România se află în fața unui paradox politic pe care l-am mai trăit, dar pe care refuzăm să îl învățăm.
Declarațiile recente ale președintelui Nicușor Dan
trasează conturul unui deznodământ previzibil: actuala coaliție guvernamentală
TREBUIE să supraviețuiască, iar prețul plătit
va fi folosirea unei supape de
presiune, care are un chip și un nume:
Ilie Bolojan. Când președintele vorbește despre „ruptura între cele două
jumătăți pro-europene” de pe scena politică autohtonă, nu face doar o constatare,
ci sugerează soluția, pregătește audiența, semnând sentința actualului Cabinet.
Mesajul dat de președinte este clar, lipsit de
subtilități retorice. Echidistanța de la Cotroceni este, de fapt, invitația la
o schimbare de gardă pentru a salva aparențele unei stabilități de fațadă, care
acum nu îl afectează și pe el. Dar este posibil ca prețul unei viitoare nevoi
de stabilitate, cerute de PSD sau de AUR, să fie plătit chiar de președinte.
ECUAȚIE CU PREA MULTE NECUNOSCUTE
Calculul politic care urmează moțiunii de cenzură
este, însă, de o dificultate draconică. Ne aflăm într-un joc cu sumă nulă în
care PSD și PNL par captive în propriile strategii. În ambele se joacă viitorul
pe termen lung, nu doar pentru 2028, precum și capetele președinților de
partid. În mod ironic, singurele care pot forma, în acest moment, coloana
vertebrală a unei majorități sunt PNL și PSD. Dar încrederea dintre ele a fost
înlocuită cu șantajul; argumentul a fost detronat de invectivă; șobolăneala a
fost demascată prin aprinderea luminii.
Cum poți reconstrui o guvernare pe ruinele unei
moțiuni de cenzură semnate de 256 de parlamentari?!
Sacrificarea lui Ilie Bolojan pare decisă la
Cotroceni. Premierul NU va demisiona. O demisie ar echivala cu un harakiri
politic pentru sine și cu o sinucidere colectivă pentru partidul pe care îl
conduce. Contestat intern fățiș, în urmă cu puțin timp, apoi numai în surdină,
acum Ilie Bolojan are, la nivel declarativ,
întreaga susținere a PNL, explicit exprimată la televiziuni, pe rețele
de socializare, în presă, în ședințe interne etc. Președintele PNL a devenit un motor electoral puternic, cel
mai puternic!!!, al liberalilor.
Să-l retragi acum ar însemna să arunci la coș un
activ prețios prin priza pe care o are la electorat și prin puterea dovedită de
a impune reforma. Ilie Bolojan a moștenit un dezastru – festivalul
generozității lui Ciolacu lasă urme grele pentru mai multe generații, în țara
noastră.
Deși a luat măsuri nepopulare, în ciuda unor greșeli
tactice care l-au lipit acum cu spatele la zid și l-au expus atât în grupul
prietenilor, cât și al neprietenilor, premierul NU este autorul crizei prin
care trecem. Astăzi, valul de simpatie de pe social media îl susține și îl
poartă pe Ilie Bolojan. Alături de el, s-au cocoțat pe val și oportuniștii care
și-au pierdut vocea proprie ovaționând trei președinți anteriori din PNL: Orban,
Cîțu, Ciucă, măturați de același
val. Cu toții știm că like-urile
sunt efemere, realitatea cifrelor este dură, iar negocierile de culise rămân
tăcute.
SPECTRUL TEHNOCRATULUI ȘI CAPCANA ISTORIEI
Căderea Guvernului pare o certitudine matematică.
Diferența de 24 de voturi, redusă la 21, conform presei, pe care PNL-USR- UDMR ar trebui să o
recupereze, este un munte înalt, greu de urcat, dar se duc negocieri „ la
baionetă”.
Vidul creat pare locul potrivit pentru a înflori
ideea unui premier tehnocrat, capcană în care a căzut și Klaus Iohannis cu
guvernul Cioloș. Un executiv lipsit de suport politic real, eliberat de orice
rigori de disciplină politică, riscă să se transforme în foarte scurt timp
într-un paratrăsnet pentru nemulțumirile sociale, într-un moment în care
România se împrumută la dobânzi de „ junke”, iar puterea de cumpărare a
populației este în colaps.
În acest timp, premierul Bolojan și
prim-vicepremierul Gheorghiu au devenit tot mai vizibili în spațiul public.
Discursul lor este tot mai articulat, coerent, cu exemple, cu teme-cheie. Sunt
discursuri strategice, bine structurate și bazate pe fapte, aduc ofensiv în
discuție prioritățile naționale și motivează întârzierile din aplicarea măsurilor de reformă prin ezitările PSD
care tergiversează, din interes
personal sau de grrup.
USR anunță zilnic că nu se va mai așeza la masa
coaliției dacă Guvernul Bolojan cade. Măsurile adoptate de miniștrii USR lovesc
puternic zone cimentate de interese
transpartinice, produc mult freamăt în spațiul public, pentru că au o
comunicare foarte eficientă.
AUR crește încă, își lărgește influența, urmărind
declanșarea alegerilor anticipate.
UDMR a anunțat că nu votează moțiunea de cenzură AUR
și nici nu va guverna cu aceștia. Dar știm că istoria recentă îi reține mereu
la guvernare.
POT se destramă, rămânând fără grup parlamentar în
Camera Deputaților. 10 dintre cei 16 deputați POT s-au desprins din partid,
formând o nouă structură, denumită „ Uniți pentru România”, de care Comisia
pentru Regulament a Camerei Deputaților a luat la cunoștință și căreia i-a
avizat solicitarea de schimbare a titulaturii grupului.
SOS experimentează o situație rară în Europa:
europarlamentara Diana Șoșoacă, lidera formațiunii, a rămas fără imunitate,
permițând Parchetului General din România să o ancheteze și să o trimită în
judecată pentru 11 infracțiuni: 4 cazuri de lipsire de libertate, 4 acte de
promovare a ideologiei fasciste și legionare, negarea Holocaustului.
Grupul parlamentar al minorităților naționale
susține dialogul cu premierul Bolojan, cu PNL și se declară deschis pentru
formarea unei majorități parlamentare alternative, alături de PNL, USR, UDMR,
în căutarea stabilității politice.
Cu acest tablou, matematica puterii devine aproape imposibilă.
TESTUL POPULISMULUI
Președintele a exclus, deocamdată, scenariul unui
guvern PSD-AUR, catalogând drept „ extrem de improbabil”. Dar realitatea
democratică nu va putea fi ignorată la infinit. Dacă nu se vor găsi soluții la
criza economică, la povara uriașă de pe umerii IMM-urilor, dacă dreptatea
socială clamată nu va deveni implementată, 2028 ne va obliga să ne punem
centurile de siguranță.
Poate că singurul leac pentru populismul extrem este
cel sugerat de Remus Ștefureac: contactul cu realitatea, cu munca de jos. Adică
întoarcerea în opoziție a celor două mari partide proeuropene, care par total
decuplate de votanții care le susțin, în ciuda unei retorici bazate pe
empatie. Prețul acestui experiment ar
putea fi urieșesc pentru o economie fragilizată de crize succesive și de
corupția internă devenită generalizată. Criza s-a dezescaladat pentru moment,
dar liniștea este doar la suprafață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu