„Iată,
fecioara va naște fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu
noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23).
În
această Evanghelie este prezentată genealogia Domnului Iisus Hristos, Cel care
trebuia să se nască la timpul stabilit de Dumnezeu. Despre faptul acesta se
face referire încă în Cartea Facerii(3, 15), iar mai apoi, prorocii Vechiului
Testament au întărit ideea venirii unui Izbăvitor care să reabiliteze omenirea
căzută în păcatul neascultării protopărinților noștri, Adam și Eva.Semințiile
care s-au perindat de la Avram până la Cel ce avea să se nască în peștera din
Bethleem au purtat cu ele convingerea că împlinirea promisiunii unui
Răscumpărător (făcută de Dumnezeu Tatăl) va aduce totodată și posibilitatea de
mântuire a omului. Nașterea
Sa, la plinirea vremii, reprezintă timpul hotărât de Tatăl Ceresc pentru ca și
noi să ne înălțăm, ca fii ai lui Dumnezeu. Sărbătoarea Crăciunului, de care ne
despart puține zile, aduce prilej de bucurie sfântă, sentimente de bunătate,
dragoste, liniște, dăruire și gânduri curate.
Deschidem larg ușile inimilor noastre pentru a lăsa încă o dată să intre
Pruncul Iisus. Glasul colindelor trebuie să aducă în noi timpul împăcării, al
gândului bun, al încrederii depline că acest eveniment poate reprezenta
renașterea noastră în Hristos.
Vine iarăşi Domnul Sfânt
Lerui ler, scobor din cer
Îngeri sfinţi, în rugăciune
Dorind parcă a ne spune
Adevăr dintru mister.
Colindăm colinda sfântă
Glasul bunului creştin,
Lumea întreagă azi cuvântă
Fraţi creştini, mai buni să fim.
Glasul bunului creştin,
Lumea întreagă azi cuvântă
Fraţi creştini, mai buni să fim.
Iar străbatem prin troiene
S-aducem în casa voastră,
Veşnicia, la fereastră;
Din înalt zăpada cerne.
S-aducem în casa voastră,
Veşnicia, la fereastră;
Din înalt zăpada cerne.
Vine iarăşi Domnul Sfânt
Într-o clipă de împăcare,
Dăruind, la fiecare
Mântuitorul Cuvânt.
Într-o clipă de împăcare,
Dăruind, la fiecare
Mântuitorul Cuvânt.
Împrejur cad fulgi de nea
Slova sfântă-n rugăciune,
Domnul cerului ne spune
Iar s-a născut steaua Mea.
Slova sfântă-n rugăciune,
Domnul cerului ne spune
Iar s-a născut steaua Mea.
Pr.Radu Botiş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu