al acțiunii: aceasta înseamnă a începe un drum, de cele mai multe ori periculos, plin de obstacole și de încercări, care până la urmă duce spre o destinație. Tânărul bogat trebuie să intre hotărât pe acest „drum” dacă dorește cu adevărat să ajungă undeva. Altminteri, va trebui să se mulțumească cu ceea ce îi oferă viața aceasta prozaică, statică, fără destinație „de veci”.

De remarcat faptul că „Învățătorul” (Didaskalos) insistă pe buna „funcționare” socială a omului. Nefacerea de rău și respectarea părinților asigură „mântuirea” oricărui evreu credincios, însă aceste „virtuți” nu implică vreun sacrificiu. „A face”, după cum spuneam, nu înseamnă „a intra în Viață”. Pasul decisiv vine odată cu „a fi” și este făcut prin sacrificiu de sine: virtutea „comună” poate fi depășită în momentul în care omul renunță la ceva al său pentru a intra în Viața adevărată (Ioan 14, 6) sau, altfel spus, din dragoste față de Dumnezeu, singurul care este Bun. În mod concret, tânărul este îndemnat să renunțe la avere, ca semn al sacrificiului său. Ceea ce i se cere de către Iisus este, în primul rând, dăruirea totală, deci nu îndeplinirea unei anumite acțiuni, ci adoptarea unei atitudini. Și tocmai în aceasta constă deosebirea dintre spiritul Legii și duhul cel nou al Evangheliei. Adjectivul „desăvârșit” (Matei 19, 21) trimite la modelul Tatălui ceresc (Matei 5, 48) și descrie condiția ucenicilor lui Iisus: precizarea idealului de atins (i.e. „desăvârșirea”) presupune soluția atingerii acestuia: „Tu urmează-Mi Mie!”. Scena trebuie citită în paralel cu episoadele chemării primilor ucenici. Ucenicii sunt părtași cu Iisus la „noua geneză”, la „înnoirea lumii” (Matei 19, 28), inaugurată și săvârșită parțial de prima Venire a Mântuitorului la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), care se va desăvârși la a doua Venire, în slavă, dublată de Judecata finală.

Poate în nici un alt loc din literatura evanghelică nu apare atât de evidentă dificultatea trecerii de la regimul perfect delimitat și închis al Legii (aflat sub semnul unei aparente securități) la etapa harului, a libertății creștine, larg deschise asupra necunoscutului și tocmai de aceea „bântuite” de vântul tuturor neliniștilor și schimbărilor. În etapa dominată de Lege, cel care respecta cu strictețe „poruncile” se socotea vrednic de mântuire și, ca atare, ferit de orice îndoială. În perioada harului, așezată sub semnul libertății creatoare, omul este pus în situația de a opta continuu între mai multe căi și de a răspunde la chemări care uneori îi depășesc puterile. Dialogul Mântuitorului Hristos cu tânărul sau dregătorul bogat din Sfintele Evanghelii sinoptice reprezintă unul dintre numeroasele „modele de libertate față de bunuri” pe care Noul Testament ni le pune înainte, în funcție de nevoile, posibilitățile și specificul fiecărei comunități. În definitiv, Domnul îi propune acestuia să schimbe logica, trecând de la cantitativ la calitativ sau, altfel spus, de la „a avea” la „a fi”.

Autor: Pr. Lect. Dr. Mihai Ciurea – 31 August 2025

Și învinsă, și furată. Sorana Cîrstea, jefuită în camera de hotel, la New York!

Românca Sorana Cîrstea a încheiat conturile la US Open, fiind eliminată atât la simplu, cât și la dublu. Mai mult, jucătoarea noastră a rămas și fără trofeul câștigat în urmă cu o săptămâna la Cleveland, acesta fiindu-i furat din camera de hotel.

Când a ajuns la hotelul unde a fost cazată la New York, după meciul de dublu, Cîrstea a constatat că a fost jefuită. Azi-noapte, Sori a postat un mesaj pe contul personal de Instagram, în care a anunțat că i s-a furat trofeul pe care l-a primit după succesul de la Cleveland. Românca l-a rugat pe hoț să-i înapoieze trofeul, subliniind că îi va fi foarte recunoscătoare dacă va face acest lucru.

"Oricine mi-a furat trofeul de la Cleveland din camera 314 de la @thefiftysonesta (numele hotelului la care a fost cazată la New York), vă rog mi-l dați înapoi! Nu are valoare materială, ci doar valoare sentimentală! Voi fi foarte recunoscătoare. Mulțumesc, Sorana!", a scris jucătoarea noastră pe Instagram.

The Fifty Honesta din New York este unul dintre cele mai renumite hoteluri din orașul care găzduiește US Open, apropiat de principalele atracții din metropola americană.

C.S.

Mai există guvernul SUA?!

 

„Teoretic, guvernul (cabinetul) american există. Dar, practic, pare ca el nu mai are nicio relevanta publică. Cel putin din punctul de vedere al comunicarii.

Presedintele Trump este cel care, din usa avionului sau din Cabinetul oval anunta cresteri de taxe vamale sau sanctiuni, stabileste termene sau dă ultimatumuri pentru țări sau pentru lideri straini. Unii dintre acesti lideri erau „minunati” cu o săptămâna inainte…, scrie fostul premier Adrian Năstase pe blogul său.

Presedintele Trump fiind o persoana pragmatică nu mai tine seama de reguli sau de precedente. Deciziile, uneori sub impulsuri de moment, nu par să aibă nevoie de aprobarea guvernului iar membrii cabinetului par un fel de purtători de cuvânt ai săi si ne explică ce crede, ce gândeste, ce simte The big Boss.

Presedintele este cel care incheie sase razboaie in sase luni (pe al saptelea trebuia sa-l rezolve in doua zile dar mai durează), desfiintează sau creează institutii, decide in ce lună a anului Putin este bun si cand este rău.

Când este bine dispus, modifica denumiri pe harta lumii iar când e prost dispus modifică si frontiere. Guvernul lipseste din peisaj. Modelul pare, mai curand, unul monarhic.

Această super-personalizare a conducerii americane dă impresia unei abordări bazate pe subiectivism si induce o imagine de impredictibilitate, mai scrie Adrian Năstase.

Fotografia zilei - A venit toamna în Maramureș!

 

Semnificațiile zilei de 31 august 2025

 Evenimente  31 august

1056: 

După o boală bruscă de câteva zile, împărăteasa bizantină Teodora moare fără copii, acest lucru ducând la sfârșitul dinastiei macedoniene.

1314: 

Regele Haakon al V-lea al Norvegiei mută capitala de la Bergen la Oslo.

1422: 

Henric al VI-lea a devenit rege al Angliei la vârsta de opt luni, după moartea tatălui său, Henric al V-lea. Afacerile guvernului vor fi conduse de un consiliu de regență până la majoratul monarhului.

1803: 

Meriwether Lewis și William Clark au pornit din Pittsburgh, Pennsylvania, în expediția lor de explorare a regiunii obținute de Statele Unite prin achiziția Louisianei.

1876: 

La numai trei luni de la preluarea mandatului, sultanul otoman Murat al V-lea este succedat de fratele său, Abdul-Hamid al II-lea, pe motiv că ar fi fost bolnav mintal.

însă adversarii săi ar fi folosit acest motiv pentru a opri punerea în aplicare a reformelor sale democratice.

1888: 

Este ucisă Mary Ann Nicholls, prima victimă a lui Jack Spintecătorul.

1895: 

Contele german Ferdinand von Zeppelin patentează Zeppelinul (balonul navigabil).

1897: 

Thomas Edison a obțiunut un patent pentru inventarea kinetoscopului, un strămoș al proiectorului cinematografic.

1907: 

Anglia, Rusia și Franța formează Tripla Înțelegere.

1931: 

Corneliu Zelea Codreanu a fost ales deputat.

1934: 

Ion Rusu Abrudeanu, publicist, om politic, deputat și senator român.

1939: 

Germania nazistă montează un atac organizat de postul de radio Gleiwitz, creând o scuză pentru a ataca Polonia, în ziua următoare, astfel, începând al Doilea Război Mondial în Europa.

1944: 

Trupele sovietice au intrat în București.

1963: 

Inaugurarea "telefonului roșu", legatura telefonică directă dintre președinții american și sovietic.

1980: 

După două luni de grevă, guvernul polonez a fost de acord cu revendicările muncitorilor, recunoscând sindicatul independent "Solidaritatea".

1986: 

În regiunea Vrancea s-a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 6,95 grade pe scara Richter

1989: 

Adoptarea prin lege a limbii române ca limbă oficială pe teritoriul Republicii Moldova și revenirea la alfabetul latin.

1991: 

Kârgâzstan și Uzbekistan își declară independența față de Uniunea Sovietică.

1994: 

Retragerea trupelor rusești din Germania.

1997: 

Diana, Prințesă de Wales, prietenul ei Dodi Fayed și șoferul Henri Paul mor într-un accident de mașină la Paris - FOTO.

1998: 

Coreea de Nord anunță lansarea primului său satelit, Kwangmyongsong.

2006: 

Faimoasa pictură a lui Edvard Munch, Țipătul, versiunea executată în tempera pe carton în 1910, furată la 22 august 2004 de la muzeul Munch, este recuperată de poliția norvegiană.

Celebrări 31 august

0199: 

S-a născut Richard Gere.

1908: 

S-a născut William Saroyan.

1924: 

S-a născut George Sewell.

1960: 

S-a născut Daniel Banulescu.

1933: 

S-a născut George Genoiu.

1937: 

S-a născut Gheorghe Movila.

1927: 

S-a născut Radu Petrescu.

1932: 

S-a născut Florian Stanciu.

1870: 

S-a născut Maria Montessori.

1903: 

S-a născut Vladimir Jankélévitch.

Comemorări 31 august

1688: 

A murit John Bunyan.

1973: 

A murit John Ford.

1997: 

A murit Princess Diana.

1867: 

A murit Charles Baudelaire.

1892: 

A murit George William Curtis.

1963: 

A murit Georges Braque.

Sursa: Wikipedia