marți, 13 martie 2012

Istoria unei reviste – revista unei istorii (I)

Mi-au plăcut dintotdeauna colaborările dintre oameni, indiferent din ce domeniu de activitate. Am apreciat acest fapt ca un respect şi stimă absolută. Iar când respectul, stima sau colaborarea vine întru susţinearea unei cauze nobile, cu atât mai mult, obiectivitatea şi punctualitatea este şi trebuie să fie evidentă. Am să încerc (nu ştiu în ce măsură voi reuşi!), a scrie câteva gânduri (deşi, la început m-am gândit la o recenzie!) despre revista ,,Izvoare Codrene”, despre colectivul de redacţie cu aplecare spre scriitură, despre colaboratorii pe care prestigioasa revistă şi i-a dobândit, datorită competenţei profesionale, despre cei care au semnat articole în paginile sale, despre poeţii, scriitorii, istoricii, oamenii de litere şi cultură, dar şi politicienii care au susţinut (evident, susţin şi în continuare!) acest demers.
De la începutul rândurilor aş dori să fac următoarea remarcă, necesară unui astfel de demers, pentru a fi înţeles cu obiectivitate. Voi scrie în cunoştinţă de cauză! Adică, ce-or fi însemnând toate acestea? Pe mulţi dintre colaboratorii revistei îi cunosc – oameni de litere, iubitori de folclor, profesori cu mare experienţă profesională – încât, credeţi-mă, pe cuvânt, îmi vine greu a scrie. Îmi asum, e drept, o responsabilitate mult prea mare, gândindu-mă doar la  profesionalismul dumnealor. Cu curaj, încep demersul meu, motivat de bucuria apariţiei, dar şi de curajul celor care au avut o astfel de iniţiativă laudabilă întru totul.
Deşi aflată la numărul 7 al apariţiei, (lansare la care am fost şi eu prezent), am să încep ... cu  începutul, motivat de întrebarea, sau pardon, întrebările: ,,Cine sunt Izvoarele codrene?”, ,,Ce promovează şi ce susţin în paginile revistei?”, ,,Cine sunt cei care au avut (iarăşi repet) curajul şi iniţiativa acestei reviste?” – motivat la gândirea (nu pot spune decât rudimentară a unora!) că în astfel de zile cine se mai gândeşte la valorile spirituale ale neamului? Şi mai zic eu, întrebări, pertinente, unei astfel la iniţiative! 
În lumea asta (cu regret o spun, totuşi, plină de răutate!), iată că mai sunt oameni cu suflet, cu gândire pur sănătoasă şi românească, ce se gândesc (probabil văd dezastru spre care ne îndreptăm!) la lucruri evident de trebuinţă, necesare, la lucruri obiective.

Se întâmpla în mai 2010!

Şi-acum permiteţi-mi a aduce laudă, dar şi bună apreciere, colectivului redacţional, acelora care au pus, cu emoţie, mai zic eu, ,,piatra de temelie” a revistei. Aflu toate acestea din întâiul număr al revistei, (şi-mi place nu mă rabd a nu nota!), ce a apărut în primăvara lui 2010, ,,... menită să dezmorţească  starea culturală a comunei şi a zonei!” – o exprimare pe cât de simplă, pe-atâta de energică. Aş propune (dacă-mi este permis a veni cu propuneri!) ca acesta să fie motto-ul real al revistei. Nu că altele nu ar exista, departe gândul, dar, sincer recunosc, că-mi place! Şi ce-am mai înţeles? Că, o dată cu această revistă – IZVOARE CODRENE – deja ieşită pe piaţă, a luat fiinţă, acolo, în ,,Asuajul naşterii sale”, şi un ansamblu folcloric, cu acelaşi nume! Fiind vorba de o ,,naştere spirituală”, de un ,,prunc în faşă”, doresc acestuia (a se înţelege acestei reviste), mulţi ani sănătoşi, întru slovă, vin şi mai adaug!
Startul de pornire în lumea scriiturii, a fost dat de: prof. Viorica Naghiu –  bună păstrătoare, dar şi culegătoare de folclor, un om delicat, care şi-a înţeles locul şi rostul pe faţa pământului, prof. Emil Domuţa – etnolog, scriitor, istoric de marcă, dascălul ce-şi exercită cu responsabilitate profesia pentru care a fost hărăzit. Într-un gând, suflet şi simţire, dar şi dorinţă (altfel nu se putea!) au păşit, evident cu emoţie dar şi încredere deplină în forţa dumnealor, dar şi-n iscusinţă,   oameni de-ai locului, Felicia Oşan şi poetul Vasile Dan Marchiş - prieten şi confrate drag, autor al mai multor volume de poezie (apreciate şi premiate datorită valorii şi metaforei cu care au fost construite!).
Colectivul fiind alcătuit, au avut nevoie de un coordonator cu mai multă experienţă profesională necesară unor astfel de începuturi. Aşa stând lucrurile s-au îndreptat spre cineva care lucrează într-o instituţie de cultură avizată. Au primit ajutor (dar şi sprijin) de la poetul Nicolae Scheianu – referent la Centrul Creaţiei Populare Maramureş - mare cunoscător dar şi iubitor al tradiţiilor şi obiceiurilor locului. Acesta le-a dat sfat, i-a încurajat, i-a învăţat, (dacă vreţi!) paşii ce trebuie făcuţi (şi cum trebuie făcuţi!), pentru a fi de cinste în lume. Au reuşit, vin şi confirm şi eu această iniţiativă.  
Pentru a reuşi, au ridicat o rugăciune către Dumnezeu (aşa cum au învăţat de la mămuca şi tătuca, de pe vremea de când încă mai trăiau), pentru a le deschide mintea şi sufletul, a le îndrepta paşii ştiinţei, pentru a le da binecuvântare în noua viaţă spre care, cu bucurie, (dar şi cu grijă!) se îndreptau. Au cerut binecuvântarea preotului din sat, iar acesta n-a putut decât să li se alăture, lăudându-i, încurajându-i, sprijinindu-i cu tot ce i-a stat în putinţă, recunoscând că ,,Este nevoie ca în satul românesc portul, tradiţia, folclorul sau obiceiurile să fie păstrate aşa cum le-am primit de la înaintaşii noştri. Dacă acestea nu se vor păstra, suntem condamnaţi pe viaţă!”, a mai adăugat părintele Mihai Ghiţ.     
Aţa stând lucrurile au pornit cu primul număr din revistă scriind fiecare după talentul, darul şi harul primit de la naştere. Cititorii revistei se pot bucura aflând date extrem de interesante despre viaţa culturală a acestei zone. Aflăm, spre bucurie, că aici se pune baza înfiinţării unui muzeu. Iniţiativa aparţine dascălului Emil Domuţa – om de-al locului (care nu şi-ar putea uita originea, oricât de mare ar fi amarul, supărarea sau depărtarea de locul natal). Şi-ncă o dată, (pentru a câta oară, oare?), vin şi întreb, pe drept cuvânt: omul care-ţi sfinţeşte locul, oare ce merită?! Vă rog, nu mă consideraţi un misogin sau un unul care aleargă după laude. Departe acest gând! Atunci când omul este lăudat, lauda să-i fie binemeritată! Dascălul Emil Domuţă - şi nu numai dumnealui – merită o astfel de lăudă, credeţi-mă! Felicia Oşan – cea care va semna rubrica ,,Social” – dar şi Vasile Dan Marchiş - membru fondator al revistei – vor semna un articol despre rolul cărţii. Articolele frumos întocmite aduc în discuţie cartea, pornind de la zicala: ,,Carte frumoasă cinste cui te-a scris!”. Vin, iertaţi-mi răutatea, (dar nu mă pot răbda, deşi ştiu că voi fi aspru condamnat), şi modific textul (iartă-mă, Doamne!), afirmând: ,,Carte frumoasă, oare cine te va mai citi?”, modificând inclusiv semnele ortografice, punând, aşa cum se poate uşor observa, un semn de întrebare la final.
Desigur am în vedere, faptul că azi, în acest secol al informaticii, mult prea puţini dintre noi şi semenii noştri sunt cu aplecare spre lectură. Şi iar îmi cer iertare! Oare ce-ar fi de noi şi de lumea asta, dacă nu ar fi cartea de învăţătură, această binecuvântare ce ne-a fost dat a o cunoaşte!  Tot despre buna învăţătură ce o poate da orice carte semnează preotul Mihai Ghiţ un articol. Desigur articolul domniei sale priveşte învăţătura moral-religioasă a fiecăruia – norme de la care ne abatem din ce în ce mai des.
Obiceiurile de peste an, legate de primăvară – Bunavestire şi Sânjorzul (Sfântul Gheorghe) - sunt redate frumos şi într-o ţinută elegantă, de către cunoscătoarea şi culegătoarea locului, prof. Viorica Naghiu – articol, despre care mi-ar place să cred că sunt începutul unei noi cercetări etnofolcorice în această zonă.
Pagina de poezie este semnată de nimeni alţii decât fondatorul Vasile Dan Marchiş (poeme reprezentative care pot oricând concura cu altele la orice festival de poezie) şi prof. Adela Naghiu – un om de-al locului, cu evidentă rădăcină codrenească (mă întreb, spre ştiinţa mea, între Viorica Naghiu şi Adela Naghiu, există vreo legătură?). Versuri proprii care vor face parte, nu peste multă vreme, dintr-un nou volum, mi-ar place să cred! Felicitări dumneavoastră celor care mânuiţi cu atâta măestrie, metafora!
Imediat după lăudabila lansare, vestea a trecut graniţa Ţării Codrului, a trecut graniţele sau frontierele statale, a trecut mări şi ţări, a trecut peste apa cea albastră a oceanelor prin poetul, scriitorul şi pictorul de înaltă ţinută morală, om de-al locului – Ion Georgescu – cel care a ţinut, de-acolo din îndepărtata Americă, să le fie aproape, măcar aşa. Sunt convins că dorul de casă este mistuitor şi arde sufletul. Aşa, prin culoare şi vers, a înţeles dumnealui să se alăture acestor truditori pe pământul literaturii. A reuşit, impresionându-ne, asta e clar!   
Câteva luni mai târziu, mai exact în luna lui Cuptor, acelaşi an al Domnului, 2010, apare următorul număr din revistă. Deci, luna iulie 2010, se semnează actul de naştere al celuilalt ,,frate” întru revista ,,Izvoare Codrene”. Harnici cum îi ştie lumea, toamna lui 2010, aduce o nouă bucurie editorială – respectiv numărul 3 al revistei. De această dată, numărul 3, este lansat, cu forţă şi mult mai mult curaj, în comuna Mireşu-Mare, idee susţinută şi sprijinită, se pare, de un alt iubitor de cultură – un om care sfinţeşte, şi pe bună dreptate, locul – primarul Virgil Prună. Aici, la lansare, s-a lăsat cu mult tam-tam. A fost, pentru comuna Mireşu Mare, un adevărat evenimat cultural, pe care participanţii nu-l vor uita degrabă.
Au fost prezenţi membri fondatori ai revistei, membri colaboratori de-a lungul apariţiei editoriale, scriitori, poeţi, etnologi, istorici de prestigiu. Ba, nu mă rabd, să nu amintesc şi de membri clubului ,,Spinul”, din Baia Mare, iar pentru cei care nu-i cunosc, am să le fac o prezentare scurtă. Aceştia, ,,Clubul Spinul”, sunt epigramiştii de seamă ai judeţului – cei care prin isteţimea minţii dumnealor, trimit săgeţi cu umor dar şi cu substrat, spre ceilalţi. Recunosc faptul că-mi sunt dragi! Şi ei şi genul abordat de dumnealor - epigrama!  
                                                                    VASILE BELE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu