În municipiul
Baia Mare se va desfăşura miercuri, 26 iunie a.c., un ceremonialul militar şi
religios dedicat aniversării Zilei Drapelului Naţional. Manifestarea este
programată să aibă loc de la orele 11.00, pe platoul Palatului Administrativ,
situat în Piaţa Tricolorului. Drapelul naţional va fi coborât, marţi seara, de
pe catarg şi va fi introdus în Biserica "Sfântul Nicolae" din Baia Mare, unde va rămâne peste noapte.
Miercuri dimineaţă preoţii vor oficia slujba religioasă în biserică, la ora
10.00, şi vor sfinţi Drapelul de Stat, după care acesta care va fi transportat
în Piaţa Tricolorului. Autorităţile
administraţiei publice judeţene şi locale vor saluta Drapelul de luptă, iar
despre semnificaţia evenimentului vor rosti alocuţini prefectul Anton Rohian,
preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu şi primarul
municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
Drapelul
Naţional va fi primit de către militarii din Garda de Onoare a Drapelului
Naţional care se vor deplasa pentru a-l înălţa pe catarg. Manifestarea se va
încheia cu defilarea Detaşamentului de Onoare şi a fanfarei militare.
Asigurarea ordinii şi liniştii publice în zona desfăşurării
evenimentului va fi realizată, în conformitate cu prevederile legislaţiei în
vigoare de către poliţişti şi jandarmi.
La ceremonialul militar şi religios sunt invitaţi să participe angajaţi
ai administraţiei publice locale, veterani de război; cadre militare în rezervă
şi retragere, reprezentanţi din
Ministerul Apărării Naţionale; Ministerul Afacerilor Interne; Direcţiei
Judeţene de Informaţii Maramureş; Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale;
justiţie; magistraţi; parlamentari; partide politice; servicii publice
deconcentrate; sindicate; reprezentanţi din învăţământul preuniversitar şi
universitar şi ai societăţii civile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu