joi, 22 noiembrie 2012

“Drepturile Copilului – responsabilitatea tuturor!”


Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) si Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lanseaza in atentia jurnalistilor Concursul “Drepturile Copilului – responsabilitatea tuturor!”
Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) si Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lanseaza Concursul “Drepturile Copilului – responsabilitatea tuturor !”, pentru a premia jurnalistii interesati de problematica protejarii drepturilor copilului in Romania.
In concurs pot intra materiale publicate in perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2012, care fac parte dintr-o campanie jurnalistica care abordeaza probleme legate de protectia drepturilor copiilor in România. Castigatorii vor fi anuntati in cadrul Galei Premiilor “Drepturile Copilului”, care va avea loc in data de 12 decembrie a.c. Pentru inscrierea in concurs, candidatii – jurnalisti din presa scrisa, audiovizuala sau online, angajati ai unei organizatii de presa sau jurnalisti freelance - trebuie sa trimita un dosar care sa cuprinda: descrierea campaniei (maxim 150 de cuvinte), titlurile materialelor publicate (cu link-uri, acolo unde este cazul) și trei materiale publicate in cadrul acelei campanii (cu link-uri, acolo unde este cazul).
Selectia va fi realizata de un juriu specializat, format din Ioana Avadani, Director executiv al CJI si Presedinte al juriului, Mariama Diallo, Atasat de cooperare regionala « Drepturile Copilului » pentru România, Bulgaria, Republica Moldova, in cadrul Serviciului de cooperare al Ambasadei Frantei la Bucuresti, Bogdan Simion, Presedinte FONC, Melania Medeleanu, jurnalist si Aurelia Alexa, jurnalist Mediafax, castigatoare a Mentiunii speciale din partea juriului in cadrul Galei Drepturilor Copilului, editia 2011.
Pot participa la concurs si campanii realizate de catre o echipa de jurnalisti, cu conditia ca toate persoanele care au avut o contributie majora (jurnalisti, cameramani, editori, etc.) sa fie mentionate in dosarul de inscriere.
Premiul pentru cea mai buna campanie jurnalistica care a abordat probleme legate de protectia drepturilor copiilor in România este in valoare de 800 EUR (inclusiv taxe), in lei, la cursul ING Bank din ziua platii.
Termenul limita pentru transmiterea dosarelor de candidatura in varianta electronica este 5 decembrie 2012. Termenul limita pentru primirea dosarelor de candidatura prin posta este 2 decembrie 2012, data postei. Dosarele de candidatura pot fi transmise prin email la adresa procopil@fonpc.ro sau prin posta, cu confirmare de primire, la adresa: FONPC, Str. Batiste, nr. 11, etaj 5, ap. 13B,  Bucuresti, sector 2, cod postal 020931.
Pentru mai multe informatii despre Concurs sau Gala Premiilor “Drepturile Copilului” va rugam sa ne contactati la adresa de email procopil@fonpc.ro sau telefon/ fax: 021/320 80 65, 021/326 84 58.

                                                                                  G.D.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu