ISTORIA UNEI REVISTE – REVISTA UNEI ISTORII ( IV )

  Anul 2011 pentru Țara Chioarului şi Codrului înseamnă și  ... ,,Izvoare codrene” nr. 6  și ,,Izvoare codrene” nr. 7.

În cel de-al doilea an al apariției, o dată cu numărul șase, echipa de colaboratori își păstrează verticalitatea. Ce-mi sare în evidență încă din prima clipă, este în caseta tehnică, unde alături de coordonatorul șef, în persoana lui Vasile Dan Marchiș, apare personalitatea lui Gelu Dragoș - coordonator onorific al revistei. Mă opresc preț de o secundă, pentru a comenta foarte puțin această idee. De fapt nu știu dacă e vorba de un comentariu în adevărata definiție, sau doar de o apreciere importantă la funcția primită. E o alegere potrivită alături de o mare responsabilitate ce și-o asumă domnul Gelu Dragoș. Nu putea refuza oferta!

Colectivul de redacție și fondatorul au făcut o alegere, sincer, minunată, pentru că Gelu va lupta pentru ei, îi va sfătui, și har Domnului, are experiența necesară pentru a proceda așa. Gelu Dragoș va fi obiectiv în realizarea următoarelor numere din revistă, nu va permite alteritatea ei, ba dimpotrivă va munci pentru ca totul să decurcă AD LITERAM, adică așa cum se cuvine. Succes domnule Gelu Dragoș. Iar în final mai transmit ceva fondatorilor – bucurați-vă cât puteți de profesionalismul domnului Gelu Dragoș, exploatați-l cât puteți de mult, învățați norme și reguli de la dumnealui căci prea bine le știe, și-l văd și dispus a arăta ori împărtași și altora din profesionalismul dumnealui. Dacă așa se va întâmpla o să-mi dați dreptate. O să vedeți, în timp, câtă apreciere și deschidere va avea revista dumneavoastră. Sigur nu mă înșel în afirmație!

Tot ca noutate în caseta tehnică apare Nicu Borșe – omul care se ocupă de tehnoredactarea revistei. Dacă revista nu va avea un aspect îngrijit va fi vina dumitale domnule Borșe! Am glumit, dar țin să te felicit pentru munca și efortul depus. Nu mă prea pricep eu la regulile de tehnoredactare, dar faptul că din punct de vedere al ținutei acestui număr, revista a ieșit frumoasă, pot să-ți aduc felicitări în adevăratul sens. Succes pe mai departe și dumneavoastră, dar să țineți minte un lucru – în funcție de aspectul revistei, de ținuta ei morală dar și de calitatea articolelor așa vor curge aprecierile viitoare, și crede-mă lumea se uită! Cât despre calitatea articolelor, aici nimic de zis, regula este simplă – fiecare semnatar își asumă întreaga responsabilitate despre conținutul articolului semnat sau propus pentru tipografiere și editare.

Editorialul semnat de prof. Emil Domuța - ,,Este greu să fii apostol printre ai tăi!”, are ținută și caracterizează întreaga revistă. Eu, citindu-l, din start am simțit că mă cuprinde curiozitatea în ceea ce privește conținutul tuturor articolelor din revistă, deși eram tentat, pe moment, să las deoparte revista și să rezolv o altă problemă. N-a fost așa!

Îi dau dreptate semnatarului articolului și vin și adaug: ,,Nimeni nu-i profet în țara lui!”, o altă sintagmă perfect adevărată. Invitația la lectura revistei este evidentă și demnă de a fi luată în seamă! Articolul este ca o frumoasă rugăciune de mulțumire. În susținerea mea, raportat la apariția celui de-al șaselea număr din revistă, ce ziceți de următoarea frază: ,,...  în care căutăm să vă apropiem mai mult de zestrea culturală a ținutului ,,de sub Codru”, să vă stârnim interesul față de propria ,,Noastră” și a ,,Voastră” identitate”. Chiar reușiți domniile dumneavoastră, mai aducem rostire!

Ioan Călăuz – primar de Băsești, poet, scriitor, medic, soț și tată – prin articolului său: ,,Încercarea de asasinare a lui George Pop de Băsești la alegerile din 26 ianuarie 1905 din cercul electoral parlamentar Cehu Silvaniei” – dă o lecție de istorie veritabilă. Citind articolul, îmi pun întrebarea, mai mult sau mai puțin avizată, dar obiectivă din punctul meu de vedere: oare mai credem în instituția iubirii de neam și țară? De ce am pus întrebarea? Citez din revistă (pag. 2), și-am să vă las pe dumneavoastră să răspundeți. ,,De mi-ați da toată Ungaria, și tot n-aș trăda cauza cea dreaptă a sărmanului și nenorocitului meu popor, care, afară de Dumnezeu, de tovarășii mei și de mine, n-are alți apărători împotriva tendințelor voastre de cotropire!”. Mi-ar place dacă revista aceasta ar ajunge în casa fiecărui român, tocmai pentru acest articol, că prea am impresia că ne vindem țara. Și nu oricum, ci pe bani puțini, Doamne iartă! Vorbele aparțin viteazului luptător George Pop de Băsești, iar dumneavoastră băseștenii, și nu numai, ar trebui să fiți încă o dată în plus, mândri că Băseștiul a avut astfel de oameni.

Nici fondatorul revistei nu se lasă mai prejos. Prin articolul ,,Valorile artistice codrenești”, Vasile Dan Marchiș, face referire la necesitatea obiectivă a înființării în comună a unei formații de dansuri populare.

Prin semnătura coordonatorului onorific Gelu Dragoș, ne mai aducem aminte de oameni și valori. Și e bine că pe uitare nu s-a așternut praful timpului neiertător. Născut în Chelința, ,,Emil Gavriș - maestrul cântecului popular românesc!”, și-a purtat cu cinste și mândrie numele, debutând în anul 1945 în radio, ,,devenind colaborator activ al Radioteleviziunii Române”. Rar am auzit vorbindu-se despre personalitatea dumnealui. Profesionist desăvârșit ocupă ,,diferite funcții administrative în Ministerul Învățământului: șef serviciu, director adjunct, inspector iar înclinațiile muzicale și le-a pus în valoare în calitate de solist de muzică populară”. N-a apucat să se bucure de libertatea din 1989, căci s-a grăbit spre îngeri, cu câteva luni mai devreme de evenimentele din același an – ,,25 iulie 1989, la București”, (pag. 9).

Etnologul Pamfil Bilțiu continuă ideea lui Gelu Dragoș, de promovare a valorilor satului românesc, aducând în paginile revistei ,,Figuri de mari rapsozi populari – Ana Dumuță”. ,,Partea reprezentativă a repertoriului ei o constituie lirica, ponderea deținând-o cântecele de oprimare socială, de necaz, de amărăciune, de înstrăinare și însingurare, de nenoroc și urât ... multe dintre ele antologice, alcătuiesc grupele cântecelor de cătănie și război, de dragoste și dor, de lume, petrecere și satirice” (pag. 11), scrie, remarcabil, profesorul.

Prof. Aurora Pușcaș - prin eseul său, evocă figura literară a cărturarului Ioan Slavici, pornind de la motto-ul ,,Rolul literaturii este de a educa, de a forma oameni”. Lumea lui Slavici, este extrem de frumoasă – proză, nuvele. ,,Pierderea valorilor principale, iubirea, cinstea, armonia familială, traiul bun între oameni, este sancționată aspru ... lăcomia de bani și slăbiciunea firii ...” (pag.13), toate sunt surprinse, de scriitor, nu pot să vă propun altceva decât lecturarea operei, pentru conformitate. 

În pagina rezervată noilor apariții editoriale sau a recenziilor de carte, ne este prezentată cartea autorilor Augustin Jurge și Ioan Bran – un ,,Studiu monografic al comunei Bârsău – Satu Mare”. ,,Documentar, localitatea Bârsău de Sus este atestată pe la 1470 sub numele de Felseu-Berekzo de către Coriolan Suciu. Apoi, în 1475, Berekzo. În 1569 – Felsoberegzo, Berszeul de Szusz – 1733. Bîrszo din Szusz – 1850 și Bârsău de Sus – 1854”, (pag. 15). 

Un articol interesant este și cel semnat de Dorin Alexandru Cozmuța - ,,E-Chioar ... un ziar care merită citit!”, (pag. 26). Dacă pentru începutul lecturii acestui articol numele celui care semnează, nu-mi spune absolut nimic, la final am impresia că l-aș cunoaște de când lumea. Tânăr, isteț și descurcăreț, D.A.Cozmuța – are curajul de-a lansa pentru Șomcuta Mare și zona limitrofă acesteia, inițiativa unei publicații electronice, chiar așa denumită E-Chioar. ,,... o echipă mare, în formatul unei publicații zilnice și cu un nou site: www.e-chioar.ro”. Văd un elan tineresc, o evidentă tinerețe, mult curaj și un extrem de dezvoltat simț deschis spre colaborare, și-mi pare bine că e așa. Fecilitări domniilor dumneavoastră, și știți cum o să-mi închei ideea? Spunând doar atâta: ,,Unde-s doi puterea crește!”. Și ce? Nu am dreptate? În timp ce alții privesc în grădina vecinilor cu evidentă invidie, uite că tinerii de la publicația amintită n-au nicio grijă. Chiar fac o generoasă invitație tuturor celor care doresc să li se alăture! Așa măi, românilor! Dovediți că sunteți cei mai buni, cei mai tari și că nu vă este frică de nimic. Așa vă vreau!

Felicia Oșan își pune semnătura pe articolul ,,Pe aripi de istorie – preoții bisericii din Asuaju de Jos!” (pag. 27), o pagină din istoria bisericii, dar și a slujitorilor ei, iar părintele Mihai Ghiț, semnează ,,Ortodoxia – cu pași lenți – printre milenii!”, un articol-serial ajuns la numărul IV. ,,Credința și Biserica au o importanță foarte mare în viața omului și în evoluția popoarelor”. Biserica e ,,răscumpărată cu Sângele lui Iisus Hristos” (Fapte 20, 28)”, (pag. 28).   ,,În cadrul rânduielilor bisericești s-au amestecat împărați și regi, precum și persoane cu idei greșite în interpretarea Bibliei sau a rânduielilor stabilite prin Sinoade de către episcopi”.

Vasile Dale  din Asuaju de Jos, le dă o lecție celor care se gândesc a prăda ... stupul albinelor. Când eram copil ascultam o frumoasă poveste despre Moș Martin și mierea de albine. Dumnealui nu despre bătrânul Martinică face referire ci despre furtișagurile între albine. Păi ce! Noi nu ne furăm între noi? Albinele de ce n-ar proceda la fel? Eu am scris mai în glumă mai în serios, dar treburile nu sunt prea ... dacă vă dați seama că se întâmplă și așa, în stupurile dumneavoastră. Luați articolul foarte în serios, că altfel vă așteaptă un dezastru. Cât despre ,,Învățătură firească despre stupărit. Prevenirea și combaterea furtișagului în stupină”, (pag. 32), domnilor care aveți astfel de preocupări nobile, aplecați-vă asupra articolului și luați aminte. Opriți furtișagul până nu e prea târziu. Sincer, mi-ar place să am timp și pentru așa ceva. Timp nu am, că nici curajul nu-mi lipsește!

Dacă Ștefan Aurel Drăgan ne propune o scurtă proză - ,,Nici să mori nu ai bilet”, Ioan Dragoș, Ion Georgescu, Gelu Dragoș jr. sau Dumitru Fânățeanu semnează poeme, fiecare în parte, unul mai frumos ca altul, așa cum se întâmplă numai într-un Cenaclu literar.

Felicitări tuturor ostenitorilor ce și-au pus amprenta asupra acestui număr. Și-acum închei, cerând scuze, dacă am deranjat. Știți vorba românului: dacă eu v-am greșit, vă iert! Doamne ajută pe mai departe, iar izvorul de inspirație al celor care se gândesc să apară în interiorul acestei valoroase reviste să nu sece niciodată. Tuturor le-aș face o prietenească recomandare: să îndrăznească, dacă vor, dar numai cu o condiție – dacă au talent, altfel vor avea mult, foarte mult de așteptat. Și poate nici atunci!

P.S. Domniilor dumneavoastră, cu smerenie și plecăciune vin și-mi cer iertare. Știu că uneori sunt greu de stăpânit (e o calitate pe care nu mi-o pot niciodată corecta). Simt că așa am fost și aici, dar am scris toate astea cu mare drag. Gândindu-mă că la cârmă e un profesionist pe care istoria l-a notat și despre care vom mai auzi, voi încerca să mă retrag în deplină liniște. Am scris toate astea cu gândul că fiecare cuvânt, propoziție sau frază vor fi înțelese și primite în sufletul dumneavoastră, așa precum au răsărit – curate, sincere, reale, obiective, adevărate ... Și mă opresc, căci dacă nu m-aș opri aș mai avea de scris!

Doamne ajută!  

    

Vasile Bele - 14 martie 2012