Aici, deja lucrurile sunt un
pic schimbate! Deja apare întreaga familie Dragoș - de Lucăcești! Și mă bucură faptul. Lui Gelu D. jr., i se
încredințează munca de tehnoredactare a revistei,
doamnei Ana Dragos (soție și mamă) – corectura, iar seniorului (din
glumă spun, se crede, dar a se înțelege ,,bătrânului Gelu” – bătrân cu sens de ,,multă experiență profesională”) atragerea de sponsori
pentru editarea și tipărirea
următoarelor numere din revistă. Ei, vedeți că se poate! ,,Omul potrivit la locul portivit!” – mai spune o
sintagmă populară.
Depre talentul
tehnoredactării nimic de spus, decât vorbe de laudă. La fel despre corectura și activitatea doamnei învățător Ana Dragoș. Apoi, despre atragerea de sponsori, sunt
mai rezervat. Gelu Dragoș va avea mult
de mers pe teren și de lămurit
aspectele viitoarelor sponsorizări. Nu că nu s-ar pricepe! Eu, cel care scrie și semnează în nume propriu toate astea,
recunosc faptul că nu m-aș pricepe la
atragere de fonduri! Sincer, nu am acest talent. Cât despre Gelu Dragoș - îl văd printre învingători. Doamne
ajută, să fie cu dare de mână cei care-și permit astfel de treburi!
În acest număr 4, din al
doilea an de apariție, 2011, deja
vin forțe și talente literare noi. Celor amintiți deja – colaboratori și fondatori – cunoscuți ori consacrați, cu
putere și talent, vin în a-și expune gândul, fiecare în felul său –
prin rimă și poezie, prin articole de o certă valoare
și probitate literară – alți colegi, prieteni, iubitori, admiratori,
susținători. I-am numit peiorativ, pe fiecare,
din respect pentru ceea ce au făcut pe plan literar ori cultural. Nume
cunoscute se alătură celor din colectiv - Florica
Bud, Ioan Dragoş, Vasile Morar, Dragomir Ignat, Ion Georgescu, Emil Domuţa, Ion
Bogdan, Adela Naghiu, Vasile Dan Marchiş, Gelu Dragoş cât şi a fondatorilor publicaţiei
literare: Vasile Dan Marchiş,
Emil Domuţa, Adela Naghiu, pr. Mihai Ghiţ, Felicia Oşan, Ionel Pop, Ionuţ Oşan,
Nicolae Scheianu (primul tehnoredactor al revistei), și semnează articole interesante din
oricare punct de vedere te-ai raporta, astfel: deputat Nicolae Bud (Editorialul –Tribunul din Băsești); prof. Aurora
Puşcaş (un articol despre
învăţământul particular maramureşean care s-a născut în Ulmeni); prof. Mariana Dan (un material cu performanţele Grupului
Şcolar Industrial Dr. Florian Ulmeanu); directorul ziarului on-line „E-Chioar” Dorin Cosmuţa cu un eseu intitulat „Mai avem
suflet?”); prof. Emilia Pop (cu un articol despre „păstrarea tradiţiilor” între
„neglijenţă” şi „uitare”); prof. drd. Gherasim Domide (cu un eseu-metaforă
despre „Izvorul Someşului”) iar poezie în această „Revistă cu Rază Medie de
Cultură de la Asuajul de Sus la Mireşu Mare şi retur prin tot N-V ţării”,
publică următorii: Dorel
Macarie, Ioan Călăuz, Ioan Voicu, Vasile Mureşan, Gavril Giuban şi Ioan Romeo Roşiianu.
Revista este cu atât mai valoroasă cu cât ea conţine picturi (reproduceri) ale
pictorului şi poetului româno-canadian Ion Georgescu! (după Cristian Laurențiu, miercuri, 19 ianuarie, 2011)
Am să mă opresc la fiecare în
parte, motivat de încărcătura morală ce o degaja articolele. Chiar, fiecare în
parte, emană spre literatura secolului seva din care a fost ,,născut”.
Editorialul deputatului
Nicolae Bud – Tribunul din
Băsești – este o extrem de frumoasă lecție de istorie, care ar trebui (dacă n-a
fost deja!) împărtășită elevilor.
Un articol elegant, documentat și frumos
elaborat, despre istoria noastră – o filă din istorie ce nu trebuie a fi uitată
– Întâiul Decembrie din anul 1918, la Alba Iulia – acolo unde s-a strigat din
suflet pentru tot ceea ce înseamnă ființă și suflare
românească: ,,NOI VREM SĂ NE UNIM CU ȚARA!”, de-a răsunat întreagă Câmpia a Blajului, și chiar mai departe, o sintagmă ce încă
mai emoționează până la lacrimi.
Mulți dintre trăitorii acelor timpuri s-au
grăbit să plece pentru a se uni cu moșii și strămoșii lor, că dacă ar mai trăi ...? Glasul
celor o sută de mii de români, strigau la unison: ,,Vrem UNIRE!”. Extraordinară
exprimare, domnule deputat: ,,Din nicio carte de istorie și din mintea niciunui român, nu ar trebui
să lipsească acele pagini clocotitoare ...” – și mă întreb,
oare, ce-ar mai trebui spus, când lacrima și emoția nu-ți dau pace? Și lacrima este, uneori, un răspuns, parafrazez, gândindu-mă la
tăcere! Noi, oamenii acestui secol, cu atâta știm să-i răsplătim pe
înaintași – cu tăcere, iar după asta, desigur va
urma uitarea. Și-ar fi mare
păcat! Adevărat, zic! Doamne cât de frumoasă chemare pentru a ne cunoaște, zic eu, și mai bine, istoria! Dar cine-mi ascultă glasul?
Câți își mai aduc aminte
de faptele lui Alexandru Vaida Voievod – cel care a citit, în data de 18
octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta, Declarația Consiliului Național Român? Câți își amintesc de Ioan Rațiu sau Vasile Lucaciu (luptătorul din Șișești), doar doi
din luptătorii care au cerut, în numele a sute de mii de oameni, drepturi
pentru românii din Transilvania? Dar și autonomia ei!
Va trebui să recunosc faptul
că și pentru mine erau unele lucruri așternute în uitare, iar omul, deputatul,
politicianul Nicolae Bud nu a făcut altceva decât să-mi reînvie memoria
istoriei, prin frumusețea articolului
domniei sale. Vă mulțumesc pentru
readucerea aminte a acestui episod al istoriei! Nu am să continui argumentarea
scriiturii deputatului, ci-am să vă las dumenavoastră această bucurie, și-mi veți da dreptate, desigur!
Doamna Florica Bud –
președinta Cenaclului Scriitorilor din Baia
Mare, își desăvârșește proza prin
articolul: ,,Pthita noastră cea de toate zilele/Bucatele copilăriei” –
un exercițiu de literatură gastronomică, prilej de
aducere aminte de anii copilăriei, de bunicii și casa dumnealor cu târnaț, de uneltele din curtea unei gospodării țărănești – lucruri indispensabile traiului. Notez, așa în grabă, deși fiecare ar merita atenție: thiclăzău – călcător, fierul de călcat, cociorva – instrumentul fără de care nu se
putea lucra la/în cuptor (la care eu ani în șir i-am zis ,,cociorbă”, nici eu nu știu de ce?), phită orilaboș - accesorii sau unelte nelipsite din
gospodăria tradițională. Chiar
mi-ar face plăcere a citi întreaga operă citată - ,,Phita noastră cea de
toate zilele/Bucatele copilăriei”. Din celelalte secrete ale ,,bucătăriei
bunicii” vă las dumneavoastră să ,,gustați”.
VASILE
BELE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu