1. Cartea lui
Ştefan Doru Dăncuş, ELIBERAREA, Editura Singur, 2012, nu poate fi catalogată
nici ca proză, nici ca poem în proză, nici ca eseu. Nici ca nimic altceva din
ceea ce ştim cu toţii că există pe piaţa scriiturii. Ce este, totuşi? Cel mai
aproape ar fi dacă am încerca să vă răspundem întrebându-vă ce fel de carte, ca
gen literar, este Biblia, de exemplu.
Da, exact, ce fel de carte este Biblia creştină? Dar Coranul musulman? Dar Mahabharata indiană? Dar Dao de Jing a
chinezilor de acum milenii în urmă, Cartea despre Cale şi Virtute? Sunt ele,
literatură? Ficţiune? Memorialistică? Poezie, eseu, poem în proză? Ori sunt
filosofie? Religie ori ştiinţă? Dacă nu sunt nimc din toate acestea, atunci nu
pot fi decât ceva care vine dinspre fiecare în parte, oferind, aşadar,
bucăţi-bucăţele din fiecare, alcătuind un TOT fascinant. Fascinant nu în sensul
magiei, al jocului aparenţelor, al făcăturilor de conjunctură, al speculaţiior
ieftine, nu, ci un puzzle global - exclusă ideea de uniformizare conţinută de
conceptul de globalizare modern - o panoramare, vrem a spune, a spiritului uman
dintr-o perspectivă dureroasă. Dacă Iisus a venit cu Mesajul său învelit în
Iubirea Dumnezeiască, Iubire ce transcede carnea şi emoţia simplă a
neinţiatului, dacă Budha propovăduieşte neimplicarea în iubire prin detaşare de
obiectul iubirii pentru a nu suferi, dar, atenţie, neacuzând Iubirea ca
sentiment uman, fundamental, dacă Mohamed, Profetul suprem al islamului,
îndeamnă la apropiere, înţelegere şi toleranţă între oameni, impunând
respectarea întocmai a regulilor venind dinspre Divinitatea Supremă, semn al
însemnătăţii Legii Cereşti, ei, bine, Dăncuş ne vorbeşte în cartea sa în
acelaşi registru de mare profunzime umană. Dar o face cumva, altfel. El acuză
de-a dreptul; el arată cu degetul şi nu doar că pune degetul pe rană ci smulge
carnea bolnavă, el face din verb nu doar
un bici necruţător, precum Iisus în Templul năpădit de neguţători corupţi, ci
meştereşte un tun de mare calibru, devastator pentru păcătoşii vremurilor noi,
urmaşi ai celor de dinainte, fie de pe la noi, fie de aiurea... Dăncuş nu
tolerează, el provoacă şi incită la provocare, fără hodină şi cruţare, mai ales
de sine...
2. Cartea
ELIBERAREA - nici proză, nici, poem în proză, nici eseu, nici, nici - este un
fel de replică la orice fel de carte de înţelepciune, a oricărei naţii de până
acum. Consideraţiile mele de până aici despre cartea lui Dăncuş nu sunt semn de
exaltare, nu sunt dovadă de pupincurism, nu sunt nici măcar “beţie de cuvinte”
în faţa unei lucrări ridicate din cuvinte, semne de punctuaţie şi alte
convenţionalisme ale sistemului uman de comunicare. Nu, ELIBERAREA este un
limbaj pur şi simplu, atât de firesc, atât de natural, atât de admisibil în
explozia şi implozia sa - simultane şi perfect raţionale - încât nu poţi decât
s-o accepţi şi să spui, simplu, ca în faţa unei evidenţe pe care o aşteptai,
pentru că ştiai că va veni, negreşit: Da, ESTE! Aşa ESTE, de ce m-aş mira?
3. Cartea lui
Dăncuş nu este scrisă în versete şi nici în psalmi. Redactarea ei sub forma
oricărui text... în proză este înşelătoare. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie,
atunci când o veţi (re)citi, şi ordonaţi-o sub forma Bibliei, şi veţi vedea că
ea poate fi, uşor, firesc, circumscrisă acestui procedeu stilistic de ordin
redacţional! Coincidenţă? Dacă, da, atunci admitem coincidenţa, deci anulăm
Credinţa creştină, care nu admite coincidenţa, formă a întâmplării! Deci,
creştineşte vorbind, ELIBERAREA este un fapt predeterminat, aşadar, este “mâna
lui Dumnezeu”, voinţa lui Dumnezeu, este vorba despre un destin. Despre această ipostază, de profet,
Dăncuş nu se fereşte, o afirmă răspicat -
nu citez, să nu-mi întrerup demonstraţia, aşa că citiţi cartea, şi vă, şi mă
veţi înţelege! - Dăncuş, vă spun vouă, îşi asumă responsabilitatea acestei
ipostaze, de profet, cu riscul, afirmat şi de el, de a fi luat de nebun! Dar,
dacă Dăncuş este “nebun”, asta ne dă dreptul şi nouă, să ne circumscriem
aceleiaşi stări, aceluiaşi extaz, susceptibil de misticism? Prin urmare, este
cartea ELIBERAREA o formă de misticism, de pervertire, de confiscare a
Învăţăturii cristice, a mesajului ei transcendent, la care autorul, în ea, face
mereu trimitere, carte ce ne acaparează anulându-ne discernământul? Este
Dăncuş, altfel spus, un autor ipocrit, care foloseşte Biblia pentru a-şi aroga
ipostaza unui (alt) Mesia? Da, Dăncuş nu se fereşte să afirme, că el Îl
venerează pe Iisus, şi că Îi urmează Pilda, Vorba şi Învăţătura pentru a revela
semenilor o Cale. Altă Cale, însă, dincolo de uneltirile şi distorsiunile,
minciunile şi perfidia actuală. O actualitate care durează de aproape... două
milenii! Da, după crucificarea lui Iisus, minciuna şi ocrotitorul ei, Diavolul,
au preluat controlul. Trăim într-o lume marcată de avariţie, minciună,
perversiuni de tot felul, o lume în care, afirmă Dăncuş, până şi biserica s-a
dedat oribil la câştig, la profit, la prea-lumeşti apucături! Biserica s-a
îndepărtat de Iisus, devenind, dacă nu total, cel puţin într-o majoritate
exasperantă, o interfaţă a Răului. Dedublarea aceasta nu poate duce decât la
exacerbarea Apocalipsei. O Apocalipsă de natură morală, o prăbuşire nu a lumii
fizice şi nici a celei morale ci a fiecăruia dintre noi într-un hău finţial,
unde nu există nici materie, nici spirit, nici morală, nici credinţă, nici
necredinţă. Este o stare bulversantă, de neînţeles, existând-neexistând după
niciun fel de precept, nici biblic, nici juridic, nici raţional, nici
neraţional. Este o lume-nelume dincolo de Dumnezeu, parcă. Dar aşa ceva,
înţelegem de la Dăncuş, nu poate exista. O lume fără Dumnezeu nu poate fi, nu
poate nici ne-fi, nici exista, nici neexista. Prin urmare, o astfel de lume
este una contrafăcută, este o hologramă diavolească. ELIBERAREA ne spune că
Diavolul însuşi este omul - atenţie, nu Omul, ci omul, o mic - adică acea parte
dintr-o alteritate a noastră care se imaginează trans-transcedentalităţii
divine, dincolo de orice Absolut şi de orice control, cu atât mai puţin divin,
din moment ce acest om se plasează dincolo de Absolut.
4. ELIBERAREA ne
învaţă, cu cuvinte simple, de toată ziua, precum pildele oricărui mare
Învăţător, de la Thales din Milet la Zamolxis, de la Athum la Odin că lucrurile
simple sunt soluţia, că orice există oriunde, trebuie numai să te supui
Iniţierii. Iar această Iniţiere - cu I mare, obligatoriu, ca s-o diferenţiem de
iniţierea cotidiană, în mânuirea volanului, spre exemplu - trebuie făcută la
capătul şi-n prelungiea unei perioade asumate ca Destin. Iniţierea trebuie să
urmeze aceleaşi etape, dintre care cea mai importantă este comuniunea cu
natura, retragerea din mijlocul tentaţiilor lumii moderne, agitate şi
tentaculare.
5. ELIBERAREA este
cartea Iniţierii în exorcizarea de nebunia pre- şi post-modernă, este o
invitaţie/obligaţie la fuga din calea unui modernism cu mai multe feţe, de
fapt, aceeaşi mască imitând tembel modelul ancestral, Păcatul, pentru că, în
păcat, lucrurile sunt la fel ca atunci, de după Alcătuirea Lumii. Păcatul
originar a rămas acelaşi, Adam şi Eva sunt încremeniţi în proiect, doar Binele
este predispus schimbării, este primenitor de spirit şi posibil de primenit cu
fiecare gând învelit în lumină, cu fiecare gest de iubire dezinteresată, cu
fiecare cuvânt spus în gând sau cu voce tare, ori aşternut pe hârtie, ca în
cazul lui Dăncuş, în această carte-sărbătoare-primenitoare....
6. ELIBERAREA este
cartea care ne învaţă să ne supunem iubirii de semeni, într-un limbaj care nu
menajează, nu iartă şi nu oblojeşte orgolii. Iisus a propovăduit Iubirea cu
blândeţe, Dăncuş o face cu brutalitate, o brutalitate, însă, la capătul căreia
răsare pacea pentru cei mulţi.
7. Biblia este
cartea revoltei Fiului lui Dumnezeu, o revoltă blândă, ELIBERAREA este carte omului revoltat modern,
cartea unui Prometeu şi al unui Sisif, reuniţi într-un efort supra-camusian, ce
ne invită dincolo de limitele atât ale divinului cât şi ale ateismului,
deopotrivă. ELIBERAREA se adresează, simultan, şi similar, atât credinciosului
cât şi ateului.
8. Dăncuş nu este
un Iisus, fireşte. Dar nici Iisus, sinceri fiind până la capăt, nu a devenit
Iisus decât după multă vreme. Eliberarea din ELIBERAREA este un exerciţiu
necesar, la îndemâna oricăruia dintre noi cu condiţia să admitem Iniţierea.
Altfel, cei iniţiaţi în Păcatul originar ne vor sub-elibera. Sub-eliberarea este
eliberarea-surogat, o eliberare cu cod de bare, cip încorporat şi programabilă,
deci cu orar de funcţionare.
9. ELIBERAREA lui
Ştefan Doru Dăncuş este simplă ca un alfabet ce reînvaţă să se re-scrie şi să
se re-pronunţe.
10.
Doru-EliberaDoru’ ar fi un supranume binevenit şi binemeritat pentru autor, am
îndrăzni noi să avansăm ideea, cu creştinească iubire de revoltă a aproapelui
nostru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu