Poet, publicist, jurnalist,
promotor cultural, maestrul Gheorghe Pârja s-a născut în localitatea Deseşti. Este
membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariştilor
Profesionişti din România şi al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare. Este
redactor şef al cotidianului „Graiul Maramureşului” şi iniţiatorul „Serilor de
la Deseşti”.
Despre Domnia Sa Horia
Bădescu a spus: „ Gheorghe Pârja este o bucată de Deseşti, un bulgăre de humă purtat la
înaltele şcoli ale poeziei şi întors la vatră să contemple, din prispa casei
părinteşti, spectacolul fascinant al universului şi, mai ales, paradoxala
minune numită om, vieţuind între misterul impenetrabil şi tăcerea ţărânii pe
care se consumă alungarea din Paradis.”
Tocmai din New York, M.N.
Rusu vorbind despre volumul său „Lacrima Sfinxului” 82014) afirmă despre
maestru: „În esenţă, Pârja, tânărul de altădată, omul matur şi maturizat de
astăzi, este un moralist ascuns într-o piatră, precum Kant în aforismul „Cerul
înstelat deasupra, legea morală în mine”.
În fine, criticul Gheorghe
Grigurcu consideră că: „Gheorghe Pârja
are fascinaţia unei vechimi care e o mixură de geografie, botanică şi
credinţă local nuanţată. Are aerul unui ins ajuns într-o metropolă unde îşi dă seama
că nu se poate despărţi de imaginea locului natal pe care-l inventariază cu
rafinament modernist.”
La mulţi ani cu sănătate,
condeiul să vă fie mereu în mână şi muzele aproape!
GDL
În Nord, pe Mara
Acolo unde toamna nici frunzele nu-s frunze
Şi gerul te subţie ca lama de cuţit
Vibrează o lumină ca-n marile oraşe
Când voievozi de slovă din moarte s-au trezit.
Frumos e Doamne ceasul când te hrăneşte mintea
Şi ochii te mai rabdă cât să te uiţi la cer
Şi liniştea se-ntoarce să-ţi odihnească drumul
Să-ţi vezi pruncia dusă c-un tren forestier.
În Nord pe Mara poate sau poate în alt Nord
Îmi frâng a jeluire în pumnii tari genunchii
Că prietenii nu-mi scriu, nici fraţii mei nu-mi spun
Că-mi rătăcesc prin codri mătuşile şi unchii.
Fântâna
Sap o fântână să ajung la apă
Pământu-i greu, povară care
Apasă pe lumina trecătoare
De zorii se umbresc.Apoi se crapă
De ziuă într-o pădure deasă
Pe unde trec convoaiele în cânturi
Venite pe hotar din patru vânturi
Să prindă liniştea. Ce nu se lasă
Zăvorâtă, prinsă-n cleşte
Ci se resfiră-n lume ca parfumul
Îmbătător ca raiul unde drumul
De întrebări nu se sfârşeşte
Ci aprig ne-nconjor neobosite
Iluminând odăile deşarte
De ne măsoară calea mai departe
Prin ochii unor stranii site
Prin care trece omul şi îngână
Cântecul mai veşnic ca o moarte
Umbra îşi trage seva dintr-o carte
Noi mai săpăm la tainica fântână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu