marți, 20 noiembrie 2012

EXPEDIŢIE PE KILIMANJARO A DOI MARAMUREŞENI!


În perioada 19 noiembrie - 7 decembrie 2012, doi băimăreni, avocatul Cristian Niculescu Ţâgârlaş şi ghidul montan Cosmin Andron participă la o expediţie inedită. Cei doi vor încerca ascensiunea a două dintre cele mai înalte vârfuri de pe continentul African, muntele Kilimanjaro (5,895 metri) şi muntele Kenya (5,199 metri). Primarul Cătălin Cherecheş susţine personal această expediţie, mai mult, le-a dăruit celor doi steagul municipiului Baia Mare care va ajunge pe vârful muntelui Kenya!
Ghidul Montan Cosmin Andron are în palmares în cei 25 de ani de alpinism multe trasee tehnice în premieră în Asia, Europa şi America. Mai recent, şi anume în 2010 a urcat singur un traseu tehic pe Denali (Alaska), iar în anul 2011 a condus o expediţie internaţională în Tibet şi care avea ca scop escaladarea unui traseu nou, tehnic, pe Shishapangma (8013 m), precum şi organizarea unei şcoli de alpinism la peste 5000 m altitudine. Lista celor 7 vârfuri cele mai înalte de pe fiecare continent, pe care avocatul Ţâgârlaş are de gând să le urce sunt: Elbrus 5.642 m (Europa), Denali 6.194 m (America de Nord), Aconcagua 6.961 m (America de Sud), Carstenz 4.884 m (Oceania), Kilimanjaro 5.895 m (Africa), Vinson 4.892 m (Antarctica) şi Everest 8.848 m (Asia).

                                                                                    G.D.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu