„În oglindă
ochii goi
nu mai e nimeni
care să-și dea masca jos
doar eu
cel de ieri”
(Flaviu Claudiu Mihali, „Clovnul”)
A apărut recent, la Editura „Casa Cărților”, volumul de versuri „Cicatrici”. Autorul este Flaviu Claudiu Mihali, poet, publicist, editor. Când rostim numele lui, gândul ne zboară spre publicațiile, din toate colțurile țării, ce îl găzduiesc, cu precădere Revista „Neuma” și Revista „Nord Literar”, din redacția căreia face parte. Dar, cum ieri a fost „Ziua Internațională a Libertății Presei”, pot să afirm că doar libertatea poate „priponi” un spirit viu, cum este cel flavio-claudio-mihalian. Mă bucur că face parte din Cenaclul Scriitorilor din Maramureș, ca urmare îl așteptăm, în cadrul cenaclier să își lanseze cartea, apărută în condiții excelente; Design copertă: Flaviu Claudiu Mihali. Prefața este semnată de doamna prof. dr. Delia Muntean, iar ilustrațiile aparțin doamnei Elena Ilash, poetă, sculptoriță, graficiană, ilustratoare de carte și scenografă. Felicitări! Succes cărții!
Florica BUD,
președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu