Prietenul meu,
profesorul de limba română Cornel Gheorghe Cosmuţa a împlinit azi, 23 aprilie,
70 de primăveri. Chiar dacă viaţa nu i-a fost întotdeauna ca acest anotimp al
renaşterii, el a renăscut, reînviat de fiecare dată mai puternic şi mai
optimist în această ţară aflată într-o tranziţie continuă. Se spune că la 70 de
ani devii şi mai înţelept, motiv pentru care i-am luat acest interviu.
- Ce credeţi
despre tot ce se întâmplă în România în ultimul timp, cu atâtea arestări şi atâta indiferenţă din
partea parlamentarilor pentru românii de rând?
- E o bulversare a vieţii, lumea
aşteaptă o revelaţie după 16 noiembrie 2014. Eu am încredere într-o revenire la
normal; trebuie să învingem, să depăşim cotidianul.
- A doua
întrebare-i foarte abruptă. Este adevărat că femeile fac istoria României, cel
puţin în România contemporană?
- Nu. O influenţează negativ, gândindu-mă
la ce s-a făcut în unele ministere, sunt pe punctul de a deveni puşcăriabile
(unele sunt deja), dar sperăm în capacitatea extraordinară a femeilor, ele au
făcut şi istorie. Nu pot fi toate Cleopatra. Oare am greşit?
- Şi totuşi,
vorbind despre femei, şi România este de genul feminin. Cum consideri că este
în aprilie 2015, apropo de ce s-a întâmplat în Franţa începutului de an?
- Noi suntem totuşi o ţară stabilă,
liniştită, nu suntem excentrici, acest popor daco-latin este tolerant, cu
bună-ştiinţă, capabil să liniştească nervozităţile (nevrozele) vecinilor.
- Domnule
profesor, fiindcă în vară am fost la casa părinţilor dumneavoastră în Glodul
Sălajului, mi s-a părut izbitor de asemănătoare casa părintească cu casa
învăţătorului Nicolae Labiş din Mălini. Mi-ai povestit că şi tatăl dvs. a fost
învăţător, tată a cinci copii: Eleonora, Alexandru, Octavian, Ioan (Niţă) şi...
Cornel. Şi tatăl tău a iubit România asemeni ţie şi fraţilor tăi, trecând prin
atâtea. Povesteşte-ne dacă poţi!
- Tatăl meu a fost învăţător de
Preparandia Gherla în 1927, sublocotenent dus în spatele frontului spre est. A
revenit acasă şi a găsit casa ocupată de Comandamentul german în retragere. I
s-a transmis de către un bun prieten ungur: „Du-te Alexandre (Şandor), pleacă
urgent pentru că te extermină ungurii”. Într-o noapte a fugit la Sebeş, a fugit
dincolo, în România şi a găsit o slujbă de dascăl; hârtiile aprobate de
Antonescu, la cererea lui, să fie învăţător în Petreşti, judeţul Alba, fiindcă
avea 3 feciori şi o fată şi o soţie rămasă sub unguri, în Glod pe Someş.
Familia a ajuns în primăvara lui 1941, cu paşaport, în Petreşti. A fost şi în
lagăr pentru convingerile lui politice la instaurarea „ciumei roşii”
- Vremuri
triste pe care mi le-ai povestit cu lux de amănunte. Ce viitor prevezi
României, ca un om care cunoşti şi limba latină, italiana, franceza, rusă şi
limba neamului nostru?!
- Cred că milioanele de români care au
votat schimbarea în bine a României n-au făcut altceva decât să gândească ca
mine şi cred în robusteţea României viitoare printr-un consens pozitiv. Ce se
întâmplă astăzi la nivel justiţionar este extraordinar şi bănuiesc că
„derbedeii” trebuie să depună înapoi de unde au furat, să completeze golurile
materiale şi morale. Apoi mai cred într-o Europă unită în care România să nu
mai fie „cobaiul de serviciu” al ţărilor membre U.E.
- La sfărşitul acestui mini-interviu,
permiteţi-mi să vă urez multă sănătate, să aveţi parte de pensie cât mai mulţi
ani de acum încolo, să fiţi fericit alături de familie, de prieteni, de cei
care vă apreciază munca depusă peste patru decenii la Şcoala din Buciumi,
Şomcuta Mare şi succese cu corul în care
cântaţi de aproape treizeci de ani „Glasul Chioarului”. La mulţi, mulţi ani!
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu