CENTENAR VIDA GHEZA

Repere biografice

28.02.1913 – Se naşte la Baia Mare al optulea copil al familiei Iosif şi Rozalia Vida, Gheza (Geza).

1920-1928 – Urmează şcoala primară şi patru clase gimnaziale la Liceul “Gheorghe Şincai” din Baia Mare.

1928-1931 – Lucrează ca grădinar, paznic, salahor, muncitor de pădure. Frecventează atelierul de pictură care aparţinea lui Martin Katz, Sarolta Kahán, Lidia Agricola şi era îndrumat de maestrul Alexandru Ziffer.

1934 – În noiembrie, gazeta Bányai Lapok, publică sub titlul “Un nou talent”, prima cronică despre Vida Gheza.

1935 – Efectuează stagiul militar la Satu Mare. Sculptează: ţăran încercând coasa, Răscoala (II).

1937 – Se constituie o nouă societate a artiştilor băimăreni în a cărei conducere este cooptat şi Vida Gheza. Prima expoziţie de grup, în 22 august, în sala festivă a hotelului “Ştefan” din Baia Mare. În octombrie, împreună cu un grup de voluntari, părăseşte ţara pentru a lua parte la Războiul civil din Spania. Luptă timp de doi ani în Brigăzile Internaţionale, pe fronturile de la Madrid, Guadalajara, Andaluzia, Aragon, Catalonia.

1942 – Intră prin concurs la Academia de Belle-Arte din Budapesta şi studiază cu profesorul Bári Jenö.

1945 – Vida Gheza se înrolează ca voluntar în armata română, pe frontul antihitlerist şi luptă până la sfârşitul războiului, în Cehoslovacia.

1947 – Expune la Salonul de pictură şi sculptură al Transilvaniei.

1949 – Ministerul Artelor şi Informaţiilor îl premiază pe Vida Gheza împreună cu Al. Ciucurencu, Marcela Cordescu, Gheorghe Şaru, Ştefan Szönyi. Participă la numeroase expoziţii în ţară (Baia Mare, Cluj Napoca, Bucureşti) colective şi personale, şi în străinătate (Moscova, Veneţia, Budapesta, Leningrad, Cairo, Alexandria, Damasc, Sofia, Paris, Belgrad, Bologna, Londra, Torino, Brno, Roma, Haga, Copenhaga). Realizează Obeliscul Eliberării, cu un relief în bronz, amplasat în centrul vechi al oraşului Baia Mare.

1953 – I se decernează Premiul de stat pentru altorelieful “Pintea Grigore judecând un boier”.

1956 – Realizează Monumentul Minerului, ridicat la Baia Mare, în centrul nou al oraşului.

1957 – I se acordă titlul de Maestru emerit al artei.

1959 – Expune la Praga, Budapesta, Varşovia, Minsk.

1960 – Participă la expoziţii la Leningrad, Cairo, Alexandria, Helsinki, Bratislava, Berlin, Praga.

1963 – La împlinirea vârstei de 50 de ani, Vida Gheza este decorat cu Ordinul Muncii clasa  I. Participă la expoziţia de la Varşovia şi Praga.

1964 – Este distins cu titlul de Artist al poporului. În octombrie se inaugurează Monumentul Ostaşului Român la Carei, realizat în colaborare cu arhitectul Anton Dîmboianu.

1966 – Ciopleşte Monumentul Ţăranilor Martiri de la Moisei;

1967 – Execută macheta Monumentul lui Gelu.

1968 – Este decorat cu Ordinul Meritul Cultural clasa  I. şi ales vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din R.S.România.

1971 – I se conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste.

1974 – Este ales membru corespondent al Academiei R.S.R.

1976 – Regizorul Sorin Ilieşiu realizează primul său film despre Vida şi opera sa, cu titlul “Rădăcinile lui Gheza Vida”.

1980, 11 mai – Se stinge din viaţă în Baia Mare.

Iată ce a declarat fiul său, Gheorghe Gheza, despre tatăl său şi legăturile acestuia cu Maramureşul, o „Ţară” care l-a fascinat încă din copilărie:

„S-a refugiat într-o lume de legende aparţinând Maramureşului, pe care le-a transfigurat în opere sculpturale, unice în felul lor. El nu era nevoit să se documenteze etnografic pentru aceste creaţii, deoarece le purta, încă din copilărie, în sufletul său. Altă modalitate de evaziune din realitatea care îl deprima, era colecţia sa de cactuşi şi plante rare, pe care le urmărea cu pasiune de botanist, uneori şi noaptea, în uriaşa seră construită de el. În genere a fost un mare cunoscător al naturii şi al sufletului omenesc. Lucra cu o uşurinţă uluitoare şi după ce degroşa rapid o lucrare, aproape că-şi pierdea interesul pentru detalii, trecând cu pasiune nestăvilită la o alta. Îmi sună şi azi în urechi izbitura ritmică a dălţii sale şi modul în care îmi spunea protector, când intram în atelier în timp ce lucra, să stau departe de aşchii”.

                                                                            Gelu DRAGOŞ