SINGUR

Eu am îmbătrânit, ţie să-ţi râdă zorii,

Să fiu iertat în ultimul destin,

Cu sufletul în palmă şi cu mireasma florii,

Voi fi iar neştiutul care spre tine vin.

Îngenunchez de parcă, judecători genunchii,

Îmi lasă o privire să o îndrept spre cer,

S-au dus spre Tine, Doamne, mătuşile şi unchii,

Dar mi-ai lăsat părinţii şi pot să şi mai sper.

Învaţă-mă, O, Doamne, că viaţa nu-i robie

Şi dă iubirii mele să aibă şi ecou,

Nu poţi să-mi pui pe creştet coroană şi soţie,

Mai dă-mi pe urmă minte să-ngenunchez din nou.

                                     

                                            CONSTANTIN  MÎNDRUŢĂ