Expoziție personală Sabin NEMEȘ (pictură)
7 – 24 mai 2026
Vernisaj: 7 mai 2026, ora 17:00
Muzeul
de Artă Cluj-Napoca, instituție de cultură care funcționează în subordinea
Consiliului Județean Cluj, organizează expoziția personală cu lucrări ale
artistului Sabin Nemeș (pictură), în perioada 7 – 24 mai 2026. Vernisajul va
avea loc joi, 7 mai 2026, de la ora 17:00, în Sălile Festive (etaj) ale
Palatului Bánffy, în prezența unor membri ai familiei artistului. Vor rosti
alocuțiuni la deschidere domnii Lucian Nastasă-Kovács, managerul instituției, Livia
Drăgoi, critic de artă, și Florin Gherasim, muzeograf, curatorul expoziției.
Sabin Nemeș s-a născut în anul 1924 în
localitatea Cojocna, județul Cluj. Copilăria și primii ani de școală i-a
petrecut în localitatea natală, apoi la Școala Normală din Cluj. În condițiile
declanșării războiului, din anul 1940, studiile liceale le-a urmat în refugiu,
la Școala Normală din Timișoara, unde a absolvit în anul 1944. După război, își
încearcă puterile la examenul de admitere la Institutul de Arte Plastice
Nicolae Grigorescu din București. Este admis, la secția pictură, și urmează, în
perioada 1945 – 1949, studii temeinice care i-au format profilul de artist
plastic, cu profesori reputați, precum Camil Ressu, Jean Steriadi, Lucian
Grigorescu.
După
absolvire revine acasă și se stabilește definitiv în orașul de pe Someș,
Cluj-Napoca. A fost angajat, pe rând, la Întreprinderea de Construcții Locale,
Sfatul Regional Cluj, iar din 1962 devine lector în învățământul artistic
superior, la Institutul Pedagogic, apoi la Institutul de Arte Plastice Ion
Andreescu, catedra de pictură, dedicându-se formării tinerelor generații de
artiști, până la pensionare. A decedat în anul 1984 și este înmormântat în
localitatea natală, Cojocna.
Pictorul
Sabin Nemeș a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici în anul 1960.
Activitatea sa în atelierul personal de creație a fost continuă și intensă,
concretizată prin sute de lucrări (peisaj urban, flori, natură statică,
portret) care au fost expuse, de-a lungul anilor, în cadrul unor proiecte
expoziționale personale sau colective, organizate de breasla artistică, la
nivel regional sau național. În anul 1973 a avut o expoziție personală la
Galeria UAP din Cluj-Napoca, iar o alta, în anul 1983. În posteritate, o amplă
expoziție retrospectivă Sabin Nemeș a fost deschisă la Muzeul de Artă
Cluj-Napoca, în anul 2004.
Prezenta
expoziție constituie un omagiu adus pictorului Sabin Nemeș la împlinirea unui
secol de la naștere și, totodată, un demers de recuperare și recunoaștere, în
ansamblu, a operei unui artist clujean valoros și original, care poate fi,
astfel, descoperit și receptat de către publicul contemporan. (Florin
Gherasim)
Expoziția poate fi vizitată în perioada 8 – 24 mai 2026, în intervalul orar
10 – 17, de miercuri până duminică inclusiv, luni și marți închis.
ORGANIZATORII

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu