Vezi ce schimbări vrea Comisia de Învăţământ din Senat!
Se anunţă o vară fierbinte pentru învăţământul din România.
Senatul şi-a fixat termen până în septembrie pentru a finaliza un proiect
pentru adoptarea noii forme a Legii educaţiei naţionale 1/2011. În acest
moment, la Comisia de Învăţământ de la Senat există două variante ale Legii
educaţiei plus proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului 92/2012 pentru
modificarea Legii 1/2011.
Preşedintele Comisiei
de Învăţământ de la Senat, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru PUTEREA că
ea şi colegii săi vor lucra două săptămâni pe perioada vacanţei parlamentare,
pentru a avea o variantă pentru modificarea Legii educaţiei în septembrie.
Ecaterina Andronescu susţine menţinerea clasei a IX-a la gimnaziu şi nu ar
spune nu unei modificări a structurii examenului de bacalaureat. “O formă a
Legii învăţământului nu poate fi luată în pripă. Trebuie să avem discuţii cu
toate părţile implicate, cu universităţile, cu sindicatele... Învăţământul
românesc are tradiţie cu patru ani în ciclul liceal. Doar pe perioada
învăţământului rusesc a avut trei ani. Nu cred că suntem pregătiţi din punctul
de vedere al infrastructurii, dar nici al resursei umane, pentru a muta clasa a
IX-a la gimnaziu. Pot spune doar punctul meu de vedere (n.r., legat de
posibilitatea modificării structurii examenului de bacalaureat), cred că
învăţământul românesc trebuie să se adapteze noilor tendinţe. Cred că trebuie
să avem un învăţământ mai personalizat, orientat spre cinetica de asimilare a
cunoştinţelor pe care o are fiecare elev. Trebuie să dăm flexibilitate în
funcţie de competenţele fiecărui copil, în funcţie de potenţialul pe care îl
au. Vedem, în alte ţări, deja implementate platforme de videocursuri pentru
elevi şi studenţi. Aceasta este direcţia în care trebuie să mergem, acces liber
la învăţământ pentru toţi. Nu aş spune nu unei diferenţiere în învăţământ”,
ne-a declarat Andronescu.
Andronescu ţine la reînfiinţarea pedagogicelor
Preşedintele Comisiei
de Învăţământ de la Senat susţine în continuare implementarea prevederii OUG 92
ce reînfiinţează liceele pedagogice, dar, acum, Ecaterina Andronescu se arată
mai rezervată în ceea ce priveşte titularizarea absolvenţilor de clasa a XII-a
ca educatoare sau învăţătoare/învăţători. “Liceele pedagogice sunt o continuare
a şcolilor normale introduse de Spiru Haret. Dacă nu am fi avut şcolile
normale, cu învăţătorii de acolo, învăţământul românesc nu ar mai fi fost
performant. În timpul celor trei perioade în care m-am aflat la conducerea
Ministerului Educaţiei, am dorit să redau importanţa liceelor pedagogice. În
plus, noţiunile de pedagogie sunt însuşite mai uşor la această vârstă, a
elevilor de liceu. Cred că mulţi dintre absolvenţii liceelor pedagogice vor
alege să-şi continue studiile la facultate, pentru a deveni profesori. Vor
putea să se şi angajeze într-un after-school sau unde avem cămine”, ne-a mai
explicat Ecaterina Andronescu.
Senatorul Liviu
Marian Pop, fost ministru al Educaţiei, consideră că prioritare sunt lămurirea
problemelor legate de structura sistemului de învăţământ preuniversitar şi
curricula. “Trebuie să modificăm legea pentru a păstra clasa a IX-a la liceu.
De asemenea, trebuie lămurită problema consiliilor de administraţie ale
şcolilor. Avem consilii constituite atât pe Legea 1/2011, cât şi pe vechea Lege
a educaţiei. Problema perfecţionării cadrelor didactice este una delicată. Şi
casele corpului didactic au această atribuţie, dar şi universităţile. Este
important ca la începutul noului an şcolar să avem şi o Lege a educaţiei care
să permită urmarea unor paşi siguri”, ne-a declarat Liviu Pop.
Principalele modificări vizate:
•clasa a IX-a la
liceu;
•reînfiinţarea liceelor pedagogice;
•introducerea Bacului diferenţiat;
•introducerea video-cursurilor online.
de
Laurenţiu Muşoiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu